Obligația de a face. Decizia 129/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.129/
Ședința publică din 21 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în B,-, sect. 1 și cu domiciliul ales în B,-, sect. 2 la. și Asociații, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în B,-, -.d,. 79, sect. 5 și cu domiciliul ales în B, bd. -, nr. 44,.A,. 64, sect. 3, împotriva deciziei civile nr. 170 din 14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea - secția civilă, comercială și de contencios administrativ - în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant prin av. conform împuternicirii avocațiale nr. -/2008 - Baroul B, lipsind intimatul pârât.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Avocatul recurentului reclamant depune la dosarul cauzei dovada plății taxei judiciare de timbru în sumă de 96 de lei și timbre judiciare în valoare de 0,50 lei. Totodată, învederează că nu mai are cereri prealabile de formulat ori înscrisuri de depus la dosar, apreciind dosarul în stare de judecată.
Fiind lămurită asupra cauzei, instanța, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul pentru recurentul reclamant, avocatul acestuia critică soluția recurată prin prisma disp. art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civilă, susținând în esență că nu rezultă intenția subiectivă de a transmite un drept de superficie în favoarea pârâtului.
Intenția subiectivă nu este consacrată ca și modalitate de constituire a dreptului de superficie, în această privință, chiar dacă norma legală a fost mai lacunară, doctrina judiciară este clară și consacră câteva modalități de constituire a dreptului de superficie respectiv, titlu, uzucapiune sau în temeiul legii.
Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțate de instanța de apel și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea introdusă la data de 21 iunie 2005 și înregistrată la Judecătoria Sect.5 B, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea pârâtului la demolarea construcției aflate pe terenul proprietatea reclamantului, să se constate în temeiul art.494 al.3 civ. calitatea sa de proprietar al construcțiilor aflate pe terenul său cu suportarea despăgubirilor reprezentând valoarea materialelor și a prețului muncii aferente acestora, obligarea pârâtului la plata de daune-interese pentru prejudiciul care i-a fost cauzat ca urmare a imposibilității de a-și exercita dreptul de proprietate asupra terenului, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.6144/2005, Judecătoria sect.5 B, a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Judecătoriei Tulcea.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr.3363 din 21 nov.2006, a respins acțiunea având ca obiect obligația de a face, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că la data de 7.02.2005, între reclamant și Consiliul Local, au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.174 și respectiv 175 la., având ca obiect suprafața de 433,07 mp. teren curți-construcții amplasat în intravilanul orașului, str.I-a nr.194A, cu nr.cadastral 255/1 și respectiv suprafața de 444,35 mp. teren curți-construcții amplasate în intravilanul orașului, str.I-a nr.194, cu nr.cadastral 255/2 (filele 7-8 din dosarul nr.8164/2005 al Judecătoriei Sector 5 B).
Din examinarea contractului nr.175, s-a reținut că în acesta s-a menționat că, în speță, construcțiile amplasate pe terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, respectiv hotel-restaurant cu o suprafață utilă de 362,48 mp. și magazia cu o suprafață utilă de 81,87 mp. sunt proprietatea lui în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.1144/16.07.2001, încheiat cu. În același sens, în contractul nr.174 s-a menționat că, construcția amplasată pe terenul obiect al contractului de vânzare-cumpărare având destinația de anexă-restaurant cu o suprafață utilă de 39,29 mp. este proprietatea pârâtului în baza aceluiași contract de vânzare-cumpărare.
Din înscrisul aflat la fila 80 din dosar, s-a reținut că pârâtul deținea imobilele menționate în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu la data de 16.07.2001 sub numărul 1144 fiind deci proprietar al acestor construcții, anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare de către reclamant (2005).
S-a apreciat de către instanță că, acțiunea este nefondată pentru următoarele considerente:
În mod indubitabil, pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor construcții aflate pe terenul cumpărat de pârât, ulterior, prin contractul nr.1144/2001 încheiat cu În contractele 174 și respectiv 175 încheiat de către reclamant, se prevede expres că dreptul de proprietate asupra construcțiilor amplasate pe teren, respectiv hotel-restaurant, magazie și anexă-restaurant aparțin pârâtului, prin urmare, la data încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare de către reclamant, acesta cunoștea care este situația juridică a imobilului cumpărat. Nu în ultimul rând, regimul juridic al dreptului de proprietate asupra construcțiilor ce aparțin pârâtului este clar stabilit în contractele de vânzare-cumpărare 174 și 175 și, din examinarea celor două contracte de vânzare-cumpărare menționate anterior, rezultă că intenția părților a fost de a se înstrăina numai terenul către cumpărător, în speță, reclamantul.
Dintr-un alt punct de vedere, examinând intenția părților la momentul încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare nr.174 și 175, rezultă că intenția subiectivă a fost de a transmite un drept de superficie în favoarea pârâtului care avea deja un titlu de proprietate asupra construcțiilor, vânzătorul cunoscând acest aspect încă din momentul încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare.
Cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de către reclamant, vizează numai terenurile, cu excluderea construcțiilor clar individualizate pentru care proprietar este numai pârâtul. Potrivit principiului ce funcționează în materie civilă, conform căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât are, la data dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului, reclamantul l-a dobândit așa cum era stăpânit de autorul său. Sub un alt aspect, superficia nu este o sarcină, ci un drept real opozabil erga omnes, cu atât mai mult, cu cât, așa cum rezultă din conținutul contactelor de vânzare-cumpărare, numele proprietarilor construcțiilor și izvorul dreptului său de proprietate erau expres menționate.
Din interogatoriul formulat de reclamant însuși (fila 11 din dosar - întrebarea nr.2) s-a reținut că acesta recunoaște implicit că singurul drept pe care-l poate invoca pârâtul asupra terenului aflat în proprietatea reclamantului este un drept de superficie, ori dreptul de superficie constă în dreptul de proprietate pe care-l are superficiarul asupra construcției aflată pe un teren ce aparține altei persoane, precum și în dreptul de folosință al superficiarului asupra acelui teren, dreptul de superficie constituind o derogare de la dispozițiile art.489 și 482 Cod civil.
A reținut instanța că dispozițiile art.494 invocate de către reclamant nu sunt aplicabile în speță, întrucât acestea reglementează situația de bună credință pe terenul proprietatea altei persoane, ori pentru aplicabilitatea acestei prevederi este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv construcția să fi fost ridicată fără drept, fără autorizarea proprietarului, iar constructorul să se fi aflat în eroare, în sensul că s-a considerat îndreptățit la ridicarea acestora, condiții neîndeplinite în cauză.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamantul criticând sentința sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
A susținut reclamantul că respingerea acțiunii de către Judecătoria Tulcea și motivarea respingerii s-a bazat pe un raționament greșit fundamentat.Astfel, înțelegerea și calificarea corectă a situației de fapt, respectiv calificarea ei în drept este strâns legată de natura dreptului pe care îl are reclamantul și pârâtul precum și modul în care s-a ajuns la dobândirea acestor drepturi.
A mai arătat apelantul că ambele părți au făcut dovada calității lor de proprietari depunând la dosar în acest sens și actele de proprietate, dar instanța de fond nu face referire în considerentele hotărârii decât la faptul că pârâtul are și reclamantul recunoaște un drept de proprietate asupra construcțiilor.
În ceea ce privește un așa zis drept de superficie, drept care poate fi pretins de către pârât, doar în cazul în care se face dovada modului de dobândire, consideră apelantul că prima instanță nu face decât simple speculații pe marginea a ceea ce apreciază că ar fi intenția subiectivă de a transmite un drept de superficie în favoarea pârâtului.
Imposibilitatea pârâtului de a face dovada constituirii dreptului său de superficie a fost motivat de instanța de fond prin aceea că recunoașterea de către reclamant prin contractul nr.174 respectiv nr.175 a dreptului de proprietate asupra construcțiilor aflate pe terenul său, exprimă intenția subiectivă de a transmite un drept de superficie în favoarea pârâtului.
Dar, a apreciat apelantul că intenția subiectivă nu este consacrată ca și modalitate de constituire a dreptului de superficie.
În concluzie, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea acțiunii.
Soluționând apelul Tribunalul Tulceaa pronunțat decizia civilă nr. 170 din 14.11.2007, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant împotriva sentinței civile nr. 3363 din 21.11.2006 pronunțată de Judecătoria Tulcea.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 492 - 494 cod civil pentru a demola construcțiile existente pe terenul proprietatea reclamantului, întrucât încă de la cumpărarea celor două terenuri prin acte juridice autentice cunoștea situația juridică a construcțiilor existente pe terenul pe care-l cumpăra.
De asemenea, nu s-a putut constata că prin accesiune a devenit proprietarul acestor construcții, deoarece înainte de a cumpăra terenul reclamantul, cunoștea că aceste construcții fuseseră înstrăinate pârâtei, care a devenit proprietarul acestora.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 170 din 14.11.2007, a declarat recurs reclamantul ca fiind nelegală și netemeinică.
Critica deciziei recurată întemeiată pe disp. art. 304 pct. 7 și 9 cod pr. civilă se referă la împrejurarea că din probele existente la dosar nu rezultă intenția subiectivă de a transmite un drept de superficie în favoarea pârâtului.
în continuare că intenția subiectivă nu este consacrată ca modalitate de constituire a dreptului de superficie, cu motivarea că, chiar dacă norma legală prezintă carențe, doctrina judiciară în această privință este clară.
Urmare a constituirii acestui drept de superficie, proprietarul este împiedicat în exercitarea dreptului de proprietate.
De asemenea, în continuare că, fiind proprietarul imobilului, să se constate că este și proprietarul construcțiilor cu obligarea sa de a-l despăgubi pe pârât. În caz contrar, demolarea acestor construcții, pe cheltuiala proprietarului acestora.
Pentru considerentele expuse a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:
Accesiunea constă în încorporarea materială a unui lucru mai puțin important, într-un lucru mai important. În ipoteza în care cele două lucruri au aparținut unor proprietari deosebiți titularul dreptului asupra bunului mai important devine și titular al bunului mai puțin important. Accesiunea apare ca un mod de dobândire a proprietății asupra acestui din urmă bun ca fiind reglementată de disp.art. 492 - 494 Cod civil.
Potrivit art. 492 Cod civil, " orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului,sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt alte lui, până ce se dorește din contra, iar în situația în care plantațiile, construcțiile și lucrurile au fost făcute de către oat reia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice iar în situația când este de bună credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucruri, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii".
În cauza dedusă judecății, reclamantul a solicitat ca pârâtul să fie obligat la demolarea construcțiilor aflate pe terenul proprietatea sa, pe cheltuiala pârâtului și în subsidiar, să se constate că este proprietarul construcțiilor ridicate pe terenul proprietatea sa cu suportarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea materialului și a prețului muncii aferente acestora.
Avându-se în vedere dispozițiile legale mai sus menționate se constată că într-adevăr recurentul este proprietarul suprafețelor de teren de 433,07. și respectiv, 444,35. amplasate în intravilanul orașului, str. I-a, nr. 194, cu nr. cadastral 255/2, cumpărate cu contracte de vânzare-cumpărare autentificate, teren pe care sunt amplasate construcțiile proprietatea pârâtului.
Aceste construcții au fost cumpărate înainte ca recurentul să cumpere cele două suprafețe de teren de 433,07. și 444,35. el cunoscând situația juridică a terenului cumpărat, că pe ele sunt amplasate construcțiile proprietatea lui.
În cele două contracte de vânzare-cumpărare 174/2005 și 175/2005 s-a stipulat " construcțiile amplasate pe cele două terenuri sunt proprietatea lui în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1144 din 16.07.2001 încheiat cu
În acest context, nu se poate dispune demolarea construcțiilor conform art. 494 al.2 Cod civil.
De altfel, în speță nu sunt incidente disp. art. 494 Cod civil invocate de către reclamant, întrucât reglementează situația de bună credință pe terenul proprietatea altei persoane.
Ori, pentru aplicabilitatea acestor prevederi este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții respectiv, construcția să fie ridicată fără drept, fără autorizarea proprietarului și constructorul să se fi aflat în eroare în sensul că s-a considerat îndreptățit la ridicarea acestora, condiții care nu sunt îndeplinite, la data ridicării construcțiilor proprietarul terenului era o persoană juridică, care ulterior l-a înstrăinat reclamantului care cunoștea situația juridică a terenului.
În această situație se constată că în speță nu sunt incidente disp. art. 492 - 494 cod civil, cum de altfel au reținut cele două instanțe.
Referitor la critica adusă deciziei recurate cu privire la dreptul de superficie, instanța reține:
Din analiza celor două contracte de vânzare-cumpărare 174/2005 și 175/2005, rezultă că intenția părților a fost de a înstrăina numai terenul și dintr-un alt punct de vedere intenția subiectivă a fost de a transmite un drept de superficie în favoarea pârâtului care avea un drept de proprietate asupra construcțiilor, vânzătorul cunoscând acest aspect încă din momentul încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare.
Cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de către reclamant vizează numai terenurile, cu excluderea construcțiilor clar individualizate care aparțin în proprietate pârâtului.
Potrivit principiului conform căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât are, la data dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului, reclamantul l-a dobândit așa cum era stăpânit de autorul său.
Sub un alt aspect, superficia nu este o sarcină ci un drept real erga omnes, cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din conținutul contractului de vânzare-cumpărare, numele proprietarului construcțiilor și izvorul dreptului său de proprietate erau expres menționate.
Chiar la interogatoriu reclamantul a recunoscut că singurul drept pe care pârâtul l-ar putea invoca asupra terenului este dreptul de superficie.
Dreptul de superficie este un drept real care constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe suprafața de teren care aparține unei alte persoane, teren asupra căruia proprietarul construcțiilor un drept de folosință.
În cazul dreptului de superficie ne aflăm în fața unei suprapuneri a două drepturi de proprietate aparținând a doi proprietari deosebiți, dreptul de proprietate al pârâtului asupra construcțiilor și dreptul de proprietate asupra terenului, ce aparține reclamantului.
El constituie o derogare de la dispozițiile art. 489 și 492 Cod civil.
Pentru considerentele expuse, curtea în baza art. 312 Cod pr. civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 170 din 14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în B,-, sect. 1 și cu domiciliul ales în B,-, sect. 2 la. și Asociații, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în B,-, -.d,. 79, sect. 5 și cu domiciliul ales în B, bd. -, nr. 44,.A,. 64, sect. 3, împotriva deciziei civile nr. 170 din 14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea - secția civilă, comercială și de contencios administrativ - în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 aprilie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
Grefier, - -
- -
Jud.fond
Jud.apel. Șt.;
Red.dec.jud.
24.06.2008
Dact.gref.
2 ex./26.06.2008
Președinte:Paulina GeorgescuJudecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon
