Obligația de a face. Decizia 138/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 138/2009
Ședința publică de la 20 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâții și împotriva deciziei civile nr.267 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, având ca obiect obligația de a face, în contradictoriu cu reclamanții intimați și .
Având în vedere că domnul judecător -titular al completului de judecată C3 recursuri civile și-a încetat activitatea, completul a fost alcătuit potrivit art.98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prin participarea d-nei judecător - - - - din programarea de permanență, fiind întocmit proces verbal în acest sens.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată la prima strigare lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și timbrat, cauza fiind amânată de la termenul anterior la cererea recurenților pentru a-și angaja apărător.
Instanța lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitate părților să se prezinte.
La a doua strigare se prezintă în cauză reclamantul intimat asistat de avocat, lipsind celelalte părți.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apărare.
Avocat pentru reclamanții intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate de instanța de apel și cea de fond ca fiind temeinice și legale, cu cheltuieli de judecată.
Solicită instanței să constate nulitatea recursului, motivat de împrejurarea că deși sunt invocate în drept prevederile art.304 pct.5 cod procedură civilă, în cererea de recurs nu sunt indicate formele de procedură încălcate de instanța de apel.
Pe fond, arată că imobilul s-a ridicat cu respectarea actelor normative în vigoare, modificarea destinației construcției nu schimbă condițiile exploatării, iar refuzul recurenților de a-și da acordul nu constituie decât o exercitare abuzivă a dreptului de proprietate în vederea șicanării reclamanților. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține:
Prin sentința civilă nr. 1893/18.03.2008 a Judecătoriei Sibiua fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții și, și în consecință, au fost obligați pârâții să dea reclamanților consimțământul pentru schimbarea destinației corpului de clădire B alcătuit din,edificat în Sibiu,-,CF 3717 top.631/1, 631/2, din "birouri", în "mini-pensiune", iar în caz de refuz, prezenta sentință va ține loc de consimțământ. Au fost obligați pârâții la plata sumei de 539,15 lei către reclamanți, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietarii imobilului, care este alcătuit din corpul A, casă de locuit și corpul B, ce a fost edificat cu destinație "birouri", în baza Autorizației de construire nr. 508 din 2006. Întrucât doresc să schimbe destinația construcției ce compune corpul B din birouri, în mini-pensiune, este necesar, în vederea autorizării acestei activități, acordul vecinilor, pârâții pe care reclamanții i-au notificat cu scrisoare recomandată în sensul de a se prezenta la notar în vederea exprimării consimțământului.
Pârâții au refuzat să-și dea acordul motivat de faptul că între aceleași părți s-a mai pronunțat o sentință definitivă și irevocabilă s-a dispus "sistarea lucrărilor pe care le realizau la imobilul din Sibiu,-, până la obținerea acordului nostru de alipire a construcției, conform legii 50/1991 rep."
Instanța de fond arată că pentru a nu deveni abuz de drept, refuzul pârâților trebuie să se justifice prin rațiuni care să arate că se urmărește protejarea unui interes care poate fi protejat numai în acest fel,ori, refuzul pârâților nu este de această natură. Între părți există o mai veche stare conflictuală, pe fondul căreia s-au judecat în mai multe procese.
Faptul că între aceleași părți s-a pronunțat o sentință prin care s-a dispus "sistarea lucrărilor pe care le realizau la imobilul din Sibiu,-, până la obținerea acordului nostru de alipire a construcției, conform legii 50/1991 nu justifică refuzul acordării consimțământului. Atâta timp cât pârâții au fost de acord ca reclamanții să construiască în vecini o clădire cu birouri, ceea ce înseamnă loc public, modificarea destinației clădirii în mini-pensiune nu este de natură să schimbe drastic condițiile de exploatare a construcției, ceea ce face ca refuzul să apară ca nejustificat, considerente pentru care instanța de fond a admis acțiunea așa cum a fost formulată iar pârâții au fost obligați la plata sumei de 539,15 lei către reclamanți, cu titlul de cheltuieli de judecată.
La data de 23.05.2008 se formulează apel d e către apelanții pârâți și prin care se solicită admiterea apelului, schimbarea în totalitatea a sentinței instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond impunându-se respingerea acțiunii.
Prin decizia civilă nr.267/13.10.2008 Tribunalul Sibiua respins apelul promovat de apelanții și împotriva sentinței civile nr. 1893 din 18.03.2008 a Judecătoriei Sibiu pe care a păstrat-
Au fost obligați apelanții la plata către intimați a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în calea de atac.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Intimații reclamanți sunt proprietari ai imobilului situat în Sibiu,-, înscris în CF 377 top.629/2 și 630/2 iar apelanții pârâți ai imobilului învecinat.
Pe terenul proprietatea lor, reclamanții au demarat edificarea unei construcții, planul acesteia precum și distanța față de construcția apelanților generând nemulțumirea acestora.
Întrucât părțile nu au ajuns la soluționarea pe cale amiabilă a divergențelor născute din ridicarea construcției au fost promovate mai multe litigii pe rolul Tribunalului Sibiu, dispunându-se atât sistarea lucrărilor până la obținerea acordului apelanților pârâți potrivit Legii nr.50/1991- sentința civilă nr.202/19.01.2007 irevocabilă prin decizia civilă nr.163/15.03.2007- cât și anularea autorizației de construire nr.508/2.06.2008- prin sentința de contencios administrativ nr.89/CA/17.10.2007.
În prezenta cauză, reclamanții au solicitat doar exprimarea acordului proprietarilor învecinați pentru a da imobilului ridicat destinația de pensiune.
Cum anterior imobilul avea destinația de "birouri" în mod corect prima instanță a reținut că modificarea destinația clădirii în mini-pensiune nu este de natură să schimbe drastic condițiile de exploatare a construcției, ceea ce face ca refuzul să apară ca nejustificat.
Tribunalul a constatat că apelanții nu invocă împrejurări de natură să justifice refuzul lor, neindicând nici un motiv pentru care învecinarea cu o clădire cu destinația de pensiune ar aduce atingere atributelor dreptului lor de proprietate. Aceștia invocă doar motive ale unor litigii aflate pe rolul instanțelor, motive ce nu pot fi analizate în prezentul dosar în raport cu limitele investirii.
Pentru aceste motive, tribunalul a constatat că sentința primei instanțe este legală și temeinică, fiind păstrată cu consecința respingerii căii de atac declarate.
A fost reținută culpa procesuală a apelanților în declararea unei căi de atac ce a fost respinsă și pe cale de consecință au fost obligați aceștia la plata cheltuielilor de judecată făcute de intimați reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 100 lei.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâții și invocând în drept prevederile art.304 pct.5 Cod procedură civilă solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare.
În expunerea criticilor se arată următoarele:
-prima instanță nu a ținut cont de faptul că Legea 50/1991 prevede necesitatea eliberării unei autorizații pentru schimbarea de destinație. Existența unei unități de alimentație publică în locul spațiilor de birouri, creează disconfort.
-instanța nu ia în calcul faptul că refuzul este condiționat de pierderile înregistrate de pârâți ca valoare intrinsecă a imobilului proprietate, care prin nerespectarea cotelor prevăzute în autorizația 508 de către reclamanți au dus la modificarea și deteriorarea bunului proprietate personală.
Intimații nu au formulat întâmpinare iar prin concluziile scrise au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
Solicitarea formulată de către recurenți întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.5 cod procedură civilă, de casare cu trimitere spre rejudecare, nu poate fi primită.
Cazurile de casare cu trimitere spre rejudecare sunt stabilite de dispozițiile art.312 alin.6 cod procedură civilă, cazuri care nu sunt incidente în cauză și oricum recurenții nu au arătat motivele care fundamentează această solicitare.
E de precizat că recurenții nu arată nici motivele care fundamentează prevederile art.304 pct.5 cod procedură civilă, respectiv formele de procedură încălcate de către instanța de apel.
Din dezvoltarea motivelor de recurs ar rezulta încadrarea acestora în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și nu pct.5 Cod procedură civilă.
În această ordine de idei, trebuie subliniat că dispozițiile art.306 alin.3 Cod procedură civilă obligă instanța de recurs ca, în caz de încadrare greșită într-un motiv anume de recurs a criticilor pe care le face recurentul la adresa deciziei recurate, să pornească în continuare la judecarea recursului dacă acele critici permit identificarea unui alt motiv de recurs aplicabil.
Analizând criticile formulate de către recurenții pârâți, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 cod procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică formulată de către recurenți nu poate fi primită față de obiectul litigiului.
Reclamanții au investit instanța de judecată cu acțiune având ca obiect obligarea pârâților a da consimțământ pentru schimbarea destinației. Prin urmare în cauză nu sunt incidente prevederile art.3 din Legea 50/1991 invocat de către recurenți.
Nici ultima critică nu poate fi primită. Justificarea refuzului de către recurenți, motivat de un abuz al reclamanților referitor la cote excede prezentului cadru procesual.
Pentru schimbarea destinației imobilului proprietatea reclamanților din birouri în pensiune, corect au reținut instanțele de fond că nu se schimbă semnificativ condițiile exploatării și nu este afectată proprietatea recurenților.
De altfel recurenții nu invocă în sprijinul refuzului lor vreun prejudiciu care ar rezulta în urma schimbării acestei destinații. Așa cum s-a arătat mai sus, cele susținute de către recurenți cu referire la cote nu vizează și nu rezultă din schimbarea de destinație.
Prin urmare în mod corect instanțele de fond au reținut că refuzul recurenților de a-și da acordul pentru modificarea destinației construcției nu este justificat.
Pentru considerentele expuse, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat prezentul recurs, hotărârea atacată fiind legală.
Față de dispozițiile art.274 cod procedură civilă recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimați și justificate cu înscrisuri la dosar.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr.267/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Obligă recurenții să plătească intimaților și suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 Martie 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact.2ex/1.04.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Daniela Mărginean
