Obligație de a face. Decizia 32/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 32/R

Ședința publică din 15 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița

JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat Judecătpr Carmina

-: -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile de apel nr. 334 din 6.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatul pârât, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât personal, iar pentru intimata reclamantă, avocata, în substituirea avocatei, lipsă fiind intimatul pârât.

Procedura completă.

După verificarea lucrărilor dosarului, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apoi recurentul pârât depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și nemaifiind alte cereri de formulat se acordă pârâților cuvântul în fond.

Recurentul pârât solicită admiterea recursului așa cum este formulat în scris, fără cheltuieli de judecată.

Apărătoarea intimatei reclamante, solicită respingerea recursului pârâtului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, arătând că recurentul nu are titlul locativ legal. Depune concluzii scrise la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea civilă introdusă și înregistrată sub nr. 1961/27.02.2008 la Judecătoria Arad reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând obligarea pârâtului de ordinul I la a-i preda posesia și folosința imobilului situat în A,-,.2, parter înscris în CF 27868 A, și evacuarea necondiționată a pârâților din imobilul sus menționat, pe care îl ocupă abuziv, fără nici un titlu.

În motivarea acțiunii se arată că imobilul situat în A,-,.2, parter înscris în CF 27868 A, top.943/II, compus din 2 camere, bucătărie, alimente, grup sanitar și boxă, este proprietatea tabulară a pârâtului de ordinul I care l-a dobândit prin cumpărare în baza Legii 112/1995. Reclamanta este beneficiara unui drept de uzufruct asupra întregului imobil situat în A,-,.2, parter înscris în CF 27868 A, top.943/II, care i-a fost constituit în baza unei promisiuni de vânzare-cumpărare încheiată între reclamantă și pârâtul care este proprietarul tabular al acestui imobil. Această promisiune de vânzare-cumpărare încheiată între reclamantă și pârâtul a fost autentificată sub nr.2981/30 noiembrie 2007.

Reclamanta mai arată că pârâtul i-a constituit dreptul de uzufruct asupra imobilului în litigiu, în considerarea promisiunii ferme de vânzare a imobilului pe care pârâtul i-a făcut-o, precum și a faptului că, la data semnării promisiunii, reclamanta a achitat integral prețul imobilului, urmând ca la expirarea interdicției prevăzute de art.9 din Legea 112/1995 să perfecteze cu pârâtul contractul definitiv de vânzare-cumpărare al imobilului în litigiu.

De asemenea, reclamanta arată că prin promisiunea autentică de vânzare-cumpărare, pârâtul, care a constituit în favoarea reclamantei dreptul de uzufruct asupra imobilului în litigiu, s-a obligat ca până cel târziu la data de 01.02.2008 să predea reclamantei posesia și folosința imobilului, urmând ca de la această dată reclamanta să suporte toate taxele și cheltuielile de întreținere aferente imobilului, decurgând din folosința imobilului. Cu toate că reclamanta începând din data de 01.02.2008 este beneficiara exclusivă a atributelor de posesie și folosință asupra imobilului în litigiu, pârâții refuză predarea imobilului reclamantei, încălcând în acest fel atât obligațiile contractuale asumate prin promisiunea autentică de vânzare-cumpărare, cât și dreptul real de uzufruct, înscris în favoarea reclamantei în cartea funciară.

Reclamanta precizează că în prezent în imobil locuiesc atât pârâtul care este proprietarul tabular al imobilului cât și fiul acestuia, major, pârâtul - care nu deține nici un titlu locativ asupra imobilului.

În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.517, 518 și următoarele din Codul Civil.

Pârâtul, prin întâmpinare, arată că va pune apartamentul la dispoziția reclamantei,cu condiția ca numita, concubina lui, să locuiască până la 13.05.2008 în apartament. Pârâtul mai arată că este de acord cu evacuarea celuilalt pârât, care este fiul său și care nu are nici un drept locativ asupra apartamentului.

Pârâtul - nu a formulat întâmpinare.

În ședința publică din 15 aprilie 2008 pârâtul - a răspuns la interogatoriu arătând că se opune acțiunii formulate de reclamantă și că el este singurul care locuiește în prezent în imobil.

Prin sentința civilă nr. 2573 din 15 aprilie 2008, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Arad admite acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții:, și -, și în consecință dispune obligarea pârâtului să predea reclamantei imobilul din A, str.-, nr.13,.2, înscris în CF nr.27868 A, și evacuarea necondiționată a pârâților din imobilul de mai sus.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Arada reținut în fapt și drept că pârâtul

a dobândit, prin cumpărare, în baza Legii 112/1995, imobilul situat în A,-,.2, parter înscris în CF 27868 A, nr.top.943/II, compus din 2 camere, bucătărie, alimente, grup sanitar și boxă. Dreptul de proprietate al pârâtului a fost înscris în CF nr.27868 A prin încheierea nr.77953/13.11.2007.

Ulterior pârâtul a încheiat cu reclamanta o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare cu constituirea dreptului de uzufruct viager în favoarea reclamantei, prin care s-a obligat ca, la data expirării interdicției de înstrăinare a imobilului prevăzute de Legea 112/1995, să vândă reclamantei imobilul în litigiu cu prețul total de 15.000 Euro, pe care i-a primit la data autentificării promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare și ca cel târziu până la data de 01.02.2008 să predea reclamantei posesia și folosința imobilului.

În imobilul aflat în litigiu locuiește în prezent, numau pârâtul - care nu deține nici un titlu locativ asupra imobilului.

Instanța a reținut în conformitate cu art.517 civ. că uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuși proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanța.

Dreptul de uzufruct,dă posibilitatea reclamantei(uzufructuară) de a obține posesia bunului și de aoe xercita pașnic și nestingherit. În acest scop uzufructuara are la dispoziție acțiunea confesorie pentru apărarea dreptului și o acțiune personală întemeiată pe contractul prin care s-a constituit uzufructul.

Contractul stipulează neechivoc obligația pârâtului de predare a imobilului către reclamantă la data de 1 02 2008,fără nici o condiție.

Potrivit art.969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Interdicția de înstrăinare reglementată de L 112/1995,este de strictă interpretare și aplicare, nefiind susceptibilă de extindere pe calea analogiei și la ipoteza constituirii dreptului de uzufruct,în condițiile în care atributul dispoziției juridice asupra imobilului nu se transmite prin uzufruct.

Prin decizia civilă nr.334 din 6.11.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arad - secția civilă - respinge apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 2573/15.04.2008, pronunțată de Judecătoria Arad, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatul pârât avînd ca obiect obligația de a face, confirmând astfel soluția primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut în esență că prima instanță, atunci când a pronunțat hotărârea a avut în vedere o stare de fapt corectă, susținută de probatoriul administrat și de textele legale indicate.

Împotriva acestei decizii civile de apel, a declarat recurs în termen legal, pârâtul, solicitând găsirea unei soluții pentru a nu fi evacuat motivând că a cerut Primăriei A să- pună la dispoziție un alt spațiu locativ, tatăl lui neputând să vândă apartamentul în litigiu, timp de 10 ani, dar nu invocă nici un temei de drept, în recurs.

Pârâtul prin întâmpinarea de la dosar, solicită respingerea recursului, arătând că el respectă convenția încheiată cu reclamanta, dar că fiul său - recurent - refuză să părăsească apartamentul în discuție.

Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de cererea de recurs și de starea de fapt din dosar, că și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al pârâtului de mai sus este nefondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost respins apelul aceluiași pârât.

Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele semnalate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevăzute de art. 517 și 518 cod civil când confirmat soluția primei instanțe, și când a reținut că apelantul este fiul intimatului, care a devenit proprietar tabular asupra apartamentului în litigiu și că tatăl apelantului și recurentului a încheiat o promisiune sinalagmatică de vânzare cumpărare cu constituire de uzufruct viager în favoarea intimatei reclamante, de la care a primit și prețul integral al acestui imobil, sub acest aspect între recurentul apelant și intimata reclamantă neexistând nici un raport juridic.

Din studiul dosarului, Curtea reține că nu pârâtul apelant a cumpărat imobilul în cauză, iar la data cumpărării lui - în anul 2007 acest pârât apelant nu avea nici un titlu locativ valabil, iar promisiunea sinlagmatică de vânzare - cumpărare cu constituirea dreptului de uzufruct viager (fila 7 dosar fond) este legal încheiată, însăși proprietarul tabular - pârâtul intimat - fiind de acord cu admiterea acțiunii reclamantei, nefăcând nici un fel de opunere, ( aspect ce rezultă inclusiv din întâmpinarea acestuia depusă în recurs), așa încât, fiul acestui proprietar tabular, adică pârâtul recurent de față, neavând nici un fel de titlu locativ valabil nu are nici calitatea de a contesta actele încheiate de tatăl său și de altfel nici nu a făcut-

Ca atare, cum deci acest pârât a fost bine evacuat iar apelul său a fost în mod corect respins, și deoarece în dosar nu se constată nici motive de ordine publică de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile recurate, conform art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față al acestui pârât.

Această soluție se impune întrucât criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele neputându-se încadra în nici unul din cazurile - expres și limitativ - prezentate în art.304 sub pct.1-9 Cod procedură civilă, (care reglementează motivele de nelegalitate pentru care se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri în recurs), aceste critici vizând, mai degrabă o stare de fapt, care excede cadrului procesului și este străină de natura pricinii, și care se referă la situația personală a recurentului, însă acesta nu face referiri precise cu privire la motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, recursul nefiind motivat și în drept, conform art. 3021punct 3 Cod procedură civilă care prevede că cererea de recurs trebuie să cuprindă și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor).

Curtea consideră că ambele instanțe anterioare au dat o interpretare corectă a dispozițiilor art. 517 Cod civil ( potrivit cărora uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuși proprietarul lor) și au reținut just că intimata reclamantă este beneficiara unui drept de uzufruct asupra întregului imobil constituit în baza unei promisiuni autentice de vânzare-cumpărare încheiată cu proprietarul tabular, pârâtul de ordinul I, și în considerarea promisiunii ferme de vânzare a imobilului, la data semnării promisiunii, reclamanta a achitat integral prețul acestui apartament, urmând ca acel contract -definitiv- de vânzare-cumpărare să se perfecteze la expirarea interdicției prevăzută de art.9 din Legea 112/1995 și astfel deci reclamanta este îndreptățită să solicite obținerea posesiei și folosința netulburată a imobilului.

Cât privește interdicția de înstrăinare reglementată de dispozițiile art.9 din Legea nr.112/1995 invocată de recurent, Curtea mai observă că în mod corect au reținut instanțele anterioare că dispoziția este de strictă interpretare și aplicare, nefiind susceptibilă de extindere pe cale analogică și la ipoteza constituirii dreptului de uzufruct, deoarece, prin uzufruct nu se transmite și atributul dispoziției juridice asupra bunului.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă cu nr.5499 din 07.10.2004, statuând că interdicția reglementată de art.9 din Legea 112/1995 operează numai pentru înstrăinarea locuinței, iar nu și pentru constituirea în favoarea unui terț, a unui dezmembrământ al dreptului de proprietate, cu caracter temporar, cum este uzufructul.

Curtea mai constată că instanțele anterioare au făcut o corectă aplicare a principiului statornicit de art.969 Cod civil potrivit căruia "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", atunci când au reținut că prin promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare încheiată de pârâtul cu reclamanta, acesta s-a obligat ca până cel târziu la data de 01 februarie 2008 să elibereze locuința și să-i predea reclamantei posesia și folosirea imobilului.

În aceste condiții, pârâtul sr. era ținut să își respecte obligația asumată, fără a putea condiționa în vreun fel predarea către reclamantă a apartamentului în discuție, astfel că, în mod corect și legal acțiunea reclamantei a fost admisă.

Este încă de menționat, în ceea ce-l privește pe recurentul (pârâtul de ordinul II) că prima instanță, cât și instanța de apel au reținut corect faptul că acesta nu deține nici un titlu locativ asupra imobilului și că acesta și reclamanta nu exista practic nici un raport juridic.

Această stare de fapt este confirmată de însuși pârâtul de ordinul I, care a achiesat la acțiunea reclamantei încă din fața primei instanțe și a arătat că este de acord cu evacuarea recurentului -, care a avut doar calitatea de simplu tolerat în imobilul în discuție.

Cât privește situația personală a recurentului, deși regretabilă, ea este lipsită de relevanță juridică în cauză și nu are legitimitatea de a condiționa evacuarea lui de atribuirea unei locuințe sociale.

În concluzie, Curtea stabilește, dat fiind că reclamanta are un drept de uzufruct viager constituit legal asupra întregului imobil și că nu are obligația de tolera în apartament pe recurent până la repartizarea unei noi locuințe, (cum acesta cere în recurs) - că este cazul respingerii recursului de față al acestui pârât și a menținerii - ca temeinice și legale - a ambelor hotărâri judecătorești anterioare.

Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile -de fapt - formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să-l facă admisibil și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefundat acest recurs al pârâtului de mai sus, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, specific procesului civil, recurentul nedovedind incidența în cauză a nici unui motiv de recurs de nelegalitate, dintre cele indicate în mod expres și limitativ - în art. 304 sub pct.1-9 Cod procedură civilă, nefiind însă cazul constatării nulității acestui recurs, prin prisma art.302 indice 1 alin.1 pct.3 raportat la art.303 alin.1 Cod procedură civilă, căci recursul este motivat -deși sumar și generic- prin însăși cererea de recurs, potrivit tuturor argumentelor de mai sus expuse pe larg de

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, de către intimați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile de apel nr. 334 din 6.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad, -secția civilă - în dosar nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică din 15 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER,

Red. TP/26.01.2009

Dact. NF/27.01.2009

Ex.2

Tribunalul Arad Președinte

Judecător

Președinte:Trandafir Purcărița
Judecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat Judecătpr Carmina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 32/2009. Curtea de Apel Timisoara