Obligație de a face. Decizia 399/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 399/2008
Ședința publică de la 31 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Augustin Mândroc
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 3: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de către reclamantele și și de pârâta împotriva deciziei civile nr. 185/13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, având ca obiect obligație de a face
La apelul nominal făcut în ședință publică prezintă avocat cu împuternicire avocațială în reprezentarea recurenților reclamanți (fila 30) și, lipsind aceștia, și recurenta pârâtă, personal și asistată de avocat, cu împuternicire în reprezentarea acesteia (fila 31).
Procedură de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus prin serviciul registratură la data de 28.10.2008 întâmpinare formulată de recurenta.
Instanța comunică cu mandatara recurentelor reclamante un exemplar al întâmpinării.
Avocat declară că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării și nu mai are alte cereri de formulat.
Avocat, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii instanței de apel și admiterea acțiunii reclamantelor și cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Se arată că prima instanță a admis în parte cererea reclamantelor și cererea reconvențională, cu obligarea pârâtei să-și dea consimțământul pentru eliberarea autorizației de construire pentru transformarea garajului; în al doilea rând, edificarea construcției pe o veche magazie a ridicat probleme, deși reclamantele folosesc acest garaj încă din 1981, iar în 2004 au efectuat modificări la acoperiș pentru a facilita scurgerea apei, sens în care ulterior pârâta a făcut sesizare la Primărie și au fost amendate cu 10 mil. lei, proces verbal ce a fost atacat în instanță și a fost schimbată sancțiunea contravențională în avertisment; se știe că singurul mod de a obține autorizația de construire este cu acordul tuturor vecinilor, inclusiv a coproprietarei, care refuză acest lucru deși recunoaște că acest garaj este folosit de reclamante încă din 1981, instanța de apel apreciind greșit faptul că în condițiile în care acestea folosesc garajul, ar aduce atingere proprietății pârâtei. Astfel, având în vedere că reclamantele doresc și demolarea magaziei din spatele curții și edificarea unei noi construcții, însă în mod constant se lovesc de refuzul pârâtei de a le da acordul, în condițiile în care toți ceilalți vecini au consimțit, în concluzie solicită instanței admiterea recursului reclamantelor. Cu cheltuieli de judecată. Cu privire la recursul pârâtei, se solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea în parte a recursului formulat de pârâtă și respingerea recursului reclamantelor, învederând că în primă fază Judecătoria Sibiua admis în parte acțiunea reclamantelor și conform dispozitivului, pe care îl citează, Tribunalul Sibiua admis apelul și a respins cererea reclamantelor pe considerentul că se încalcă dreptul de proprietate al pârâtei. Ca prim aspect, sa că există un proces verbal de contravenție din anul 2004 prin care se constată că nu exista autorizație de construcție pentru transformarea garajului în locuință, cu mențiunea că reclamantele ar fi bine să intre în legalitate și această situație nu are prioritate față de dispozițiile art. 480 Cod civil, conform cărora proprietarului titular trebuie să i se respecte cele trei atribute ale dreptului său, posesia, folosința și dispoziția. În al doilea rând, se susține că în spatele imobilului există o magazie și se dorește acum edificarea unei alte construcții, însă prin asta s-ar încălca cele trei atribute susmenționate ale dreptului de proprietate al pârâtei. În concluzie, față de argumentele expuse și în scris prin întâmpinare, pe care le susține, solicită instanței admiterea în parte a recursului formulat de către și modificarea deciziei în sensul admiterii cererii de ieșire din indiviziune conform variantei II din raportul de expertiză și respingerea recursului reclamantelor ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului și cele expuse de mandatarii părților, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 5780/2007 a Judecătoriei Sibiua fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și completată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâta, a fost admisă în parte și cererea reconvențională formulată de pârâtă în contradictoriu cu reclamantele și, în consecință, a fost obligată pârâta să își dea acordul pentru eliberarea autorizației de construire pe numele reclamantelor conform certificatului de urbanism nr. 2114/2005, respectiv pentru schimbarea destinației și amenajării locuinței din garaj prin construirea anexei în imobilul situat în Sibiu,-, iar în caz de refuz, sentința va ține loc de consimțământ; au fost obligate pârâtele reconvenționale să pună la dispoziția reclamantei reconvenționale întreaga documentație privitoare la schimbarea destinației și amenajării locuinței din garaj prin construirea anexei din imobilul menționat; au fost respinse celelalte petite din acțiune și din cererea reconvențională; au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în anul 2000 reclamantele au construit dintr-un garaj o locuință din zidărie și fundație de beton, după ce au fost sancționate contravențional au dorit să intre în legalitate, însă pârâta coproprietară refuză să-și dea acordul necesar obținerii autorizației de construire, ceea ce este un abuz din partea pârâtei; cererea ei de a i se pune la dispoziție toate documentele referitoare la construcție este întemeiată pentru că este coproprietară asupra terenului; în ce privește cererea referitoare la magazia din lemn, aceasta este neîntemeiată pentru că reclamanta reconvențională are în posesie această magazie; din expertiza topo rezultă că terenul imobilului este incomod a fi partajat în natură, s-ar crea servituți, iar pârâtele reconvenționale ar fi nevoite să-și mute construcția.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantele cât și pârâta.
În apelul declarat de reclamantele și, acestea solicită schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererilor lor, cu motivarea că după pronunțarea sentinței au formulat cerere de îndreptare a erorii materiale, instanța a dispus îndreptarea erorii din al.3 rândul 4 însă atunci când redă textul se redă alin.4 din dispozitivul sentinței, iar reclamantele apreciază că este o eroare materială, pentru că instanța a obligat pârâta să-și dea acordul pentru eliberarea autorizației de construire pe numele reclamantelor conform certificatului de urbanism nr.2114/2005, ori conform acestui certificat se impunea eliberarea autorizației atât pentru transformarea garajului, cât și pentru construirea anexei; reclamantele apreciază că sentința instanței de fond este nelegală în ce privește obligarea lor de a preda reclamantei reconvenționale întreaga documentație privind construcția, pentru că documentația care a stat la baza emiterii certificatului de urbanism din 2005 fost depusă la dosar, iar ele nu mai dețin nici un act suplimentar.
Prin apelul său, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimate ca nefondată în ce privește obligarea la consimțământ pentru eliberarea autorizației de construcție și admiterea cererii reconvenționale de sistare a stării de indiviziune conform variantei 2 din raportul de expertiză, cu motivarea că intimatele încearcă să intre în legalitate pe un teren aflat în indiviziune, care este și proprietatea pârâtei, încălcându-i-se dreptul de dispoziție în calitate de proprietar tabular; refuzul pârâtei de a-și da consimțământul este justificat de faptul că suprafața construită a construcției ridicată fără autorizație de construcție, este cu mult mai mare decât cea prevăzută în certificatul de urbanism; greșit a respins instanța de fond cererea de ieșire din indiviziune atât cu privire la teren, cât și cu privire la pod, pentru că nu are nici o relevanță aspectul că este necesară instituirea unui drept de servitute, apoi nu este real că trebuie mutată construcția, ceea ce trebuie mutat este garajul din lemn în suprafață de 17,84 mp, ieșirea din indiviziune nu este imposibilă întrucât expertul a propus o variantă care poate fi pusă în practică; în ce privește partajarea podului, aceasta este posibilă, conform expertizei efectuate, iar suprafața propusă a fi în indiviziune nu este foarte mare și greșit a reținut instanța că o astfel de partajare contravine normelor, deoarece aceasta nu rezultă din expertiză; în ce privește predarea garajului se menționează că acesta este deja în posesia sa, ceea ce nu este adevărat, deoarece este vorba despre garajul din lemn de 17,84 mp, care îi aparține apelantei, conform convenției încheiate în 1999 între apelantă și intimate, dar care în prezent este folosit în exclusivitate de acestea.
Prin decizia civilă nr. 185/2008 Tribunalul Sibiua admis apelul declarat de reclamantele și și apelul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr.5780/2007 a Judecătoriei Sibiu, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că s-a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtei să-și dea acordul pentru eliberarea autorizației de construire, precum și capătul de cerere privind obligarea pârâtelor reconvenționale să pună la dispoziția reclamantei reconvenționale întreaga documentație.
S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
În ce privește apelul pârâtei, instanța constată că pentru cererea de sistare a indiviziunii, instanța de fond a pronunțat o soluție corectă. Astfel, în expertiza topografică efectuată în cauză expertul stabilește într-o primă variantă că imobilul nu poate fi dezmembrat, datorită unor inconveniente, astfel că propune o singură variantă de partajare. Aceasta, însă, așa cum reține și instanța de fond prezintă inconvenientul servituților de trecere și de vedere, care, datorită stării tensionate dintre coproprietari, reprezintă, într-adevăr un inconvenient major. De altfel, acest lucru rezultă și din ansamblul celor constatate de instanța de apel cu ocazia cercetării la fața locului. Este mai edificatoare părerea expertului că imobilul nu poate fi dezmembrat și datorită faptului că există o singură intrare, canalizarea și racordurile care se află în coproprietate trec prin fața casei, urmând a se afla în lotul uneia dintre părți. Ca urmare, constatăm că în situația dată, având în vedere și dispunerea pe teren a imobilului și anexelor, părțile se află într-o stare de coproprietate forțată și perpetuă, excepție de la principiul edictat de art. 728 civ. și nu este posibilă sistarea indiviziunii. De asemenea, și podul se află într-o stare de indiviziune forțată, față de modul de dispunere a coșurilor de fum și a gurilor de vizitare a acestor coșuri, expertul a constatat că trebuie să existe o zonă de intervenție la coșuri, zonă care trebuie să rămână în indiviziune. În această situație, chiar dacă suprafața acesteia este mică, nu se realizează practic o sistare de indiviziune și, apoi, prin natura lui, podul este un bun care aparține întregului imobil și reprezintă parte comună indiviză, așa cum a și fost identificat cu ocazia dezmembrării imobilului în două apartamente și nu poate fi dezmembrat. În ce privește motivul de apel referitor la predarea garajului, instanța constată că dacă inițial pârâta reclamantă reconvențional a solicitat să-i fie lăsată în deplină proprietate și posesie magazia din lemn din curtea imobilului, instanța constată că între părți a intervenit o convenție, încheiată la aceeași dată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului I către pârâta ( 48,49,167), convenție prin care aceasta din urmă se obligă să permită reclamantelor să folosească garajul construit în curtea comună pe toată perioada vieții sale. Pentru că au fost divergențe în legătură cu identificarea acestui garaj, trebuie reținut faptul că însăși apelanta pârâtă recunoaște în motivele de apel că garajul revendicat face obiectul convenției din 1999. Cum această convenție este în vigoare și nu a ajuns la termen, reclamantele pot folosi garajul aflat în centrul curții comune, pe toată durata vieții pârâtei.
În ce privește motivul de apel referitor la obligarea la consimțământ, instanța constată că acesta este întemeiat. Având în vedere că pârâtele încearcă să intre în legalitate și să obțină o autorizație de construcție pentru o construcție deja efectuată fără autorizație, dar și pentru un alt corp de construcție ce se dorește a fi edificat, cum cele două construcții se găsesc pe terenul aflat în indiviziune, s-ar încălca dreptul de proprietate al pârâtei asupra terenului, astfel că refuzul ei de a-și da consimțământul pentru eliberarea autorizației de construire nu este abuziv. Sub acest aspect se impune admiterea apelului pârâtei și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii și a capătului de cerere de obligare la consimțământ.
În ce privește apelul reclamantelor, și acesta este doar parțial întemeiat. Primul motiv de apel se referă la cererea de îndreptare a erorii materiale, însă încheierea de îndreptare a erorii materiale nu a fost atacată și, de altfel, nu se constată vreo eroare materială în această încheiere, așa cum lasă să se înțeleagă apelanta. C de-al doilea motiv de apel, referitor la obligarea reclamantelor să pună la dispoziția pârâtei documentația privitoare la schimbarea destinației și amenajării locuinței din garaj prin construirea anexei la imobilul menționat, având în vedere că cererea de obligarea pârâtei de ași da acordul pentru eliberarea autorizației de construire este neîntemeiată, va fi respinsă, astfel încât nu mai este necesar ca reclamantele să pună la dispoziția pârâtei această documentație, urmând ca și acest capăt de cerere să fie respins.
Față de aceste împrejurări, potrivit art. 296 pr.civ. instanța a admis ambele apeluri și a modificat sentința atacată, în sensul respingerii și a capătului de cerere din acțiunea principală referitor la obligarea pârâtei să-și dea consimțământul pentru eliberarea autorizației de construcție, dar și a respingerii petitului din cererea reconvențională privind obligarea reclamantelor să predea pârâtei toată documentația referitoare la lucrările ce se doresc a fi autorizate. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Potrivit art. 276 pr.civ. au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți în proces.
Împotriva acestei ultima hotărâri au declarat recurs ambele părți.
În expunerea criticilor întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, reclamantele și arată că refuzul pârâtei de a-și da acordul pentru edificarea construcției și schimbării destinației îmbracă forma unui abuz de drept, iar motivele expuse de Tribunalul Sibiu nu au fundament real. Nu se poate reține încălcarea dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului mai ales că, viitoarea construcție se va realiza exact pe locul unde se află edificată în prezent o altă construcție ce a fost folosită dintotdeauna de reclamante. Terenul din litigiu este folosit în modalitatea prezentă de ani de zile, iar dreptul de proprietate al pârâtei nu este încălcat.
Instanța nu arată care este prejudiciul pe care îl suferă pârâta dacă și-ar da acordul pentru obținerea autorizației de construcție.
În expunerea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pârâta a arătat că soluția instanței de fond cu privire la ieșirea din indiviziune este nelegală.
Instanța de apel motivează că apariția servituții de trecere și vedere reprezintă un inconvenient major, ori recurenta arată că nu a solicitat și nici nu solicită despăgubiri pentru servitutea de trecere, iar dacă servitutea de vedre ar fi un inconvenient major, se obligă să desființeze fereastra a cărei existență presupune apariția servituții.
Recurenta mai susține că nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune atâta timp cât există posibilitatea practic de a se realiza sistarea acesteia, conform art. 728 Cod civil, iar motivarea instanței de apel că părțile se află în stare de coproprietate forțată și perpetuă este nejustificată.
Pe de altă parte, chiar reclamantele au solicitat sistarea indiviziunii.
Și în ceea ce privește partajarea podului, soluția este nelegală.
Intimata pârâtă, prin întâmpinare solicită respingerea recursului declarat de către reclamante ca nefondat.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 728 alin 1 Cod civil, "nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate cere oricând împărțeala succesiunii, chiar dacă are exista convenții sau prohibiții contrarii".
Prin urmare, ieșirea din indiviziune poate fi cerută oricând, de către oricare dintre coindivizari. Împotriva cererii de împărțeală se poate opune numai existența unei convenții de partaj voluntar încheiat între coindivizari sau prescripția achizitivă conform art. 729 Cod civil.
Este adevărat că aceste dispoziții legale sunt aplicabile dreptului de proprietate comună - fie pe cote părți, fie în devălmășie.
Coproprietatea forțată și perpetuă are ca obiect un bun sau anumite bunuri care, prin natura lor, pot și sunt folosite în mod permanent de doi sau mai mulți proprietari, neputând fi împărțite. Dacă sunt împărțite, aceste bunuri de regulă devin improprii folosinței căreia i-au fost destinate.
Această coproprietate forțată și perpetuă are caracter accesoriu, bunurile care alcătuiesc obiectul său constituie accesoriul altor bunuri principale ce se află în proprietate exclusivă.
Dreptul nostru civil prevede cazurile coproprietății lucrurilor comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine (situația în care lucrurile se află chiar pe linia despărțitoare a celor două fonduri), coproprietății despărțiturilor dintre două imobile (zidul, șanțul, gardul - art. 590-609 Cod civil), coproprietății asupra părților comune din clădirile cu două sau mai multe apartamente având proprietari diferiți și coproprietățile asupra bunurilor considerate de familie, situații ce nu se regăsesc în prezenta cauză.
În speță este de necontestat că părțile sunt coproprietare asupra unei suprafețe de teren de 580 mp în cotă de fiecare.
În mod nelegal și cu neaplicarea corectă a textelor legale arătate, instanța de apel a apreciat că această coproprietate este una forțată și perpetuă, excepție de la dispozițiile art. 728 Cod civil.
Într-adevăr, împrejurarea că în situația unei împărțeli s-ar crea o servitute de trecere și una de vedere nu constituie un inconvenient major, așa cum greșit reține instanța de apel.
S-a arătat mai sus care sunt cele două situații care se pot opune unei cereri de împărțeală, situații care nu se regăsesc în cauza de față.
Prin urmare, întrucât soluția instanței de apel este nelegală, se impune a fi reformată.
Întemeiate sunt și susținerile reclamantelor privitoare la refuzul pârâtei de a-și da acordul pentru realizarea construcțiilor.
Într-adevăr, instanța de apel, prin modificare soluției instanței de fond sub acest aspect, nu a aplicat corect dispozițiile art. 54 din Constituția României și art. 970 alin 1 Cod civil, potrivită căruia dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună credință. Instanța de apel nu a analizat dacă în speță acest refuz este un abuz de drept sau nu. Motivarea instanței excede acestei analize. Împrejurarea că reclamantele încearcă să obțină o autorizație pentru o construcție deja existentă dar și pentru un alt corp de construcție și astfel s-ar încălca dreptul de proprietate al pârâtei nu justifică existența sau inexistența unui abuz de drept întrucât toate părțile sunt proprietare și au dreptul să se bucure de atributele acestui drept.
E de precizat că aceste aspecte urmează a fi analizate de către instanța de rejudecare și urmare a aplicării corecte a dispozițiilor art. 728 Cod civil.
Pentru considerentele expuse, întrucât în cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, față de dispozițiile art. 312 alin 3 Cod procedură civilă, va admite ambele recursuri, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
În rejudecare, instanța de apel va respecta dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă și ale art. 129 alin 5 Cod procedură civilă, ordonând administrarea probelor pe care le consideră necesare în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Față de soluția dată ambelor recursuri și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, în cauză nu se vor acorda cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursurile declarate de către reclamantele și și pârâta împotriva deciziei civile nr. 185/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil - pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
- -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored. /2 ex/07.11.2008
Jud. fond:
Jud. apel:,.
Președinte:Augustin MândrocJudecători:Augustin Mândroc, Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
