Obligație de a face. Decizia 516/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MURE

SECȚIA CIVIL, DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 516/

Ședința public din 15 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judector -

Judector -

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în Târgu-M,-/1, județul M, împotriva deciziei civile nr. 379 din 9 decembrie 2008, pronunțat de Tribunalul Mure ș în dosarul nr- (numr în format vechi 4666/2008).

La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint pentru pârâta intimat Compania Târgu-M, consilier juridic, lips fiind restul prților.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei, constatându-se recursul este declarat și motivat în termenul prevzut de lege, timbrat cu suma de 4 lei tax judiciar de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Se constat c reclamantul recurent a depus la dosar prin registratura instanței la data de 7 aprilie 2009 note de ședinț, solicitând totodat judecarea cauzei în lips, din care un exemplar se comunic reprezentantei pârâtei intimate.

La termenul anterior instanța a invocat din oficiu motive de ordine public prevzute de art. 304 pct. 3 Cod procedur civil raportat la competența instanței în soluționarea cauzei.

Reprezentanta pârâtei intimate apreciaz c competent în soluționarea prezentei cauze este instanța civil.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

CURTEA DE APEL

Prin sentința civil nr. 3748 din 8 iulie 2008 Judec toria Târgu Mure șar espins ca neîntemeiat acțiunea formulat de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Compania Târgu-

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotrâri a fost respins prin decizia civil nr. 379 din 9 decembrie 2008, de ctre Tribunalul Mure

Prin recursul declarat împotriva acestei hotrâri, reclamantul a solicitat casarea deciziei civile recurate și judecarea pe fond a pricinii, apreciind c hotrârea e total abuziv, netemeinic și ilegal.

În motivarea recursului a artat c decizia recurat manifest refuzul abuziv de a analiza cererile și precizrile depuse de el la dosar, așa cum oblig art. 2615Cod procedur civil. Nu s-a fcut un pertinent comentariu analitic. Nici mcar nu citeaz susținerea înclcrii ierarhiei actelor normative, în raport cu legile nr. 51 și 241/2006, 125/2006 Târgu A fost ignorat și proba c la C, cereri ca a lui sunt încurajate de ctre furnizorul de ap, care încheie contract direct cu locatarii de la bloc.

În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 5, 7 9 Cod procedur civil.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca temeinic și legal.

În motivarea întâmpinrii au artat c hotrârea instanței de apel este bine motivat în fapt și în drept, invocând prevederile art. 3 din Legea nr. 241/2006, modificat prin nr.OUG 13/2008, nr. 125/2006 anexa nr. 7 - art. 14 alin. 3, art. 37, Legea nr. 51/2006.

La termenul de judecat din 19.03.2009, Curtea a invocat din oficiu motivul de nelegalitate de ordine public prevzut de art. 304 pct. 3 Cod procedur civil, având în vedere dispozițiile art. 306 alin. 1 și 2 Cod procedur civil.

Examinând recursul declarat cu prioritate prin prisma motivului de recurs invocat din oficiu, Curtea constat recursul întemeiat pentru urmtoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecat înregistrat la Judec toria Târgu Mure ș la data de 26.07.2007, reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtei Compania la încheierea unui contract de furnizare de servicii, direct cu el, în conformitate cu legislația în vigoare, nerecurgând la intermediari. A mai solicitat decontarea de ctre pârât, cu dobânzile bancare de rigoare, a taxelor pltite de reclamant, timp de peste 7 ani, a firmei de citire a apometrului.

Pârâta Compania, fiind preponderent o societate furnizoare de servicii, are calitatea de comerciant, în înțelesul art. 7 din Codul comercial - "sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuit, șisocietțile comerciale", cu trimitere la art. 3 Codul comercial, care enumer faptele de comerț.

Practica judiciar și jurisprudența sunt unanime în concluzionarea c orice litigiu întemeiat pe un contract, în care cel puțin o parte este comerciant, are natur comercial, deoarece opereaz dispozițiile art. 56 Cod comercial, care prevede c actul juridic care este comercial numai pentru una din prți, este supus legii comerciale pentru toți contractanții.

Litigiul este comercial deoarece obligația litigioas este comercial și obligația de a încheia un contract de furnizare de servicii. Prezumția instituit de art. 4 Cod comercial tinde s considere ca fiind comerciale toate obligațiile comerciantului "indiferent de izvorul lor". În privința societților comerciale acționeaz principiul specialitții capacitții de folosinț a persoanei juridice.

Și prevederile art. 1 din Codul comercial sunt cât se poate de clare: "În comerț, se aplic legea de faț. ea nu dispune, se aplic codul civil".

Pentru toate cele reținute mai sus, Curtea a apreciat c obiectul cererii de chemare în judecat este de natur comercial. În consecinț, în mod greșit s-a apreciat de ctre prima instanț și instanța de apel ca fiind un litigiu civil, în cauz fiind incident motivul de nelegalitate prevzut de art. 304 pct. 3 Cod procedur civil - hotrârea s-a dat cu înclcarea competenței altei instanțe.

Ca atare, în baza art. 312 alin.3 Cod procedur civil, Curtea va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia atacat, precum și sentința pronunțat în prim instanț și, fcând aplicarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedur civil coroborate cu art. 35 din Legea nr. 304/2004, va trimite cauza spre soluționare în prim instanț Tribunalului Comercial Mure

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat reclamantul, domiciliat în Târgu-M,-/1, județul M, împotriva deciziei civile nr. 379 din 9 decembrie 2008, pronunțat de Tribunalul Mure

Caseaz în tot decizia atacat, precum și sentința civil nr. 3748 din 08.07.2008 pronunțat de Judec toria Târgu Mure ș și trimite cauza spre soluționare în prim instanț Tribunalului Comercial Mure

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, azi, 15 aprilie 2009.

Președinte,

Judector,

Judector,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 exp./04.06.2009

Jud.fond.

Jud.tr.;

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 516/2009. Curtea de Apel Tg Mures