Obligație de a face. Decizia 609/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 609/

Ședința publică din 26 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Mariana Stan JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim

JUDECĂTOR 3: Veronica

Judecător: - --

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.23 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile: recurentul-reclamant - și intimata-pârâtă ROMANIA Pitești.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 5 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 24 februarie 2009, emisă de Trezoreria Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține cauza în vederea soluționării excepției necompetenta materială a instanței de fond.

CURTEA:

Deliberând, constată următoarele:

La data de 28.03.2008, a fost înregistrată cererea formulata de reclamantul împotriva pârâtei SC Romania SA Sucursala Pitești, prin care s-a solicitat obligarea paratei sa îl elimine pe reclamant din baza de date privind datornicii.

În fapt, s-a arătat ca în anul 2002 reclamantul a încheiat un contract cu abonament cu parata, contract reziliat in anul 2003. Acest lucru ar reieși si din ordonanța nr.1398/C/16.05.2003 a Tribunalului Argeș - Secția Comerciala in dos. nr.1553/2003, prin care s-a reținut și că reclamantul nu datorează nicio suma de bani.

În drept, au fost invocate disp. art.1075 civ.

La data de 2.07.2008, reclamantul a depus precizări, susținând ca din cauza refuzului paratei de a-l șterge din baza de date, a fost împiedicat să încheie un contract de telefonie mobila, solicitând astfel obligarea paratei la acordarea de convorbiri gratuite in toate rețelele de telefonie pe o perioada de 5 ani (21).

Prin sentința civilă nr.5489 din 01 octombrie 2008, Judecătoria Piteștia respins cererea petentului ca neîntemeiată, reținând că cererea de modificare a înregistrărilor din baza de date speciala, prin ștergerea numelui sau, nu este întemeiată, întrucât din probatoriul administrat în cauză a rezultat că acesta nu mai figurează în aceste evidente.

În ceea ce privește solicitarea ca parata sa îi asigure reclamantului convorbiri gratuite timp de 5 ani, prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii disp.art.998-999 civ. în speță a faptei ilicite și nici a prejudiciului efectiv produs prin această faptă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, se susține că, în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunea apreciind că nu s-a făcut dovada faptei ilicite a menținerii unei notării nereale (cum că reclamantul ar figura cu debite în evidențele pârâtei) și, pe cale de consecință, a prejudiciului creat prin această faptă, deși la dosarul cauzei se aflau suficiente probe care să conducă la admiterea cererilor apelantului. În acest sens, au fost invocate discuțiile purtate de reclamant cu un angajat al pârâtei prin poșta electronică și reproduse pe suport material (hârtie tip A4).

S-a mai arătat că, deși prin înseși ordonanța nr.1398/C/16.05.2003 a Tribunalului Argeș - Secția Comerciala în dosar nr.1553/2003 s-a respins acțiunea SC SA (actualmente SC SA) întrucât s-a constat că reclamantul nu figurează cu vreun debit, instanța de fond nu a ținut cont de această dovadă.

Prin decizia civilă nr.23 din 26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Argeșa fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În anul 2001, apelantul reclamant a încheiat cu intimata pârâtă un contract de furnizare de servicii de telefonie mobilă, iar în luna iulie a anului următor, acest contract a fost reziliat pentru neîndeplinirea de către beneficiar a contraprestației la care acesta s-a obligat, anume plata prețului serviciilor prestate.

Din suma totală datorată, de 11.791.400 lei, apelantul a efectuat o plată parțială, restul rămânând neachitat.

Prin urmare, notarea apelantului și menținerea acestuia ca debitor în baza de date specială a clienților datornici a fost justificată.

Prin ordonanța nr.1398/C/16.05.2003 a Tribunalului Argeș - Secția Comerciala in dos.nr.1553/2003, s-a respins cererea formulată de către creditoare împotriva apelantului în temeiul dispozițiilor OG nr.5/2001, întrucât s-a constat că suma pretinsă nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Întrucât între timp a intervenit instituția prescripției dreptului la acțiunea de valorificare a creanței și, așa cum s-a mai arătat, nu pentru că debitul restant ar fi fost achitat, intimata pârâtă a procedat la radierea evidențelor non-favoarabile în ceea ce-l privește pe apelant.

Astfel, se observă că toate operațiunile efectuate de către intimata pârâtă relativ la persoana apelantului reclamant - de notare, menținere și radiere - au avut la bază un suport legal. Acestea nu au fost abuzive astfel încât să-i fi creat vreun prejudiciu.

Invocând înscrisurile de la filele 8 și 9, dosar de fond, apelantul pretinde că cel mai târziu la data de 20.02.2008, adică cu o lună înainte de a promova cererea de chemare în judecată, aceste mențiuni prejudiciabile existau în baza de date a intimatei pârâte.

Instanța apreciază ca irelevante aceste probe întrucât, în afara faptului că nu sunt emanația oficială a intimatei, ele conțin susținerile reclamantului și nu date concrete asumate de aceasta prin însemnele specifice sau reprezentant.

Pe cale de consecință, în mod corect, prima instanță, în lipsa altul probatoriu, a respins acțiunea reținând că, dacă mențiunile inițiale au existat, fiind temeinice, în prezent apelantul nu mai figurează ca datornic în evidența clienților.

Reținând că fapta ilicită a intimatei nu s-a comis și, prin urmare, nu s-a creat vreun prejudiciu, prima instanță a respins, de asemenea în mod corect, și cererea de acordare de abonament și convorbiri gratuite în orice rețea de telefonie mobilă pe perioada întinderii prejudiciului pentru un număr de telefon ce se va indica la un moment ulterior, aceasta reprezentând o modalitate de acoperire a prejudiciului produs.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitând admiterea acestuia, cu desființarea deciziei recurate și pe fond admiterea acțiunii.

În motivarea recursului se susține că, în mod greșit, s-a stabilit de către instanța de fond și de apel, ca legală, menținerea calității de debitor a recurentului în baza de date speciale a pârâtei, deoarece recurentul nu a avut calitatea de debitor.

Se precizează că prescripția dreptului la acțiune a pârâtei șterge și calitatea de debitor a recurentului, încât, după trecerea termenului de prescripție, pârâta intimată nu mai putea să susțină că recurentul are o datorie către aceasta și să-l mențină în baza de date, fapt care i-a produs recurentului un prejudiciu moral, constând în aceea că nu a mai putut beneficia de drepturile legale privind acordarea de credite de la alte unități comerciale sau un alt abonament de telefonie mobilă.

În ședința publică din 26 martie 2009, Curtea din oficiu invocă excepția necompetenței materiale a instanței de la fond în soluționarea cauzei de față.

Curtea, analizând excepția invocată și având în vedere și dispozițiile art.4,7 și 56 din Codul Comercial, constată că aceasta este întemeiată, urmând a admite recursul declarat, cu casarea deciziei recurate și a sentinței de la fond, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Comercial Argeș, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art.7 Cod comercial prevăd că: "Sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită și societățile comerciale", încât SC Romania SA - Sucursala Pitești are calitatea de comerciant, în sensul art.7 Cod comercial și art.4 coroborat cu art.56 Cod comercial.

Potrivit artr.4 din Codul Comercial: " se socotesc, afară de acestea (faptele obiective de comerț de la art.3 Cod comercial) ca fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul".

Pe de altă parte, dispozițiile art.56 Cod comercial, prevăd că: "Dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, în ceea ce privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Drept consecință, la stabilirea competenței materiale de primă instanță trebuia să se țină cont de dispozițiile art.2 pct.1 litera a teza a -II-a, potrivit cărora "Tribunalul judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani".

Având în vedere textul citat anterior, se va admite recursul declarat, urmând a se casa decizia recurată și sentința de la fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, respectiv Tribunalului Comercial, competent să soluționeze cauza în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.23 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta SC ROMANIA SA cu sediul in B, - de nr.15, sector 1, prin - SUCURSALA PITEȘTI - cu sediul in Pitești,-, Complex, jud..

Casează decizia de mai sus și sentința nr.5489/01.10.2008 pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr- și trimite cauza spre competentă soluționare, Tribunalului Comercial A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

/4 ex. /22.04.2009

Jud.apel.;;

Președinte:Mariana Stan
Judecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim, Veronica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 609/2009. Curtea de Apel Pitesti