Obligație de a face. Decizia 676/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr.676
Ședința publică de la 21 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 602 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții pârâți și, reprezentați de avocat și intimatul reclamant Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice, reprezentat de consilier juridic.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că intimatul reclamant a depus copii, cu mențiunea conform cu originalul,de pe înscrisurile dispuse de instanță la termenul anterior, după care;
Avocat, pentru recurenții pârâți, a depus, în original, adresa nr. 607/03.02.1993 emisă de Regia Autonomă "" D și răspunsul adresat numitului, de către Direcția Regională de Statistică
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurenții pârâți și, a solicitat admiterea recursului, conform motivelor scrise, modificarea deciziei civile atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile, ca temeinică și legală.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
La data de 21.02.2005, reclamantul Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice a chemat în judecată pe pârâții și pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestora la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare definitiv și a unui contract de împrumut prin care să se stabilească modalitatea de plată a diferenței de preț în cuantum de 723.561.047 lei, pe care pârâții o mai au de achitat și, în subsidiar, rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare preliminar încheiat cu pârâții.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâții contractul de vânzare-cumpărare preliminar nr. 1479/1991 având ca obiect un apartament care urma să se construiască în C, strada - B,. 21 D și că, deși în contract exista o clauză care prevedea că prețul final al apartamentului se va stabili după recepția preliminară a blocului, iar eventualele diferențe de preț vor fi plătite de către beneficiarul apartamentului, pârâții au refuzat, cu rea-credință, să plătească prețul final.
Reclamantul a mai arătat că în contractul de vânzare-cumpărare preliminar s-a stipulat că, după recepționarea locuinței, se va încheia între părți un contract de vânzare-cumpărare definitiv, însă, pârâții nu s-au prezentat în acest scop.
La data de 03.05.2005, reclamantul a depus la dosar o precizare a acțiunii introductive, solicitând instanței obligarea pârâților la achitarea diferenței de preț a apartamentului și încheierea contractului de vânzare-cumpărare definitiv, iar, în subsidiar, rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare preliminar nr. 1479/1991. La solicitarea instanței, reclamantul a depus la dosar nota privind calculul prețului apartamentului.
La data de 09.02.2005, pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că au achitat atât prețul estimativ stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare preliminar, cât și comisionul și diferența de preț și cea actualizată, raportat la termenul de predare a locuinței, respectiv, 30.03.1993. Au mai arătat că nu se impune încheierea unui nou contract de vânzare-cumpărare definitiv, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. 1479/1991 este un veritabil contract, chiar dacă este denumit "preliminar".
Prin sentința civilă nr. 11430/15.11.2005, Judecătoria Craiovaa admis în parte acțiunea precizată, în sensul că au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 3.423,83 RON reprezentând diferență de preț reactualizată conform indicelui de inflație începând cu data de 31.12.1996 și până la data plății efective și s-au respins petitele cererii privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți și, respectiv, obligarea pârâților la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare definitiv.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 927/2006, Tribunalul Dolja respins apelul ca nefondat, reținându-se că, pe de o parte, încheierea unui contract definitiv nu ar fi necesară, contractul preliminar fiind un contract suficient pentru stabilirea raporturilor părților, iar diferența de preț solicitată de reclamant nu se justifică.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice, susținând că instanțele nu au soluționat obiectul cauzei, au stabilit eronat că părțile nu mai pot încheia contractul definitiv și nici nu au validat prețul recalculat al contractului.
Prin decizia civilă nr. 3279/28.11.2006, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul formulat de reclamant, casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, cu motivarea că obligația de perfectare a actului definitiv nu înseamnă automat și obligația de acceptare a calculației de preț și că, tocmai în calculul prețului definitiv constă divergența dintre părți, cu indicația ca, în condițiile în care pârâții contestă modul de calcul al prețului apartamentului, să se efectueze o expertiză de specialitate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr-.
La termenul din 16.02.2007, reclamantul a înștiințat instanța că și-a schimbat denumirea, în Consiliul Județean D - Direcția Județeană de Pază și Servicii
La solicitarea părților și având în vedere indicațiile instanței de control judiciar, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize în specialitatea construcții civile, cu obiectivele propuse de părți.
Raportul de expertiză întocmit de expert a fost depus la dosar la data de 29.11.2007, nefiind contestat de părți.
Prin sentința civilă nr. 2207/15 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, fost admisă acțiunea precizată. Au fost obligați pârâții să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare definitiv cu privire la imobilul situat în C, strada - B,. 21 D,. 8, județul Au fost obligați pârâții, către reclamant, la plata diferenței de preț în sumă de 29.918,44 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare preliminar nr.1479/1991, reclamantul și pârâții au convenit asupra vânzării-cumpărării apartamentului nr.8 din blocul 21 D, situat în C, Cl. B, reclamantul obligându-se să predea locuința la data de 30.03.1993 (art. 1, alin. 5), iar pârâții s-au obligat să achite un avans în sumă de 55.000 lei vechi, urmând ca punerea în executare a contractului să se facă după încheierea contractului de împrumut și virarea în totalitate a sumelor către CEC (art. 4 și 5).
Potrivit art. 7 din contract, prețul final al apartamentului urma să se stabilească după recepționarea preliminară a blocului, pe baza situației de plată definitive, cu precizarea că eventualele diferențe în plus urmau să se plătească în numerar, de către beneficiarii apartamentului, iar, potrivit art. 8, după recepționarea locuinței urma să se încheie între părți contractul de vânzare-cumpărare definitiv.
Prima instanță a constatat, în baza procesului verbal de recepție nr. 1098/06.05.2004, încheiat la terminarea lucrărilor între reclamant și constructor, că blocul 21 Daf ost recepționat la data de 06.05.2004, iar predarea efectivă a apartamentului nr. 8 către pârâți s-a efectuat la data de 28.06.2004.
În stabilirea cuantumului diferenței de preț pe care pârâții o datorează, prima instanță și-a însușit concluziile raportului de expertiză, având în vedere că atât reclamanta, cât și pârâții și-au însușit concluziile raportului de expertiză întocmit de expert, care a concluzionat că valoarea lucrărilor ce reprezintă părți comune și a stadiului fizic actual al lucrării este de 704.342.242 lei vechi, iar diferența de preț ce urmează a se achita de către pârâți - calculată în raport de plățile deja efectuate și reactualizate - este de 299.184.413 lei vechi (29.918,44 lei noi).
Împotriva sentinței civile nr. 2207/15.02.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a declarat apel reclamantul Consiliul Județean D - Direcția Județeană de Pază și Servicii Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul a arătat că prima instanță nu a ținut cont de îndrumările date de instanța de control, în sensul de a se efectua o expertiză de specialitate care să verifice modul de calcul al prețului final al apartamentului și că, deși în cauză a fost întocmit un raport de expertiză răspunzând acestui obiectiv și ale cărui concluzii au fost clare în privința prețului de la momentul recepționării, respectiv 704.342.242 ROL, prima instanță a dispus, în mod greșit, obligarea pârâților la plata unei diferențe de preț de numai 299.184.413 ROL; că prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât a încuviințat actualizarea plăților efectuate de către pârâți pe parcursul derulării contractului, fără a fi sesizată cu o asemenea cerere din partea acestora, fără a indica vreun temei juridic, perioade care să justifice actualizarea sau cuantumul sumei plătite de pârâți și fără a reține vreo culpă reclamantului sau existența unui prejudiciu, care să justifice aplicarea sancțiunii actualizării.
Apelantul a mai criticat sentința primei instanțe și pe considerentul că, la pronunțarea acesteia, nu ar fi fost avute în vedere prevederile actelor normative ce reglementează raporturile juridice dintre părți, respectiv Decretul-Lege nr. 61/1990, nr.OG 19/1994 privind stimularea investițiilor în construcțiile de locuințe și HG nr. 950/2002 privind normele de aplicare ale OG nr. 19/1994.
Prin decizia civilă nr.602 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost admis apelul. S-a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că au fost obligați pârâții la plata către reclamant a diferenței de preț în sumă de 70.434 lei. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
Tribunalul a reținut că raportul juridic dedus judecății se circumscrie prevederilor OG nr. 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe și dispozițiilor HG nr. 950/2002 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanțe.
Art. 23 alin. 2 din HG nr. 950/2002 prevede că avansul minim obligatoriu nu se actualizează la valoarea locuinței de la data încheierii contractului de împrumut sau, după caz, a contractului de vânzare-cumpărare conform art. 12, cu excepția cazului în care se achită odată cu semnarea acestor contracte.
În cauză, contractul de vânzare-cumpărare preliminar nr. 1479/1991 a fost încheiat sub imperiul Decretului Lege nr.61/1990, act normativ care în art. 7 instituie condiția depunerii la unitatea specializată a unui avans de cel puțin 30% din prețul de vânzare-cumpărare al locuinței, dispoziție inclusă în clauza stipulată la art. 4 din contractul preliminar. Prețul estimativ al locuinței a fost la data respectivă de 1.046.895.ROL, din care dobânditorii și au achitat la momentul încheierii acestui contract comisionul de 15.471 ROL cu chitanța nr. -/30.07.1991 și suma de 55.000 ROL. Diferența de avans, până la valoarea de 30% din prețul estimativ, respectiv suma de 254.427 ROL urma a fi plătită de CEC, cu care cumpărătorii trebuiau să încheie un contract de împrumut în sumă de 721.997 de lei, conform clauzelor contractului preliminar. Din adresa nr.1400/18.03.1992 a Dr ezultă că pârâții nu au încheiat contract de creditare cu CEC- ul și, de altfel, aceștia nu au depus la dosar un asemenea contract și nici nu au prezentat chitanțe atestând eventual plata unei rate lunare din împrumut sau alte înscrisuri prin care să facă dovada contractării împrumutului, în vederea achitării prețului locuinței.
În aceste condiții la data încheierii contractului preliminar a fost achitat doar parțial avansul, numai suma de 55.000 ROL, și nu s-a făcut plata totală a avansului, întrucât cumpărătorii necontractând un împrumut la CEC, această instituție nu a putut avansa diferența de 254.427 ROL până la 30% din prețul estimat.
Drept urmare, în raport de dispozițiile art. 23 alin. 2 din HG nr. 950/2002, s-a apreciat că nu se poate proceda la actualizarea avansului.
În ceea ce privește susținerile intimaților că ei ar fi achitat, pe lângă avans, și valoarea integrală a lucrării calculată anticipat, tribunalul a reținut că aceasta este contrazisă de probele aflate la dosar. Încă din cursul lunii martie 1992 pârâților li s-a solicitat, prin adresa nr. 1400/18.03.1992 a D, să achite suma de 2.023.320ROL, reprezentânddiferența de la valoarea avansuluila contractarea apartamentului, ca urmare a neîncheierii contractului de creditare cu CEC- ul. Abia în cursul lunii februarie 1993, la aproape 1 an de la data emiterii adresei nr. 1600/1992, pârâții cumpărători au plătit suma de 2.217.000 ROL, care nu reprezintă valoarea anticipată a lucrărilor ce urmau a fi executate, ci constituia în parte avans din această valoare ( numai 1/3 ), iar în parte contravaloarea stadiului fizic al locuinței din 31.12.1992, astfel cum rezultă din adresele de la filele 8, 9 din dosar.
Drept urmare, pârâții nu sunt îndreptățiți nici la actualizarea sumei de 2.217.000 ROL. întrucât aceasta a fost menită să compenseze pentru diferența din avansul neachitat integral la încheierea contractului preliminar.
Cât privește valoarea lucrărilor executate, în funcție de care, potrivit art. 23 alin. 3 din HG nr. 950/2002 se determină prețul definitiv al locuinței, tribunalul a reținut că acesta este 715.068.266 ROL, conform raportului de expertiză.
Întrucât, însă, reclamantul prin precizarea la acțiune, și prin motivele de apel a solicitat o diferență de preț de 704.342.242 ROL, în virtutea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de apel a constatat că se impune admiterea cererii sale în pretenții pe această sumă.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții și solicitând modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamant.
În motivarea recursului s-a susținut că contractul de vânzare-cumpărare preliminar nr. 1479/1991 a fost încheiat sub imperiul Decretului nr. 61/1990. Tribunalul a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.23 alin. 2 din HG nr 950/2002 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 19/1994 privind neactualizarea avansului întrucât recurenții au achitat 55.000 lei la momentul încheierii contractului preliminar, iar la 10 februarie 1993 au mai achitat 1.105.235 lei reprezentând contravaloarea stadiului fizic al locuinței la 31 decembrie 1992, și un avans de 1.112.537 lei reprezentând 1/3 din valoarea lucrărilor rămase de executat calculate la 31 decembrie 1992. În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Intimatul reclamant Consiliul Jud. D - Direcția județeană de Pază și Servicii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului susținând că recurenții nu s-au achitat de obligația prevăzută în art. 7 din Decretul lege nr. 61/1991, în sensul de a depune la unitatea specializată la încheierea contractului un avans de minim 30% din valoarea prețului estimativ, din surse proprii sau din credit CEC. Aceste dispoziții legale au fost preluate și în art. 4 din contract. În ce privește plata făcută în anul 1993 în cuantum de 2.217.000 lei aceasta a reprezentat contravaloarea stadiului fizic a lucrărilor deja executate, nicidecum o plată în avans așa cum susțin recurenții. la termen a locuinței nu s-a datorat culpei intimatei ci, dimpotrivă, faptului că la data încheierii contractului preliminar a fost achitat numai parțial avansul. În aceste condiții, în mod corect tribunalul a reținut că sunt incidente în speță prevederile art. 23 alin. 2 din HG nr. 950/2002 în sensul că nu se impune a fi actualizat avansul achitat de pârâți.
Recursul este fondat și urmează a fi admis, fiind incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă (hotărârea a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii).
În soluționarea cauzei instanța de apel și-a argumentat decizia pe prevederile art. 23 alin. 2 din HG nr. 950/2002, dispoziții care însă nu sunt incidente, pentru considerentele pe care le vom expune.
În procesul de aplicare a dreptului, interpretarea normelor juridice constituie o activitate necesară. Interpretarea prevederilor art. 23 alin. 2 din HG nr. 950/2002 este impusă de faptul că aceste dispoziții nu sunt suficient de clare.
Activitatea de interpretare se desfășoară după metode și reguli stabilite de-a lungul timpului. de interpretare utilizate în literatura juridică sunt interpretarea gramaticală, logică, sistematică, istorică și teleologică. Dintre metodele de interpretare, importanță deosebită în speță prezintă metoda sistematică.
Prin nr.OG 19/1994 s-a urmărit stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe, lucrări și construcții care erauîn curs de executare, în diferite stadii de execuție. Normele metodologice de aplicare a ordonanței, pe care își întemeiază apărarea intimatul reclamant, au fost aprobate prin HG nr. 950/2002.
Potrivit art. 23 alin. 2 din HG nr. 950/2002, "avansul minim obligatoriu nu se actualizează la valoarea locuinței de la data încheierii contractului de împrumut sau, după caz, a contractului de vânzare conform art. 12, cu excepția cazului în care se achită odată cu semnarea acestor contracte".
Interpretând prevederile art. 23 al. 2 din HG nr. 950/2002 în raport de dispozițiile art. 23 al.1 și 3 și art. 16 lit.d din același act normativ, Curtea apreciază că legiuitorul a vizat modul de stabilire a avansului la momentulreluării procesului de execuțiea locuințelor a căror edificare a fost începută anterior adoptării HG nr. 950/2002, nu la momentul desocotirii finale dintre părți, după finalizarea și recepția construcției.
Prin art. 23 alin. 1 din HG nr. 950/2002 s-a prevăzut că,la data constituirii fondurilor necesare și aprobării reluăriisau începerii execuției, utoritățile administrației publice locale sau agenții economici în a căror responsabilitate a fost încredințată derularea investițiilor pentru construcția de locuințe vor încheia cu persoanele fizice care au încheiat precontracte/contracte sau au primit repartiții înainte de 24 septembrie 1993, pentru locuințele aflate în diverse stadii de execuție, precontracte/contracte de construire sau de vânzare, după caz. Aceste contracte, potrivit art. 23 alin. 3 din normele metodologice în discuție, trebuiau să fie încheiate la prețul corespunzător valorii de deviz a locuințelor la data contractării/precontractării, în funcție devaloarea lucrărilor executate; prețul definitiv urma a fi stabilit la finalizarea și punerea în funcțiune a locuințelor.
În această situație se regăseau și recurenții pârâți. Aceștia aveau contractată execuția unei locuințe încă din anul 1991 la care era începută executarea. După adoptarea HG nr. 950/2002 a existat în sarcina intimatului reclamant obligația de a încheia un nou precontract/contract de vânzare-cumpărare cu recurenții pârâți, moment la care urma să se pună problema în ce măsură a fost achitat sau nu avansul și cuantumul acestuia. Astfel, în conformitate cu art. 23 alin. 2, dacă era deja achitat avansul acesta nu se actualiza în acest moment (respectiv nu se putea solicita viitorilor beneficiari ai locuinței achitarea diferenței dintre avansul inițial stabilit și achitat și valoarea avansului de la acea dată); dacă persoana fizică în folosul căreia se edifica construcția nu achitase avansul stabilit în momentul contractării (respectiv înainte de septembrie 1993, conform alin. 1), atunci avansul era supus actualizării și trebuia achitat la valoarea stabilită la acea dată.
Curtea apreciază că numai în acest mod pot fi interpretate prevederile art. 23 alin 2 din HG nr. 950/2002, respectiv numai o asemenea interpretare explică adoptarea acestor norme juridice în forma menționată.
În sprijinul acestei interpretări, pe lângă prevederile art. 23 alin. 1, se au în vedere și dispozițiile art. 16 din HG nr. 950/2002.
În conformitate cu acesta (art. 16 lit. d), una din sursele de finanțare identificate de legiuitor pentru realizarea locuințelor aflate în diferite stadii de execuție a constituit-o contribuția adusă de beneficiarii de locuințe ca avans,în cazul persoanelor care nu au participat inițial cu avansuri din surse proprii sau împrumutate. Aceste persoane s-au regăsit în ipoteza a II-a din art. 23 alin. 2 din HG nr. 950/2002, având obligația de a achita un avans actualizat la momentul încheierii precontractului/contractului de vânzare sau de împrumut (dacă avansul era obținut prin credit).
În speță, intimatul reclamant - după adoptarea HG nr. 950/2002 - nu a procedat la încheierea unui nou precontract (sau contract preliminar de vânzare-cumpărare), deși locuința contractată de recurenții pârâți era încă în curs de execuție, fiind finalizată și recepționată abia în anul 2004. Numai în acel moment, în relațiile dintre părți ar fi putut fi prevederile art. 23 alin. 2 din normele metodologice.
După finalizarea și recepționarea locuinței, prețul final al acesteia a fost stabilit, conform art. 7 din contractul încheiat între părți, pe baza situației de plată definitive. Recurenții pârâți, prin contractul din 1991, și-au asumat obligația de a suporta "eventuale diferențe în plus" față de prețul inițial stabilit, de 1.046.895 lei.
Executarea contractului s-a desfășurat pe o perioadă lungă de timp. Termenul de predare stabilit inițial, 30 martie 1993, fost ulterior prelungit la 31 decembrie 1996, pentru ca recepționarea bunului să aibă loc abia în 2004.
Pe parcursul acestei perioade de timp a avut loc un proces puternic de devalorizare a monedei naționale. Numai în acest mod a fost posibil ca prețul final al locuinței,deși recurenții au renunțat la executarea a numeroase lucrări,să fie de 715 ori mai mare în anul 2005 față de prețul inițial estimat, în 1991. În aceste condiții este evident că recurenții nu se află în situația de a suporta "eventuale diferențe în plus", ci un cu totul alt preț.
Numai dacă prețul final ar fi fost calculat prin luarea în calcul a prețului materialelor și manoperei din anul 1991 pentru genul respectiv de lucrări (situație în care diferența dintre prețul estimativ și cel final ar fi fost, probabil, neglijabilă), nu era necesară actualizarea avansului, deoarece părțile ar fi fost pe poziții de egalitate.
În condițiile arătate, se impune cu necesitate a fi actualizate sumele de bani achitate de recurenți cu titlu de avans pentru edificarea locuinței, indiferent de cuantumul acestora. O soluție contrară ar fi nu doar nelegală ci și inechitabilă. Este de precizat că nu prezintă relevanță în cauză cine se află în culpă pentru nefinalizarea la termenele stabilite a locuinței; o astfel de problemă era necesar a fi dezbătută numai în situația în care s-ar fi solicitat despăgubiri (daune interese) de către o parte sau cealaltă pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale.
În temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, va fi admis recursul. Va fi modificată decizia în densul că va fi respins apelul declarat de intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 602 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice.
Modifică în tot decizia în sensul că respinge apelul formulat de reclamantul CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII D, împotriva sentinței civile nr. 2207 din 15.02.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații pârâți, și .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.P:
Tehn.2 ex/5.06.2009
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Costinela Sălan, Paraschiva Belulescu
