Validarea ofertei reale de plată. Decizia 672/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr.672

Ședința publică de la 21 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu

JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan

JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu Grefier: - - - -

***

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.161 din 05 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, având ca obiect validarea ofertei reale de plată.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns intimații reclamanți, asistat de avocat și, reprezentat de același avocat, lipsind recurentul pârât.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că recursul este declarat în termen, motivat, timbrat, după care;

Avocat, pentru intimații reclamanți, a depus împuternicire avocațială nr.18/- din 20.05.2009.

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.

Avocat, pentru intimații reclamanți și, a arătat că recursul este nul, întrucât nu au fost indicate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, potrivit art.3021alin.(1) lit.c Cod procedură civilă. În principal, a solicitat constatarea nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile. A depus concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.16974 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul.

A fost validată plata făcută în contul creditorului (moștenitor ) pentru suma de 3688,28 lei, prin intermediul executorului judecătoresc.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul, însă fără a-l timbra corespunzător.

Prin decizia civilă nr.161 din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a anulat ca netimbrat apelul formulat de pârâtul, în contradictoriu cu reclamanții și.

S-a reținut că în conformitate cu art. 20 alin. 1 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr.246/1997.

Că, la dosar se află încunoștințarea în scris a apelantului privind obligația sa de plată a taxei de timbru, odată cu citarea pentru termenul de judecată din 5 martie 2009, însă acesta nu a achitat taxa de timbru datorată, astfel că apelul a fost respins ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.

A susținut că în mod greșit s-a anulat apelul ca netimbrat, deoarece nu a fost citat legal pentru termenul de judecată când a fost soluționată cauza.

A învederat că la data când s-a soluționat apelul a fost foarte bolnav și că, la recomandarea medicului de specialitate începând cu data de 19 februarie 2009 fost nevoit să rămână în repaus timp de 3 săptămâni, neavând voie să se deplaseze.

A mai arătat că a achitat taxa de timbru și timbrul judiciar, depunând dovezi în acest sens în dosarul de recurs.

Recursul este nefondat.

Examinând lucrările dosarului, se constată că în cauză nu subzistă nici unul dintre motivele de modificare sau de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod pr. civilă, hotărârea recurată nefiind afectată de nelegalitate.

Acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor de timbru fiscal și judiciar în cuantumul corespunzător prevăzut de Legea nr.146/1997, cu modificările ulterioare.

Art. 20 alin. 1 din Legea nr.146/1997 prevede că taxele judiciare de timbru se achită odată cu depunerea cererii sau acțiunii, sau până la termenul stabilit de instanță în acest sens.

Neîndeplinirea obligației de plată a taxelor judiciare de timbru până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997.

În speță, apelantul pârât a fost citat legal pentru termenul de judecată din 5 martie 2009 la Tribunalul Dolj, cu mențiunea expresă să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare existentă la fila 9 din dosarul Tribunalului Dolj.

În condițiile în care apelantul pârât nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru, în mod corect Tribunalul Dolja aplicat dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997, anulând apelul ca netimbrat.

Susținerea recurentului în sensul că nu a fost încunoștiințat despre termenul de judecată de la data de 5 martie 2009 și implicit de obligația achitării taxei de timbru, vine în contradicție cu procesul - verbal aflat la fila 9 din dosarul instanței de apel, care demonstrează că citarea apelantului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 85 și următoarele Cod pr. civilă.

Cât privește apărarea recurentului bazată pe faptul că la data soluționării apelului a fost în imposibilitate să se deplaseze să achite taxa de timbru ca urmare a faptului că a fost imobilizat la pat, Curtea constată că aceasta este irelevantă din punct de vedere juridic, deoarece recurentul avea posibilitatea să-și îndeplinească obligația prin serviciul poștal sau prin intermediul altei persoane.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât este nefondat și în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.161 din 05 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - -

Red.Judec.-

Tehn./2 ex.

27.05.2009

Jud.apel St.

Președinte:Tatiana Rădulescu
Judecători:Tatiana Rădulescu, Costinela Sălan, Paraschiva Belulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Validarea ofertei reale de plată. Decizia 672/2009. Curtea de Apel Craiova