Obligație de a face. Decizia 850/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 850
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Niculina Țiț JUDECĂTOR 2: Elena Pașcan
- - - - JUDECĂTOR 3: Camelia Viziteu
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.422 din 27 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul G; lipsă fiind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, în sensul că la fila 17 dosar prin serviciul arhivă al instanței intimata a depus întâmpinare, după care:
Recurentul arată că a luat cunoștință de motivele întâmpinării și nu dorește acordarea unui nou termen de judecată.
Nemaifiind alte cererii sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurentul G având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul obligării intimatei să elibereze o adeverință în cuprinsul căreia să fie menționate salariile tarifare, sporul de noapte, sporul de vechime, sporul de condiții grele, sporul pentru condiții periculoase, sporul de noxe, adaosurile acordate, urmând ca drepturile de pensie să fie calculate în funcție de salariile brute.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Prin sentința civilă nr.422/C/27.06.2008, Tribunalul Neamța admis în parte acțiunea reclamantului G, formulată în contradictoriu cu pârâta SC" SA R( -) și în consecință a obligat pârâta să elibereze reclamantului o adeverință salarială în care să fie prevăzute următoarele sporuri:
- spor de noapte, spor pentru condiții grele, spor pentru condiții periculoase, pentru perioadele și în cuantumurile prevăzute în dispozitivul sentinței.
A fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe privind sporul de vechime în muncă încasat pe perioada lucrată ca rămasă fără obiect.
Au fost respinse celelalte capete de cerere formulate privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe care să prevadă salariile brute pe perioada 1973-2003, sporul de noxe și adaosurile precum și acordarea de daune cominatorii ca nefondate.
Pârâta a eliberat adeverințe reclamantului dar acestea erau incomplete față de solicitările acestuia și față de sporurile de care a beneficiat și care au reieșit din administrarea probei cu expertiză contabilă. Este dreptul salariatului să beneficieze de adeverințe din care să rezulte drepturile salariale sau sporurile, ori alte elemente ale raportului său de muncă cu angajatorul. Nicăieri în legislația muncii nu este interzis dreptul salariatului de a beneficia de adeverințe privind drepturile sale sau condițiile de muncă atâta timp cât ele nu reies în mod clar din carnetul de muncă care este actul oficial al dovedirii raporturilor de muncă. Obligarea pârâtei la eliberarea unor alte adeverințe decât cele deja eliberate, nu încalcă nici Ordinul 687/15.09.2006 și nici adresa organului de stabilire a drepturilor de pensie tocmai pentru motivul invocat mai sus.
Instanța a admis cererea de eliberare a unei adeverințe doar în privința a ceea ce s-au găsit date despre activitatea reclamantului respectiv sporuri de care a beneficiat, și anume sporul de noapte, sporul de condiții grele și sporul de condiții periculoase pentru perioadele și în procentele menționate în cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, sporuri ce au fost reținute pe baza evidențelor deținute de unitatea angajatoare și pe care aceasta, în mod nejustificat nu le-a înscris în carnetul de muncă al reclamantului, refuzând ulterior și înscrierea lor într-o adeverință separată, astfel după cum solicitase pe deplin îndreptățit fostul salariat. Solicitarea de emitere de adeverință pentru salarii brute a fost respinsă deoarece acestea sunt trecute în carnetul de muncă pe întreaga perioada a activității petentului, de aceea nu se justifică eliberarea unei asemenea adeverințe. De asemenea asupra emiterii adeverinței privind salariile tarifare, instanța a respins-o, motivul fiind acela că petentul a menționat despre acest capăt de cerere doar în dezbaterile asupra fondului, niciodată nu a fost un capăt de cerere al prezentei cauze, cererea privind salariile tarifare fiind amintită de reclamant doar în cadrul obiecțiunilor la expertiză dar această solicitare nu a făcut parte nici în petitul acțiuni, nici în memoriile adresate instanței în decursul judecării prezentei cauze.
Emiterea adeverinței va fi realizată doar în privința sporurilor pe care expertul le-a găsit a fi evidențiate în arhiva unității, solicitarea adeverinței pentru celelalte sporuri neputând fi admisă deoarece este neîntemeiată.
Față de eliberarea adeverinței privind sporul de vechime, aceasta a fost respinsă de către instanță ca fiind rămasă fără obiect deoarece, pârâta și-a îndeplinit deja această obligație, iar petentul deja se află în posesia adeverinței privind sporul de vechime. De asemenea instanța a analizat și concluziile expertizei contabile asupra sporului de vechime concluzionând că sporul de vechime găsit de expertul contabil în arhiva unității este același cu cel pe care unitatea l-a înscris în adeverința eliberată petentului, aflată la dosarul cauzei.
Față de daunele cominatorii solicitate în cuantum de 100 lei pe lună până la emiterea adeverinței, instanța a respins acest capăt de cerere, motivat de faptul că pârâta va trebui să execute prezenta sentință aceasta fiind executorie de drept, în cazul neîndeplinirii, petentul are calea executării silite a obligației de a face din prezenta cauză, cerere care se adresează la instanța de executare conform art. 373 Cod de Proc Civ. Mai mult de atât de la data pensionării nu pot fi admise daune cominatorii până la data eliberării de adeverințe deoarece de la data prezentei hotărâri, pârâta urmează a fi obligată la eliberarea adeverinței.
De asemenea au fost respinse și solicitările petentului cu privire la înscrierea în carnetul de muncă a sporurilor de care a beneficiat în activitatea sa deoarece acesta și-a încheiat raportul de muncă cu unitatea, iar carnetul de muncă a fost închis nemaiputând să se facă adăugări. Mai mult de atât sporurile urmează a fi trecute în adeverința la care pârâta urmează a fi obligată prin prezenta hotărâre, iar adeverința vine oricum în completarea carnetului de muncă, iar organul de emitere și calculare a drepturilor de pensie respectiv Casa Județeană de Pensii va lua în calcul această adeverință la drepturile de pensie odată ce îi va fi prezentată în original prin cerere scrisă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal și motivat a formulat prezentul recurs reclamantul
Acesta a criticat sentința, arătând că în mod greșit nu i s-a admis în totalitate acțiunea, arătând că este nemulțumit de expertiză, solicitând drepturile pe toată perioada lucrată.
Curtea, examinând criticile formulate le constată neîntemeiate.
Soluția instanței de fond se bazează pe expertiza contabilă efectuată în cauză în raport de statele de plată semnate de către salariați, aferente perioadei ianuarie 1973 - decembrie 2003.
Astfel, în ce-l privește pe recurent a reieșit din documente că în perioadele 1.07.1981 - 31.12.1984 și 1.08.1990 - 31.03.1991, a lucrat în schimbul de noapte beneficiind de un spor de noapte de 15 %, cu un procent mediu de 4, 73 % din salariul de bază corespunzător acestei perioade.
Cu privire la sporul de vechime s-a constatat că nu există modificări în legătură cu cel acordat de societatea pârâtă și înscris corect în adeverințele eliberate.
Pentru sporul de toxicitate, spor de condiții periculoase și noxe s-a dispus emiterea de adeverințe pentru perioadele și în procentele, de asemenea reieșite din evidențe, conform raportului de expertiză - dosar fond.
În mod corect s-a reținut că nu se justifică solicitarea de a fi eliberate adeverințe cu salariile brute, acestea fiind trecute în cartea de muncă, iar cu privire la salariul tarifar, cererea nu a fost făcută în termen procedural.
Și în privința daunelor solicitate în mod corect a reținut prima instanță că acestea nu pot fi admise, cu atât mai mult cu cât au fost solicitate începând cu data pensionării, ori eliberarea adeverinței poate fi solicitată de la data prezentei hotărâri.
Pentru argumentele expuse, Curtea în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.422 din 27 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 19 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red. /
red.NȚ
tehnored.BC/ 2 ex
11/11.12.2008
Președinte:Niculina ȚițJudecători:Niculina Țiț, Elena Pașcan, Camelia Viziteu