Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 1813/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -

Dosar nr-

Complet II recurs

DECIZIA CIVILĂ NR 1813/R/2009

Ședința publică din data de 9 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 2: Felicia Toader

- -

- JUDECĂTOR 3: Dana Cigan

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în O,-, - 29,.C,. 18 în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în O,- împotriva Încheierii dată în ședința publică din 19 iunie 2009 de Tribunalul Bihor.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta, lipsă intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și dispunerea continuării judecății.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin Încheierii dată în ședința publică din 19 iunie 2009 de Tribunalul Bihors -a dispus, n baza art.244 pct.2 cod procedură civilă, suspendarea cauzei, dosarul urmând a fi trimis în arhiva instanței spre păstrare, până la soluționarea dosarului penal cu nr-, aflat în curs de judecată pe rolul Judecătoriei Oradea și intervenția părții interesate.

Din considerentele încheierii se reține că în dosarul nr-, aflat în curs de judecată pe rolul Judecătoriei Oradea, d-nul este cercetat pentru infracțiunea de fals în declarații cu privire la împrumuturile pe care acesta susține că le-a contractat împreună cu fosta sa soție, de la terțe persoane în timpul căsătoriei și cu privire la care solicită obligarea fostei soții de a suporta din aceste împrumuturi caracterizate de el ca fiind datorii comune, instanța apreciind că existența sau inexistența unei infracțiuni are o înrâurire asupra soluției ce se va da în prezenta cauză.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs apelanta, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii și dispunerea continuării judecății.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta că existența pe rolul instanței a dosarului nr-, având ca obiect mai multe plângeri penale, nu este de natură să împiedice soluționarea dosarului de partaj, întrucât prin plângerea formulată nu a solicitat a se constata falsitatea contractelor de împrumut, așa încât analizarea acestor contracte se va face de instanța civilă.

Mai arată că dispozițiile articolului 244 Cod de procedură civilă nu sunt norme imperative, legiuitorul lăsând la aprecierea instanței aplicarea acestor dispoziții.

De asemenea, arată că prin suspendarea cauzei a fost grav prejudiciată, întrucât bunurile comune sunt în posesia apelantului și există pericolul de a fi înstrăinate.

Intimatul nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a precizat poziția procesuală în cauză.

Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate, instanța constată următoarele:

Împotriva intimatului s-a pus în mișcare acțiunea penală prin încheierea penală din 23.010.2007 a Judecătoriei Oradea, dată în dosar nr-, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care și aceea prevăzută de articolul 292 Cod penal, de fals în declarații, constând în aceea că a făcut declarații neconforme cu realitatea, completând declarația de avere menționând că nu are obligații cu o valoare mai mare de 10.000 euro, făcându-se referire la cele 3 contracte de împrumut din 02.04.2002, 04.04.2002, 25.02.2003.

Împrejurarea că intimatul este cercetat penal pentru comiterea acestei infracțiuni nu justifică suspendarea procesului de partaj dintre cei doi soți în temeiul articolului 244 punctul 2 Cod de procedură civilă, din moment ce caracterul comun sau propriu al datoriilor contractate prin actele de împrumut, invocate de apelantul intimat, urmează a se stabili în cadrul procesului civil și nu al procesului penal.

Constatându-se, așadar, că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor articolului 244 punctul 2 Cod de procedură civilă, în temeiul articolului 312 Cod de procedură civilă recursul va fi admis, încheierea va fi casată cu trimitere pentru continuarea judecății.

Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în O,-, - 29,.C,. 18 în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în O,- împotriva Încheierii dată în ședința publică din 19 iunie 2009 de Tribunalul Bihor pe care o casează cu trimitere pentru continuarea judecății, ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată ședință publică din 9 decembrie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - - -

Red dcz

06.01.2010

Jud red înch.,

Dact CC

4 ex/8.01.2010

2 com/

Președinte:Doina Măduța
Judecători:Doina Măduța, Felicia Toader, Dana Cigan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 1813/2009. Curtea de Apel Oradea