Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1453/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(968/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1453
Ședința publică de la 2 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă (fostă ), împotriva deciziei civile nr.1697 A din 19.12.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
are ca obiect - partaj bunuri comune
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante (fostă ), în baza împuternicirii avocațiale nr. 16087 din 28.05.2009, eliberate de Baroul București și avocatul a, în calitate de reprezentant al intimatului-pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 01.06.2009, eliberate de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, avocatul intimatului-pârât precizează că autoturismul a fost vândut cu suma de 290 milioane lei.
Avocatul recurentei-reclamante depune la dosar chitanța CEC, reprezentând diferența taxei judiciare de timbru în sumă de 1000 lei, taxă anulată de instanță și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând în cadrul acestei probe, un raport de expertiză extrajudiciară.
Avocatul intimatului-pârât precizează că nu are cunoștință de data la care a fost efectuat raportul de expertiză extrajudiciar și se opune încuviințării acestei probe.
La interpelarea instanței, avocatul recurentei-reclamante precizează că raportul de expertiză extrajudiciară a fost efectuat în cursul acestei luni.
Curtea, după deliberare, în baza dispozițiilor art.305 din Codul d e procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-reclamantă, administrând-o la acest termen de judecată.
Părțile prin reprezentanți, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de propus, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante susținând oral, motivele de recurs solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se stabili corect masa partajabilă și toate aspectele ce țin de bunurile pe care părțile le-au achiziționat și care ulterior au fost transformate, fără cheltuieli de judecată. Criticile sale asupra masei partajabile nu au fost analizate de instanța de apel ce le-a omis cu desăvârșire.
Menționează că pârâtul se prevalează de faptul că instanțele de fond și de apel nu au stabilit corect masa partajabilă și a formulat o nouă acțiune prin care a solicitat reclamantei, plata unei sume mari de bani. Se referă și la incorecta stabilire a masei partajabile, întrucât potrivit art.6735din Codul d e procedură civilă, instanța stabilește pe lângă bunurile supuse împărțelii și creanțele născute din starea de coproprietate comună.
Susține că unele bunuri nu au fost cuprinse în masa partajabilă și reclamantei nu i s-a permis să facă dovada celor susținute, cu sumele ce trebuiau reținute de instanță, întrucât instanța a înlăturat declarațiile martorilor recurentei și, tocmai pentru faptul că s-a apreciat că nu a putut dovedi la instanța de fond, pretențiile, instanța de apel trebuia să permită recurentei, suplimentarea probatoriului.
Arată că instanța de apel a menținut fără nici o motivare, soluția instanței de fond, fără a explica în ce măsură a reținut ca fiind corecte aceste susțineri.
În plus, arată că instanța de apel în mod eronat a reținut că în masa partajabilă, intră și suma de 5830 euro reprezentând contravaloarea autoturismului Solenza.
Apreciază că prima zi de înfățișare la tribunal, era prima zi în care părțile legal citate, aveau posibilitatea de a formula concluzii, considerând că i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Avocatul intimatului-pârât solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează că bunurile mobile și autoturismul au fost partajate și singurele bunuri contestate sunt un laptop și un radiocasetofon stereo cu patru boxe, recurenta nefăcând dovada existenței acestor bunuri, deși avea posibilitatea să solicite suplimentarea probatoriului pentru a dovedi existența acestora. Nici un act de la dosar nu a atestat existența acestor bunuri pretins a fi omise.
În ceea ce privește Solenza, aceasta a fost vândută la prețul de 5830 euro și s-a adăugat un împrumut de la bancă. Recurenta solicită includerea în masa partajabilă și a acestei diferențe de preț, dar acest împrumut a fost contractat după separarea în fapt a soților, a fost achitat și urmează a fi achitat până în anul 2017, doar de către pârât.
Susține că la instanța de fond au fost audiați martori, astfel încât recurentei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, analizându-se sentința judecătoriei, inclusiv sub aspectul componenței masei partajabile.
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză;
Examinând actele și lucrările cauzei, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B sub nr- la data de 27 ianuarie 2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru divorț și încuviințarea dreptului de a avea legături personale cu minora, născuta la data de 22 aprilie 1998.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând de asemenea desfacerea căsătoriei și partajarea bunurilor comune.
Prin sentința civila nr. 3292 din 25 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr-, s-a admis în parte cererea de divorț precizată, formulată de reclamantul - pârât împotriva pârâtei - reclamante și în contradictoriu cu Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 4 B, s-a admis în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă împotriva reclamantului - pârât și în contradictoriu cu Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 4 B și s-a dispus desfacerea căsătoriei părților înregistrate sub nr. 659 din 15 iunie 1996 în Registrul de Stare Civilă al Consiliului Local al Sectorului 4 B, din culpa ambilor soți, revenirea pârâtei - reclamante la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, respectiv acela de "", încredințarea către pârâta - reclamantă, spre creștere și educare, a minorei, născută la 22 aprilie 1998, cu obligarea reclamantului - pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 237,50 lei/ron lunar de la data pronunțării hotărârii - 25 mai 2006 și până la majoratul copilului, stabilirea unui program de vizitare a minorei de către reclamantul - pârât și disjungerea capătului de cerere reconvențională privind partajul bunurilor comune, pentru soluționarea acestuia din urmă, formându-se dosarul nr-.
Prin cererea reconvențională formulată în dosarul nr-, pârâta - reclamantă (reclamanta din prezentul dosar) a solicitat să se constate că în timpul căsătoriei cu reclamantul - pârât (pârâtul din prezentul dosar), părțile au dobândit în cote egale de contribuție, de 50% fiecare, următoarele bunuri: un apartament compus din două camere și dependințe, situat în B,-, - 9,. 2, parter,. 46, sector 4, bunuri mobile, respectiv obiecte de mobilier aflate în apartamentul menționat, un autoturism marca cu numărul de înmatriculare B-64-. A mai solicitat pârâta - reclamantă să se constate simulația contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1865 din 25 iulie 2005 de Biroul Notarului Public " lonela și " cu privire la prețul vânzării și includerea diferenței de preț în valoarea masei partajabile. Totodată, a solicitat ieșirea din indiviziune a părților, prin atribuirea către sine a apartamentului, fără obligarea la plata vreunei sulte, precum și a bunurilor mobile, respectiv obiectele de mobilier aflate în apartamentul menționat, de asemenea fără obligarea sa la plata vreunei sulte, iar către reclamantul - pârât a autoturismului, fără obligarea la plata vreunei sulte către partea adversă.
Prin sentința civila nr. 1250 din 29 februarie 2008, instanța a admis în parte acțiunea de partaj formulată de reclamanta (după divorț ) și a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cota de contribuție egală de 50% fiecare, următoarele bunuri comune în valoare totala de 56.116 euro și 1.903 lei;
- bunuri imobile: apartamentul nr. 46 din B,-, - 9,. B, parter, sector 4, cu o valoare de circulație de 50.286 euro;
- bunuri mobile, în valoare totală de 1.903 lei/ron și 5.830 euro: o canapea tip colțar și un fotoliu extensibil, în valoare de 55 lei/ron; un congelator marca "Arctic" în valoare de 10 lei/ron; o combină muzicală cu două boxe, marca "Sony" în valoare de 450 lei/ron; un covor, în valoare de 60 lei/ron; un fier de călcat marca "Philips" în valoare de 25 lei/ron; o mașină de spălat marca "" în valoare de 300 lei/ro; un aragaz marca "" în valoare de 150 lei/ron; o masă și patru scaune, în valoare de 50 lei/ron; un cuptor cu microunde cu griIl în valoare de 45 lei/ron; obiecte de uz gospodăresc, respectiv o cafetieră marca "Philips", o fripteuză marca "Philips", un prăjitor de pâine marca "Philips" și un storcător de fructe, în valoare totală de 25 lei/ron; un aspirator marca "Philips" în valoare de 25 lei/ron; un televizor marca "Daewoo" în valoare de 25 lei/ron; un calorifer electric marca "Focus" în valoare de 20 lei/ron; un șifonier cu trei uși, în valoare de 37 lei/ron; o canapea extensibilă, fără valoare; un birou, în valoare de 56 lei/ron; un calculator marca " 1024" în valoare de 50 lei/ron; o imprimantă marca HP 5740 în valoare de 10 lei/ron; o bicicletă fitness marca "" în valoare de 15 lei/ron, suma de 5.830 euro, reprezentând contravaloarea autoturismului marca Solenza, vândut de pârât la data de 11 ianuarie 2006.
S-a constatat că valoarea corespunzătoare cotei - părți a reclamantei este de 28.058 euro și 951,5 lei/ron, iar valoarea corespunzătoare cotei - părți a pârâtului este de 28.058 euro și 951,5 lei/ron. S-a sistat starea de devălmășie.
A atribuit reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 46, din B,-, - 9,. B, parter, sector 4, precum și următoarele bunuri mobile: o canapea tip colțar și un fotoliu extensibil; un congelator marca "Arctic"; o combină muzicală cu două boxe, marca "Sony"; un covor, un fier de călcat marca "Philips"; o mașină de spălat marca ""; un aragaz marca ""; o masă și patru scaune; un cuptor cu microunde cu grill; obiecte de uz gospodăresc, respectiv o cafetieră marca "Philips", o fripteuză marca "Philips", un prăjitor de pâine marca "Philips" și un storcător de fructe; un aspirator marca "Philips"; un televizor marca "Daewoo"; un calorifer electric marca "Focus"; un șifonier cu trei uși; o canapea extensibilă; un birou, un calculator marca " 1024"; o imprimantă marca HP 5740; o bicicletă fitness marca "", bunuri în valoare totală de 50.286 euro și 1.903 lei/ron. A atribuit pârâtului în deplină proprietate suma de 5.830 euro, reprezentând contravaloarea autoturismului marca Solenza, vândut de acesta la data de 11 ianuarie 2006. obligat reclamanta la plata către pârât a sultei în cuantum de 22.228 euro și 951,5 lei/ron, în termen de patru luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de includere în masa partajabilă a următoarelor bunuri: un calculator tip ""; un radiocasetofon stereo auto cu patru boxe; autoturismul marca Solenza; autoturismul marca; suma de 50.000 euro. A compensat în totalitate cheltuielile de judecată.
În ceea ce privește suma de 5.830 euro, reprezentând contravaloarea autoturismului marca Solenza, vândut de pârât la data de 11 ianuarie 2006, reținută de instanță în masa bunurilor mobile comune, s-a impus următoarea precizare. Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 24 ianuarie 2007 (fila 73 dosar fond), reclamanta a solicitat includerea în masa partajabilă, atât a autoturismului marca Solenza, cât și a autoturismului marca. Reclamantul și pârâta au fost de acord cu privire la faptul că autoturismul marca Solenza cu număr de înmatriculare B-64- a fost dobândit de soți în timpul căsătoriei lor și că la momentul despărțirii în fapt, acest autoturism a rămas în posesia pârâtului, De asemenea, reclamanta nu a contrazis susținerea pârâtului că după despărțirea lor în fapt, acesta a vândut autoturismul marca Solenza pentru suma de 5.830 euro și cu această sumă, pe care a întregit-o cu un credit contractat în acest scop de la Banca Comercială Română, a cumpărat, tot în timpul căsătoriei, un autoturism marca, pentru care a păstrat numărul de înmatriculare B-64-, autoturism pe care, de asemenea, l-a vândut ulterior.
De altfel, în sprijinul susținerilor sale, pârâtul a depus la dosar contractul de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit, conform căruia la data de 11 ianuarie 2006 vândut numitului autoturismul marca Solcnza cu număr de înmatriculare B-64- pentru prețul de 5.830 euro (fila 63 din dosarul nr-), avizare plată bancă acont nr. - din 28 octombrie 2005 emis de Automobile (fila 86 dosar fond) și ordin de încasare numerar nr. 57366 din 28 octombrie 2005 emis de. (fila 87 dosar fond), atestând plata de către pârât a unui avans de 5.000 lei/ron pentru un autoturism marca, an de fabricație 2006, avizul de plată nr. - din 03 noiembrie 2005 emis de Automobile SA (fila 85 dosar fond) și ordin de încasare numerar din data de 18 ianuarie 2006 emis de (fila 88 dosar fond), atestând plata diferenței de preț de 27.629.32 lei/ron pentru acest autoturism, depunându-se și graficul de rambursare de către pârât, a creditului în cuantum de 29.500 lei/ron, în perioada noiembrie 2005 - octombrie 2015, emis de BCR (filele 89 - 91 dosar fond).
Vânzarea ambelor autoturisme a fost confirmată de martora, audiată în cauză la propunerea pârâtului (fila 132 dosar fond).
Potrivit raportului de expertiză auto întocmit de expert - (filele 171 - 177 dosar fond), autoturismul marca Solenza cu număr de înmatriculare B-64- a fost achiziționat la data de 17 februarie 2005, conform facturii -PJ și a fost vândut la data de 11 ianuarie 2006 prin contractul de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat cu numitul. Autoturismul marca cu număr de înmatriculare B-64- a fost achiziționat la data de 19 ianuarie 2006, conform facturii -PJ și a fost vândut numitului în baza contractului de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 24 iunie 2006.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a constatat că ambele autoturisme au fost înstrăinate în mod succesiv de către pârât, ceea ce înseamnă că la data partajului, nici autoturismul marca Solenza și nici autoturismul marca, care fuseseră dobândite în timpul căsătoriei, având deci calitatea de bun comun, nu mai sunt proprietatea părților. În aceste condiții, nici unul din cele două autoturisme nu poate fi inclus în natură, în materialitatea lui, în masa bunurilor de împărțit.
Ținând cont de succesiunea operațiunilor juridice desfășurate cu privire la cele două autoturisme în timpul căsătoriei părților (cumpărarea autoturismului Solenza de către soți în timpul conviețuirii lor, rămânerea autoturismului în posesia pârâtului la momentul separării în fapt a soților, vânzarea autoturismului Solenza de către pârât, cumpărarea de către pârât a autoturismului marca inclusiv cu credit luat de la bancă, vânzarea acestui autoturism de către pârât, care continuă însă să plătească ratele de credit), instanța a apreciat că în masa bunurilor comune poate intra numai valoarea autoturismului marca Solenza, mai precis valoarea acestuia de la momentul despărțirii în fapt a soților (stabilită la acest moment pentru că reclamanta nu poate suporta scăderea ulterioară a valorii bunului cauzată de uzura fizică a acestuia în urma utilizării sale exclusiv de către pârât). Totuși, pentru că expertul a stabilit o valoare ipotetică a autoturismului Solenza doar pentru data de 11 ianuarie 2006, data vânzării acestuia de către pârât, respectiv 19.702,15 lei/ron, iar această valoare este inferioară sumei pe care pârâtul a obținut-o ca preț, instanța a reținut în masa bunurilor comune, ca valoare a autoturismului Solenza, suma de 5.830 euro, adică prețul obținut de pârât de la cumpărătorul.
Instanța a apreciat ca neîntemeiată cererea reclamantei de includere în masa partajabilă a următoarelor bunuri: un calculator tip ""; un radiocasetofon stereo auto cu patru boxe, autoturismul marca Solenza; autoturismul marca; suma de 50.000 euro, cerere ce a fost respinsă ca atare. În ceea ce privește autoturismele, explicațiile pentru această soluție de neincludere a nici unuia în materialitatea lor în masa partajabilă și de includere în masa bunurilor comune numai a valorii autoturismului marca Solenza, au fost date anterior.
Referitor la calculatorul tip "" și radiocasetofonul stereo auto cu patru boxe, pe care reclamanta a solicitat prin cererea precizatoare, să fie incluse în masa partajabilă, fără a oferi însă nici un alt element de identificare a lor, limitându-se doar la a susține că ele s-ar afla în posesia pârâtului, instanța a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada existenței lor, deși dispunea de o mare posibilitate probatorie în condițiile art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, conform cărora între soți, dovada calității de bun propriu se poate face prin orice mijloc de probă. Cu privire la calculator - tip "", pârâtul a susținut că nu a existat vreodată un asemenea bun, în timp ce cu privire la radiocasetofonul stereo auto cu patru boxe, a susținut că acesta a fost furat din autoturism în perioada în care soții erau încă împreună, sens în care a depus la dosar dovada nr. - din 11 februarie 2007 eliberată de Secția 16 Poliție (fila 84 dosar fond), conform căreia la data de 07 august 2005, pârâtul a reclamat la această secție, furtul din autoturismul marca Solenza cu număr de înmatriculare B-64- a unui radio casetofon marca. În aceste condiții, cădea în sarcina reclamantei, obligația de a proba existența actuală a celor două bunuri, probă pe care însă nu a făcut- Nu s-a putut include în masa partajabilă nici măcar valoarea radiocasetofonului, deoarece fiind furat, acest bun nu a profitat nici uneia dintre părți.
În ceea ce privește suma de 50.000 euro, pe care reclamanta a solicitat-o prin cererea precizatoare să fie inclusă în masa bunurilor comune ca diferență dintre prețul obținut din vânzarea apartamentului nr. 27 din B,-, - 61,. 2,. 1, sector 3, respectiv 90.000 euro, și prețul plătit pentru cumpărarea apartamentului nr. 46 din B,-, - 9,. 2, parter, sector 4, respectiv 55.000 euro, din care reclamanta a scăzut suma de 5.000 euro reprezentând plata taxelor notariale și reparațiile la cel de-al doilea apartament, instanța a apreciat că reclamanta nu și-a dovedit pretențiile și nu a probat existența acestei sume.
În primul rând, instanța a apreciat că prin modalitatea în care a fost formulată cererea precizatoare, reclamanta a renunțat la capătul de cerere ce apărea în acțiunea sa inițială de partaj, respectiv de a se constata simulația contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1865 din 25 iulie 2005 de Biroul Notarului Public " lonela și " cu privire la prețul vânzării, prin stipularea căruia s-ar fi urmărit încălcarea dispozițiilor legale imperative ale art. 6 alin. 1 și 2 din OG. nr.12/1998, capăt de cerere care nu ar fi putut fi judecat decât în contradictoriu cu toate părțile acelui contract, deci și cu numitul, cumpărătorul din contract. Astfel, prin cererea precizatoare, reclamanta s-a limitat doar la a solicita includerea în masa partajabilă a sumei de 50.000 euro, ca diferență între suma de 90.000 euro, pe care reclamanta a pretins că pârâtul ar fi încasat-o în realitate în urma vânzării apartamentului din B- - -, și suma de 35.000 euro, pe care reclamanta a pretins că pârâtul ar fi plătit-o pentru cumpărarea apartamentului din B- - -. Reclamanta nu și-a dovedit însă pretențiile.
Astfel, instanța a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1865 din 25 iulie 2005 de Biroul Notarilor Publici Asociați " lonela și ", pâratul, în nume propriu și ca mandatar al soției sale conform procurii speciale autentificate sub nr. 1267 din 22 iulie 2005 de Biroul Notarului Public " ", a vândut numitului, căsătorit cu, apartamentul nr. 27 din B,-, - 61,. 2,. 1, sector 3, compus din două camere și dependințe, cu o suprafață totală de 67,31 mp. pentru prețul de 30.000 euro, pe care vânzătorii au declarat că l-au primit integral de la cumpărătorul în ziua autentificării contractului. Soții dobândiseră acest apartament prin cumpărare de la Serviciul Român de Informații în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 116 din 27 iunie 2005, contra prețului de 537.573.807 lei/rol (filele 58 - 60 dosar fond), pentru plata căruia au împrumutat de la numitul, suma de 16.000 euro, astfel cum rezultă din contractul olograf de împrumut încheiat de pârât cu acesta la data de 25 iunie 2005 (filele 64 - 65 din dosarul nr-) coroborat cu declarația martorei, propusă de reclamantă (filele 133 - 134 dosar fond), care a arătat că pentru a putea fi cumpărat apartamentul din B- - -, părțile au împrumutat suma de 16.000 euro de la numitul.
În aceeași zi, pârâtul a încheiat cu numita, contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1339 din 25 iulie 2005 de Biroul Notarului Public " ", prin care a cumpărat de la aceasta din urmă, apartamentul nr. 46 din B,-, - 9,. B, parter, sector 4, compus din două camere și dependințe, cu o suprafață totală, rezultată din măsurătorile cadastrale, de 49,07 mp. pentru prețul de 17.000 euro, pe care vânzătoarea a declarat că l-a primit integral de la cumpărător în ziua autentificării contractului.
Nu există nici o dovadă în sensul că pârâtul ar fi primit în realitate pentru apartamentul din B- - - suma de 90.000 euro și nici măcar că soții ar fi convenit să vândă acest apartament pentru suma menționată. Astfel, în procura pe care reclamanta a dat-o soțului său pentru vânzarea apartamentului din B- - - (fila 57 dosar fond), aceasta l-a împuternicit pe pârât să vândă imobilul la prețul pe care acesta îl va considera necesar. Apoi, din moment ce vânzarea apartamentului din B- - - și cumpărarea apartamentului din B- - - au avut loc în aceeași zi, nu se explică deloc susținerea reclamantei cum că pârâtul ar fi ținut banii din vânzarea apartamentului din B- - - într-o sacoșă, de care ar fi fost nedespărțit, plecând la serviciu cu ea și întorcându-se cu ea, până când nu a mai adus-o deloc, fără să justifice ce a făcut cu banii.
Totodată, susținerea reclamantei că prețul de 30.000 euro, ce apare în contractul de vânzare - cumpărare pentru apartamentul din B- - -, ar fi prea mic raportat la prețurile practicate la acel moment pe piața imobiliară nu este justificată, în condițiile în care în aceeași zi, soții au cumpărat un alt apartament, respectiv cel din B- - -, tot cu două camere, dar cu o suprafață mai mică, pentru suma de 17.000 euro. Nejustificate ar apărea susținerile reclamantei chiar și în condițiile în care prețul apartamentului din B- - - ar fi fost de 35.000 euro, cum a susținut reclamanta prin cererea precizatoare, fără a dovedi însă acest lucru, o diferență de preț de 55.000 Euro între cele două apartamente, ambele cu două camere, neputând fi explicată. De asemenea, nu trebuia omis nici faptul că soții cumpăraseră apartamentul din B- - - cu doar o lună în urmă pentru suma de 537.573.807 lei/rol, adică aproximativ 15.500 euro (la un curs valutar din aceea perioadă de 1 euro = 35.000 lei/rol).
Potrivit declarației martorei, propuse de pârât, în vara anului 2005 s-a aflat în vizită la părinții pârâtului, cu care este vecină, când acesta a venit și a spus că mai are nevoie de 6.000 euro pentru a cumpăra un apartament după ce vânduse apartamentul din - -, pârâtul afirmând că a vândut acest apartament cu suma de 30.000 euro.
Instanța nu a reținut declarația martorei, propusă de reclamantă, în sensul că apartamentul din B- - - ar fi fost vândut cu 90.000 euro, dar că în contract s-ar fi trecut ca preț numai 30.000 euro, apreciind nesinceră această susținere. Aceasta deoarece martora a afirmat că știe acest lucru deoarece este prietenă de familie cu părțile și a asistat la discuțiile lor în acest sens, discuții ce au avut loc atât la aceștia acasă, cât și la martoră acasă, martora și pârâta vizitându-se des, ceea ce înseamnă că, potrivit martorei, la momentul vânzării apartamentului din B-dul - -, soții au stabilit împreună să treacă în contract suma de 30.000 euro deși urmau să încaseze ca preț suma de 90.000 euro. Or, declarațiile martorei contrazic chiar susținerile reclamantei, care a arătat în cererea de partaj că a aflat că în contract fusese trecută suma de 30.000 euro, în loc de 90.000 euro, abia după introducerea acțiunii de divorț de către pârât.
a apreciat instanța și declarația martorei, propusă de reclamantă (fila 164 dosar fond), care a afirmat că este vecină cu reclamantei și că era acasă la aceasta când părțile au venit și au zis că au vândut apartamentul din zona, pârâtul spunând că au obținut 90.000 euro. Aceasta deoarece martora a susținut că discuția amintită a avut loc în august 2005, fiind sigură de această dată calendaristică în condițiile în care a asociat-o cu ziua de naștere a mătușii reclamantei, susținând că părțile veniseră tocmai din acest motiv în vizită la aceasta. Or, vânzarea apartamentului a avut loc în luna iulie 2005.
Pârâtul a negat cu ocazia interogatoriului ce i-a fost luat, încasarea ca preț a sumei de 90.000 euro (filele 102 - 107 dosar fond). În plus, dacă acesta ar fi încasat ca preț al apartamentului din B- - -, suma de 90.000 euro și ar fi păstrat diferența rămasă după ce a cumpărat apartamentul din B- - -, cum a susținut reclamanta, nu s-ar explica de ce ar mai fi făcut ulterior împrumuturi la mai multe bănci, cum a rezultat din actele depuse de el ia dosar.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
Apelantul - pârât a formulat următoarele critici de nelegalitate a sentinței de fond:
- în mod greșit nu au fost incluse în masa partajabilă, datoriile comune în suma de 64.619 lei, întrucât la dosarul cauzei exista o serie de chitanțe în sprijinul afirmațiilor pârâtului - apelant, iar instanța de fond putea în virtutea rolului activ, să califice întâmpinarea depusă la precizările formulate de reclamantă, ca fiind cerere reconvențională.
Tribunalul a apreciat că apelanta - reclamantă (fostă ) nu a motivat în fapt și în drept apelul declarat, astfel încât a făcut aplicarea dispozițiilor art. 292 alin. 2 Cod de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările cauzei, legalitatea sentinței civile apelate în raport de criticile formulate de apelantul - pârât, Tribunalul a constatat nefondat apelul declarat de către acesta în considerarea celor ce urmează:
Rolul activ al instanței, la care face referire apelantul și astfel cum este prevăzut în art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă, presupune doar aflarea adevărului judiciar, instanța neputându-se substitui părții ce a beneficiat de asistență juridică a unui avocat, cum este cazul în speța de față.
Pe de alta parte, dispozițiile art. 129 Cod de procedură civilă care reglementează rolul activ al judecătorului în procesul civil, nu trebuie să afecteze principiul disponibilității și echilibrul procesual dintre părți, context în care schimbarea naturii juridice a cererii formulate de părți din inițiativa instanței, este nelegală și nu poate fi explicată în baza rolului activ al judecătorului, deoarece acesta se referă la folosirea unor mijloace legale pentru aflarea adevărului, în limitele legii și în cadrul procesual stabilit prin voința reclamantului.
Drept urmare, critica vizând lipsa de rol activ a instanței, care avea obligația de a califica întâmpinarea formulată de pârâtul - apelant, drept cerere reconvențională, nu poate fi primită, întrucât judecătorului nu îi este permis să promoveze o conduită procesuală arbitrară a părților, sub pretextul că acționează conform dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă.
În final, mai arată tribunalul, că obiectul pricinii asupra căruia instanța trebuie să se pronunțe, este stabilit prin cererea de chemare în judecată și nu prin probele administrate în cauză - sens în care rezultă că pârâtul - apelant trebuia să formuleze, pe cale reconvențională, cerere de complinire a masei partajabile, nefiind suficiente "chitanțele" despre care face vorbire apelantul.
S-a observat însă, că apelantul - pârât s-a limitat la simple apărări orale și prin întâmpinare, fără a uza de posibilitatea oferita de art. 119 Cod de procedură civilă.
Calitatea dublă pe care o au părțile în procesul pentru stabilirea masei partajabile și ieșirea din indiviziune, nu îl scutește pe pârât, dacă are pretentii proprii de valorificat, de a formula cerere reconvențională, în speța de complinire a masei partajabile.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanta - reclamantă (fostă ), s-a reținut a fi nefondat în considerarea celor de urmează:
În conformitate cu dispozițiile ar. 292 alin. 2 Cod de procedură civilă, "în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță".
Drept urmare, s-a reținut că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor care guvernează comunitatea de bunuri, reținând temeinic și legal bunurile dobândite în comun de foștii soți, precum și contribuția acestora la dobândirea bunurilor comune.
Pe baza unei analize pertinente a probatoriului administrat, instanța a arătat care sunt considerentele de fapt și de drept care au condus la formarea convingerii instanței, fiind înlăturate motivat acele susțineri și probe care nu s-au dovedit verosimile.
Așadar, prima instanță s-a pronunțat asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acțiune și asupra tuturor mijloacelor care au stat la temelia pretențiilor formulate de părți.
Motivele invocate în sentință, oferă atât părților, cât și instanței de control judiciar, o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv, astfel încât cererea apelantei de a se reține în comunitatea de bunuri și suma de 50.000 euro, ca diferență de preț (între cel declarat și cel obținut) al apartamentului situat în B,-, - 6I,. 2,. 1,. 27, sector 3, nu poate fi primită.
Este de observat, cum corect a reținut și prima instanță, că vânzarea imobilului mai sus arătat, de către soțul apelantei, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 35 alin. 2 Codul familiei, în sensul că s-a dat consimțământul expres prin mandatul special acordat de apelantă, soțului său, pentru efectuarea actului de dispoziție, la "prețul pe care îl va considera necesar" -.
În consecință, nu s-a putut reține că s-a obținut alt preț pe imobilul vândut, decât cel consemnat în actul de vânzare - cumpărare, argumentele aduse de apelanta - reclamantă în acest sens, fiind corect înlăturate de prima instanță.
În consecință, prin decizia civilă nr. 1697/ A din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, s-au respins apelurile, ca nefondate.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamanta - pârâtă - apelantă a formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, prin prisma următoarelor motive:
- cel prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, decizia recurată necuprinzând motivele pe care se sprijină. Tribunalul nu a motivat de ce a apreciat că sentința fondului este legală și temeinică, ci s-a limitat doar la această apreciere;
- deși a solicitat un termen pentru lipsă de apărare, în vederea realizării motivelor de apel d e către avocatul său, tribunalul i-a respins cererea, îngrădindu-i astfel dreptul la apărare, justificând că va face oricum, aplicarea art. 292 alin. 2 Cod de procedură civilă. Analiza apelului său s-a realizat însă, în mod extrem de superficial, luându-i-se orice drept de apărare, ignorându-se apărările din motivele sale de ședință depuse, concluziile scrise care ilustrau nemulțumirile sale, legate de:
1) înlăturarea în mod netemeinic, a depozițiilor martorilor săi, referitoare la prețul obținut în mod real pentru apartamentul din str. - -;
2) motivele invocate în sentința apelată nu oferă o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv. În speță, sunt întemeiate fără putință de tăgadă, condițiile de existență ale unei simulații ilicite, efectuate în scopul de a fi eludate dispozițiile legale imperative, de ordin public, ale art. 6 alin. 1, 2 din OG nr. 12/1998, frauda la lege putând fi dovedită și cu martori.
De asemenea, prețul real al cumpărării apartamentului din B- -. - a fost de 36.000 euro, dovada reprezentând-o antecontractul de vânzare - cumpărare nr. 1224 din 05 iulie 2005.
A solicitat a fi înlăturate și sumele totalizate, reprezentând credit aferent cărților de credit. S-a solicitat înlăturarea creditului contractat personal de pârât, pentru nevoi personale, având în vedere că nu a fost utilizat în scop comun.
- instanța a respins probele cu martori și cu expertiză, ca nelegale și neutile cauzei, lipsind-o astfel de posibilitatea de a dovedi cele susținute și de a-și proteja drepturile. I s-a refuzat dreptul de a își dovedi pretențiile, cât timp judecătoria a reținut că nu și-a dovedit aceste pretenții;
- instanța nu a analizat critica referitoare la nereținerea în masa partajabilă, a unor bunuri mobile: laptop, radio casetofon stereo cu patru boxe. Instanța de apel a reținut doar generic, faptul că "instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor care guvernează comunitatea de bunuri, reținând temeinic și legal, bunurile dobândite în comun, de foștii soți". Este evident că instanța de apel nu a analizat în nici un fel cele invocate de reclamantă, în fața primei instanțe, dar și în apel. Așadar, nu s-a făcut aplicarea nici a prevederilor art. 292 alin. 2 Cod de procedură civilă, așa cum s-a menționat expres;
- în masa partajabilă, trebuiau incluse atât prețul de 5.830 euro, pentru Solenza, dar și avansul plătit pentru, ca și diferența de preț între cele două mașini.
A solicitat în consecință, admiterea recursului casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, admiterea apelului său și admiterea cererii sale.
Și-a întemeiat recursul, pe prevederile art. 304 cpt. 7, 8 și 9 Cod de procedură civilă.
A timbrat în mod corespunzător recursul promovat, conform art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995, având în vedere și faptul că prin încheierea din 28 septembrie 2009, s-a încuviințat cererea recurentei de ajutor public judiciar, în sensul reducerii taxei de timbru.
Intimatul - pârât - reclamant a formulat conform art. 308 alin. 2 Cod de procedură civilă, întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, deoarece decizia recurată este motivată în mod corespunzător, instanța de control judiciar analizând toate probele administrate în cauză, în fața instanței de fond.
Dreptul la apărare al reclamantei, nu a fost îngrădit, având în vedere împrejurarea că aceasta a avut trei luni la dispoziție, pentru a își angaja un avocat ales, iar citația pentru termenul din 15 septembrie 2008 fost primită cu cel puțin o lună înainte.
A precizat că hotărârea primei instanțe arată că instanța nu a înlăturat în mod netemeinic declarațiile martorilor propuși, detaliind susținerea realizată. Prețul din contract a fost un preț serios, care se încadra în grila notarilor. Reclamanta nu a dovedit existența bunurilor mobile invocate, în patrimoniul comun. În mod corect, s-a reținut doar suma de 5.830 euro.
Și-a întemeiat întâmpinarea, pe prevederile art. 119 Cod de procedură civilă.
În recurs, s-a administrat conform art. 305 Cod de procedură civilă, proba cu înscrisuri noi: citații dosar nr- al Judecătoriei Sectorului 4 B, răspuns la întâmpinare din acel dosar, precizări ale acțiunii respective, raport de expertiză extrajudiciară, contract de vânzare - cumpărare, releveu apartament cu anexe, extrase oferte de pe internet, o planșă cu fotografii.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Sub un prim motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 cpt. 9 Cod de procedură civilă
Curtea constată că: " Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
La data de 15 septembrie 2008, dată care reprezintă primul termen de judecată acordat în apel, apelanta - reclamantă prin intermediul avocatului ales, a formulat cerere de amânare a cauzei, pentru a fi consultat dosarul și a fi depuse motivele de apel, având în vedere că la data de 14 septembrie 2008 (cu o zi înainte), se încheiase contractul de asistență judiciară (împuternicire - fila 14 dosar apel).
Cererea de amânare a cauzei a fost respinsă, însă s-a încuviințat cererea de amânare a cauzei, formulată de aceeași parte, pentru a lua cunoștință de motivele de apel ale părții adverse, care i-au fost comunicate la același termen de judecată (încheiere - fila 15 dosar apel). La termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2008, tribunalul, constatând faptul că nu există cereri prealabile, a acordat cuvântul în formularea și administrarea de probe.
Potrivit art. 287 alin. 1 pct. 3 și alin. 2 Cod de procedură civilă: "Cererea de apel va cuprinde: 3. motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul;
Cerințele de la pct. 2 și 5 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la pct. 3 și 4, sub sancțiunea decăderii. Aceste cerințe pot fi împlinite până cel mai târziu la prima zi de înfățișare, iar lipsa semnăturii, în condițiile prevăzute de art. 133 alin. 2".
Așadar, termenul maxim prevăzut la care pot fi depuse motivele de apel, este reprezentat de prima zi de înfățișare.
Conform art.134 Cod procedură civilă, la care trimite art. 298 din capitolul dedicat apelului, din același act normativ de bază, " prima zi de înfățișare este aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii".
Norma procedurală enunțată instituie două condiții cumulative pentru calificarea unui termen de judecată, ca prima zi de înfățișare și anume, ca la acel termen, părțile să fie legal citate și părțile să poată pune concluzii.
În consecință, termenul de judecată când s-a dispus amânarea, pentru ca apelanta să ia cunoștință de motivele de apel ale părții adverse, nu poate constitui prima zi de înfățișare, deși procedura era completă, întrucât această parte nu putea formula concluzii în cauză.
Din modul de reglementare al primei zile de înfățișare, în dreptul procesual român, rezultă cu evidență caracterul său unitar, deoarece potrivit prevederii legale expuse enunțate, la acel termen,ambelepărți pot formula în deplină cunoștință de cauză, concluziile lor. Pentru acest argument, nu poate fi admisă teza contrară, în sensul că pentru o parte, prima zi de înfățișare ar putea fi diferită decât pentru altă parte, astfel încât, pe cale de consecință, nu poate fi admis faptul că pentru una dintre mai multe căi de atac declarate în aceeași cauză, concomitent de părți, prima zi de înfățișare ar fi distinctă de cea aferentă celeilalte/celorlalte căi de atac.
Curtea nu ignoră în analiza sa, prevederile art. 287 alin. 4 Cod de procedură civilă, conform cărora: " Termenul pentru depunerea motivelor de apel se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă apelul s-a făcut mai înainte de comunicare", dar procedează la o analiză a lor, prin metoda de interpretare sistematică, prin coroborare cu dispozițiile art. 287 alin. 2 Cod de procedură civilă evocate deja. Concluzia care se desprinde în urma acestei aprecieri asociative, este aceea că depunerea motivelor de apel peste termenul stipulat în alineatul 4, nu se sancționează automat cu decăderea din dreptul de a le mai formula, această sancțiune intervenind în cazul nedepunerii lor până cel mai târziu, la prima zi de înfățișare.
Or, având în vedere considerentele anterioare evocate, Curtea apreciază că prima zi de înfățișare în apel, a fost termenul de judecată din data de 20 octombrie 2008 și nu cel din data de 15 septembrie 2008, cum greșit a apreciat tribunalul.
reclamanta - apelantă, din dreptul de a depune motivele sale de apel, tribunalul a aplicat în mod eronat, prevederile legale evocate: art. 134 Cod de procedură civilă și art. 287 Cod de procedură civilă, fiind afectat dreptul la apărare al reclamantei și cel de acces la un proces echitabil, în virtutea art. 6 din Convenția Europeană cu privire la Drepturile Omului.
Această încălcare a prevederilor normative invocate, a determinat o vătămare evidentă acestei părți în proces, vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre reluarea judecății în apel, nerespectarea evidențiată a dreptului la apărare al apelantei - reclamante, determinând ca urmare a caracterizării respectării dreptului la apărare ca principiu fundamental al procesului civil, sancțiunea nulității absolute a deciziei recurate.
Sub un al doilea motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, conform căruia: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii",Curtea constată următoarele:
Cu titlu preliminar, se impune a se clarifica încadrarea în drept, a criticilor formulate vizând nemotivarea deciziei recurate a recursului, prin raportare la obiectul lor concret.
Astfel, deși recurenta și-a structurat recursul pe trei motive de nelegalitate, respectiv cele prevăzute de pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 Cod de procedură civilă, din dezvoltarea criticilor privind omisiunea de motivare, subsumate de către recurentă, celor trei motive, rezultă că nemulțumirea sa vizează un singur aspect, ce ține de modul de redactare a hotărârii atacate, care nu ar răspunde exigențelor art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă.
Pentru nerespectarea la redactarea hotărârii judecătorești, a exigențelor art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă, legiuitorul a reglementat un motiv de nelegalitate distinct și anume cel prevăzut de pct. 7 al art. 304 Cod de procedură civilă: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii", așa încât o atare încălcare a legii va trebui analizată din perspectiva cadrului special al pct. 7 al art. 304 Cod de procedură civilă, iar nu și din perspectiva pct. 9 al art. 304 Cod de procedură civilă, așa cum a considerat recurenta, acest ultim punct vizând încălcări ale legii care nu se regăsesc în celelalte puncte din art. 304 Cod de procedură civilă.
Așa fiind, Curtea constată că criticile privind nemotivarea, din recurs, se încadrează exclusiv în dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, urmând a fi analizate prin raportare la condițiile pe care această prevedere se întemeiază.
După cum s-a arătat deja, fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, rezidă în nerespectarea prevederilor art. 261 cpt. 5 Cod de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
În considerarea art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare, un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.
De aceea, nu numai lipsa oricărui argument al instanței care să susțină soluția din dispozitiv, echivalează cu nemotivarea hotărârii, în sensul art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, dar și motivarea superficială are aceeași semnificație, atrăgând deopotrivă, incidența art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.
De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (Cererea nr. 57.808/00), a statuat următoarele: "Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop, garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, 2004-I, și Hotărârea Van der împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].-
34. Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60).
În speță, este de observat că hotărârea instanței de apel cuprinde în considerente, cu excepția aprecierilor referitoare la prețul obținut pentru apartamentul din str. - -, o singură frază în justificarea soluției din dispozitiv, în conformitate cu care s-a reținut "că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor care guvernează comunitatea de bunuri, reținând temeinic și legal bunurile dobândite în comun de foștii soți, precum și contribuția acestora la dobândirea bunurilor comune".
Această apreciere generică a instanței de apel, asupra legalității și temeiniciei hotărârii de fond, fără nici o trimitere la probele administrate în cauză, a căror evaluare fusese contestată și la dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății, nu corespunde scopului motivării hotărârii judecătorești desprins din dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă, echivalând în fapt cu o nemotivare.
Astfel, cu excepția apărării reclamantei în sensul că în masa bunurilor partajabile, trebuie inclusă și suma de 50.000 euro, tribunalul nu a analizat nici unul dintre motivele, mijloacele de apărare sau dovezile invocate de această parte, atât în fața primei instanțe de judecată:exempli gratia, includerea în masa partajabilă a unor alte bunuri mobile: un calculator tip "laptop", un radio casetofon stereo auto, autoturismul (fila 73 dosar fond) sau depozițiile martorilor, înscrisuri - extrase din ziare imobiliare (filele 305 - 311 dosar fond). De altfel, aceste motive, mijloace de apărare și dovezi administrate au fost învederate și în apel, instanței de control juridiciar (a se vedea, notele de ședință - filele 22 - 23 dosar apel sau concluziile scrise - filele 84 - 89 dosar apel).
Deși avea obligația legală menționată de art. 292 alin. 2 Cod de procedură civilă, de a analiza toate motivele, mijloacele de apărare sau dovezile invocate de această parte, tribunalul nu s-a pronunțat asupra acestora, dintre care Curtea doar a exemplificat câteva, anterior, ci s-a rezumat la a formula aserțiunea generală amintită.
Motivele de fapt și de drept la care se referă art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă, sunt elementele silogismului juridic, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv, astfel că instanța de apel, având de verificat, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în limitele art. 292 alin. 2 Cod de procedură civilă, conform căruia "În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță", articol pe care l-a apreciat incident în cauză, trebuia să răspundă în considerentele hotărârii pronunțate, în fapt și în drept, la toate motivele, mijloacele de apărare și dovezile invocate la prima instanță.
Neprocedând în acest mod și rezumându-se la o aserțiune generală privind legalitatea și temeinicia soluției primei instanței, tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 261 cpt. 5 Cod de procedură civilă, ceea ce face operant în speță, cazul prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, pe temeiul căruia recursul reclamantului va fi admis.
Cum o astfel de hotărâre face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității soluției pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii, ea nu poate fi modificată conform soluției legislative consacrate de art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, pentru că în ipoteza în care instanța a cărei hotărâre este recurată, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, își găsește aplicarea soluția casării cu trimitere, consacrată de art. 312 alin. 5 Cod de procedură civilă.
Altfel spus, deși art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, care este operant în speță, atrage modificarea hotărârii atacate, potrivit art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă, atunci când acest motiv de recurs se bazează pe necercetarea fondului pricinii, intervine casarea hotărârii, soluție prevăzută de art. 312 alin. 5 menționat: "Cu toate acestea, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad".
În consecință, apreciind că, prin nemotivarea soluției pronunțate, tribunalul nu a intrat nici în cercetarea fondului pricinii, Curtea urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod de procedură civilă raportat la art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, pe temeiul cărora va admite recursul reclamantului, va casa decizia recurată, pronunțată de Tribunalul București și va trimite cauza spre rejudecarea apelului.
Pentru ansamblul tuturor acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite ca fondat, recursul promovat, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă (fostă ), împotriva deciziei civile nr. 1697 din 19 decembrie 2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de apelanta - pârâtă (fostă ) și de apelantul - reclamant, împotriva sentinței civile nr. 1250 din 29 februarie 2008, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr-, la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.21.11.2009
.14.12.2009
2ex./
-4.-;
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
