Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 284/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIA NR. 284
Ședința publică de la 28 martie 2008
PREȘEDINTE: Costel Drăguț președinte instanță
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Marian Budă președinte secție
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții și domiciliați în C, str. -, -9C,. C,.1, jud. D împotriva deciziei civile nr. 523 din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- (nr. vechi 823/civ/2005), în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în C, str. -, -9C,. C,.1, jud. D, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții reclamanți, asistat de avocat, reprezentată de același avocat și intimatul pârât, asistat de avocat .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat depunerea la dosar prin Serviciul Registratură a întâmpinării formulată de intimatul pârât, în 3 exemplare, după care;
Avocat, pentru recurenții reclamanți, a arătat că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru observarea întâmpinării formulată de intimatul pârât, fiind de acord cu judecarea cauzei.
Avocat, pentru intimatul pârât, a arătat, de asemenea, că nu mai are alte cereri de formulat, fiind de acord cu judecarea cauzei.
La interpelarea instanței, avocat, a arătat că nu poate face dovada cu înscrisuri a susținerilor făcute în întâmpinarea formulată, referitoare la faptul că recurenții reclamanți ar deține și alte imobile în afara celui aflat în litigiu.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenții reclamanți, a susținut motivele de recurs invocate în scris, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă și a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, întrucât atât la instanța de fond - unde s-a stabilit cadrul procesual, cât și în motivele de apel, pârâtul nu a solicitat niciodată atribuirea apartamentului ce face obiectul partajării. Critica adusă hotărârii fondului a vizat evaluarea masei partajabile și modalitatea de împărțire, însă acesta nu a solicitat în mod expres atribuirea bunului imobil și ca atare instanța a acordat mai mult decât s-a cerut - caz de pluspetita - ipoteză prevăzută de art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
O altă critică ce vizează nelegalitatea se referă la aplicarea greșită a criteriilor de formare și atribuire a loturilor reglementat de dispozițiile art. 6739Cod civil, întrucât a dat prioritate criteriului cotei valorice mai mari și a făcut abstracție de celelalte criterii declarate în mod exemplificativ de textul de lege mai sus menționat dar și a altora cu rol hotărâtor în a stabili cărui proprietar i se cuvine atribuirea în natură a bunului imobil.
S-a demonstrat că din anul 1999, pârâtul nu mai locuiește în apartamentul bun comun, singurele persoane care au domiciliul în imobilul supus împărțelii fiind reclamanții recurenți, iar reclamantul a adus îmbunătățiri esențiale apartamentului cu acordul celorlalți coproprietari.
Toate aceste criterii înlătură criteriul cotei valorice ce operează în favoarea intimatului pârât.
A apreciat că varianta optimă și echitabilă este omologarea raportului de expertiză efectuat la instanța de fond, în varianta I și ca atare pus concluzii de admiterea recursului și modificarea deciziei civile a Tribunalului Dolj în sensul atribuirii apartamentului către recurenții reclamanți cu obligarea la plata sultei către intimatul pârât; nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul pârât, a considerat că ambele critici aduse hotărârii Tribunalului Dolj sunt neîntemeiate.
Cu privire la prima critică, a considerat că instanța de apel a stabilit starea de fapt și a soluționat cererea în limitele legale, neacordând mai mult decât s-a cerut, așa cum s-a susținut.
Referitor la cea de-a doua critică, potrivit căreia instanța de apel a considerat ca unicul criteriu care impune atribuirea apartamentului către intimatul pârât este acela că pârâtul are o cotă mai mare, a apreciat că, criteriile avute în vedere de către Tribunalul Dolj sunt în concordanță cu dispozițiile art. 6739Cod civil.
Ca atare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La data de 29 octombrie 2001, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate deschisă succesiunea autoarei -, decedată la 2 decembrie 1996, să constate calitatea de moștenitori a părților și cotele ce li se cuvin.
În motivarea cererii, au arătat că defuncta -, mama reclamanților și soția pârâtului, a decedat la 2 decembrie 1996, iar masa succesorală se compune din următoarele bunuri: un apartament cu 4 camere, situat în C, str. -, bloc 19 C,. C,.1, o mobilă sufragerie compusă din servantă, o vitrină, colțar plus două fotolii și o măsuță din lemn, o mobilă de dormitor compusă din pat dublu, șifonier dublu și un alt corp mic alăturat, bibliotecă formată din trei corpuri, un pat, un șifonier, un pat cu noptieră, o vitrină masă și un șifonier, trei covoare persane, unul grena m, 3/2 grena cu medalion, 3/2 cu motive florale, o traversă persană de 1/3 m, o lustră cu ventilator, două lustre albe din sticlă, o traversă de 1/3 m, o lustră pentru hol 2x 5 perdea cu galerie, 2x3 m perdea galerie, aragaz cu 3 ochiuri, frigider, ladă ARCTIC cu 5 setare, o mobilă de bucătărie compusă din o masă cu 3 scaune, 3 corpuri suspendate și două dulapuri, toate furniruite, un CEC de 40.000.000 lei la data decesului defunctei (2 octombrie 1996) un tractor U 445, pe care pârâtul l-a vândut după decesul defunctei mame și și-a însușit prețul în mod exclusiv, solicitând aducerea la masa succesorală a prețului real al unui astfel de bun, la valoarea de circulație, un autoturism OLTCIT - -.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională solicitând să se constate succesiunea defunctei -, decedată la 2 decembrie 1996, calitatea de moștenitori a părților, iar masa succesorală se compune din cota de din următoarele bunuri (cealaltă cota de îi aparține lui, bunurile fiind dobândite în timpul căsătoriei de el și defunctă, un apartament cu 4 camere situat în C, str. -, bloc 19,. 1,.1, un autoturism OLTENA, 4 covoare persane, un televizor PANASONIC, un televizor color, un televizor alb-negru, o ladă frigorifică cu 7 sertare, un frigider, 2 aragaze, 2 mobile de dormitor, o mobilă cameră tineret, o mobilă sufragerie, o mobilă bucătărie, o mașină de scris, înstrăinată de - la 10 mai 1994, verighetă și 2 inele înstrăinate de la 10 mai 1994, 100 acțiuni la Oltenia.
De asemenea, a arătat pârâtul că împreună cu defuncta, în anul 1992, au donat suma de 130.000 lei reclamantei, sumă cu care achiziționat un apartament la data de 13 februarie 2002, iar privind pasivul succesoral arată că ar fi în sumă de 50.000.000 lei.
La data de 13 februarie 2002, reclamanții au depus la dosar întâmpinare, prin care arată că din masa succesorală nu fac parte următoarele bunuri: TV color PANASONIC, mașină de scris, video; verigheta, două inele, un aragaz, 100 acțiuni Oltenia.
Pentru cererea privind raportul donației, reclamanta a invocat excepția prescripției cererii de raport a donației, întrucât de la data deschiderii succesiunii și până la prezenta acțiune au trecut mai mult de trei ani.
Față de cererea privind pasivul succesoral, reclamanții învederează că pasivul succesoral a fost suportat cu ajutorul unității unde lucrat defuncta.
Reclamantul a solicitat majorarea lotului său cu contravaloarea următoarelor îmbunătățiri: instalarea 15. gresie în bucătărie și hol și a 15 faianță în bucătărie, tâmplărie PVC cu geam termopan la bucătărie și 2 geamuri la sufragerie, a instalat parchet laminat în sufragerie și dormitor 44. reparat pereții, i-a gletuit și a dat cu var, a efectuat polițe și arcade din rigips, a instalat ușă metalică la intrarea în sufragerie, a instalat chiuvetă inox în bucătărie, aragaz inox, combină frigorifică, și o serie de alte bunuri diverse, deoarece pârâtul nu a avut nici o contribuție la efectuarea acestor lucrări.
Prin întâmpinare, pârâtul a aratat că nu fost întrebat niciodată dacă este de acord cu aceste îmbunătățiri și nu și-a data acordul în acest sens, iar reclamantul fost chiar sancționat contravențional pentru modificările făcute în apartament; arată pârâtul că nu a existat un depozit CEC de 40.000.000 lei, iar împreună cu defuncta a achiziționat un tractor L 445 și nu în anul 1992.
Prin încheierea de admitere în principiu de la 30 octombrie 2002 s-a admis în parte și în principiu acțiunea, s- admis în parte și în principiu cererea reconvențională, s-a constatat în principiu prescrisă cererea de raport a donației.
S -a respins în principiu cererea de partaj a pasivului succesoral.
S-a respins în principiu cererea reclamantului cu majorarea lotului său cu contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului -apartament, situat în, str. -- 19 C,.1, județul
S-a constatat deschisă succesiunea autoarei -, decedată la data de 2 decembrie 1996, cu ultimul domiciliu în județul D, având ca moștenitori legali acceptanți pe pârâtul, soț supraviețuitor, și pe reclamanții și -, în calitate de descendenți gradul
S- constatat că masa succesorală se compune din cota de din următoarele bunuri: un apartament cu 4 camere, situat C, str. -, bloc 19 C,. 1,.1, județul D, o mobilă de sufragerie, mobilă dormitor, trei covoare persane, unul grena m, unul grena cu medalion, 3/2 m, cu motive florale 3/2 m, traversă persană de 3 m lungime, u lustră cu ventilator, două lustre albe din sticlă, o lustră pentru hol, 2x5 m perdea cu galerie, 2x3 m perdea cu galerie, aragaz cu trei ochiuri frigider, ladă ARCTIC cu cinci setare, mobilă de bucătărie, TC color PANASONIC; TV color, TV alb negru, un autoturism TIP OLTENA CL-, fabricat în 1994, toate aceste bunuri aflate în posesia reclamantului, un tractor L 445 casat, un nr. de 1000 acțiuni nominative seria A, menționate în certificatul de acționar nr.13262 din 7 noiembrie 1996 eliberat de OLTENIA (aflate în posesia pârâtului ), cealaltă cotă de revenindu- soțului supraviețuitor din comunitatea de bunuri.
S-a stabilit ieșirea din indiviziune a pârâților în cote de 10/16 pentru pârâtul în calitate de soț supraviețuitor și câte 3/16 pentru fiecare dintre reclamanții și -, în calitate de descendenți gradul
S-au numit experți specialitatea construcții și bunuri mobile pentru identificarea, evaluarea la valoarea actuală de circulație și întocmirea proiectului de lotizare.
Prin sentința civilă nr. 4243 din 28 aprilie 2004, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 30778/2001, a fost admisă în parte acțiunea formulată de - și, în contradictoriu cu pârâtul.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul.
S- constatat prescrisă cererea de raport a donației.
A fost respinsă de cererea de partaj a pasivului succesoral.
A fost respinsă cererea reclamanților de majorare a lotului său cu contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului apartament situat în C, str. -, - 19 C,. 1,.1, județul D.
A fost confirmat raportul de expertiză tehnică realizat în cauză de expert și au fost atribuite bunurile părților, conform variantei Iaa cestui raport, astfel:
Lotul nr. Iaf ost atribuit reclamantului și se compune din dormitor suprafață utilă 15,49, plus dormitor III suprafața utilă 9,89. din apartamentul situat în C, str. -, - 19 C,. 1,.1, în indiviziune cu reclamanta încăperile: living,baie, WC serviciu, holuri, bucătărie cu o suprafață utilă de 54,90: 2 0 27,45, total suprafață utilă în lotul nr. 1052,83, urmând a plăti sultă pârâtului suma de 409.801.198 lei.
Lotul nr. II fost atribuit reclamantei și se compune din dormitor II cu suprafața utilă =13,22 din apartamentul situat în C, str. -, bloc 19. 1,1, și în indiviziune cu reclamantul încăperile: living, bucătărie, baie, WC serviciu, holuri, urmând plăti sultă pârâtului suma de 268.629.555 lei.
A fost confirmat raportul de expertiză tehnică realizat în cauză de expert și au fost atribuite bunurile părților, conform varianta Iaa cestui raport, astfel: Lotul nr. Iaf ost atribuit reclamantului și se compune din auto OLTENA CLUB, urmând a plăti sultă pârâtului suma de 45.400 lei și reclamantei suma de 3.964.000 lei.
Lotul nr. II a fost atribuit reclamantei - și se compune din mobilă sufragerie: o servantă, o vitrină, colțar pluș,două fotolii, o măsuță de lemn, șifonier, covor persan, grena m, covor persan grena cu medalion 3/2 m, perdea de galerie de 5 - 2 bucăți, aragaz cu trei ochiuri, TV color, o lustră pentru hol; urmează primi sultă de la reclamantul suma de 3.964.000 lei.
Lotul nr. III a fost atribuit pârâtului și se compune din: mobilă dormitor, respectiv: pat dublu, șifonier dublu, un alt corp mic, o bibliotecă din trei corpuri, pat, pat cu noptieră, o vitrină, masă, un șifonier, covor persan cu motive florale, un ventilator, două lustre albe din sticlă, perdea de galerie de 3 - 2 bucăți, frigider, ladă ARCTIC cu cinci sertare, mobilă de bucătărie compusă din masa cu patru scaune, trei corpuri suspendate, două dulapuri toate furniruite, TV color PANASONIC, TV alb-negru, un tractor 445 casat, acțiuni nominative OLTENIA -1000 bucăți, urmând a primi sultă de la reclamantul suma de 45.400 lei.
Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe declarat apel pârâtul.
În motivele de apel se critică modalitatea de evaluare bunului imobil, bunurilor mobile și a atribuirii efective a bunurilor.
Tribunalul, analizând ansamblul cauzei, prin prisma motivelor de apel invocate, a constatat întemeiat apelul, iar prin decizia civilă nr. 523 din 30 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr- (nr. vechi 823/CIV/2005), a fost admis apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 4243 din 28 aprilie 2004, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 30778/2001.
A fost schimbată în parte sentința, în sensul că s-a omologat în parte raportul de expertiză, întocmit de expert, cu privire la evaluarea apartamentului.
A fost atribuit pârâtului, apartamentul cu 4 camere, situat în C, str. -, - 19,. 1, în valoare totală de 3.381.504.000 lei vechi, urmând să plătească reclamantului sultă în cuantum de 634.032.000 lei vechi și reclamantei sultă în cuantum de 634.032.000 lei vechi.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată și au fost obligați intimații-reclamanți către apelantul-pârât la suma de 2.300.000 lei vechi fiecare.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că in favoarea apelantului pârât pledează mai multe criterii de preferință pentru atribuirea apartamentului în litigiu: are o cotă ideală de 5/8 din bunurile succesorale, nu mai are în proprietate alt apartament, a oferit posibilitatea fiicei sale să locuiască într-un apartament pe care i l-a cumpărat împreună cu soția sa, i-a fost interzis în mod abuziv accesul în apartament.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții și, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Decizia este nelegală, deoarece pârâtul intimat nu a solicitat niciodată atribuirea apartamentului ce a făcut obiectul partajării, critica adusă hotărârii fondului vizând doar evaluarea masei partajabile și modalitatea de împărțire, astfel că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă;
2. Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv, a criteriilor de formare și atribuire a loturilor reglementate de dispozițiile art. 6739Cod procedură civilă.
Astfel, instanța de apel a dat prioritate criteriului cotei valorice și a făcut abstracție de celelalte critici declarate în mod exemplificativ de textul de lege, făcând abstracție de alte criterii, respectiv de criteriul folosinței bunului, neținând seama că pârâtul intimat nu mai locuiește în acest apartament din anul 1999.
S-a invocat faptul că reclamantul recurent este căsătorit și are doi copii minori cu care locuiește în acel apartament și a adus îmbunătățiri esențiale apartamentului.
Recurenții consideră că în cauză sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
La data de 24.03.2008 pârâtul intimat a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că din apelul declarat împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond rezultă că a criticat modalitatea în care instanța a omologat raportul de expertiză, atribuind, cu o motivare sumară, apartamentul reclamantului.
Susține, de asemenea, că nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat, instanța de apel dând eficiență criteriilor de atribuire prevăzute de lege.
Analizând materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, precum și decizia recurată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Primul motiv de recurs, referitor la faptul că instanța de apel ar fi dat mai mult decât s-a cerut, nu poate fi reținut, deoarece unul dintre motivele de apel, aflat la pagina 9 din dosarul nr. 4879/CIV/2004 al Curții de APEL CRAIOVA (care și-a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Dolj ) critică tocmai modalitatea în care instanța a omologat raportul de expertiză și a atribuit apartamentul, cu motivare sumară, reclamantului.
2. Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi reținut, deoarece instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 6739Cod procedură civilă, ținând seama în primul rând de mărimea cotei - părți ce se cuvine fiecăruia dintre părți (în lipsa unui acord între aceștia), având în vedere că pârâtul intimat are o cotă de 5/8 din bunul respectiv, că el este cel care a dobândit bunul respectiv împreună cu soția sa și că nu mai are o altă locuință.
Nu pot fi reținute susținerile recurenților în sensul că ar avea prioritate celelalte criterii, respectiv, domiciliul și ocupația sau faptul că au făcut îmbunătățiri la imobilul respectiv, deoarece pe de o parte îmbunătățirile nu au fost făcute cu acordul pârâtului intimat, iar recurentei i s-au pus la dispoziție sumele necesare de bani pentru achiziționarea unui apartament, pe care aceasta însă l-a vândut.
Mai mult, pârâtul intimat și-a manifestat voința în sensul de a împărți în natură bunul respectiv în sensul ca el să primească o cameră, însă recurenții nu au fost de acord cu acest lucru.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că niciunul dintre motivele de recurs nu se încadrează între cele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, astfel că în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții și domiciliați în C, str. -, -9C,. C,.1, jud. D împotriva deciziei civile nr. 523 din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- (nr. vechi 823/civ/2005), în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în C, str. -, -9C,. C,.1, jud. D, având ca obiect partaj judiciar.
Obligă pe recurenți la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
red. -
tehn. 2 ex/28 aprilie 2008
jud. apel
Președinte:Costel DrăguțJudecători:Costel Drăguț, Daniela Vijloi, Marian Budă