Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 340/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 340/2009

Ședința publică de la 02 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Mărginean

JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară vicePREȘEDINTE: Daniela Mărginean

JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară

Grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâții -, și, împotriva deciziei civile nr. 76/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat cu delegație la dosar pentru reclamantul intimat și avocat - cu delegație la dosar pentru pârâtul recurent, lipsă fiind părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul de față nu este timbrat.

Mandatara recurentului pârât - avocat -, depune la dosar taxă judiciară de timbru în cuantum de50 RON și timbru judiciar de 2 RON, precum și împuternicire avocațială.

Nefiind alte cereri formulate instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Mandatara recurentului pârât - avocat -, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de instanța de fond. Arată că în speța de față sunt aplicabile prevederile art. 275 cod procedură civilă, față de împrejurarea că recurenții au fost de acord cu pretențiile reclamantului.

Mandatarul intimatului reclamant - avocat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată în recurs.

Arată că nu se pot impune asemenea condiții, deoarece așa cum reiese din actele dosarului( 95 fond) pârâții recurenți au formulat obiecțiuni și au depus înscrisuri ( 105 și 110) prin care arată că sânt nemulțumiți. De asemenea, au declarat apel în speța de față, iar așa cum reiese din motivele acestuia, au arătat că sunt de acord cu plata a Jd in cheltuielile ocazionate cu prezentul proces.

În consecință, consideră că în speța de față nu sunt incidente dispozițiile art. 275 cod procedură civilă, așa cum reiese și din hotărârea instanței de apel, care face referire la calitatea părților, respectiv, indiferent de calitatea acestora ( reclamant sau pârât) în speța de față, având obiect sistare de indiviziune, părțile profită de hotărâre. Cu privire la cheltuielile de judecată acestea au fost acordate în raport de cota ce revenea fiecărei părți.

Pentru aceste considerente, consideră că promovarea prezentei căi de atac din partea recurenților este doar un mod de tergiversare a cauzei și solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată în recurs.

Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 2174/2008 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar nr- a fost admisă în principiu și în fond acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâților și și, s-a constatat că părțile sunt coproprietari ai imobilului înscris în CF nr. 6672 Mediaș și s-a dispus sistarea parțială a stării de indiviziune prin atribuirea către pârâții și a cotei reclamantului de 3/32 părți.

Pârâții au fost obligați să plătească reclamantului suma de 25.312 lei într-un termen de 6 luni cu titlu de sultă pentru cota de proprietate atribuită. S-a dispus întabularea dreptului de proprietate. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată și s-au respins orice alte cereri.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere expertiza efectuată în cauză, cotele rezultate din evidența de carte funciară, principiul disponibilității și dispozițiile art. 728 cod civil.

Prin decizia civilă nr. 76/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost admis apelul promovat de apelantul împotriva sentinței primei instanțe care a fost schimbată în parte în sensul obligării pârâților la plata către reclamant a sumei de 925 lei, cheltuieli de judecată după compensare.

S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și s-a respins apelul promovat de pârâți împotriva aceleiași hotărâri.

Intimații au fost obligați să plătească apelantului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în calea de atac.

În considerentele deciziei s-a reținut că instanța de fond nu a acordat cheltuieli de judecată cerute făcând aplicarea art. 275 cod procedură civilă, reținând că pârâții au fost de acord cu admiterea acțiunii la prima zi de înfățișare iar somația, nefiind comunicată prin executor judecătoresc, nu are efecte potrivit art. 1079 cod civil.

Tribunalul a apreciat că, chiar dacă pârâții au fost de acord cu admiterea acțiunii la prima zi de înfățișare, în speță nu își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 275 cod procedură civilă, nefiind vorba de o recunoaștere a pretențiilor pârâtului.

S-a considerat că, fiind într-un proces de sistare a indiviziunii, de la data formulării cererii de chemare în judecată părțile dobândesc o dublă calitate, atât de reclamant cât și de pârât. Hotărârea pronunțată în aceste litigii profită ambelor părți, pârâții întabulându-se în cartea funciară în baza ei, astfel că, nefiind efectuat partajul voluntar, toate părțile din partajul judiciar urmează a suporta cheltuielile de judecată determinabile de soluționarea litigiului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, și solicitând modificarea acesteia, respingerea apelului reclamantului și menținerea sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.

În expunerea motivelor de recurs se arată că decizia este nelegală și netemeinică.

Susțin că art. 275 cod procedură civilă prevede, fără a face distincție între obiectul procesului, că pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată decât dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, iar art. 1079 cod civil arată că punerea în întârziere se face prin intermediul executorului judecătoresc.

Precizează că la primul termen părțile au solicitat acordarea unui termen pentru angajarea unui avocat, că la următorul termen pârâtul a depus întâmpinare și a recunoscut pretențiile reclamantului iar la termenul la care s-au propus probe, toți pârâții, în fața instanței au fost de acord cu pretențiile reclamantului astfel că în cazul lor sunt aplicabile dispozițiile art. 275 cod procedură civilă.

În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul a solicitat respingerea recursului și acordarea de cheltuieli de judecată arătând pe de o parte că atunci când fac referire la faptul că au fost de acord cu admiterea acțiunii pârâții vorbesc doar de primele două termene de judecată, însă pe parcursul procesului recurentul o invocat o serie de obiecții și a contestat lucrări cât și sulta stabilită și, pe de altă parte, că hotărârile pronunțate în astfel de litigii profită tuturor părților care trebuie să suporte și cheltuielile direct proporțional cu cotele care le revin.

Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente Curtea reține următoarele:

Jurisprudența instanței supreme cât și doctrina au consacrat în materia partajului, o soluție de acordare a cheltuielilor de judecată diferită de cea reglementată de art. 274 - 275 cod procedură civilă, stabilindu-se că în astfel de litigii părțile trebuie să suporte împreună cheltuielile de judecată, deoarece sistarea stării de indiviziune profită tuturor părților. Ca atare, cheltuielile urmează să fie suportate în raport de cotele ce revin coindivizarilor, regulă care este aplicabilă în toate situațiile în care procesul a fost necesar pentru realizarea drepturilor ambelor părți.

Fiind în prezența unei astfel de situații particulare, tribunalul în mod corect a procedat la stabilirea în sarcina pârâților a unor cheltuieli de judecată corespunzătoare cotei lor de proprietate.

În consecință se va constata neîntemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, aplicabilitatea dispozițiilor art. 275 cod procedură civilă neputând fi făcută în litigiul de față având ca obiect sistare stare de indiviziune.

În raport de cele ce preced, în temeiul art. 312 cod procedură civilă recursul pârâților va fi respins ca nefondat.

În baza art. 274 cod procedură civilă recurenții vor fi obligați să plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat justificat cu chitanță depusă la dosar ( 13, 15).

Pentru aceste motive:

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâții -, și împotriva deciziei civile nr. 76/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu,

Obligă recurenții să plătească în solidar intimatului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02.10.2009.

PREȘEDINTE: Daniela Mărginean

- -

JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară

- - -

JUDECĂTOR 3: Mihaela

- -

Grefier,

.

Tehn.

6 ex/23.10.2009

Jud. fond -

Jud. apel - /

Președinte:Daniela Mărginean
Judecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 340/2009. Curtea de Apel Alba Iulia