Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 344/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 344/2009
Ședința publică de la 02 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară vicePREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, și, toți prin mandatar, împotriva deciziei civile nr. 236/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat cu delegație la dosar pentru reclamanții recurenți și avocat cu delegație la dosar pentru pârâții intimați și, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat și nu s-a făcut de către reclamanți, dovada cu recipisă la dosar a comunicării motivelor de recurs cu intimatele pârâte SC SA Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu. Totodată, se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de pârâții intimați, din dare un exemplar se comunică cu mandatarul reclamanților recurenți.
Mandatarul reclamanților recurenți depune la dosar recipise privind dovada comunicării recursului cu intimații Primăria Municipiului Sibiu și SC SA Sibiu.
Nefiind alte cereri formulate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul reclamanților recurenți - avocat arată că în două faze procesuale ( fond, apel) reclamanților li s-a respins acțiunea deși printr-o hotărâre irevocabilă pronunțată în 2004 s-a stabilit că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza unui act nevalabil. Urmare acestei soluții, reclamanții au uzat de prevederile Legii 10/2001, solicitând în anul 2005 înscrierea notificării adresate Primarului Municipiului Sibiu în cartea funciară. În anul 2008, chiriașii - intimații pârâți din prezenta cauză întabulează în CF contractul de închiriere, constitutiv de drepturi, ceea ce a produs blocarea intimatului Primarului Municipiului Sibiu de a pronunța o decizie de restituire în natură a imobilului.
În concluzie instanțele de fond și apel au respins acțiunea reclamanților de retrocedare a imobilului în natură, în condițiile în care registratorul de carte funciară trebuia să respingă cererea chiriașilor de înscriere în CF a contractului de închiriere, invocând în acest sens și practica O depusă la dosar ( Cauza Gingis împotriva României). Consideră că nu este valabilă înscrierea în CF a acestui contract și nu putea fi întabulat fostul chiriaș, atâta vreme cât exista notificare pentru restituirea imobilului formulată de foștii proprietari ai acestuia.
Pentru motivele arătate, considerând ambele hotărâri nelegale, întrucât nu s-a examinat temeiul juridic al acțiunii introductive în instanță, respectiv dispozițiile art. 21 pct. 5 din Legea 10/2001, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârilor instanței de fond și apel, cu consecința admiterii acțiunii.
Mandatarul intimatelor pârâte și - avocat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată justificate cu chitanță la dosar.
Solicită a fi avute în vedere temeinicia și legalitatea hotărârilor atacate, așa cum a susținut și prin motivele din întâmpinarea depusă la dosar. Consideră că în mod corect s-a apreciat de către instanțe starea de fapt dedusă judecății, deoarece întabularea în CF s-a făcut cu respectarea condițiilor legale. Faptul că proprietar al imobilului până la depunerea cererii de întabulare de către intimați nu a fost contestat de către reclamanții recurenți. Mai mult, contractul de vânzare - cumpărare încheiat între intimați și SC SA Sibiu este perfect valabil, valabilitatea acestuia fiind constatată prin hotărâri irevocabile și nu există nici o lege care să impună momentul când să se facă întabularea în cartea funciară. Așa - zisul efect constitutiv al dreptului nu mai există deoarece intimații și-au întabulat dreptul de proprietate, urmare a dobândirii calității de proprietar, în baza Legii 7/1996, pe cale administrativă, astfel că registratorul nu putea respinge cererea de întabulare formulată de aceștia.
Un alt aspect este faptul că prin recursul declarat, reclamanții nu specifică nici un motiv de nelegalitate aplicabil speței de față, mai mult recunosc încheierea contractului de vânzare - cumpărare de către intimați. Având în vedere aceste argumente, consideră că intimatul Primarul Municipiului Sibiu nu mai poate restitui imobilul în natură, față de calitatea de proprietar al intimaților, având doar posibilitatea de a acorda despăgubiri.
În ceea ce privește practica O invocată de recurenți în acest cadru procesual, consideră că aceasta trebuia invocată în litigiile privind revendicarea, formulate atât pe calea dreptului comun cât și în baza legii speciale - Legea 10/2001. Cu privire la articolul de lege invocat de către recurenți - art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001 - consideră că acesta nu are aplicabilitate și legătură cu speța de față, deoarece imobilul în litigiu nu mai aparținea Statului Român încă din anul 1997, iar valabilitatea sau nevalabilitatea titlului de asemenea nu are relevanță.
În consecință, pentru motivele invocate și detaliate în întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată justificate cu chitanță la dosar.
În replică, mandatarul recurenților reclamanți - avocat face următoarea precizare în raport de practica O depusă la dosar ( Cauza Czaran și Grofcsik vs. România) prin care se arată faptul că se recunoaște fostului proprietar dreptul de proprietate, indirect și retroactiv.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată la 11.12.2008 pe rolul Judecătoriei Sibiu sub dosar nr-, reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții, SC SA și Municipiul Sibiu prin Primar, ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută a încheierii de întabulare nr. 18257/27.03.2008 înscrisă sub B 49 - 52 în CF, nr. top. 9545/1/108/2, pentru nevalabilitatea înscrierii și să se dispună restabilirea situației anterioare de CF.
Reclamanții au susținut, în esență, că încheierea atacată este lovită de nulitate absolută întrucât, potrivit art. 21 pct. 5 din Legea 10/2001, sunt interzise, înstrăinarea sau grevarea în orice mod a imobilelor care fac obiectul notificărilor, până la soluționarea procedurilor administrative generate de Legea 10/2001. Ca urmare a radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului în litigiu, a fost înlăturată posibilitatea Primarului de a se pronunța prin dispoziție asupra restituirii în natură a imobilelor.
Prin sentința civilă nr. 902/2009, Judecătoria Sibiua respins acțiunea reclamanților, care au fost obligați la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată în favoarea pârâtelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, că imobilul în litigiu a fost proprietatea antecesorilor reclamanților, fiind preluat de Statul Român în baza Decretului 223/1974.
În 1997 fost proprietară, pârâta împreună cu defunctul său soț, care au cumpărat de la SC SA, apartamentul în litigiu, dar nu au solicitat înscrierea dreptului de proprietate decât la data de 27.03.2008.
Reclamanții au obținut în anul 2000 recunoașterea dreptului de proprietate și anularea încheierilor prin care s-a întabulat Statul Român, dar prin decizia civilă nr. 1331/2003 a ICCJ, dată în recurs în anulare, au fost desființate hotărârile date în revendicare și s-a trimis cauza spre rejudecare.
În al doilea ciclu procesual, s-a constat nevalabilitatea titlurilor Statului Român de preluare, dar s-a respins cererea de anulare a încheierilor de întabulare și de restabilire a situației anterioare (sentința civilă nr. 783/2004 a Judecătoriei Sibiu, modificarea din decizia civilă 1351/A/2004 a Curții de APEL ALBA IULIA, reinvocat prin decizia civilă 612/2005 a Curții de APEL ALBA IULIA ).
Reclamanții au depus notificare în baza Legii 10/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, și au formulat acțiune separată, de anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții. Prin sentința civilă nr.4536/2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.149/2007 a Tribunalului Sibiu, s-a constatat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții.
La rândul lor, pârâții au solicitat radierea dreptului de proprietate al reclamanților (înscris în baza sentinței civile nr.7716/2000 a Judecătoriei Sibiu, ulterior desființată) și în consecință, reîntabularea Statului Român și obligarea OCPI să întabuleze dreptul de proprietate al soților.
Prin sentința civilă 1973/2004 a Judecătoriei Sibiu, irevocabilă prin decizia civilă nr.42/2008 a Curții de APEL ALBA IULIA, a fost admisă în parte acțiunea formulată de soții, în sensul că s-a radiat dreptul de proprietate al reclamanților din prezenta cauză, s-a reîntabulat dreptul de proprietate al Statului Român, dar s-a respins cererea de obligare a OCPI să întabuleze dreptul de proprietate al familiei. Argumentele instanțelor în ce privește respingerea acțiunii față de OCPI s-au bazat în esență pe faptul că procedura de înscriere în CF a dreptului de proprietate este reglementată expres de Legea 7/1996, presupune formularea unei cereri către OCPI, în cadrul unei proceduri necontencioase, și numai în caz de refuz, solicitanții se pot adresa instanței de judecată.
Ulterior, pârâta a adresat OCPI Sibiu cerere de întabulare a dreptului de proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare, cerere înregistrată la 27.03.2008, care a fost admisă, dispunându-se prin încheierea nr.18.257/2008 întabularea dreptului de proprietate în favoarea soților.
Prima instanță a reținut că încheierea atacată a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale, întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost verificat și constatat valabil prin sentința civilă nr. 4536/2006, iar dispozițiile art. 21 pct. 5 din Legea 10/2001 nu sunt incidente întrucât sancționează cu nulitate absolută actele de înstrăinare anterioare apariției legii. Încheierea de întabulare atacată nu constituie act translativ de proprietate în sensul legii, ci are ca efect asigurarea publicității imobiliare și opozabilității față de terți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că ei au notificat intenția de a redobândi imobilul în litigiu, iar notarea în CF a contractului pârâților nu se putea face până la soluționarea definitivă a cererii lor de retrocedare.
Prin decizia civilă nr.236/2009, Tribunalul Sibiua respins apelul reclamanților, reținând că reclamanții au notificat intenția lor de retrocedare abia în anul 2005, în timp ce pârâții au dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare în 1997. Deși cererea acestora din urmă a fost respinsă, aceasta nu înseamnă că nu se mai poate nota dreptul de proprietate al pârâților, singurii care au titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs, solicitând modificarea deciziei și sentinței atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea motivelor recurenții susțin că decizia instanței de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 21 pct. 5 și art. 42 din Legea 10/2001 întrucât la data înscrierii dreptului de proprietate al pârâților, era notată notificarea recurenților reclamanți, I era obligat să respingă întabularea contractului de vânzare-cumpărare până la soluționarea notificării. Neprocedând în acest fel, au fost încălcate prevederile art. 21 pct. 5 și art. 42 din Legea 10/2001 și a fost pecetluită soluția Primarului, care nu va mai putea restitui imobilul în natură, deoarece nu mai este în proprietatea Statului Român.
Recurenții invocă practica O în materie, susținând că Statul Român a fost obligat să restituie un imobil înstrăinat cu bună credință chiriașului, întrucât ulterior vânzării s-a stabilit că imobilul a fost preluat fără titlu valabil.
Recurenții critică hotărârea instanței de apel și pentru că nu au fost analizate dispozițiile art. 21 pct.5 din Legea 10/2001, invocate ca argument de către aceștia.
În drept se invocă art. 304 pct. 9. proc. civ.
Pârâtele au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată (fl.17-19).
Verificând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recurenții susțin nevalabilitatea înscrierii dreptului de proprietate al intimaților, motivat de încălcarea dispozițiilor art.21 al.5 și art.42 din Legea 10/2001.
Conform art.21 al.5 din Legea 10/2001, sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea precum și orice închiriere sau subînchiriere, în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile notificate potrivit Legii 10/2001.
Potrivit art.42 din Legea 10/2001, imobilele care în urma procedurilor prev. la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptățite, rămân în administrarea deținătorilor actuali (alin.1).
Cele două texte legale nu impun nicio interdicție cu privire la înscrierea drepturilor dobândite anterior apariției Legii 10/2001.
De altfel, nicio normă juridică din cuprinsul acestei legi nu cuprinde vreo astfel de interdicție.
Contractul de vânzare-cumpărare al familiei a fost încheiat în anul 1997, iar prin hotărâre irevocabilă s-a constatat, în contradictoriu cu recurenții din prezenta cauză, valabilitatea acestui contract.
În aceste condiții, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art.21 al.5 sau ale art. 42 din Legea 10/2001. Intimații au dobândit dreptul de proprietate din 1997, iar recurenții au avut cunoștință de existența contractului, pe care de altfel l-au atacat, criticându-l ca fiind nevalabil.
Înscrierea contractului de vânzare-cumpărare doar în anul 2008 nu aduce atingere dreptului de proprietate al intimaților, această operațiune fiind necesară pentru realizarea publicității imobiliare și a opozabilității față de terți.
Așadar, în mod corect au reținut instanțele de fond că încheierea atacată este valabilă. Împrejurarea că instanța de apel nu a făcut referire la dispozițiile art.21 al. 5 din Legea 10/2001 nu este de natură să atragă nelegalitatea deciziei, câtă vreme s-au analizat efectele înscrierii și s-a concluzionat în sensul valabilității acestei încheieri.
Ca urmare, I în mod corect a dispus înscrierea dreptului de proprietate al intimaților, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare. Susținerea recurenților că prin această înscriere s-a pecetluit soluția cu privire la notificare nu corespunde realității, deoarece la data notificării, imobilul nu mai era deținut de Statul Român, astfel că acesta nu mai putea dispune cu privire la imobil, chiar dacă nu era întabulat dreptul de proprietate al familiei.
Recurenții fac referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, susținând că această instanță s-a pronunțat în sensul obligării Statului Român la restituirea apartamentului înstrăinat cu bună credință chiriașului, întrucât imobilul a fost preluat în mod abuziv, ceea ce implică recunoașterea indirectă și retroactivă a dreptului de proprietate al foștilor proprietari.
Susținerile recurenților corespund numai parțial realității, pentru că Oas tatuat în mod constant în jurisprudența sa că reprezintă o încălcare a art.1 din Protocolul 1 "zădărnicirea dreptului de proprietate al foștilor proprietari asupra bunului lor, asociată cu o lipsă totală de despăgubiri" (cauza Giurgiu contra României, cauza Străin contra României; cauza Porteanu contra României, cauza Czaran și Grofcsik contra României).
Mai mult, CEDO a arătat că atenuarea vechilor prejudicii nu trebuie să creeze noi neajunsuri disproporționate și că, în orice caz, nu poate fi încălcat principiul securității raporturilor juridice, ca element fundamental al supremației dreptului (cauza Raicu contra României).
Față de toate aceste considerente, constatând că în cauză nu este incident motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 proc. civ. Curtea constată nefondat recursul reclamanților, urmând ca în baza art. 312 proc. civ. să-l respingă.
În temeiul art.274 proc. civ. recurenții vor fi obligați să plătească intimatelor suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat ales (fl.28).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr. 236/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Obligă recurenții să plătească intimatelor și suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.10.2009
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean - - | JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară - - - | JUDECĂTOR 3: Mihaela - - |
Grefier, |
Red.
Dact.
9 ex/6.11.2009
Jud. fond
Jud.. /
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela
