Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 464/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr. 2547,-

DECIZIA NR. 464

Ședința publică din data de 25 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -

JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Ana Roxana

- - -

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anularea deciziei civile nr.1165 pronunțată la data de 12 noiembrie 2007 de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorii și domiciliați în I, Al. nr. 28., jud.I în contradictoriu cu pârâții domiciliată în B, str. - -,.77.A,.3,. 15, jud.B, domiciliată în B, str. -. -. Gh. nr. 3, județul B, ,domiciliată în B, Bd. -,.40,.A,.10,jud.B și, domiciliată în Târgoviște,- jud.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 18 aprilie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi 25 aprilie 2008, dând următoarea decizie.

Curtea:

Asupra contestației de față, constată:

Prin decizia civilă nr.1165 din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.106 din 26 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtele, și.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenți împotriva deciziei Tribunalului Buzău, instanțele făcând o apreciere corectă a probelor administrate în cauză, raportate la dispozițiile legale incidente.

Impotriva deciziei au formulat contestație în anulare recurenții-reclamanți invocând în drept dispozițiile art. 318 Cod pr.civilă- ambele teze susținând sub un prim aspect că instanța de recurs a săvârșit o gravă eroare materială în situația în care eroarea materială se referă atât la neobservarea unui înscris aflat la dosarul cauzei dar și la neanalizarea completă a acelui înscris - respectiv certificatul de moștenitor emis de pe urma defunctului.

Referitor la cea de-a doua teză a art. 318 Cod pr.civilă contestatorii susțin că instanța de recurs a omis să cerceteze toate motivele de casare invocate.

- 2 -

Astfel, se arată că nu există nicio pronunțare asupra motivelor vizând încălcarea drepturilor părților rezultând din certificatul de moștenitor emis de pe urma defunctului, după cum instanța de recurs nu s-a pronunțat nici cu privire la necuprinderea unor bunuri în IAP sau asupra convenției părților cu privire la partajarea bunurilor.

Se solicită admiterea contestației, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului în raport cu motivele invocate.

Curtea, analizând decizie atacată în raport cu motivele invocate, față de actele dosarului și de normele legale incidente în cauză constată că este nefondată contestația în anulare formulată de recurenți și va fi respinsă ca atare având în vedere următoarele:

Potrivit disp. art. 318(1) Cod pr.civilă hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare sau modificare.

Teza Iat extului mai sus citat se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, precum respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și alte erori asemănătoare pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Cea de-a doua teză a contestației în anulare specială presupune exercitarea acestei căi de atac numai în situația în care instanța de recurs a omis să analizeze un motiv cu care a fost investită nu și atunci când instanța a analizat argumentele de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare global printr-un raționament juridic de sinteză.

In speță, contestatorii susțin că eroarea materială săvârșită de instanța de recurs constă în neobservarea și neanalizarea unui înscris aflat la dosarul cauzei ceea ce nu echivalează cu o eroare materială în sensul art. 318 teza I Cod pr.civilă, aspectul invocat putând fi eventual privit ca o eroare de judecată.

Nu se identifică nici incidența celei de-a doua teze înscrisă în art. 318 Cod pr.civilă instanța de recurs motivând în mod convingător respingerea criticilor vizând componența masei succesorale, cotele ce revin din succesiune moștenitorilor dar și aplicarea corectă a dispoz. art. 6739Cod pr.civilă referitoare la formarea și atribuirea loturilor.

Conluzionând, față de considerentele mai sus arătate, Curtea constată că în speță nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 318 Cod pr.civilă, contestația în anulare se dovedește a fi nefondată și va fi respinsă ca atare.

Deoarece se află în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod pr.civilă contestatorii vor fi obligați în solidar să plătească intimatei pârâte suma de 750 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anularea deciziei civile nr.1165 pronunțată la data de 12 noiembrie 2007 de Curtea de Apel Ploiești, formulată de

- 3 -

contestatorii și domiciliați în I, Al. nr. 28., jud.I în contradictoriu cu pârâții domiciliată în B, str. - -,.77.A,.3,. 15, jud.B, domiciliată în B, str. -. -. Gh. nr. 3, județul B, ,domiciliată în B, Bd. -,.40,.A,.10,jud.B și, domiciliată în Târgoviște,- jud.

Obligă contestatorii în solidar la plata sumei de 750 lei cheltuieli de judecată către intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 25 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Ana Roxana

C - - - - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Tehnored./CO

2 ex./30.04.2008

Președinte:Constanța Ștefan
Judecători:Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Ana Roxana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 464/2008. Curtea de Apel Ploiesti