Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 489/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 489
Ședința publică de la 28 Mai 2008
PREȘEDINTE: Nela Drăguț
JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana
Grefier
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de reclamantul și pârâtul - împotriva deciziei civile nr. 667 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- (nr. vechi 1412/2005), în contradictoriu cu intimații intervenienți, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant, personal și recurentul pârât -, reprezentat de avocat, lipsind intimații intervenienți,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Avocat, pentru recurentul pârât -, a solicitat acordarea unui termen scurt în vederea depunerii la dosar a unei expertize extrajudiciare prin care sunt stabilite și evaluate toate îmbunătățirile aduse atât spațiilor de folosință comună cât și spațiilor în proprietatea exclusivă a recurentului reclamant. A precizat că expertiza extrajudiciară a fost efectuată de către același expert care a întocmit raportul de expertiză judiciară în cauză, însă nu a fost încă definitivată.
Recurentul reclamant a precizat că se opune amânării cauzei pentru motivul invocat de apărătorul recurentului pârât, apreciind cauza în stare de soluționare.
Instanța a respins cererea formulată de apărătorul recurentului pârât, prin care a solicitat amânarea cauzei în vederea depunerii la dosar a unei expertize extrajudiciare, apreciind ca nefiind utilă în soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Recurentul reclamant a depus concluzii scrise, în raport de care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei civile recurate obligația stabilită de instanța de apel în sarcina sa, referitoare la plata sultei către recurentul pârât a sumei de 6.713 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor; cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul formulat de pârâtul -, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar. A precizat că îmbunătățirile efectuate de pârât nu profită imobilului.
Avocat, pentru recurentul pârât -, a solicitat, în principal, admiterea recursului formulat de pârâtul -, potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța de apel nu a rezolvat și problema ieșirii din indiviziune cu privire la suprafața de teren de 767,96, păstrând în regim de folosință comună o parte din acest teren, respectiv, suprafața de 383,89
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate cu reținerea cauzei în vederea efectuării unei noi expertize tehnice.
Cu privire la recursul formulat de pârâtul -, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat; fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
La 5 februarie 2002 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova cererea formulată de reclamantul, prin care a chemat în judecată pe pârâtul -, solicitând partajul imobilului situat în C,-, județul
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 6870/23.06.1971 a cumpărat de la, apartamentul nr. 1, din imobilul situat în C,-, județul D, iar prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 6869 din 23 iunie 1971, pârâtul a cumpărat apartamentul nr. 2 din același imobil, o parte din încăperi și terenul în suprafață de 769,96 mp, fiind în indiviziune.
La termenul din 8 octombrie 2002 pârâtul a formulat cerere reconvențională, solicitând majorarea lotului său cu valoarea îmbunătățirilor efectuate la imobil, precizând că valoarea acestora la data de 22 octombrie 2002 este de 66.740.781 lei.
Prin încheierea de admitere în principiu din 4 februarie 2003, s-a admis în principiu cererea principală și cererea reconvențională.
S-a constatat că părțile dețin în indiviziune următoarele încăperi din imobilul din C,-: 1, 5, 8, 10, 11, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 22, 28, 31, 32, 35, așa cum au fost determinate în planul de amplasament și delimitare și teren în suprafață de 383,98 mp, aferent imobilului.
S-a constatat că pârâtul reclamant a realizat următoarele îmbunătățiri la imobilul de mai sus: lucrări de renovare la exterior a imobilului, repararea acoperișului pe o suprafață de 28 mp, amenajarea unei verande, împrejmuirea cu gard a imobilului, dispunându-se majorarea corespunzătoare a lotului sau cu 1/2 din valoarea acestor îmbunătățiri.
S-a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului identificat la pct. 1 în cota de 1/2 pentru fiecare.
S-a dispus refacerea raportului de expertiză.
La termenul din 17 iunie 2003, pârâtul a solicitat introducerea în cauză a intervenienților și.
Instanța a admis în principiu cererea de intervenție și a introdus în cauză, în calitate de intervenienți pe noii proprietari ai imobilului.
Prin sentința civilă nr. 14192 din 7 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. -/2002, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului - și intervenienților și.
S-a admis cererea reconvențională formulată de -.
S-a dispus ieșirea din indiviziune între pârâtul - și intervenienți și s-a omologat raportul de expertiză.
S-a atribuit pârâtului Corpul A - parter - încăpere 8 - hol 3;Corp B - parter - încăperile 1-hol 5, 14 - hol 5, 14 - hol 6; 15 - hol 7, 16 WC 1, 17 - WC 2,Corp B2 - parter - încăperile - 18 - bucătărie, 19 - debara 1,subsol - încăperea 35 - pivniță,următoarele încăperi fiind în folosință comună:Corp B1 - demisol - încăperile 28 - hol 9, 31 - hol 10, 32 - WC,Corp B2 - balcon, cât și terenul în suprafață de 383,89 mp
A fost obligat pârâtul la plata către intervenient a unei sulte de 67.139.226 lei.
A fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 107.680.294 lei, reprezentând 1/2 din lucrările de îmbunătățire realizate de pârât.
S-a stabilit termen de plată a sultei 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Reclamantul a fost obligat la plata către pârât sa sumei de 2.265.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța avut în vedere încheierea de admitere în principiu, raportul de expertiză în varianta asigurând o mai bună și comodă folosință a imobilului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâtul -, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că nu s-a avut în vedere anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu intervenienții și în mod greșit s-a reținut că reclamantul nu ar avea calitate procesuală activă, iar pârâtul a invocat aceleași critici, în sensul că, deși s-a pronunțat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu intervenienții și -, instanța de fond în mod greșit nu dispus ieșirea din indiviziune între reclamant și pârât, ci față de intervenienți.
Prin decizia civilă nr. 512 din 24 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1412/CIV/2005 a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 14192 din 7 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 22441/2002, în contradictoriu cu apelantul pârât - și intimații intervenienții și -
A fost admis apelul declarat de pârâtul - împotriva aceleiași sentințe și s- reținut cauza spre rejudecare, fiind fixat termen 5 iulie 2005.
Pentru se pronunța astfel,instanța avut în vedere dispozițiile art. 20 alin.1 și 3 din Legea nr. 146/1997 în ceea ce privește apelul formulat de reclamantul .
In ceea privește apelul pârâtului -, s-a reținut că prin sentința civilă nr.13121/2.12. 2003 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.19343/2003, definitiva prin respingerea apelului, conform deciziei civile nr. 1385 din 25.05. 2004 Curții de Apel Craiova, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între reclamant și intervenienții și ,fără ca instanța de fond să aibă in vedere această situație juridica, nou rezultată.
În rejudecare, instanța a dispus citarea părților, iar la termenul de judecată din 8 noiembrie 2005, constatându-se lipsa nejustificată acestora a dispus suspendarea cauzei, fiind repusă pe rol la data de 22 septembrie 2006.
În scop probator, s-a administrat proba cu înscrisuri și s- dispus completarea raportului de expertiză efectuat în primul ciclu procesual, suplimentul la raport fiind efectuat și depus de expert.
Au fost acordate mai multe termene de judecată în vederea soluționării pe cale amiabilă litigiului, iar la data de 11 septembrie 2007 a fost depus raportul de expertiză întocmit de expert tehnic -, iar față de lucrarea efectuată s-au formulat obiecțiuni încuviințate parțial de instanță.
Prin decizia civilă nr.667 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtului - reclamant -.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant -, împotriva reclamantului-pârât.
S-a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâtul-reclamant - față de intervenienții în interes propriu și -,ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a reclamantului-pârât și pârâtul-reclamant - și a fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert la 22.09.2003, în varianta I, precum și suplimentul la raport din 11.09.2007, în ceea ce privește lotizarea și evaluarea îmbunătățirilor conform schițelor anexe la raport, ce fac parte integrantă din sentință.
S-au atribuit pârâtului-reclamant - încăperile astfel: Corp A - parter - încăperile: 1 (verandă), 5 (hol 1), 10 (baie), demisol - încăperile: 22 (hol 8).
S-au atribuit reclamantului-pârât următoarele încăperi astfel: corp A - parter - încăperea 8 (hol 3), corp B - parter încăperile: 11 (hol 5); 14 (hol 6); 15 (hol 7), 16 (grup sanitar 1), 17 (grup sanitar 2); corp B2 - parter - încăperile: 18 (bucătărie), 19 (debara 1); subsol - încăperea 35 (pivniță);
Următoarele încăperi au rămas în folosință comună după cum urmează: corp B1 - demisol - încăperile 28 (hol 9), 31 (hol 10), 32 (grup sanitar); corp B2 - reprezentând balcon, precum și terenul în suprafață de 383,89.
A fost obligat pârâtul-reclamant - la plata către reclamantul-pârât a sumei de 6.713 RON, actualizată la data plății, cu titlul de sultă.
A fost obligat reclamantul-pârât la plata către pârâtul-reclamant - a sumei de 16.675,5 RON, reprezentând contravaloarea a 1/2 din îmbunătățirile realizate de către acesta.
Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere actele de proprietate exhibate de părți, în virtutea cărora aceștia au dobândit în proprietate exclusivă un număr de încăperi strict determinate, și în indiviziune terenul în suprafață de 353,98. precum și încăperile numerotate cu numerele: 1,5,8,10,14, 15, 16, 17, 18, 19, 22, 21, 31, 32, 33.
În baza actelor de proprietate, a înscrisurilor depuse, a concluziilor raportului de expertiză, coroborate cu susținerile părților, au fost reținute ca efectuate o serie de îmbunătățiri necesare și utile pentru întreținerea imobilului și menționate în încheierea de admitere în principiu din 4 februarie 2003, încheiere prin care s-a dispus și ieșirea din indiviziune în cote de 1/2 asupra încăperilor comune, reținându-se ca lotul pârâtului reclamant - să fie majorat cu 1/2 din valoarea îmbunătățirilor efectuate la imobil.
Prin aceeași încheiere s-au apreciat îndreptățite pretențiile pârâtului cu privire la restituirea a 1/2 din contravaloarea cheltuielilor efectuate și s-a dispus completarea raportului de expertiză sub aspectele actualizării sumelor reținute cu titlul de îmbunătățiri și reparații la imobilul din litigiu.
În raport de obiectul cererii și de caracteristicile imobilului, văzând concluziile raportului de expertiză și suplimentului la raport, tribunalul a adoptat varianta Iar aportului de expertiză în ceea ce privește lotizarea și evaluarea îmbunătățirilor.
Împotriva deciziei, în termen legal au declarat recurs ambele părți, susținând că este nelegală.
Reclamantul a adus deciziei următoarele critici:
- instanța de apel a făcut o aplicație greșită a legii, a principiului îmbogățirii fără just temei, întrucât greșit a dispus reactualizarea doar a îmbunătățirilor, dar nu a dispus reevaluarea spațiilor asupra cărora se dispusese ieșirea din indiviziune;
- greșit a fost obligat reclamantul la 1/2 din contravaloarea verandei în situația în care aceasta a fost atribuită pârâtului;
- greșit s-a dispus reactualizarea sumelor de bani stabilite cu titlul de sultă, câtă vreme nu s-a cerut aceasta;
- hotărârea este sumar motivată;
- nu s-a stabilit de la ce dată se cuvine reactualizarea sultei.
Deși nu este încadrat în drept, prin modul cum este formulat, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 Cod pr. civilă.
Pârâtul reclamant - a criticat decizia, invocând în esență că:
- a fost dată cu aplicarea greșită a legii, s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 728 Cod civil, adică nu s-a rezolvat situația ieșirii din indiviziune asupra terenului în suprafață de 383,89., nerezolvarea ieșirii din indiviziune asupra terenului, echivalând cu o necercetare a fondului cauzei;
- cererea reconvențională a fost admisă în parte și, deși instanța de apel a reactualizat aceste lucrări la nivelul anului 2007, nu le cuprinde pe toate pentru că nu existau la momentul pronunțării încheierii de admitere în principiu.
În drept, pârâtul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
În cauză a formulat întâmpinare reclamantul, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul -.
Recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Instanțele au fost investite de reclamantul cu o acțiune având ca obiect sistarea indiviziunii privind un imobil situat în C,-, compus din teren în indiviziune în suprafață de 767,96. încăperi în indiviziune și încăperi proprietate exclusivă a părților.
Părțile litigante au dobândit obiectul în litigiu prin două acte de vânzare - cumpărare, respectiv contractul de vânzare - cumpărare nr.6870/23.06.1971 și 6869/23.06.1971 de la același cumpărător, contracte în care sunt identificate încăperile proprietate exclusivă, precum și cele de folosință comună.
, pârâtul - a solicitat majorarea lotului său cu contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul din litigiu, estimând aceste îmbunătățiri la 66.740.781 lei.
Cadrul procesual fixat inițial s-a modificat prin introducerea în cauză în calitate de intervenienți a noilor proprietari ai imobilului - și, situație în care instanța de fond s-a pronunțat în acest cadru procesual modificat.
Hotărârea primei instanțe a fost apelată și în rejudecare s-a completat probatoriul cu înscrisuri și cu un supliment la raportul de expertiză.
Instanța de apel a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul la 02 septembrie 2003 și suplimentul la raport din 11 septembrie 2007, în ceea ce privește lotizarea și evaluarea îmbunătățirilor și a adoptat varianta I propusă de expert.
Este întemeiată critica reclamantului, privind omisiunea instanțelor de a dispune și reevaluarea încăperilor din imobilul supus partajului, având în vedere perioada mare de timp de la data evaluării acestuia - 2003 și data soluționării cauzei - 2008, timp în care valoarea de circulație a imobilului a crescut.
Este întemeiată și critica pârâtului -, referitoare la nerezolvarea aspectului privind ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 383,89. situație ce echivalează cu necercetarea fondului și atrage incidența aplicării art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă.
Față de considerentele mai sus - expuse, se apreciază că în speță sunt incidente atât motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, ce atrage modificarea hotărârii atacate, cât și motivul prevăzut de art.312 alin. 5 Cod pr. civilă ce atrage casarea hotărârii.
Cum art. 312 alin. 3 Cod pr. civilă dispune că " în situația în care sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată, pentru a se asigura o judecată unitară."
În atare situație, se vor admite ambele recursuri, se vor casa hotărârile atacate și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție.
Cu ocazia rejudecării se va efectua o nouă expertiză, prin care se va evalua întreg imobilul compus din teren și construcție, precum și îmbunătățirile efectuate și se vor întocmi variante de lotizare, cu respectarea dispozițiilor art. 741, 742 Cod civil, urmând a se avea în vedere și celelalte critici invocate în recurs.
Pentru cele ce preced, urmează a se admite ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECID E:
Admite recursurile formulate de reclamantul și pârâtul - împotriva deciziei civile nr. 667 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- (nr. vechi 1412/2005), în contradictoriu cu intimații intervenienți și.
Casează ambele hotărâri și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Judecătoria Craiova.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
-
Grefier,
Red.Jud.-
Tehn./4 ex.
16.06.2008
Jud.apel
Președinte:Nela DrăguțJudecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana