Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 721/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 721

Ședința publică din data de 15 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu

JUDECĂTORI: Adriana Maria Radu, Constanța Pană Marilena C -

- -

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în comuna, județul D, împotriva deciziei civile nr. 216 din 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamanții, domiciliat în comuna, județul D, domiciliat în comuna, județul D, domiciliată în com. jud. D, domiciliat în com. jud. D și pârâții, -, Ciudatu domiciliați în com. jud. D, Gh. domiciliată în com. jud. D, domiciliat în com. Băneasa, sat G jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit: recurenta pârâtă, intimații reclamanți, și intimații pârâți, -, Gh.,.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este netimbrat și că s-a depus la dosar prin intermediul Serviciului Registrastură al instanței o cerere pentru lipsă de apărare formulată de intimatul reclamant, înregistrată sub nr. 16562/14.10.2009.

Curtea respinge cererea intimatului reclamant pentru lipsă de apărare ca neîntemeiată, având în vedere că a fost citat cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 1141alin. 3 Cod procedură civilă.

Curtea din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului, față de împrejurarea că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, fiind citată în termenul procedural cu mențiunea de a timbra recursul cu 4,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar iar aceasta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și rămâne în păronunțare cu privire la această excepție.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 2 octombrie 2006 reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții, -, Ciudatu, și, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună iesirea din indiviyiue cu privire la averea defunctului.

Cererea a fost precizată la data de 10 aprilie 2007solicitchiderea succesiunii și pentru sotia lui.

Prin sentința civilă nr. 4205/30.09.2008, Judecătoria Târgoviștea admis acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților, -, Ciudatu, și așa cum a fost precizată la 10.04.2007 și a dispus partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma defuncților și conform IAP din 8.04.2008 și a raportului de expertiză-refăcut, întocmit de ing., varianta a IV-

A reținut instanța că prin prisma disp.art.728 cod civil acțiunea reclamanților astfel cum a fost precizată este întemeiată, constatându-se că de pe urma defuncților și a rămas suprafața de 2 ha și 9200 mp reconstituită prin titlul de proprietate nr.-/1997, așa cum s-a reținut și în încheierea de partaj din 8.04.2008.

Împotriva sentinței menționate, a declarat apel, în termen legal, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 216 din 25 mai 2009, tribunalul a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Tribunalul a dispus pentru termenele din data de 30.03.2009 și 27.04.1009, având în vedere disp.art.7 lit.a rap.la art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, citarea apelantei cu mențiunea de a timbra apelul cu taxă de timbru de 9,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat.

La termenele de judecată menționate anterior apelanta nu s-a prezentat în instanță pentru a face dovada plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciare solicitate de tribunal prin citație.

Apărătorul intimaților a invocat excepția anulării apelului, ca netimbrat, excepție ce a fost admisă fiind întemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta, solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit dispozițiilor art.20 alin.1 și 2 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Având în vedere că recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 4,50 lei și nici timbrul judiciar de 0,15 lei, deși a fost înștiințată să îndeplinească această cerință, după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 38 dosar, în temeiul art.20 (3) din Legea nr.146/1997 și art.35 (5) din Ordinul nr.760/C/22 aprilie 1999, care prevăd sancționarea cu anularea cererii a neîndeplinirii obligației de plată a taxei până la termenul stabilit, tribunalul urmează să anuleze recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de pârâta, domiciliată în comuna, județul D, împotriva deciziei civile nr. 216 din 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamanții, domiciliat în comuna, județul D, domiciliat în comuna, județul D, domiciliată în com. jud. D, domiciliat în com. jud. D și pârâții, -, Ciudatu domiciliați în com. jud. D, Gh. domiciliată în com. jud. D, domiciliat în com. Băneasa, sat G jud. G, pentru netimbrare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Adriana Maria Radu, Constanța Pană Marilena

--- - C - -

Grefier

-

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Red. Gref.

12 ex./19.10.2009

dos.f- - Judecătoria Târgoviște

dos. - - Trib.

.,

Președinte:Adriana Maria Radu
Judecători:Adriana Maria Radu, Constanța Pană Marilena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 721/2009. Curtea de Apel Ploiesti