Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1181/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.1181
Ședința publică de la 29 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier: - - - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate C, împotriva deciziei civile nr. 378 din 01 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și sentinței civile nr.735 din 30 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a lipsit recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că recursul este declarat în termen, motivat, timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei; recurenta petentă, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă; prin serviciul registratură. Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară D, a depus răspunsul la adresa emisă de instanță, la termenul anterior, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, formulată de recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate C, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea adresată Judecătoriei Calafat, Compania Națională de Ferate "CFR" SA, reprezentată de Sucursala Regională de Ferate C, a formulat
plângere împotriva încheierii nr. 56093/01.10.2008 emisă de OCPI D, pe care o consideră nelegală si netemeinică.
In fapt, s-a motivat că prin încheierea sus menționată, a fost respinsă cererea privind înscrierea dreptului de proprietate in cartea funciară, cu motivația că documentația cadastrală nu este completă, nefiind respectate prev. art 13 lit i, k, l din Ordinul nr. 634/2006 al Directorului General al ANCPI, că nu s-au îndeplinit condițiile prev. de art. 48 alin. 1 lit. c din Legea 7/1996 si că lipsește titlul de proprietate.
S-a susținut că încheierea de respingere este netemeinică si nelegală, întrucât documentațiile care au fost admise de OCPI au avut încadrare in zona la scara 1: 10 000 numai pentru C, iar firma prestatoare a solicitat ANCPI- Direcția Fondului Național Geodezic, planul de încadrare in zona 1:5 000, acesta punând la dispoziție acest plan, deoarece in arhiva fondului nu există alte planuri cadastrale.
Cu privire la neîndeplinirea condițiilor cerute de litera j din art. 13 al Ordinului 634/2006, petenta a susținut că anexa 14 se află in documentațiile avizate anterior de către OCPI D pentru fiecare aflată pe intervalul CF C - C, așa cum este precizat in partea de jos a anexei 10 din documentația cadastrală, iar societatea prestatoare a convenit împreună cu OCPI ca anexa 14 să nu mai fie introdusă in aceste documentații deoarece se află in documentațiile care au primit următoarele numere cadastrale: 1937, 1938, 1266, etc.
Petenta a mai susținut că pentru documentația respinsă calculul suprafețelor este individualizat în planul de situație depus la OCPI D, iar descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire si ridicare se găsesc in cele 35 de documentații avizate pe fiecare in parte.
Cu privire la neîndeplinirea condițiilor prev. de art.48 alin 1 lit c din Legea 7/1997, republicată, in sensul că nu este îndeplinită cerința legală privind individualizarea imobilului printr-un identificator unic (număr cadastral), refuzul OCPI de a acorda număr cadastral este nejustificat.
Referitor la susținerea OCPI cu privire la lipsa titlului de proprietate, aceasta este eronată. CNCF - CFR SA B nu poate prezenta un titlu de proprietate având în vedere că terenul pentru care solicită înscrierea în cartea funciară aparține domeniului public al statului, că bunurile din domeniul public pot fi date in concesiune în condițiile legii, iar potrivit art.17 din contractul de concesiune nr. MM 224/2002, terenurile aparținând domeniului public vor fi înregistrate de către concesionar in registrul publicității imobiliare.
In drept, s-au invocat prev. disp. Legii 7/1996, republicată, Ordinul 633/2006 si Ordinul 634/2006.
In scop probator, s-au depus încheierea nr 56093 din 01.10.2008, cererea de recepție și înscriere, referatul de respingere din 716/26.09.2008, al OCPI D, referatul de completare nr.603/22.08.2008, cererea de solicitare informații, descrierea lucrărilor topografice si geodezice, fisa imobilului, certificatul de înregistrare al
petentei, contractul de concesiune nr. MM -, procesul verbal de predarea primire a bunurilor aparținând domeniului public al statului încheiat la 24.01.2002
(anexa nr.2 la contractul de concesiune), actul adițional 2016 din 14.05.2008, la același contract de concesiune, planul de amplasament si delimitare la scara 1/1000.
La data de 16.03.2009 petenta a formulat o precizare a plângerii în care susține că temeiul de drept al plângerii formulate este Legea 7/1996, Ordinul 633/2006, Ordinul 634/2006 și art.331-338 Cod de procedură civilă.
In precizare, s-a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 72/15.10.2007 a stabilit că in cauzele ce au ca obiect plângeri privind cartea funciară, OCPI nu are calitate procesuală pasivă, deoarece procedura aplicabilă nu este contencioasă, depunând si protocolul de colaborare, încheiat de Agenția Națională de Cadastru si Publicitate Imobiliară si Compania Națională Ferate CFR SA si extras din planul de situație, precum și încheierea nr.54516/2008 a OCPI
Având in vedere decizia nr.72/15.10.2007 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, instanța a apreciat că Oficiul Național de Cadastru si Publicitate Imobiliară, nu are calitate procesuală pasivă.
Prin sentința civilă nr.735 din 30 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Calafat, a fost respinsă plângerea formulată de Compania Națională Ferate CFR SA, împotriva încheierii nr. 56093/01.10.2008, emisă de OCPI
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin referatul nr. 603 din 22.08.2008, OCPI D, analizând cererea petentei pentru recepția documentațiilor cadastrale ale imobilelor situate in unitatea administrativ teritorială conform anexelor si înscrierea în cartea funciară, a încunoștințat pe petentă că în termen de 10 zile de la data comunicării, să completeze documentațiile cadastrale, in conformitate cu prev. art 13 din Regulamentul privind conținutul si modul de întocmire a documentațiilor cadastrale, in vederea înscrierii in cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr.634 din 13.10.2006, al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru si Publicitate Imobiliară si anume: plan de încadrare în zona scara 1:2000- 1:5000, în mod excepțional pentru imobilele de mari dimensiuni admițându-se scara 1:10 000, după caz; măsurători efectuate în rețeaua de îndesire și ridicare și pentru ridicarea detaliilor topografice, prin metode clasice, prezentarea conform anexei nr.14 si prin tehnologia, prezentarea conform anexei nr.15; calculul suprafețelor, descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire si ridicare.
Prin același referat se precizează faptul că documentația cadastrală trebuie completată cu înscrisuri necesare pentru identificarea imobilului si a limitelor acestuia precum si daca imobilul face parte din domeniul public sau privat al statului.
Conform referatului din 716/26.09.2008, s-a constatat neprezentarea documentelor solicitate prin referatul de completare.
In aceste condiții, prin încheierea nr.56093/2008, OCPI Dar espins cererea formulată de petentă.
In raport de cele reținute, de împrejurarea că petenta nu și-a completat documentația conform prevederilor Capitolului IV art. 13 din Regulamentul aprobat
prin Ordinul nr.634/2006, al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru si Publicitate Imobiliară, că nu s-au îndeplinit condițiile prev. de art 48 alin. 1 lit. c
din Legea 7/1996, republicată, conform cărora înscrisul anexat la cerere trebuie să individualizeze imobilul, printr-un identificator unic (număr cadastral), instanța a apreciat ca temeinică si legală încheierea OCPI nr.56093/2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta Compania Națională de Ferate "CFR" SA. reprezentată de Sucursala Regională de Ferate C, considerând sentința nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței civile și admiterea plângerii.
A susținut că, atâta timp cât planurile de încadrare în zonă la scara 1:5000 erau avizate de OCPI D cu ocazia verificării documentațiilor care au stat la baza altor încheieri de admitere, nu mai era nevoie să fie depuse din nou la celelalte documentații.
Cele două planuri, Planul de Încadrare în și Planul de Amplasament și Delimitare a Imobilului sunt documente diferite, și nu putea fi vorba de prezentarea unui Plan de Încadrare în zonă la scara 1:1000.
A susținut că nu mai era nevoie să fie depuse și avizate din nou Anexa 14 - fișa de măsurători prin metode clasice și Anexa 15 - fișă de măsurători prin tehnologie, întrucât au fost depuse și avizate de OCPI în alte documentații pentru care s-au obținut numere cadastrale.
A susținut că aceste aspecte au fost aduse la cunoștința OCPI D, iar pe parcursul procesului au fost depuse înscrisuri în completarea documentației cadastrale.
Prin decizia civilă nr.378 din 01 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut urmatoarele;
Prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, reținând că cererea formulată de petentă privind înscrierea în cartea funciară nu îndeplinește cerințele impuse de art. 48 alin. 1 lit. c din Legea 7/1996 republicată, text de lege conform căruia înscrisul depus de petentă trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic (număr cadastral).
Dispoziția legală menționată este imperativă și nu permite derogări, finalitatea Legii 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară fiind de a asigura evidența cadastral-juridică a tuturor imobilelor de pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale; acordarea numărului cadastral și deschiderea cărții funciare pe baza acestuia, reprezintă o condiție esențială a aplicării actului normativ menționat, întregul sistem de publicitate imobiliară reală având la bază tocmai identificarea precisă a imobilelor pe baza numerelor cadastrale.
Împrejurările de fapt invocate de apelantă sunt irelevante în soluționarea prezentei pricini; aceasta nu și-a completat documentația conform prevederilor
Capitolului IV art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006, al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și nu
s-au îndeplinit condițiile prev. de art 48 alin. 1 lit. c din Legea 7/1996, republicată, conform cărora înscrisul anexat la cerere trebuie să individualizeze imobilul, printr-un identificator unic (număr cadastral).
În cadrul unei astfel de plângeri, întemeiate pe prevederile art. 50 alin. 2 din Legea 7/1996 republicată, instanța este ținută să examineze legalitatea și temeinicia încheierii respective, prin prisma dispozițiilor legale și a înscrisurilor depuse de petent, în susținerea cererii de înscriere în cartea funciară.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs petenta Compania Națională de Ferate "CFR SA", considerând-o netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs a susținut că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci doar o prezentare a situației de fapt și a motivelor de apel, invocînd motivul de nelegalitate prev. de art.304 pc.7 pr.civ.
Recursul este nefondat.
Din considerentele deciziei pronunțată în apel, reproduse mai sus, rezultă că instanța de apel a motivat soluția de respingere a apelului, a arătat argumentele pentru care trebuie menținută sentința de respingere a plângerii, formulată împotriva încheierii de carte funciară nr.56093/2008 a OCPI D, respectind prev. art. 261 alin.1 pc. 5 și 295 alin. 1, pr. civ.
S-a reținut in esență că respingerea plângerii și menținerea încheierii de carte funciară, prin care s-a respins cererea petentei de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară, este justificată legal de neîndeplinirea cerințelor de completare a documentației cadastrale, cu documentele cerute de art.13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Prin urmare, nu se poate reține motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 pr.civ.
Față de aceste considerente, în baza art.312 pr.civ. urmează a se respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate C, împotriva deciziei civile nr. 378 din 01 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și sentinței civile nr.735 din 30 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.jud.-/02.11.2009
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Paula Păun