Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1175/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.1175
Ședința publică de la 29 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate C, împotriva deciziei civile nr. 408 din 04 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.855 din 09 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a lipsit recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că recursul este declarat în termen, motivat, timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei; recurenta petentă, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, formulată de recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate C, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
1. Prin sentința civilă nr.855 din 09.04.2009, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr- a fost respinsă plângerea formulată de petenta Compania Națională Ferate CFR împotriva Încheierii nr. 56134/1.10.2008 a
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că petenta nu și-a completat documentația conform prevederilor Cap.IV art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului General al Agenției Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară, că nu s-au îndeplinit condițiile prev. de art. 48 alin.1 lit.c din Legea 7/1996 conform cărora înscrisul anexat trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic (număr cadastral) instanța a apreciat că încheierea de respingere este temeinică și legală și a respins plângerea.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs petenta, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare, s-a aratat că societatea prestatoare a solicitat de la ANCPI planuri de încadrare în zonă la scara 1:5000, planuri care au fost puse la dispoziție contra cost, de Fondul Național de Geodezie, conform facturilor nr. -/2008 și nr. -/2008.
În baza discuțiilor purtate cu OCPI D, s-a convenit că, atâta timp cât aceste planuri de încadrare în zonă au fost avizate de OCPI D cu ocazia verificării documentațiilor care au stat la baza emiterii celor 35 de încheieri de admitere, nu mai este nevoie să fie depuse din nou celelalte documentații.
Instanța de fond în motivarea sentinței a avut în vedere Planul de amplasament și delimitare a imobilului la scara 1:1000, cele 2 planuri, cel de încadrare în zonă și planul de amplasament și delimitare a imobilului fiind două documente total diferite.
Anexa 14 și 15 au fost depuse și avizate de OCPI D la documentațiile pentru care s-au obținut numere cadastrale, astfel încât nu mai era nevoie să fie depuse și avizate din nou.
În anexa 10 din documentației de menționează "anexele 14 și 15 pentru Băilești se află în dosarul pentru care s-au obținut încheieri de admitere pentru acest. Planul de amplasament nu poate fi avut în vedere ca document de completare, cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost avut în vedere în Referatul de respingere ca fiind lipsă, motivația prezentării acestuia fiind aceea a dovedirii că terenul face parte din domeniul public al statului aflat în zona de siguranță sau protecție a infrastructurii feroviare.
Apelanta a depus la dosar în copie facturile nr. -/2008 și nr. -/2008 ale ANCPI, adresa 618/2008.
2. Prin decizia civilă nr. 408/4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins apelul declarat de apelanta reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ FERATE "CFR" SA, cu sediul în C,--7, județul D, împotriva sentinței civile nr. 855/09.04.2009, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Din actele aflate la dosarul depus de OCPI rezultă că petenta nu s-a conformat dispozițiilor din referatele de respingere. Susținerea apelantei în sensul că societatea care efectuează cadastrul s-a înțeles cu OCPI să primească și planuri cadastrale la alta scară, nu poate fi primită, deoarece o astfel de înțelegere nu poate contraveni prescripțiilor legale, iar pe de alta parte societatea care realizează cadastrul trebuia să îndeplinească toate actele cerute de OCPI în referatul de respingere înainte de a depune documentația la Cartea funciară.
De asemenea, nici criticile referitoare la existența unor alte acte la dosar nu pot fi primite, deoarece aceste acte nu suplinesc cele cerute de OCPI, iar celelalte critici nu prezintă relevanță în cauză, în lipsa remedierii tuturor aspectelor sesizate prin referatul de respingere.
3. Împotriva deciziei a declarat recurs petenta Compania Națională de Ferate "CFR SA" considerând-o netemeinică și nelegală.
Critica este în esență următoarea: decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină ci doar o prezentare a situației de fapt și a motivelor de apel.
Solicita admiterea recursului, modificarea deciziei și pe fond admiterea plângerii așa cum a fost formulată, împotriva încheierii CF nr. 56134/2008 a
In drept, a invocat disp. art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Recursul este nefondat și se va respinge ca atare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 cod procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
Din considerentele deciziei pronunțată în apel, reproduse mai sus, rezultă că instanța de apel a respectat aceste cerințe legale și a motivat în fapt și în drept soluția de respingere a apelului, a arătat argumentele pentru care trebuie menținută sentința de respingere a plângerii formulată împotriva încheierii de carte funciară nr.56134/01.10.2008 a OCPI
S-a reținut astfel, că respingerea plângerii și menținerea încheierii de carte funciară prin care s-a respins cererea petentei de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară este justificată legal, de neîndeplinirea cerințelor de completare a documentației cadastrale cu documentele cerute de art.13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Prin urmare nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Acestea sunt considerentele pentru care, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila, nesubzistand cazul de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 7 Cod procedura civila si neexistand cazuri de recurs de casare de ordine publica ce se ridica si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, recursul de fata se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE"CFR" - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, împotriva deciziei civile nr.408/4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.jud.
2 ex/24.11.09
Tehnored.
Jud-apel
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Paula Păun