Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 184/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 184/
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
GREFIER: - -
S-au luat în examinare apelurile declarate reclamantul și pârâtul Consiliul Local al municipiului Reșița reprezentat de Primar împotriva sentinței civile nr. 270/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul C S - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați și, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru pârâtul apelant consilier juridic,mandatarul pentru pârâții intimați, lipsă fiind reclamantul apelant.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței reprezentanta reclamantului apelant avocat a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, mai depune împuternicire avocațială și concluzii scrise.
Curtea, în raport cu dispozițiile legale în materie de competență, cu cele ale Legii nr.- și ținând cont de obiectul acțiunii, a pus în discuție necesitatea recalificării căilor de atac din apel în recurs, aspect cu a cărui admitere părțile s-au declarat de acord.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, instanța a constatat încheiată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbaterea apelurilor, punând în discuție și excepția necompetenței Tribunalului C - S ca instanță de fond în judecarea cauzei.
Reprezentanta pârâtului apelant consilier juridic a solicitat admiterea apelului său, modificarea sentinței nr. 270 din 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul C în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant. Mai arată că în prezenta cauză nu este precizat obiectul litigiului, se pare că obiectul cauzei ar fi unul de drept comun.
Mandatarul pentru pârâții intimați solicită respingerea apelurilor.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față, constată:
Prin sentința civilă nr.270/17.03.2009, Tribunalul C-S a respins excepția necompetenței sale materiale invocată de pârâții și a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului invocată de pârâtul Consiliul Local al municipiului Reșița și a respins pe fond acțiunea reclamantului în revendicare imobiliară.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.1849/115/23.09.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Reșița pe de o parte și pe pârâții și pe de altă parte, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nevalabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului situat administrativ în Reșița,-, înscris în CF nr.2174 Reșița Montană, casă cu teren; să constate nulitatea absolută a actelor juridice de transmitere a dreptului de proprietate încheiate între Statul Român și pârâții; să dispună obligarea pârâților din urmă să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul; să se dispună rectificarea de CF în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților asupra imobilului și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului cu obligarea Statului la plata sumei de 100.000 Euro cu titlu de despăgubiri în cazul în care retrocedarea în natură nu este posibilă.
În drept au fost invocate prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 și art.1 din Primul Protocol al CEDO.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că dreptul de proprietate asupra imobilului astfel descris a fost dobândit de antecesorii săi prin cumpărare în anul 1973 și întrucât urmau să părăsească țara, Statul Român prin Consiliul Popular al Municipiului Reșița a emis, la data de 22.12.1979, decizia nr.495 prin care, în temeiul Decretului nr.223/1974, imobilul era transmis în proprietatea Statului.
Astfel, s-a susținut că titlul Statului Român este nevalabil datorită faptului că actul normativ în temeiul căruia s-a făcut preluarea, respectiv Decretul nr.223/1974, era în contradicție cu Constituția României din 1965 și cu dispozițiile art.481 Cod civil, iar neconstituționalitatea a fost constatată de ICCJ prin decizii de speță.
S-a arătat că în condițiile în care pârâții și au achiziționat de la stat imobilul în temeiul Legii nr.112/1995, actul de cumpărare este lovit de nulitate absolută, imobilul provenind de la un neproprietar.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri: extrase de CF 2174 Reșița Montană, decizia civilă nr.267/17.05.2007 a CAT pronunțată în dosarul nr-, cererea de repunere în termen și notificarea numitului, copia contractul de vânzare-cumpărare nr-, copia Dispoziției nr.1092/24.12.1997.
Din analiza întregului material probator administrat, instanța reține în fapt următoarele:
Numitul, antecesorul reclamantului, a formulat notificare invocând dispozițiile Legii nr.10/2001 prin care a solicitat,restituirea în natură sau alte despăgubiri pentru imobilul înscris în CF nr.2174 Reșița Montană, însă peste termenul prevăzut de art.22 alin.1
Potrivit acestor reglementări, persoana îndreptățită avea posibilitatea că în termen de 6 luni ( prelungit la 12 luni respectiv până la 14.02.2002 prin OUG nr.109/2001 și OUG nr.145/2001 ) să notifice persoana juridică deținătoare sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita restituirea în natură sau în echivalent.
Prin sentința civilă nr.3157/08.12.2006 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr.5976/C/2006 s-a respins și cererea persoanei îndreptățite, de repunere în termenul de a formula cerere de retrocedare în temeiul Legii nr.10/2001 și a Legii nr.247/2005, hotărârea devenind definitivă prin decizia civilă nr.268/17.05.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, Consiliul Local al Municipiului Reșița a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost invocată și de pârâții și prin întâmpinarea formulată în cauză. În temeiul art.137 Cod procedură civilă, ambele excepții au fost respinse prin încheierea ședinței de judecată din data da 20.01.2009.
La termenul de judecată din data de 17.02.2009, în temeiul dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, a fost invocată excepția de necompetență materială a tribunalului, susținându-se că titlul Statului - Decizia nr.495/22.12.1979 a Consiliului Popular al județului C-S, de preluare a imobilului înscris în CF 2174 Reșița Montană, constituie un act administrativ a cărui valabilitate sau nevalabilitate urmează a fi analizată de către instanța de contencios administrativ, respectiv Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Analizând temeiurile invocate în susținerea excepției, tribunalul, apreciindu-le nefondate pentru considerentul că decizia fostului consiliu popular județean, emisă în baza Decretului nr.233/1974, deși este un act de natură administrativă, nu poate face obiectul analizei sub aspectul valabilității ei de către Curtea de APEL TIMIȘOARA, nefăcându-se dovada că organul emitent este o autoritate sau instituție centrală în sensul art.3 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.
Analizând valabilitatea sau nevalabilitatea titlului Statului în sensul dacă preluarea de imobile, în temeiul Decretului nr.233/197, poate fi considerată făcută cu titlu valabil, este real că acest act normativ emis pentru cazul persoanelor care au părăsit țara, contravine prevederilor art.36 alin.1 din Constituția din anul 1965 României, cât și ale art.5 alin.2 din Pactul cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, conform cu care nu se poate aduce nici o restricție drepturilor fundamentale ale unei persoane.
În ce privește titlul prin care pârâții și au dobândit imobilul a cărei retrocedare a solicitat-o antecesorul reclamantului, se constată că acesta este valabil sub aspectul condițiilor de fond și formă prevăzute de Legea nr.112/2005, imobilul fiind achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare nr.21/112/20.09.1996 ( filele 31-32 dosar ).
Reclamantul nu a făcut dovada faptului că a solicitat măsuri reparatorii privitoare la imobilul în litigiu, în baza Legii nr.112/1995, antecesorul său formulând pretenții doar în temeiul Legii nr.10/2001 prin notificare, însă cu nerespectarea termenului stabilit de art.21 din lege.
Astfel că, atâta vreme cât imobilul nu fusese la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare solicitat de reclamant ( antecesorul său ) nici în temeiul Legii nr.112/1995 și nici chiar pe calea dreptului comun, pârâții cumpărători erau îndreptățiți la a crede că nu există nici un impediment la cumpărare, ei fiind deci de bună-credință, în sensul art.1998 Cod civil.
În ce privește restabilirea situației de CF, aceasta nu s-ar putea dispune decât consecutiv admiterii cererii de restituire în natură în cadrul procedurii stabilite de Legea nr.10/2001, ceea ce nu s-a realizat cu privire la imobilul în speță. A dispune restabilirea situației de CF în cadrul unei acțiuni de drept comun ar avea ca efect fraudarea legii speciale.
Tribunalul a mai reținut că obligarea la înstrăinarea către stat a construcțiilor celor,plecați fraudulos sau care au refuzat înapoierea în țară a avut semnificația unei grave atingeri a dreptului lor de proprietate, cât și a unei grave încălcări a regimului constituțional de ocrotire a proprietății ceea de face inutilă examinarea deciziei de transmitere a proprietății către stat prin decizia nr.495/22.12.1979 a fostului Consiliul Popular Județean C-
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri în termen legal atât reclamantul cât și pârâtul Consiliul Local al municipiului Reșița pe care, în conformitate cu dispozițiile art. II alin. 1 -2 din Titlul al Legii nr. 247/2005 (care prevede calea de atac a recursului, prin derogare de la dreptul procesual comun, doar în ipoteza în care acțiunea reclamanților are ca obiect contestarea unei decizii/dispoziții motivate referitoare la un imobil din cele la care se referă art. 16 al Legii nr.10/2001, neatacată până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, ipoteză care în cauză nu se confirmă), Curtea le-a recalificat ca apeluri.
În apelul său reclamantul a criticat sentința Tribunalului C - S pentru aceea că în mod greșit i s-au respins pretențiile pentru retrocedarea imobilului preluat de stat în baza Decretului nr.223/1974 - act normativ aflat în contradicție cu Constituția României în vigoare la acel moment, întrucât vânzarea acestuia de către stat către chiriași ( pârâții ) este lovită de nulitate, fiind făcută de un neproprietar.
Imobilul fiind preluat abuziv, reclamantul consideră că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și - a păstrat calitatea de proprietar și după trecerea imobilului la stat, situație în care poate revendica acest imobil, cu atât mai mult cu cât s-a făcut dovada că defunctul său tată ( proprietar la momentul preluării imobilului) a făcut demersuri și în baza Legii nr.10/2001 pentru care a solicitat instanței repunerea în termen.
Pentru motivele expuse, reclamantul a solicitat admiterea apelului său și pe cale de consecință, a acțiunii formulate.
Pârâtul Consiliul Local al municipiului Reșița a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului pe baza excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare de drept comun în raport cu legea specială - Legea nr. 10/2001 pe care, de altfel, reclamantul a și valorificat -o, problemă de drept pe care însăși Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secțiile unite a rezolvat -o prin Decretul nr. 33/9.06.2008 printr-un recurs în interesul legii pronunțat în această materie, cu luarea în considerare și a dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâții intimați și au solicitat respingerea ca neîntemeiate a ambelor apeluri.
Înainte de a proceda la examinarea motivelor dezvoltate de reclamant și instituția pârâtă în apelurile declarate, Curtea a luat în discuție din oficiu și ca motiv de nulitate de ordine publică, excepția necompetenței materiale a Tribunalului C - S în soluționarea cauzei în primă instanță.
Se observă astfel din înseși petitele acțiunii cât și din motivarea ei în drept că reclamantul a formulat în principal o acțiune în revendicare de drept comun ( petitele 3 și 4) pentru a cărei admitere a formulat petitele prealabile pentru desființarea titlului statului și al dobânditorilor subsecvenți ( pârâții ), marcate de petitele 1 și 2 ale acțiunii.
Ca subsidiar, în eventualitatea în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, reclamantul a solicitat obligarea Statului român la o despăgubire de 100.000 euro.
Rezultă deci din conținutul acțiunii că ea nu este formulată în baza Legii nr.10/2001 - lege specială și derogatorie de la dreptul comun în materia restituirii imobilelor preluate abuziv de stat anterior anului 1990 - ci în baza unei proceduri de drept comun.
Argumentele care îndreptățesc o astfel de constatare sunt deduse din însăși voința reclamantului de a -și întemeia - în mod expres - acțiunea pe dispozițiile art. 480 - 481 cod civil ( drept comun în materie de revendicare) dar și din faptul că ea a fost deja precedată de un proces întemeiat pe Legea nr.10/2001, finalizat prin sentința civilă nr.3157/8.12.2006 a Judecătoriei Reșița prin care i s-a respins reclamantului, în mod irevocabil, cererea de repunere în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru a solicita retrocedarea imobilului în discuție.
Fiind, în mod neechivoc, vorba despre o acțiune în revendicare de drept comun, Tribunalul C-S era obligat, potrivit art. 129 și 137 Cod procedură civilă, să -și verifice competența de aos oluționa în primă instanță și să constate că atât timp cât nici valoarea imobilului ( apreciată de reclamant la suma de 100.000 euro - echivalentul a 3.543.400.000 lei vechi la data introducerii acțiunii, aflată sub limita de 5 miliarde lei vechi prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă pentru determinarea competenței de primă instanță, după valoare) nici vreo procedură specială în materie nu -l abilitau în a -și asuma această competență, el trebuia să constate propria necompetență materială și să -și decline această competență în favoarea Judecătoriei Reșița în a cărei circumscripție de jurisdicție se află imobilul litigios.
Neobservând această competență materială de ordine publică prevăzută de art. 159 pct. 2 Cod procedură civilă, Tribunalul C-S a procedat la analiza excepțiilor invocate de pârâți și a pretențiilor reclamantului, pronunțând hotărâre lovită de nulitate.
Pentru aceste considerente, în baza art. 297 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 159 pct. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite ambele apeluri, va anula sentința civilă nr. 270/17.03.2009 a Tribunalului C - S și va trimite cauza, spre rejudecare în fond la instanța competentă, Judecătoria Reșița.
Cu ocazia judecării cauzei de către această instanță, în raport de petitul expres al acțiunii reclamantului privind pretențiile sale subsidiare, instanța, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 alin. 3 Cod procedură civilă va solicita acestuia să -și precizeze cadrul procesual prin indicarea acelui reprezentant legal al Statului român căruia dorește să -i fie impusă obligația de plată a despăgubirilor menționate, urmând, de asemenea, să ia în discuție și celelalte aspecte de excepție și de fond invocate de părțile în proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate reclamantul și pârâtul Consiliul Local al municipiului Reșița reprezentat de Primar împotriva sentinței civile nr. 270/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul C S - Secția Civilă pe care o desființează cu trimitere spre judecare în fond la instanța competență, Judecătoria Reșița.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, - - - -
PENTRU GREFIER,
- -
aflată în concediu de odihnă
semnează d-na prim grefier
a Curții de APEL TIMIȘOARA
Red. DC/6.07.2009
Dact. B/6ex/10.07.2009
Tribunalul C S - Președinte .
Se comunică:
|
Judecători:Lucian Lăpădat, Daniela Calai
