Acțiune în declararea simulatiei. Speță. Decizia 681/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.681/
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcărița
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile de apel nr. 734/A/4.11.2008, pronunțată în dosar nr-, de Tribunalul Timiș - secția civilă - în contradictoriu cu pârâții intimați, și, având ca obiect acțiune în declararea simulației
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru reclamanta recurentă avocat, pentru pârâții intimați și se prezintă avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul declarat a fost legal timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar mobil.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului intimat avocat solicită respingerea recursului potrivit motivelor prezentate în concluziile scrise și depuse la dosar cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă introdusă și înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr- și precizată ulterior, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1227/2006 al BNP Curuți privind imobilul situat în T-, inscris in CF. nr.20542 T, nr. top. 12166-12167/1, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 1227/2006 și 827/2007 privind acest imobil și să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară cu privire la dreptul de proprietate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a împrumutat de la pârâții și suma de 50.000 de euro pe care urma să o restituie după un an cu o dobândă de încă 50.000 de euro dar întrucât pârâții nu au acceptat să acorde împrumutul decât dacă se încheie în mod formal un contract de vânzare - cumpărare al imobilului cu care să garanteze restituirea, reclamanta a acceptat să ia împrumutul în condițiile impuse dar cu condiția încheierii și a unei convenții sub semnătură privată din care să rezulte situația reală și anume că actul autentic nu constituia o vânzare ci doar modalitate de garantare a împrumutului.
Reclamanta a arătat în continuare că deși a vrut să restituie împrumutul și să redobândească proprietatea asupra imobilului a constatat că nu mai poate pe cale amiabilă să facă acest lucru întrucât pârâții și l-au vândut pârâților și.
În drept s-au invocat prev. art. 1175, 948, 966. Civ. art. 20 și 22 din 7/1996 și art. 4 al. 4-7 din 422/2001 privind monumentele istorice.
Pârâții au depus întâmpinare ( 48), arătând că reclamanta dă dovadă de rea - credință atunci când invocă faptul că nu a înstrăinat de bună voie imobilul, întrucât actul de vânzare - cumpărare autentic este dovada intenției de a vinde și nu a existat nici o altă înțelegere verbală sau scrisă cu privire la vreun împrumut.
Pârâții și au depus cerere reconvențională ( 38) solicitând obligarea reclamantei de a nu face nimic de natură a le aduce atingere dreptului de proprietate asupra imobilului, obligarea acesteia de a le permite accesul în apartament și de a le respecta posesia și folosința.
Prin sentința civilă nr. 2664/4.03.2008, Judecătoria Timișoara admite acțiunea civila, așa cum a fost precizata, formulata de reclamanta in contradictoriu cu parații, si.
Constata nulitatea absoluta a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 1227/2006 de BNP - - Curuți T si nr. 827/2007 de BNP
Dispune restabilirea situației anterioare in CF nr. 20542 T, nr. top. 12166-12167/1, in sensul radierii dreptului de proprietate al paraților din partea a II -a a cârtii funciare si înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.
Ia act de renunțare la judecata capătului de cerere având ca obiect constatare simulație, formulata de reclamanta.
Respinge cererea reconvenționala formulata de parații si impotriva reclamantei.
Obliga parații sa plătească reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 6.130 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1227/27.03.2006 ( 10) al BNP Curuți, reclamanta a transmis pârâtei căsătorită cu pârâtul, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în T,-, înscris în Cf nr. 20542 T nr. top. 12166 / 12167/1 (extras CF 12).
Același imobil a format obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 827/05.07.2007 de BNP - T ( 11), prin care pârâta a transmis pârâților și, dreptul de proprietate dobândit prin contractul încheiat cu reclamanta.
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare - cumpărare încheiat între ea și pârâta, la această cerere renunțând verbal în ședința publică din 12.02.2008, astfel că în baza principiului disponibilității si văzând dispozițiile art. 246., instanța va lua act de acest act de dispoziție.
în ce privește valabilitatea contractelor de vânzare - cumpărare, se reține, că pe lângă condițiile legale generale, prev. de art. 948. Civ. și condițiile legale speciale, de fond și formă, prev. de art. 1295 și urmat. Civ. există bunuri cu privire la care acordul de voință privind vânzarea - cumpărare nu este valabil dacă nu s-au respectat anumite condiții prevăzut^ în legi speciale.
O astfel de condiție este respectarea dreptului de preemțiune, drept care este de natură legală, instituit printr-o normă imperativă și care reprezintă o derogare de la principiul potrivit căruia proprietarul dispune liber în mod exclusiv și absolut de bunul său, iar nerespectarea acestui drept duce la anularea contractului indiferent de buna sau reaua - credință a terțului cumpărător.
În speță, imobilul ce a format obiectul celor două contracte de vânzare - cumpărare este înscris în lista monumentelor istorice, așa cum rezultă din adresa Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al jud. T ( 83) și intră sub incidența Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, lege care instituie un drept de preemțiune în favoarea statului, actele de vânzare - cumpărare încheiate cu nerespectarea acestui drept, fiind sancționate cu nulitatea absolută (art. 4 alin.4).
Așadar, indiferent de buna sau reaua - credință a pârâtei, care a cumpărat imobilul de la reclamantă, ori buna sau reaua - credință a pârâților și, care au cumpărat la rândul lor imobilul de la pârâta, nerespectarea de către reclamantă a dreptului de preemțiune conf. Legea 422/2001, drept opozabil "erga omnes", atrage nulitatea absolută a contractelor.
Pentru aceste considerente, constatându-se că nu au fost respectate norme imperative instituite printr-o lege specială, instanța, văzând art. 4 alin.4 din 422/2001, coroborate cu art. 948. civ. va constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare - cumpărare și pe cale de consecință se va dispune restabilirea situației anterioare privind proprietatea asupra imobilului.
Cererea reconvențională formulată de pârâții și se întemeiază pe drepturile pe care titularul unui drept de proprietate le are asupra bunului său, însă constatându-se că acest drept nu a fost dobândit în mod valabil, prerogativele pe care le aveau în baza art. 480. civ. nu pot fi exercitate, bunul reintrând în patrimoniul reclamantei, astfel că cererea reconvențională va fi respinsă.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel pârâții, și, arătând în motivare că în mod gresit prima instanta a interpretat situatia juridica a imobilului, care face obiectul celor doua contracte de vânzare-cumpărare, aplicând gresit prevederile legale in materia nulitatii. Arata ca imobilul nu este monument istoric nefiind de natura a atrage incidenta prev.art. 4 alin.4 din Legea nr. 422/2001 si chiar daca s-ar admite faptul ca imobilul este monument istoric, instanta de fond a gresit când a constatat nulitatea absoluta a contractelor, intrucât în ceea ce privește primul contract de vanzare cumpărare la care reclamanta a avut calitatea de vanzator, trebuie retinut ca reclamanta incearca sa obtina nulitatea unui act civil valabil incheiat, invocandu-si propria culpă, considerand ca in aceasta situatie nu se poate retine nulitatea absoluta a contractului autentic 1227/27.03.2006. Mai susține ca toate cele aratate au putere probanta doar in situatia in care imobilul care face obiectul contractelor de vanzare cumpărare are intr-adevăr regimul juridic al unei " cladiri monument istoric", in caz contrar capătul de cerere al reclamantei fiind nedovedit. Apelantii solicita admiterea apelului, modificarea in tot a sentintei atacate, respingerea actiunii formulată de reclamantă si admiterea cererii reconventionale.
Legal citata, intimata nu a formulat intampinare, insa prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.734/A/ 4.11.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - admite apelul formulat de apelanții, și împotriva sent.civ. nr. 2664/04.03.2008 pronunțată de Judecatoria Timișoara, in contradictoriu cu intimata.
Schimba in tot sent.civ. nr. 2664/04.03.2008 pronuntata de Judecatoria Timișoara, si, in consecinta:
Respinge actiunea principala.
Admite cererea reconventionala.
Obliga reclamanta - parata reconvențional sa permită accesul paratilor-reclamanti reconventional in imobilul situat in T,-, inscris in CF ind.20542- T si sa nu faca nimic de natura a atinge dreptul de proprietate al acestora asupra imobilului descris mai sus.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta invoca in sustinerea nulitatii contractelor de vânzare cumpărare faptul ca imobilul ce constituie obioectul acestora este monument istoric, conform adresei nr. 3095/05.12.2007 a Directiei pentru Cultura si Patrimoniu a judetului T (fila 83 dosar fond) coroborata cu adresa nr --/03.04.2008 a Primariei municipiului T (fila 15 dosar apel).
Din raspunsul Directiei de Patrimoniu depus la instanta de fond rezulta ca lista monumentelor istorice in care s-a inclus acest imobil a fost întocmita in anul 2004. Potrivit disp.art 13 alin 4 din Legea 422/2001 "comunicarea de clasare sau de declasare, respectiv, după caz, răspunsul motivat privind neclasarea sau nedeclanșarea, se comunică proprietarului și titularilor altor drepturi reale, precum și autorității administrației publice locale de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și cultelor."
Prin urmare, reclamanta cunostea acest aspect înca din anul 2004, deci anterior incheierii primului contract de vanzare cumparare in anul 2006.
Potrivit disp.art 4 alin 5 din aceeasi lege "proprietarii, persoane fizice sau juridice de drept privat, care intenționează să vândă monumente istorice, transmit serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, înștiințarea privind intenția de vânzare, însoțită de documentația stabilită prin ordin al ministrului culturii și cultelor", iar potrivit alin 4 "monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condițiile exercitării dreptului de preemțiune ale statului român, prin Ministerul Culturii și Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unităților administrativ-teritoriale, după caz, potrivit prezentei legi, sub sancțiunea nulității absolute a vânzării".
Prin urmare, reclamanta invoca, pe de o parte, disp. alin 4 din lege pentru protejarea dreptului sau, in sensul ca imobilul este monument istoric si nu putea face obiectul instrainarii, iar pe de alta parte, disp.alin 5, in sensul ca trebuia sa înștiințeze statul pentru a-si exercita dreptul de preemptiune.
Ori, reclamanta nu se poate prevala de propria incorectitudine la încheierea actelor juridice pentru a obține protecția juridică a dreptului, cunoscutul principiu "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" fiind o garanție a respectării regulilor sociale.
Acest al doilea principiu este recunoscut de doctrină ca fiind o excepție de la regulile care guvernează sancțiunea nulității absolute sau relative, presupunând că nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a pretinde recunoașterea unui drept. Ar fi imoral ca teza contrară să fie acceptată și valorificată în prezenta cauză, legea neprotejând acțiunile care au un scop imoral.
Pentru acest considerent, actiunea principala se priveste a fi neintemeiata, atat sub aspectul acestui motiv, cat si al celui privind pretinsa existenta a unei cauze ilicite la incheierea primului contract de vanzare cumparare (art 948 pct 4 ), in cauza nefacandu-se nici un fel de dovezi sub acest aspect, potrivit disp.art 1169.
Cat privește cererea reconvenționala formulata de parații intimați, se retine ca aceștia sunt proprietari ai imobilului, potrivit contractului de vânzare cumpărare depus la dosar si ca susținerile acestora, potrivit carora reclamanta se afla si in prezent in posesia imobilului, desi paratii mai sus mentionati sunt proprietari, acestia intabulandu-si si in cartea funciara dreptul de proprietate, se coroboreaza cu recunoașterea reclamantei, facuta in cuprinsul intampinarii, in sensul ca paratii nu au posesia imobilului.
Un argument in sustinerea temeiniciei cererii reconventionale se apreciaza a fi si atitudinea reclamantei de renuntare la sustinerea ca primul contract de vanzare cumparare este unul simulat, precum si reaua credinta retinuta in privinta acesteia, cat priveste motivul de nulitate invocat, prin invocarea propriei culpe si a necunoasterii legii, pentru a-si proteja dreptul de proprietate.
Urmeaza ca, in rejudecare, instanta de apel sa admita cererea reconventionala, asa cum a fost formulata, in sensul de a acorda paratilor si atributul posesiei asupra imobilului, cu privire la care au dobandit in anul 2007 dreptul de proprietate, prin obligarea reclamantei sa permita accesul in imobil si sa nu facă nimic de natura a atinge dreptul de proprietate al actualilor proprietari.
Împotriva acestei decizii civile de apel a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii apelului pârâților și menținerii dispozițiilor sentinței civile nr.2664/4.03.2008 a Judecătoriei Timișoara, aceasta fiind legală și temeinică, invocând în drept art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă și motivând în esență că instanța de apel a apreciat în mod eronat asupra regimului juridic distinct al nulității absolute, care se aplică, în orice situație, cu prioritate, imobilul în cauză fiind monument istoric, și pentru care nu s-a respectat dreptul de preemțiune.
Verificând decizia recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și următoarele Cod procedură civilă și în raport de motivele de recurs invocate, față de starea de fapt din dosar, că și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al reclamantei este întemeiat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă să fie admis, modificată decizia civilă recurată, în sensul respingerii apelului pârâților susmenționați și menținerii dispozițiilor sentinței civile Judecătoriei Timișoara, fiind incidente motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de apel a soluționat nelegal apelul pârâților sub aspectul incidenței nulității absolute, reținând - nelegal - că principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" ar opera prioritar înaintea sancțiunii nulității absolute.
Astfel, Curtea consideră că este greșită aprecierea instanței de apel asupra regimului juridic al nulității absolute, această nulitate aplicându-se, în orice situație, cu regim de prioritate, sancționând actul juridic și lipsindu- de orice eficacitate juridică, contractele a căror anulare se solicită fiind lovite de sancțiunea nulității absolute și fiind deci cazul repunerii în situația de carte funciară anterioară încheierii acestora, cum bine și cu temei a dispus prima instanță.
Aceasta pentru că din cuprinsul adresei nr. 3095/5.12.2007 a Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a Județului T ( fila 83 dosar fond) rezultă în mod clar că imobilul situat la adresa- (-) nr. 2 este cuprins la poziția 63 Cod TM -II-s-B-06098 Situl " Vechiul cartier " în lista Monumentelor Istorice - 2004.
Ca urmare, acest imobil intră sub incidența Legii 422/2001 republicată"
"La vânzarea - cumpărarea apartamentelor/ imobilului trebuie solicitat dreptul de preemțiune și în situația în care acesta nu este solicitat conform Titlul I art. 4 din Legea 422/2001 republicată, aceasta (vânzare - cumpărarea) este sub sancțiunea nulității absolute a vânzării".
În consecință, imobilul în litigiu, Curtea stabilește că este monument istoric, fiind cuprins în lista Monumentelor Istorice, la "poziția 63", acesta intrând sub incidența Legii nr.422/201, (republicată) cu toate consecințele legale regimului juridic de monument istoric și în aplicarea legii, (încălcarea dispozițiilor imperative și sancționate cu nulitatea absolută expres prevăzută de lege), instanța de apel, în mod nelegal a dat prioritate altui principiu, încălcând regimul juridic al nulității absolute și ocazionând astfel motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7,8, și 9 Cod procedură civilă.
Așadar, în speță este vorba, despre nulitatea absolută, care are regim juridic distinct, neputându-se pune problema existenței vreunei culpe și ca atare sancțiunea nulității absolute neputând fi evitată.
În acest sens este, atât întreaga doctrină juridică, cât și practica judecătorească în materie, care a statuat constant că principiul potrivit căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține protecția unui drept ("nemo auditur propriam turpitndinem alllegans") nu poate opera în cauză, față de caracterul absolut al nulității, pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea și că nulitatea absolută a unui act juridic putând fi invocată de orice persoană interesată, care justifică un interes (conform și deciziei civile nr. 3184/2000 a Curții de Apel București -secția a IV-a civilă.
Ori, în cauză reclamanta își justifică interesul de a cere nulitatea contractelor încheiate cu recurenții, prin aceea că a fost obligată în apel să permită accesul acestora în imobilul din litigiu și să nu facă nimic de natură a atinge dreptul de proprietate al acestora asupra imobilului descris mai sus.
În consecință, Curtea conchide că este cazul admiterii recursului de față, în sensul dispozitivului ce se va reda mai jos, întrucât caracterul de ordine publică al nulităților absolute, ce sancționează actele juridice încheiate cu încălcarea unor prevederi legale imperative, trece înaintea principiului potrivit căruia "nimeni nu poate să invoce propria turpitudine", excepția referitoare la o atare nulitate putând fi ridicată și de partea care, cu intenție și profitând de neștiința celeilalte părți, a nesocotit asemenea dispoziții legale.
Curtea mai observă că și prin adresa (depusă în recurs -fila 55 ) cu nr.991/15.06.2009, aceeași Direcție pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a Județului T, referitor la imobilul în litigiu situat în str.- (fost -) nr.2, parter T, cuprins la poziția 63, Cod TM - II-s-B-06098 situl " Vechiul cartier " în Lista Monumentelor Istorice -2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 646/2004 bis, în urma analizării situației, comunică instanței de recurs că acest imobil intră sub incidența Legii nr.422/2001, de protejare monumentelor istorice, modificată și completată prin Legea nr.259/ 23.06.2006.
Imobilul în cauză a fost cuprins în Lista Monumentelor Istorice -2004 prin reactualizarea, potrivit art.3,7 și 21 din Legea 422/2001 a Monumentelor Istorice din 1991 -1992, aprobată de Comisia Națională a Monumentelor, și Istorice din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor. Reactualizarea Monumentelor Istorice din anul 2004 fost publicată în Monitorul Oficial nr.64 bis în 16 iulie 2004, în baza Ordinului nr. 2.314/2004 al Ministrului Culturii și Cultelor și că în situația dată nu, s-a comunicat de către proprietar intenția de înstrăinare imobilului, în vederea exercitării dreptului de preemțiune al Statului Român prin T, nici pentru contractul de vânzare cumpărare nr.1227 din 27.03.2006 și nici la cel cu nr. 827 din 5 iulie 2007, astfel încât nu s-a putut exercita acest drept reglementat prin dispozițiile art. 4 alin.4 și următoarelor din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, de către citata Direcție și tocmai datorită faptului că proprietarul nu a înștiințat T de intenția de a înstrăina imobilul înscris în CF 20542 T nr.cadastral 12166-12167/1, această direcție a fost în imposibilitatea de a comunica OCPI, Biroului de cartea funciară T calitatea de clădire cu valoare istorică cuprinsă în Vechiul Cartier înscris la Poziția 63, Cod Tm-II-s-B-06098 în Lista Monumentelor Istorice a imobilului în cauză și înscriere acestei situații juridice speciale în Cartea Funciară.
Prin urmare, Curtea constată că prima instanță a stabilit just că imobilul în cauză este monument istoric, pentru care nu s-a exercitat în condițiile legale sus-indicate, dreptul de preemțiune de către Statul Român, și ca atare contractele de vânzare - cumpărare încheiate cu nerespectarea acestui drept de preemțiune sunt sancționate cu nulitatea absolută și în consecință, prin admiterea prezentului recurs, în sensul respingerii apelului pârâților vor fi menținute ca legale și temeinice dispozițiile de mai sus, ale sentinței civile pronunțate de Judecătoria Timișoara, pe care Curtea le verifică drept legale și temeinice.
De altfel, Curtea consideră, că în apel, în mod nelegal a fost admisă și cererea reconvențională formulată de pârâți, câtă vreme, în mod absolut legal, prima instanță a respins-o, întrucât aceasta se află în raport de subsidiaritate față de celelalte aspecte și petite, iar pârâții (reclamanți -reconvenționali) nu sunt titularii dreptului de proprietate și ca atare petitele din cererea lor reconvențională neputând fi admise, sub care aspect decizia instanței de apel apare nelegală, în considerarea ideii respectării raportului de subsidiaritate al petitelor cererii reconvenționale (care corect trebuie respinsă), față de hotărârea ce se dă în soluționarea acțiunii principale ( care legal și corect trebuie admisă).
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced, cum deci criticile formulate în recurs sunt întemeiate, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul de față al reclamantei și va modifica decizia civilă recurată, în sensul,respingerii apelului pârâților și ca atare a menținerii, ca legale și temeinice, dispozițiilor cuprinse în sentința civilă nr.2664/4.03.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Reclamanta recurentă nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile de apel nr. 734/A/4.11.2008, pronunțată în dosar nr-, de Tribunalul Timiș - secția civilă - pe care o modifică, în sensul că respinge apelul pârâților, și.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
- -
Red. TP/29.06.2009
Dact. NF/29.06.2009
Ex.2
Tribunalul Timiș Președinte C,
Judecător
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Daniela Calai, Trandafir Purcărița
