Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 48/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 48/2010-

Ședința publică din 14.01.2010

PREȘEDINTE: Trif Doina

JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

JUDECĂTOR 3: Popa Aurora

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul cu domiciliul în de, nr. 238, județul B, în contradictoriu cu intimații, cu domiciliul în de, nr. 122, județul B, OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 361 din data de 03.03.2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă contestatorul personal, reprezentanta acestuia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 17 din data de 21.05.2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, și reprezentanta intimatului, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 51/2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezenta contestație este legal timbrată, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, după care:

Reprezentantele părților arată că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.

Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.

Reprezentanta contestatorului solicită admiterea contestației, anularea deciziei contestate, iar în rejudecarea cauzei pe fond admiterea recursului și respingerea plângerii formulate de, cu cheltuieli de judecată. Arată că decizia dată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale, astfel, instanța de recurs greșit a reținut că prin încheierea OCPI B s-a dispus întabularea cotei reduse de la 16 -20, la intimatul, când de fapt, cota lui era cea cuprinsă în titlul propriu de proprietate și nicidecum una stabilită prin hotărâri judecătorești. de asemenea, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui motiv de recurs, și anume acela că instanțele ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul acestuia.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei. Apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a prezentei contestații în anulare. Arată că întabularea s-a făcut în baza hotărârilor judecătorești și nu a titlului de proprietate, împrejurare dovedită cu înscrisurile depuse la dosar. Consideră că se încearcă rejudecarea dosarului din anul 2005.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra contestației în anulare de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 101 din 8 februarie 2008 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Aleșd a respins plângerea formulată de petentul în contradictoriu cu intimații și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B; a obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin încheierea nr. 2977 din 21.02.2007 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară B - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Aleșd, s-a respins cererea numitei - de îndreptare a erorii materiale asupra imobilului cu nr. top. 434/2 înscris în nr. 216 de, întrucât din sentința civilă nr. 611/2005 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosar nr. 86/2004 și decizia civilă nr. 419/R/2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, nu rezultă că proprietarii de sub B 17-20 își mențin cota de proprietate, respectiv cota de 4982/8072 părți din acest imobil.

Prin încheierea nr. 13766 din 1.11.2006 același intimat a dispus admiterea cererii formulată de numitul, privind reducerea cotei de 4982/8072 părți teren din imobilul cu nr. top. 434/2 din nr. 216 de, la cota de 4036/8072 părți, dispunându-se întabularea acestei cote în favoarea intimatului.

Din cuprinsul încheierii rezultă că pentru a dispune astfel, Baa vut în vedere sentința civilă nr. 611/2005 a Judecătoriei Aleșd și decizia civilă nr. 419/R/2006 pronunțată de Tribunalul Bihor.

Astfel, prin decizia civilă nr. 419/R/2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 950/1994 emis pe numele pârâtului, dispunându-se reducerea cotei de 4982/8072 mp. teren din nr. top. 434/2 la cota de 4036/8072 mp.

A conchis instanța că dreptul petentului astfel cum a fost exprimat prin plângere, nu poate fi valorificat prin intermediul procedurii prevăzută de art. 52 din Legea nr. 7/1996, situațiile invocate încadrându-se eventual în cazurile prevăzute de art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul admiterii plângerii, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 426 din 2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis ca fondat apelul și a fost schimbată în totalitate sentința de fond în sensul că s-a admis plângerea formulată de petentul în contradictoriu cu intimații și B; s-a dispus anularea încheierilor nr. 2977/2007 și nr. 13766/2006 date de B - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B și radierea mențiunilor efectuate în cartea funciară în baza încheierii nr. 13766/2006; a fost înlăturată dispoziția instanței de fond privind obligarea petentului la cheltuieli de judecată în favoarea intimatului și au fost obligați intimații la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, în favoarea apelantului.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea dedusă judecății, petentul a solicitat anularea încheierii nr. 2977/2007 dată de B - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Aleșd, prin care s-a respins cererea acestuia de îndreptare a erorii materiale a înscrierilor efectuate cu privire la imobilul cu nr. top. 434/2 a localității de, înscris în 216.

Este adevărat faptul că petentul, atât prin cererea adresată biroului de carte funciară, cât și prin plângerea adresată instanței, a solicitat îndreptarea erorilor materiale a înscrierilor din nr. 216 de, însă în realitate s-a urmărit prin promovarea acestei cereri anularea încheierii nr. 13766/2.11.2006 dată de B - Biroul de Publicitate Imobiliară Aleșd, prin care s-a admis cererea intimatului privind reducerea cotei de 4982/8072 părți teren din imobilul cu nr. top. 434/2 din nr. 216 de, la cota de 4036/8072 părți teren de sub B 16-20, dispunându-se întabularea acestei cote în favoarea intimatului, în baza sentinței civile nr. 611/2005 a Judecătoriei Aleșd și deciziei civile nr. 419/R/2006 a Tribunalului Bihor.

Potrivit evidenței nr. 216 de, sub B 16 apare întabulat dreptul de proprietate al numitului asupra cotei de 4982/8072 părți din imobilul cu nr. top. 434/2, în baza titlului de proprietate nr. 950/1994.

Această cotă a fost transmisă proprietarilor de sub B 17-18, și anume numiților și, care apoi au înstrăinat-o apelantului și soției acestuia, dreptul lor de proprietate fiind înscris sub B 19-20.

Cu privire la acest imobil s-a derulat un proces promovat de intimatul, care a solicitat anularea parțială a titlului de proprietate emis în favoarea lui, prin reducerea cotei de 4982/8072 mp. la cota de 4036/8072 mp. din imobilul cu nr. top. 434/2; s-a mai solicitat totodată anularea parțială a contractelor de vânzare - cumpărare pentru această cotă, și rectificarea situației de carte funciară.

Judecătoria Aleșd, prin sentința civilă nr. 611/2005, a respins acțiunea ca nefondată, însă prin decizia civilă nr. 419/R/2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, urmare a admiterii recursului declarat împotriva acestei sentințe, s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 950/1994, dispunându-se reducerea cotei de 4982/8072 mp. la cota de 4036/8072 mp. fiind însă menținute restul capetelor de cerere respinse de prima instanță.

Rezultă așadar că deși anulat parțial titlul de proprietate, instanța a menținut contractele de vânzare - cumpărare, fiind respins și capătul de cerere privind rectificarea situației de carte funciară. Prin urmare, contrar dispozițiilor acestei hotărâri, s-a procedat de către biroul de carte funciară la rectificarea situației de carte funciară prin reducerea cotei de proprietate a cumpărătorilor în cauză și întabularea acestei cote pe numele intimatului, așa încât încheierea nr. 13766/2.11.2006 dată de Biroul de Publicitate Imobiliară Aleșd se constată a fi nelegală.

Față de cele arătate, apelul a fost admis potrivit dispozitivului deciziei pronunțate.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B și.

Prin decizia civilă nr. 361 din data de 03.03.2009, pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Oradeaa respins ca tardiv recursul civil declarat de intimatul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

A respins ca nefondat recursul civil declarat de intimatul împotriva deciziei civile nr. 426 din 2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime.

A obligat partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente:

La termenul din 3 martie 2009, în fața Curții de Apel Oradeas -a pus în discuție excepția tardivității recursului declarat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, excepție care este fondată.

Decizia Tribunalului Bihora fost comunicată oficiului de cadastru la data de 2 august 2008, iar recursul a fost declarat la 11 septembrie 2008, peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă.

Cu privire la recursul pârâtului, s-a constatat următoarele:

În speță nu este incidentă excepția autorității de lucru judecat, așa cum invocă recurentul.

În fapt, este vorba despre înscrierea în carte funciară a deciziei civile nr. 419/2006 a Tribunalului Bihor, înscriere care prin încheierile de întabulare nr. 2977/2007 și nr. 13766/2006 date de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B - Biroul de Carte Funciară Aleșd, s-a făcut în mod greșit, în alt fel decât s-a dispus prin dispozitivul deciziei. Astfel, a fost anulată și înscrierea de carte funciară făcută în baza contractului de vânzare - cumpărare, ce a fost menținut prin decizia civilă nr. 419/2006 a Tribunalului Bihor, așa cum corect a reținut instanța de apel, care a procedat la admiterea apelului petentului și a admis plângerea împotriva încheierii de carte funciară, formulată de acesta.

Pentru aceste motive, în baza art. 316 raportat la art. 296 Cod procedură civilă, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul și a fost respins ca tardiv recursul declarat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, hotărârea instanței de apel fiind păstrată în întregime.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurentul a fost obligat să plătească intimatului suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatorul solicitând admiterea contestației și anularea deciziei contestate, iar în rejudecarea cauzei pe fond admiterea recursului și respingerea plângerii formulate de.

În motivarea contestației s-au invocat prevederile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv faptul că decizia dată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale, prin aceea că a reținut că prin încheierea OCPI B s-a dispus întabularea cotei reduse de la 16 - 20, la intimatul, când de fapt, cota lui era cea cuprinsă în titlul propriu de proprietate și nicidecum una stabilită prin hotărâri judecătorești ( sentința civilă nr. 611/2005 a Judecătoriei Aleșd și decizia civilă nr. 419///2006 a Tribunalului Bihor ) cum din eroare a reținut instanța de recurs. Pe de altă parte, se arată că instanța de recurs nu s- pronunțat asupra unui motiv de recurs, respectiv acela că instanțele ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul acestuia. Astfel, deși a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate cu ocazia înscrierilor efectuate în CF nr. 216 de, instanța a reținut că s-a solicitat anularea acestor înscrieri, acordând astfel ceva ce nu s-a cerut. Interpretarea instanței că de fapt a vrut să ceară anularea actului de înscriere în CF și nu doar îndreptarea erorii materiale, nu poate fi reținută ca o cercetare a motivelor de modificare a deciziei contestate.

Intimatul a solicitat respingerea contestației cu ocazia concluziilor prezentate oral instanței.

Examinând decizia contestată prin prisma motivelor invocate instanța constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă și ca atare va respinge contestația în anulare pentru următoarele considerente:

Nu se constată nicăieri în motivarea deciziei instanței de recurs că această instanță ar fi susținut că OCPI B ar fi dispus întabularea în favoarea lui a cotei de proprietate reduse de la coproprietarii de sub B 16 - B 20 din CF nr. 216 de conform unor hotărâri judecătorești irevocabile, deci nu e vorba de nici o eroare materială, ceea ce s-a reținut de către instanța de recurs a fost faptul că încheierea OCPI B s-a emis în alt fel decât cum s-a dispus prin dispozitivul sentinței și deciziei invocate ca temei al înscrierilor.

Interpretarea dată de instanță actului juridic cu care a fost sesizată și raportat la aceasta, respingerea excepției autorității de lucru judecat constituie analizarea motivului de recurs invocat și respingerea lui, considerentele fiind în esență faptul că s-a aplicat în alt fel dispozitivul unei hotărâri irevocabile decât modul în care s-a dispus.

Ca atare, nu s-a dat nici altceva, nici mai mult decât s-a cerut, iar interpretarea făcută era cea care asigura finalitatea care în acest fel înlătură niște greșeli evidente ce ar rămâne operate în CF dacă s-ar fi păstrat operarea întabulării titlului de proprietate al contestatorului peste o parte din cota întabulată și consfințită prin hotărâri judecătorești irevocabile în favoarea lui. Dacă există vreo eroare, în nici un caz ea nu se găsește în conținutul deciziei contestate, motiv pentru care prezenta contestație în anulare va fi respinsă ca nefondată.

Fiind în culpă procesuală pentru promovarea prezentei căi de atac neîntemeiate, contestatorul va fi obligat în baza prevederilor art. 274 Cod procedură civilă la 300 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatului reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul cu domiciliul în de, nr. 238, județul B, în contradictoriu cu intimații, cu domiciliul în de, nr. 122, județul B, OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 361 din data de 03.03.2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pe care o menține în întregime.

Obligă partea contestatoare să plătească părții intimate suma de 300 RON cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 14.01.2010.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - - -

- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 22.01.2010

- judecători fond -

- judecători apel - -,

- judecători recurs - R,

- dact. gref. - - - 22.01.2010 - 5 ex.

- emis 3 com. - 22.01.2010 -, OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Președinte:Trif Doina
Judecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Popa Aurora

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 48/2010. Curtea de Apel Oradea