Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 49/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 49

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Oana Ghiță

JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț

JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR "SA - Sucursala Regională de Ferate C împotriva deciziei civile nr. 636 din 26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară D - C, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR "SA - Sucursala Regională de Ferate C, lipsind intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D -

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.

Reprezentantul recurentei petente pune concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii plângerii formulate, anularea încheierii nr. 8014 din 18.03.2009 și obligării OCPI D să emită o încheiere de admitere.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin plângerea înregistrată sub nr. 438/230/24.04.2009 la Judecătoria Filiași, așa cum a fost precizată la termenul din 04.06.2009, petenta Compania Națională de Ferate "CFR" SA reprezentată prin delegare de competență de către Sucursala Regională de Ferate a solicitat, în contradictoriu cu intimatul D,admiterea plângerii formulate, anularea încheierii nr. 8014/18.03.2009 emisă de D și obligarea acestuia la emiterea unei încheieri de admitere.

În motivarea acțiunii, petenta a arătat că între CNCF "CFR" SA B în calitate de achizitor și SC SA C în calitate de prestator, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 75/2008, având ca obiect întocmirea documentațiilor de cadastru necesare intabulării terenurilor aparținând domeniului public al statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și concesionate de către CNCF "CFR" SA, aflate pe raza unităților teritorial - administrative, tronsonul de cale ferată Dr. Tr. - C și intabularea în cărțile funciare locale, până la această dată fiind intabulate un număr de trei documentații aferente, și din Față, județul

A mai arătat că imobilul pentru care s-a solicitat intabularea aparține infrastructurii feroviare publice, dreptul de proprietate fiind dovedit conform art. 3, alin. 2 din Legea nr. 213/1998 și art. 3 alin. 2 din HG nr. 581/1998 privind înființarea CNCF "CFR" SA.

Petenta a invocat art. 135 din Constituția României, care prevede că proprietatea este publică sau privată, cea publică aparținând statului sau unităților administrativ - teritoriale, în aceasta din urmă intrând și căile de comunicație și art. 5 din Legea nr. 18/1991, în se care arată că aparțin domeniului public și terenurile pe care sunt amplasate căile de comunicație.

A mai arătat că, potrivit art. 3 din HG nr. 581/1998, CNCF "CFR" SA deține în concesiune sau în proprietate bunuri, iar conform alin. 2, infrastructura feroviară publică ale cărei elemente concrete sunt prevăzute în anexa 2 - linii ferate de circulație, suprafețele de teren pe care sunt căile ferate construite, terenurile situate de o parte și de alta a axei căii ferate de minim 20, se atribuie în concesiune CFR, iar prin procesul verbal de predare - primire ce constituie Anexa II la Contractul nr. MM/224/24.01.2002, CNCF "CFR " SA a preluat de la, în calitate de concesionar, bunurile ce constituie între altele și infrastructura feroviară publică.

A învederat petenta că prin încheierea mai sus menționată, a fost respinsă cererea privind înscrierea dreptului de proprietate în Cartea Funciară, pentru considerentul că, conturul incintei identificată de CFR ca aparținând acesteia, se suprapune peste proprietăți private reconstituite în baza legilor fondului funciar de către comisiile l ocale ale fiecărei primării", nefiind îndeplinite prevederile art. 17,alin. 2 din Legea nr. 7/1996, în sensul că " imobilul ce urmează a fi înscris în cartea funciară nu este identificat printr-un număr cadastral unic".

A solicitat petenta ca intimatul să pună la dispoziție documente din care să rezulte cu claritate suprapunerea, deoarece la nivelul celor două entități juridice și anume, CNCF "CFR" SA și ANCPI, s-a stabilit un mod de lucru unitar concretizat prin încheierea unui protocol de colaborare în care se menționează la Cap. că "părțile își vor comunica de îndată, orice situații care ar putea conduce la inaplicarea unor dispoziții ale protocolului și că, în vederea armonizării procedurilor de lucru, părțile semnatare se angajează să organizeze întâlniri periodice menite să evalueze modul de colaborare și să înlăture deficiențele."

Că, printr-un act emis de ANCPI la data 23.10.2008, dat spre știință OCPI D, s-a stabilit modul de tratare a unor astfel de situații, arătându-se că în cazul în care la recepția documentațiilor cadastrale întocmite pentru imobilele a căror înscriere se solicită, se constată că acestea se suprapun cu imobilele pentru care s-au eliberat titluri de proprietate în baza legilor fondului funciar, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D va informa în scris Compania Națională de Ferate "CFR" SA cu privire la acest aspect și va menționa Planul Parcelar (Unitatea Administrativ Teritorială, parcelă ) în care se regăsesc terenurile în cauză or, așa cum rezultă din cele expuse anterior, OCPI D nu a făcut în nici un fel dovada existenței vreunei suprapuneri.

In drept, petenta și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, Ordinul 633/2006 și Ordinul 634/2006.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii formulate de petentă, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât această calitate într-un proces presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul obligațional dedus judecății de reclamant; persoana care dreptul reclamantului; persoana față de care reclamantul dorește să-și stabilească existența unui drept real și persoana în patrimoniul căreia reclamantul dorește să dovedească inexistența unui drept real.

Or, în raport de prevederile art. 3,4, 47 - 51din Legea nr. 7/1996 republicată, D nu are calitate procesuală pasivă în cauzele având ca obiect plângeri împotriva încheierilor de Carte funciară.

A mai arătat că activitatea de carte funciară a fost și este prin excelență o procedură necontencioasă căreia i se aplică principiile și regulile specifice acestei proceduri speciale, în acest sens fiind dispozițiile art. 31 din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară și art. 338 alin. (2) Cod pr. civilă, care prevede, in terminis, că " materiile necontencioase cu privire la care legea care prevede procedura specială, rămân supuse dispozițiilor speciale, care se vor întregi cu cele prevăzute în cuprinsul cărții de față".

Intimatul a făcut referire la Decizia nr. LXXII (72) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituită în secții unite, care a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al României, stabilind că nu are calitate procesuală în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară, întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996 republicată.

Pe fond, intimatul a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art. 73 alin. (2) din regulamentul de organizare și funcționare al birourilor de carte funciară aprobat prin ordinul 633/2006 al Directorului General al ANCPI, care prevăd că "cel care a cerut înscrierea nu va putea modifica sau întregi prin căile de atac exercitate cererea pe care s-a întemeiat încheierea registratorului".

A arătat că CNCF CFR SA, prin persoana autorizată introdus cerere de recepție și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român și a dreptului de administrare în favoarea CNCF CFR SA în cartea funciară, în baza HG nr. 12/1998 și 581/1998, act de accesiune nr. 224/2002, act adițional la contractul de concesiune nr. 2016/2008, iar imobilul, nefiind înscris în cartea funciară conform art. 59 din Legea nr. 7/1996, la cererea de înscriere a fost atașată documentația cadastrală întocmită de persoana fizică autorizată la care se referă înscrierea. Prin această documentație, conform prevederilor art. 62 alin. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, se atribuie număr cadastral imobilului neînscris în cartea funciară.

A mai învederat intimatul că, urmare a referatului de respingere la care se referă art. 62 alin. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006 prin care se certifică faptul că documentația cadastrală nu a fost recepționată datorită următoarelor considerente: conturul incintei identificate de CFR ca aparținând acesteia se suprapune peste proprietățile private reconstituite în baza legilor fondului funciar de către comisiile locale ale fiecărei primării, clarificarea situației juridice a terenurilor suprapuse se va face de către beneficiar cu comisiile locale și executantul lucrării, imobilul nu are atribuit număr cadastral.

Daf ăcut referire la dispozițiile art. 13 alin. 1), 2) și 3) precum și art.21 din Ordinul nr. 788/205 al și pentru aprobarea normelor metrologice, privind executarea lucrărilor de cadastru de specialitate a căilor ferate.

De asemenea, a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 care dispun că "una sau mai multe parcele alăturate de pe teritoriul unei unități administrativ - teritoriale, indiferent de categoria de folosință, aparținând aceluiași proprietar, formează imobilul definit la art. 1 alin. (3), se identifică printr-un număr cadastral unic și se înscrie în cartea funciară", în sensul că imobilul ce urmează a fi înscris în cartea funciară nu este identificat printr-un număr cadastral unic, precum și faptul că documentația cadastrală la care se referă art.59 din Legea nr. 7/1996 nu a fost recepționată (avizată ) coroborat cu art. 17 din Legea nr. 7/1996.

In drept, intimatul a invocat Legea Cadastrului și Imobiliare nr. 7/1996; art. 331-339 Cod pr. civilă, HG nr. 1210/2004 privind organizarea și funcționarea Agenției naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, republicată și Regulamentul de organizare și Funcționare al birourilor de cadastru și publicitate imobiliară aprobat prin ordinul nr. 633/2008.

Prin sentința civilă nr. 477 din 05.06.2009 pronunțată de Judecătoria Filiași, s-a respins plângerea formulată de petentă ca neîntemeiată.

Instanța a constatat că a fost învestită cu plângerea formulată de petentă împotriva încheierii de carte funciară nr. 8014/2009, prin care s-a dispus respingerea cererii acesteia pentru intabularea dreptului de proprietate în Cartea Funciară pe tronsonul C -

Că, în condițiile în care petenta se află la prima înscriere, nefiind în situația în care se solicită înscrierea unui drept în cartea funciară împotriva unei persoane, prezentei plângeri i se aplică regulile specifice procedurii necontencioase.

Din înscrisurile depuse la dosar instanța a constatat că terenul face parte din proprietatea publică, iar în speță, s-a solicitat acordarea numărului cadastral și intabularea dreptului de proprietate al statului, însă în situația Statului, al cărui drept nu este deja intabulat în cartea funciară, este necesară mai întâi deschiderea cărții funciare a terenului, și ulterior înscrierea dreptului de concesiune.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că petenta a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra domeniului public al statului pe tronsonul de cale ferată C -D Tr. S, - corp 12 km 271+220-280+322, arătând că pe aceeași linie de cale ferată au fost intabulate trei documentații aferente unităților administrative, și din Față.

Că, în vederea întocmirii documentației cadastrale, s-a încheiat o convenție cu A și s-a realizat lucrarea de către persoana autorizată, lucrare ce a fost depusă la.

S-a mai reținut că, potrivit art.62 alin.1 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, "pentru imobilele care nu sunt înscrise în cartea funciară - la prima înscriere - se vor deschide cărți funciare în baza documentației cadastrale recepționate, prin care se atribuie număr cadastral, a înscrisului doveditor al actului sau faptului juridic de dobândire sau constituire a dreptului real și a certificatului fiscal sau adeverinței eliberate de primăria în circumscripția căreia se află situat imobilul."

Din analiza aliniatului 4 al aceluiași articol rezultă că dacă în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării referatului de completare nu se vor remedia aspectele constatate, inspectorul completează referatul de respingere prin care certifică faptul că documentația tehnică sau cadastrală nu poate fi recepționată, referat pe care îl înaintează asistentului-registrator și care va sta la baza întocmirii încheierii de respingere.

Din documentația depusă de petentă la OCPI lipsesc planul de încadrare în zonă, extrasul de plan parcelar, fișa imobilului, inventarul de coordonate

Documentația întocmită nu conține planul de încadrare în zonă la scara. 1:2000 - 1:5000, în mod excepțional, pentru imobilele de mari dimensiuni admițându-se scara 1:10000, după caz, conform art.13 lit. e din Ordinul 634/2006; anexa 14 și 15 referitoare la măsurători efectuate în rețeaua de îndesire și ridicare și pentru ridicarea detaliilor topografice, prin metode clasice și prin tehnologia, potrivit dispozițiilor art.13, lit. j din Ordinul 633/2006; descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare, așa cum prevede art.13, lit. l și nici calculul suprafețelor, prevăzute de lit. k ale aceluiași articol.

Petenta nu a respectat aceste prevederi, întocmirea propriului plan de amplasare și delimitare fiind la o scară mai mică - de 1: 1000 și că, nu a fost întocmit planul de încadrare în zonă, la dosar fiind depus doar planul de amplasament și delimitare a imobilului.

Întrucât documentația nu a fost completată, în conformitate cu art.10 alin. 4, s-a emis referatul de respingere a documentației cadastrale.

Acest referat a fost corect întocmit în baza dispozițiilor art. 10 alin.4 potrivit cu care "dacă documentația nu a fost recepționată datorită nerespectării prevederilor cu privire la convocarea pentru lămuriri sau depășirii termenului stabilit prin referatul de completare, persoana care a verificat documentația completează nota de respingere din referatul de completare și o transmite împreună cu documentația, asistentului-registrator în vederea întocmirii încheierii de respingere". Referatul de respingere a fost motivat prin faptul că este necesară clarificarea situației juridice a terenurilor suprapuse de către CFR SA cu comisiile locale și executantul lucrării, conturul identificat de CFR ca aparținându-i acesteia, suprapunându-se peste proprietățile privare reconstituite în baza legilor fondului funciar.

Consecință a faptului că documentația cadastrală nu a fost recepționată, nu s-a alocat, în conformitate cu art.10 lit. g, număr cadastral în indexul cadastral, aceasta fiind o condiție obligatorie și preliminară înscrierii în cartea funciară.

Ca urmare, pe baza referatului de respingere a fost emisă încheierea nr. 8014/18.03.2009 de respingere a înscrierii în cartea funciară, OCPI arătând în încheierea de respingere faptul că imobilul nu este identificat prin număr cadastral unic, documentația cadastrală nefiind recepționată.

Se constată că petenta nu s-a conformat cerințelor OCPI și nu a depus documentația necesară deschiderii cărții funciare, fiind incidente dispozițiile art. 62 alin 4 din regulamentul de aplicare a legii cadastrului.

Faptul că între CFR SA și ANCPI a fost încheiat un protocol de colaborare, iar ANCPI și-a luat angajamentul față de petentă să informeze în scris petenta în situația în care există suprapuneri cu imobilele pentru care s-au eliberat titluri de proprietate în baza Legilor Fondului Funciar, este irelevant, întrucât OCPI nu a respectat acest protocol și nu a făcut dovada existenței vreunei suprapuneri.

Întocmirea cărții funciare nu se poate dispune decât în baza documentației cadastrale corect întocmite, recepționate, documentație care în speță a fost respinsă în mod legal.

Înscrierea în cartea funciară solicitată de petentă, nu îndeplinește cerințele impuse de art.48 alin.1 lit.c din Legea 7/1996 republicată, text de lege conform căruia înscrisul depus de petent trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta Compania Națională de Ferate CFR SA, reprezentată de Sucursala Regională de Ferate C, considerând sentința nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței civile și admiterea plângerii.

În motivarea apelului, a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de actele depuse, reținând greșit faptul că unitatea nu a completat documentația cadastrală.

A susținut că OCPI nu s-a conformat celor dispuse de ANCPI, preferând să emită încheieri de respingere, invocând o documentație incompletă, deși pe tronsonul de cale ferată au fost intabulate mai multe documentații similare.

A susținut că OCPI nu a făcut dovada existenței unei suprapuneri de terenuri, iar instanța de fond nu a analizat acest aspect.

Prin decizia civilă nr.636 din 26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul formulat de către apelanta petentă Compania Națională de Ferate CFR SA, reprezentată de Sucursala Regională de Ferate

S-a reținut că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, întrucât cererea formulată de petentă privind înscrierea în cartea funciară nu îndeplinește cerințele impuse de art. 48 alin. 1 lit. c din Legea 7/1996 republicată, text de lege conform căruia înscrisul depus de petentă trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic (număr cadastral).

Că, dispoziția legală menționată este imperativă și nu permite derogări, finalitatea Legii nr.7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, fiind de a asigura evidența cadastral-juridică a tuturor imobilelor de pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale și că, acordarea numărului cadastral și deschiderea cărții funciare pe baza acestuia reprezintă o condiție esențială a aplicării actului normativ menționat, întregul sistem de publicitate imobiliară reală având la bază tocmai identificarea precisă a imobilelor pe baza numerelor cadastrale.

S-a mai reținut că împrejurările de fapt invocate de apelantă sunt irelevante în soluționarea prezentei pricini, aceasta nu și-a completat documentația conform prevederilor Capitolului IV art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și nu s-au îndeplinit condițiile prevăzute de art. 48 alin. 1 lit. c din Legea 7/1996, republicată, conform cărora înscrisul anexat la cerere trebuie să individualizeze imobilul, printr-un identificator unic (număr cadastral).

Că, chiar dacă s-ar aprecia că împrejurările de fapt invocate de apelantă sunt de natură a justifica necompletarea documentației, rămâne în continuare problema neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 48 alin. 1 lit. c din Legea 7/1996, republicată, referitoare la necesitatea individualizării imobilului, printr-un identificator unic (număr cadastral), cerință a cărei neîntrunire este prin sine de natură a atrage respingerea cererii de înscriere în cartea funciară.

S-a reținut de asemenea, că în cadrul unei astfel de plângeri întemeiată pe prevederile art. 50 alin. 2 din Legea 7/1996 republicată, instanța este ținută să examineze legalitatea și temeinicia încheierii respective prin prisma dispozițiilor legale și a înscrisurilor depuse de petentă în susținerea cererii de înscriere în cartea funciară.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs petenta Compania Națională de Ferate "CFR" SA - Sucursala Regională de Ferate C, susținând că în raport de obiectul acțiunii, dispozițiile legale aplicabile și probatoriul administrat în cauză, respectiv decizia civilă nr.636/26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, este nelegală și netemeinică.

A mai arătat că, decizia mai sus - menționată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci face doar o prezentare a situației de fapt și a motivelor de apel.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod pr. civilă.

Recursul este nefondat.

Examinând lucrările dosarului, se constată că în cauză nu subzistă nici unul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod pr. civilă, hotărârea recurată nefiind afectată de nelegalitate.

Potrivit art. 304 alin. 1 pct. 7 Cod pr. civilă, text la care face referire recurenta prin motivele de recurs, se poate cere modificarea hotărârii ce formează obiectul recursului, când această hotărâre nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii.

Critica formulată este nefondată, deoarece, din considerentele deciziei pronunțată de Tribunalul Dolj, rezultă atât argumentele de fapt, cât și argumentele de drept pe care le-a avut în vedere instanța de apel la pronunțarea soluției, instanța respectând întocmai prevederile art. 261 pct.5 Cod pr. civilă.

Motivarea instanței de apel este în concordanță cu materialul probator administrat și dispozițiile legale incidente în cauză, situație în care nu se poate reține că hotărârea ar cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Astfel, Tribunalul Dolj a reținut că cererea formulată de petentă privind înscrierea în cartea funciară nu îndeplinește cerințele impuse de art. 48 alin. 1 lit. c din Legea nr.7/1996 republicată, dispoziții imperative ce trebuie respectate întocmai și care nu permit nici un fel de derogări, finalitatea Legii nr.7/1996 fiind aceea de a asigura evidența cadastral - juridică a tuturor imobilelor de pe raza fiecărei unități administrativ - teritoriale.

Instanța de apel a mai reținut că acordarea numărului cadastral și deschiderea cărții funciare pe baza acestuia, reprezintă o condiție esențială a aplicării actului normativ menționat, întregul sistem de publicitate imobiliară reală având la bază tocmai identificarea precisă a imobilelor pe baza numerelor cadastrale.

În același timp tribunalul și-a motivat soluția făcând referire și la prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr.7/1996, subliniind că față de conținutul acestor dispoziții, soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel încât, Curtea constată că soluția instanței de apel nu poate fi criticabilă din acest punct de vedere.

Față de această situație, se constată că instanța de apel a expus pe larg raționamentul juridic avut în vedere la pronunțarea soluției, raționament juridic bazat pe situația de fapt rezultată din probatoriile existente la dosar.

Mai mult, Curtea constată că în raport de situația de fapt reținută de tribunal, această instanță a făcut o interpretare și aplicare corectă a prevederilor art. 4 și 13 din Regulamentul aprobat prin. 634/2006 al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, raportat la dispozițiile art. 10 alin.2 din același regulament.

Conform art. 10 alin. 2 din Regulamentul aprobat prin. 634/2006, în cazul în care documentația este incompletă, se întocmește referatul de completare cu toate datele, documentele și informațiile care lipsesc sau care necesită refacere sau modificare.

În speță, s-a întocmit un asemenea referat de completare, prin care s-a constatat că documentația depusă odată cu cererea de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară, nu respectă art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006, motiv pentru care s-a solicitat petentei să completeze documentația în raport cu cerințele legii.

Petenta nu a completat documentația cu documentele cerute prin referatul de completare, astfel încât s-a respins recepția documentației cadastrale, pentru neprezentarea documentelor solicitate.

În condițiile în care, recepția documentației cadastrale și acordarea de număr în indexul cadastral constituie o condiție prealabilă aprobării cererii de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară, în mod corect prin încheierea nr.8014 din 18.03.2009 OCPI D, s-a respins cererea formulată de petentă, privind înscrierea în CF a dreptului său de proprietate.

Prin urmare, soluția de respingere a plângerii este legală, în cauză nefiind incidente nici unul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă.

Așa fiind, recursul declarat de petentă este nefondat, astfel că în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR "SA - Sucursala Regională de Ferate C împotriva deciziei civile nr. 636 din 26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D -

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.Judec.-

Tehn./2 ex.

21.01.2010

Jud.apel

Președinte:Oana Ghiță
Judecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț, Costinela Sălan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 49/2010. Curtea de Apel Craiova