Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 723/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 723
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII împotriva deciziei civile nr. 213 din 18 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta și pârâta PRIN LICHIDATOR C, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, reprezentând intimata reclamantă, lipsind recurenții pârâți
MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, intimata pârâtă PRIN LICHIDATOR
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimata reclamantă, a arătat că, față de prevederile legale aplicabile în anul 2003, sechestrul asigurator de bunuri s-a făcut cu încălcarea legii. La momentul instituirii acestui sechestru, reclamanta avea deja hotărâre judecătorească prin care era obligată instituția la vânzarea locuinței, astfel că nu sunt aplicabile prevederile legale referitoare la blocarea și nulitatea actelor de transfer. A solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 17.03.2006 reclamanta a chemat în judecată pârâtele SC SA reprezentată de lichidatorul judiciar SC SRL, Administrația Finanțelor Publice () a Mun. C și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară D, solicitând instanței să dispună radierea sechestrului asigurator instituit de C asupra camerei (garsonierei) nr. 45, situată în C,-, Cămin 4B, județul D, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 24021/13.11.2001, definitivă și irevocabilă, Judecătoria Craiova a obligat-o pe pârâta SC SA, să-i vândă acesteia locuința.
Existenta dreptului său de proprietate a fost constatată prin sentința civilă nr. 4273/26.04.2005 a Judecătoriei Craiova și a plătit prețul de 10.500.000 lei, suma fiind consemnată la CEC pe numele și la dispoziția fostului proprietar.
Ministerul Finanțelor Publice a înființat sechestru asigurător asupra camerei nr. 45, pentru executarea datoriei bugetare a debitoarei SC SA. deși camera este proprietatea reclamantei.
Prin sentința civilă nr.10072/02.07.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în luna iulie 2003 fost notat în cartea funciară nr. 30180 localității C, sechestrul instituit de C asupra camerei nr.45 ce constituie locuința reclamantului.
Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu prin nr 4273/26.04.2005 a Judecătoriei Craiova, deci ulterior sechestrării imobilului, astfel că l-a dobândit cu sarcini. Cum, la data dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, acesta era sechestrat legal, instanța a constatat că nu s-au schimbat împrejurările, înscrierea în a sechestrului corespunzând realității, motiv pentru care, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.36 din Legea 7/1996, prima instanță a respins cererea.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apel, față de modificările aduse prin 266/2007, s-a dispus citarea în calitate de intimat a Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii.
Prin decizia civilă 213 din 18 aprilie 2008 Tribunalului Doljs -a admis apelul, s-a schimbat în tot sentința civilă atacată, în sensul că s-a radiat sechestrul înscris în Cartea Funciară asupra camerei 45 din Căminul 4B, situat în-.
Pentru se pronunța astfel tribunaul a reținut că vânzarea locuinței către reclamantă s-a făcut în temeiul unei hotărâri judecătorești, anterioară datei la care s-a înființat sechestrul și a unui act normativ, astfel că dispozițiile art. 37 din OG nr. 61/2002 (art. 125 din OG nr. 92/2003) care sancționează cu nulitatea înstrăinările ulterioare luării măsurii asiguratorii, nu sunt aplicabile.
In condițiile în care vânzarea s-a făcut silit de către instanță, cunoscându-se instituirea sechestrului, nulitatea absolută nu mai operează, iar opozabilitatea fată de terți rămâne fără efect juridic, ceea ce presupune că reclamantei, ca dobânditor de bună credință, în temeiul unei obligații legale constatată prin hotărâre judecătorească, nu i se poate opune existența unei măsuri asiguratorii asupra imobilului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor - Administrația Națională de Administrare Fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor D, motivând că măsura luată se întemeiază pe dispoz. art. 136 din codul d e procedură fiscală, care dă dreptul organelor de executare fiscală să pornească executarea silită atunci când debitorul nu plătește datoria către bugetul de stat.
S-a susținut că Cai nstituit sechestru la 31.11.2001 și nu a putut trece la evaluarea și valorificarea acestuia pentru că unitatea debitoare a intrat în faliment.
S-a criticat decizia arătându-se că nu au fost respectate cerințele art. 150 alin 6 proc.fiscală și, întrucât obligația fiscală nu a fost stinsă prin plată, sechestrul nu poate fi radiat iar creditorul bugetar poate urmări bunul în mâinile oricui s-ar afla.
S-a arătat, de asemenea, că nu au fost respectate prev. art. 34 și 36 din legea 7/1996.
Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Din modul în care instanțele de fond au analizat acțiunea și s-au pronunțat asupra ei rezultă că s-au pus în discuție prevederile art. 35 și 36 din legea 7/1996, care reglementează acțiunea pentru rectificarea cărții funciare. O astfel de calificare a acțiunii nu a fost criticată în recurs, dimpotrivă, recurenta și-a întemeiat o part din critici pe aceste prevederi, susținând că au fost greșit aplicate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile impuse de textul legal.
Potrivit art. 35 din legea 7/1996, se poate cere rectificarea cărții funciare în cazul în care cuprinsul acesteia nu mai corespunde cu situația reală a imobilului. Hotărârea pronunțată în apel a constatat, practic, faptul că înscrierea din cartea funciară nu mai corespunde situației actuale a imobilului, fiind în acest sens respectate prev. art. 36 punctul d) din legea 7/1996.
Instanța trebuie să se pronunțe dacă se poate menține înscrisă în cartea funciară măsura sechestrului asiguratoriu luată la cererea creditoarei administrația financiară, pentru datoria bugetară a fostului proprietar al imobilului sau dacă, dimpotrivă, actualul proprietar are dreptul să ceară radierea acestei înscrieri.
Reclamanta invocă faptul că între adevăratul proprietar al imobilului și creditorul care a solicitat înscrierea sechestrului nu există un raport obligațional.
La data când sechestrul a fost înscris în cartea funciară, iulie 2003, Judecătoria Craiova pronunțase sentința civilă nr. 24021/13.11.2001 prin care SC SA a fost obligată să vândă reclamantei locuința în litigiu, în executarea unei obligații legale, prevăzută de legea 85/1992.
Între vânzător și cumpărător nu s-a încheiat un act de vânzare cumpărare care să exprime voința concordantă a părților de vinde și, respectiv, cumpăra, ci s-a executat o obligație stabilită prin lege în sarcina unității deținătoare a locuinței. Existența dreptului de proprietate al cumpărătoarei a fost constatată prin hotărâre judecătorească pronunțată în anul 2005, adică după notarea sechestrului în cartea funciară.
La data când a fost înființat sechestrul asiguratoriu erau în vigoare dispoz. art. 33 din OG 61/2002, care dădeau dreptul creditorului bugetar de dispune ca măsură asiguratorie sechestrul asupra bunurilor mobile sau imobile proprietatea debitorului. Potrivit art. 37 din același act normativ, înscrierea sechestrului asigurator face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, dobândesc un drept asupra imobilului iar actele de dispoziție încheiate după înscrierea sechestrului în cartea funciară sunt lovite de nulitate.
La data formulării acțiunii, acest act normativ era înlocuit de codul d e procedură fiscală, care reglementează în capitolul VI din Titlul VIII măsurile asiguratorii, printre care sechestrul asiguratoriu (art. 125 alin 2), necesitatea înscrierii acestuia în cartea funciară (alin 7), opozabilitatea față de terți ( alin 8).
Opozabilitatea față de terți a sechestrului și nulitatea actelor de dispoziție efectuate după înscrierea lui au drept scop asigurarea executării creanței bugetare și lipsirea de efecte a actelor prin care debitorul bugetar și-ar crea sau mări o stare de insolvabilitate.
Creditorul bugetar nu poate invoca în favoarea sa aceste dispoziții în speță deoarece vânzarea locuinței către reclamantă s-a făcut în temeiul unui act normativ, obligația de a vinde fiind impusă anterior datei înscrierii sechestrului, de către instanța de judecată în sarcina debitorului bugetar, care nu avea posibilitatea de a se sustrage de la executarea obligației de a vinde și de a ignora puterea de lucru judecat a sentinței civile 24021/13.11.2001.
În aceste condiții reclamanta nu este numai un dobânditor de bună credință, ci și titularul unui drept legal de a cumpăra și nu i se poate opune existența unei măsuri asiguratorii asupra imobilului, luată după ce instanța a dispus vânzarea locuinței.
Recurenta a invocat faptul că sechestrul se poate ridica doar la cererea creditorului, după ce obligația fiscală a fost stinsă, potrivit art. 126 din codul d e procedură fiscală, însă această apărare este înlăturată de dreptul actualului proprietar al imobilului de a cere radierea din cartea funciară a mențiunilor care nu corespund realității, cât timp recurenta nu poate urmări silit locuința iar înstrăinarea nu poate fi lovită de nulitate în condițiile legii speciale.
Ca urmare, vânzarea locuinței către reclamantă nu s-a făcut cu scopul de a sustrage locuința de la urmărirea silită și nici nu a avut loc după ce sechestrul a fost aplicat, ci a fost dispusă prin hotărâre judecătorească anterior lunii iulie 2003, caz în care dispozițiile legislației fiscale mai sus arătate nu sunt aplicabile.
În consecință, apreciind că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor codului d e procedură fiscală, ale OG 61/2002 și ale art. 35 din legea 7/1996, hotărârea atacată fiind legală, iar motivele de recurs nu sunt întemeiate, potrivit art. 312. recursul se va respinge ca nefondat. Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII împotriva deciziei civile nr. 213 din 18 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta și pârâta PRIN LICHIDATOR
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./tehnored. -
2ex/22.09.2008
Jud. Apel,
Jud.fond-
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Paula Păun, Gabriela Ionescu
