Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1930/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI nr.1930
Ședința publică de la 3 octombrie 2008
JUDECĂTORI: Marilena Panait Cristina Pigui Vera Andrea
- - -
- - -
Grefieri -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1117 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P, nr.1,.138,.A,.2, județ
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 26 septembrie 2008 și apoi, pentru aceleași motive, pentru data de 3 octombrie 2008, dând următoarea decizie.
Curt e
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalul Prahova reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 10000 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pentru perioada 2004-2005, cu ocazia sărbătorilor de Paște 2005 și C 2004,2005, precum și sporul de 20 % pentru muncă în condiții deosebite, cota de participare la profitul anual pe perioada 2004-2006 și două salarii avute la data pensionării, cerând și actualizarea drepturilor în raport cu rata inflației, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul susținut că a fost salariat la SC SA până în luna martie 2006 și că potrivit art.168 alin.1 din CCM la nivel de societate, trebuia să beneficieze, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate pentru fiecare, drepturi ce nu i-au fost achitate pe perioada indicată.
A mai susținut reclamantul că deși lucra într-un loc de muncă având condiții deosebite și a beneficiat de spor de pericol până la 1.08.1996, ulterior nu i s-a mai aplicat acest spor, cu toate că nu i s-a schimbat nici meseria și nici locul de muncă, încălcându-se prevederi ale CCM, ce au fost indicate.
De asemenea, reclamantul a arătat că nu i-a fost acordată nici contravaloarea cotei de participare la profitul anual, aferentă anilor 2004-2006, potrivit art.139 alin.1 din CCM, acesta neprimind la pensionare nici suma echivalentă a patru salarii,conform art.161 alin.2 din CCM pe anul 2006, ci numai două salarii.
În drept, au fost invocate disp.art.166 Codul muncii, art.134 lit.c, art.139 alin.1, art.145 alin.5, art.161 alin.2, art.168 alin.1 din CCM.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune deoarece, potrivit disp. art. 283 alin. lit. e Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, iar pe fondul cauzei, a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că primele solicitate au fost incluse în salariul de bază, astfel că reclamantul nu mai poate solicita un drept salarial ce i-a fost plătit.
Pe parcursul procesului reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând care este cuantumul sumelor solicitate, totalizând 3042 lei, reprezentând suplimentări salariale de Paște 2005 și C 2004,2005 și cota de participare la profitul anual pe perioada 1.01.2005-14.03.2006, conform raportului de expertiză efectuat.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri și expertiză de specialitate salarizare-normare administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1117 din 4.04.2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta să plătească reclamantului suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorii de Paște și C pe perioada 2004 -2005 și beneficiul pe perioada 01.01.2005 - 14.03.2006, respectiv suma de 4230 lei, ce va fi actualizată conform indicelui de inflație începând cu data scadenței până la plata efectivă.
Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1350 lei cheltuieli de judecată.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut, cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune,că, așa cum rezultă din rezoluția de primire, cererea a fost înregistrată la data de 19.10.2007, în cadrul termenului de prescripție de 3 ani prev. de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, obiectul acțiunii constituindu-l plata drepturilor salariale astfel că, baza art. 137.pr.civ. a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, tribunalul constatat că acțiunea este întemeiată, reținând, în esență, că reclamantul a fost încadrat la societatea pârâtă, iar în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2004 se prevede, în cuprinsul art. 168, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C, că angajații SN SA urmează a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA, menționându-se la alin.2 al art.168 că pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază, prevederile art.168 alin.1 fiind preluate si în CCM pe anii 2005, 2006.
A mai reținut instanța că pârâta nu a făcut dovada achitării acestor drepturi sau includerii lor în salariul de bază nefăcând nici dovada achitării cotei de participare la profitul anual conform CCM, motiv pentru care, având în vedere și expertiza întocmită în cauză, instanța a admis acțiunea precizată în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat recurs, pe care ulterior l-a dezvoltat, criticând soluția ca netemeinică și nelegală, invocând disp.art.304 pct.9 și art. 3041Cod pr. civilă.
Sub aspectul capătului de cerere referitor la suplimentările salariale pentru primele de Paște și C, recurenta a susținut că acestea sunt prescrise,în raport de art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, iar pe fond, s-a arătat că acestea au fost incluse în salariul lunar de bază al fiecărui angajat fără a fi individualizate distinct, astfel că reclamantul și-a primit drepturile bănești care i-au fost în mod injust acordate din nou de instanța fondului, deși acesta le-a încasat anual, începând cu anul 2003.
Prima instanță a pronunțat deci o hotărâre greșită sub acest aspect, interpretând eronat dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă, invocându-se și disp.art 977 Cod civil, privitoare la interpretarea contractelor, la care s-a făcut referire.
Pentru capătul de cerere privind acordarea beneficiilor reprezentând cota din profitul societății, recurenta a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului, prematurității și prescripției.
S-a arătat în susținerea acestor excepții că reclamantul nu are calitate procesuală activă fiindcă părți în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte și salariații pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentați de sindicatul legal constituit.
Invocând dreptul prevăzut în art.139 din contractul colectiv de muncă, salariații nu pot să acționeze individual deoarece nu sunt titularii dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Recurenta a criticat sentința și prin prisma excepției prematurității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că atât cota de participare la profit, cât și modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere a acesteia între salariați trebuiau negociate ori neîndeplinirea acestei cerințe atrage sancțiunea respingerii acțiunii ca prematur formulate.
Sub aspectul celei de a treia excepții - a prescripției dreptului material la acțiune, recurenta a arătat că în cauză erau incidente prevederile art.283 lit.e din Codul muncii, termenul în care reclamantul avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani, așa cum greșit s-a reținut de instanța de fond.
Pe fond, s-a susținut că este neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea cotei de participare la profitul anual întrucât art.139 din contractul colectiv de muncă nu creează un drept,ci doar o vocație, o posibilitate a salariaților SC SA de a beneficia de cota de participare la profitul anual al societății.
Chiar și în situația în care dreptul salariaților de a primi o cotă parte din beneficiul realizat anual de societate ar fi considerat că există, el este afectat de condiție suspensivă dublă (mixtă sau complexă) privind existența unui profit la finele fiecărui an și obligativitatea negocierii cu organizația sindicală reprezentativă a salariaților, ambele nefiind îndeplinite în cauză.
S-a mai susținut că există o incompatibilitate între pretențiile reclamantului și dispozițiile Legii nr.31/1990 cu privire la societățile comerciale, la care s-a făcut referire și că în cauză nu pot fi aplicate prevederile OG nr 64/2001, pe baza cărora s-a calculat cota de participare la profitul anual, recurenta fiind o societate privatizată.
Recurenta-pârâtă a depus înscrisuri constând în soluții din practica judiciară în sensul celor susținute în calea de atac exercitată.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei însă, reprezentat fiind în instanță la termenul din 19 septembrie 2008, solicitat respingerea recursului ca nefondat, depunând la dosar și concluzii scrise, insoțite de practică judiciară constând în soluții pronunțate în spețe similare de diferite instanțe din țară.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Soluționând cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod pr.civilă, excepțiile invocate de recurentă, Curtea constată că niciuna dintre acestea nu este întemeiată și drept urmare, vor fi respinse pentru următoarele argumente:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamantul a indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor sale pentru fiecare petit din acțiune, cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că acesta are calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-a cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile sale de muncă cu unitatea angajatoare.
Prin invocarea excepției de prematuritate, recurenta-pârâtă își invocă de fapt propria sa culpă, deoarece atât inițiativa negocierilor, cât și obligația organizării lor aparțin patronatului, conform Legii 130/1996 republicată.
Chiar recurenta a susținut prin motivele de recurs că art.139 din CCM dă naștere în patrimoniul salariaților la un drept al cărui conținut constă strict în posibilitatea acestora de a solicita demararea negocierilor cu privire la stabilirea dreptului de participare la cota din profitul anual.
În egală măsură însă, pretinsa prematuritate a acțiunii așa cum a fost susținută de recurentă se referă la inexistența dreptului însuși al salariaților și implicit și al intimatului-reclamant, la profitul anual al societății.
S-a arătat că în termenii art.139 din, participarea salariaților la profitul anual al societății este enunțată ca o vocație, o posibilitate care nu naște în sarcina recurentei vreo obligație de executat corelativă dreptului pretins de reclamant.
În plus, s-a mai argumentat tot în sprijinul aceleiași excepții că existența unui eventual drept la profitul anual al societății este condiționată de negocierea cu SA, niciuna dintre aceste cerințe nefiind îndeplinită până la data introducerii acțiunii de către reclamant.
Curtea constată că sub aspectele relevate de recurentă, excepția de prematuritate nu se justifică.
Pentru ca o cerere de chemare în judecată să fie prematur introdusă, este decisiv ca o procedură prealabilă, reglementată expres ori un termen prevăzut în condiții de accesibilitate și previzibilitate să fie parcurse cu necesitate de cel care se adresează instanțelor judecătorești, înainte de înregistrarea acțiunii.
În cauză, acțiunea reclamantului de a pretinde în calitate de salariat, anumite categorii de drepturi bănești de la societatea angajatoare, nu este condiționată de parcurgerea vreunei proceduri prealabile ori împlinirea vreunui termen sau condiții, așa încât cererea formulată să fie considerată prematur introdusă la prima instanță.
Nici excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de recurentă nu este întemeiată, întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat-cum sunt si drepturile solicitate cu titlu de cota de participare la profitul anual, termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus, dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă,între care și drepturile salariale.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora si nu poate fi primită susținerea că nu ar fi vorba de venituri salariale atunci cand vorbim de cota de participare a salariaților la profitul anual.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei privitoare la acordarea suplimentărilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis cererea referitoare la obligarea pârâtei la plata primelor de Paște și C pe perioada solicitată de reclamant, obligația plății respectivelor drepturi către reclamant fiind legal și temeinic stabilită de instanța fondului pe baza expertizei contabile salarizare care a calculat echivalentul sumelor cuvenite reclamantului la valoarea totală netă actualizată de 2137 lei.
Recurenta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză sub acest aspect, iar cuantumul drepturilor datorate cu acest titlu a fost determinat de expertul desemnat de instanța de fond ținând cont chiar de adresele eliberate de societatea recurentă privind nivelul salariului de bază mediu pe societate, pe perioada 2003-2007.
În privința capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat și plata cotei de participare la profitul anual al societății, Curtea constată că prima instanță, interpretând greșit dispozițiile art.139 din, a admis acest capăt de cerere acordându-i reclamantului, cu acest titlu, drepturi bănești evaluate de același raport de expertiză la suma totală de 905 lei.
În formularea din, art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual, cât și modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere între salariații SA vor fi stabilite prin negociere cu.
Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind dublu condiționată de înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referință ce face obiectul litigiului (anii 2005, 2006); negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
În mod greșit, expertiza efectuată în cauză și însușită de instanța fondului a stabilit că temeiul legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societății îl constituie OG 64/2001, cu modificările ulterioare,căci acest act normativ privește exclusiv repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la regiile autonome dacă acestea s-au angajat și au stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli obligația de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaților lor în relație cu acestea, situație în care se pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net,așa cum se prevede în art.1 alin.1din actul normativ sus-citat.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea recurentă SC SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii, conform art.178 și art.183 din aceste acte normative, rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la beneficiul (profitul) net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății,iar nu distribuirea lui.
Așa fiind, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate de recurentă și, constatând că în cauză este incident cazul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în temeiul art.312 alin.1 din același cod, va admite recursul, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința recurată în sensul că va reduce suma totală datorată de pârâtă la 2137 lei net, înlăturând ca neîntemeiată obligația pârâtei la plata sumei de 905 lei, ce reprezintă cota de participare la profitul anual al societății și menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1117 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-,.138,.A,.2, județ P și în consecință:
Respinge excepțiile invocate de recurentă ca neîntemeiate.
Modifică în parte sentința în sensul că reduce suma totală datorată de recurenta-pârâtă intimatului-reclamant la 2137 lei net, înlăturând obligarea acesteia la plata sumei de 905 lei net către intimatul-reclamant reprezentând cotă de participare la profitul anual.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 octombrie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait Cristina Pigui Vera Andrea
- - - - ---
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
3 ex. /FA
2008-10-31
Trib.P nr-
Președinte:Marilena Panait Cristina Pigui Vera AndreaJudecători:Marilena Panait Cristina Pigui Vera Andrea
