Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2598/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2032/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2598/
Ședința din ședința publică de la 22.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, ( și ). împotriva sentinței civile nr.284/13.11.2008 pronunțate de Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Curții de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr-(5487/2008) în contradictoriu cu intimații-pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 09.04.2009, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsa părților, Curtea reține cauza în pronunțare.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.284/13.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele, (fostă ), în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminări.
În considerente a reținut că reclamantele, judecători în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 B, au solicitat obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Curtea de Apel București la plata drepturilor bănești constând în acordarea creșterilor salariale prevăzute pentru anul 2007 în OG nr.10/2007.
Concret, reclamantele au solicitat să se constate că acest act normativ care are domeniu de aplicare stabilit de legiuitor în privința salarizării unor categorii profesionale bine definite (personal bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 și personal salarizat în baza Legii nr.154/1998, precum și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică) li se aplică și lor pe motiv că s-ar crea o nejustificată și disproporționată discriminare între categorii profesionale aflate în situații identice.
Or, această argumentație propusă de reclamante este greșită câtă vreme fiecare dintre categoriile profesionale menționate sunt salarizate în baza unei legi speciale, în baza unui statut propriu.
Așadar, deși toți se includ categoriei de bugetari în sens larg, adică persoane salarizate din fonduri alocate din bugetul de stat, iar nu din fonduri private, nu se poate susține că între aceste persoane există identitate sub aspectul salarizării, pentru că nu se găsesc în aceeași situație. Magistrații, ca și categorie de persoane salarizate din bugetul de stat, beneficiază de salarizare în baza legii speciale, la fel cum și personalul contractual bugetar, precum și personalul care ocupă funcții de demnitate publică beneficiază de salarizare în baza OUG nr.24/2000 respectiv a legii speciale nr.154/1998,
Prin urmare, fiecare din această categorie este salarizată din aceeași sursă, dar diferit, pornindu-se de la importanța muncii prestate, de la răspunderea și complexitatea activității, de la interdicțiile stabilite prin lege.
Legiuitorul are așadar atributul de a majora salariul fiecărei categorii, de a acorda sporuri sau indexări, pe rațiuni justificate, de moment, între care poate fi și aceea a unui salariu inferior față de puterea de cumpărare a monedei naționale. În atare situație, indexările acordate la nivelul anului 2007 diferitelor categorii de bugetari, mai puțin magistraților, sunt justificate în fiecare caz în parte și nu pot fi extinse prin analogie situației magistraților. Aceștia din urmă nu pot pretinde existența unei discriminări în privința lor pe motiv că nu au fost beneficiarii vreunui act normativ care să acopere prin intermediul indexării creșterea prețurilor, tarifelor și inflația, pentru că nu se găsesc în situație comparabilă cu ceilalți bugetari. A accepta teza contrară, ar însemna acceptarea raționamentului potrivit căruia, toate celelalte categorii de bugetari ar putea invoca discriminarea lor față de categoria magistraților sau oricărei alte categorii de bugetari, ceea ce nu poate fi primit.
Curtea mai notează că simpla apartenență a magistraților la categoria socială a salariaților bugetari nu constituie o situație premisă pentru a se constata că se găsesc în situație comparabilă cu cei care au recunoscute prin legile de salarizare speciale drepturi bănești suplimentare, iar nu fundamentale, constând în indexări față de indicele de inflație. Așadar, nu este îndeplinită în cauză nici condiția încălcării vreunui drept al omului sau a vreunei libertăți fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Așadar, numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată este un drept fundamental care nu poate fi restrâns salariatului, iar nu și indexarea acestuia în conformitate cu devalorizarea monetară.
Aceasta este și practica Curții Constituționale care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Nu trebuie neglijat totodată, că prin Deciziile nr.818/2008, nr.819/2008 ale Curții Constituționale pronunțate la data de 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008, obligatorie pentru instanțe, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții "sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Or, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norma juridică, de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003, cât și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Toate aceste argumente conduc cu certitudine la concluzia că interpretarea dispozițiilor art.2 și ale art.11 din OG nr.137/2000, în sensul menționat sunt neconstituționale, realizând transformarea instanțelor de judecată în autoritate legiuitoare, prin eludarea textelor constituționale la care s-a făcut referire mai sus.
Pentru aspectele de fapt și de drept redate, în baza art.2, art.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, Curtea a respins acțiunea ca neîntemeiată, pretențiile titularilor acestor cereri neavând nici un temei legal, drepturile salariale ale acestora fiind stabilite prin lege specială, în conformitate cu conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs
recurentele, (fostă ), căile de atac fiind înregistrate pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție - Secția Civilă pentru Proprietate Intelectuală sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că împotriva sentinței civile nr.284/13.11.2008 pronunțata de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a -a Civila și pentru Cauze privind Conflicte de Munca și Asigurări Sociale în dosarul nr- prin care prin care recurentele au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimații Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, B, Ministerul Justiției TRIBUNALUL BUCUREȘTI și Curtea de APEL BUCUREȘTI prin care se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate iar, pe fond, să se dispună obligarea intimaților:
1) -să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând creșterile salariale prevăzute de nr.OG 10/2007, la art. 1 alin.1, începând cu 1 ianuarie 2007 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, actualizate la data plății efective, în trei etape, astfel:
- cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
- cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;
- cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007;
2) - efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă; 3) - Intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare sumelor neîncasate.
Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal și a fost data cu aplicarea greșita a legii.
Prin sentința atacata Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins ca neîntemeiata acțiunea cu motivarea că drepturile salariale ale recurentelor sunt stabilite printr-o lege speciala, separat de alte categorii de bugetari, indexările acordate acestora la nivelul anului 2007 sunt justificate în fiecare caz în parte și nu pot fi extinse prin analogie situației magistraților, care nu pot pretinde existenta unei discriminări pentru că nu se găsesc într-o situație comparabilă cu ceilalți bugetari.
În soluționarea recursului recurentele solicită să se aibă în vedere prevederile Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, conform cărora tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile, nu neapărat similare. Recurentele fac parte din categoria personalului bugetar și, ca efect a prestării muncii, recurentele aveau dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, cum ar fi cele care decurg din devalorizarea monedei naționale, creșterea indicelui prețurilor bunurilor de consum sau creșterea ratei inflație precum și dreptul la un tratament egal, nediscriminatoriu în materie de salarizare.
Deci, sub aceste aspecte, este de necontestat că recurentele se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Prin acte normative succesive, personalul din sistemul bugetar a beneficia în anul 2007, ca și în anii anteriori, de majorările anuale. Astfel, s-au acordat majorări salariale următoarelor categorii socio-profesionale: demnitari (art.----- din nr.OG 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din nr.OG 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin.3 din OG nr.10/2007); personalului din unitățile de cult religios (art.19 din OG nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr.27/2007); personalul contract din unitățile bugetare (art. 1 din nr.OG10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din nr.OG8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar
( art. 1 din nr.OG 1/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale din străinătate (art. 1 din nr.OG 16/2007); funcționarilor publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din nr.OG 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din OG nr. 20/2007).
Din expunerile de motive ale acestor acte normative, întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și art. 6 din Legea nr. 52/2003, rezultă că, adoptarea lor s-a fundamentat, în esență, pe necesitatea acordării majorărilor salariale, în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007, față de anul 2006, precum și pe tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Așadar, acordarea acestor creșteri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale mai scăzutei, în condițiile în care de majorări salariale au beneficiat, deopotrivă, demnitarii,personalul asimilat demnitarilor, judecătorii Curții Constituționale, membrii Curții de Conturi și alte categorii de personal bugetar cu venituri salariale ridicate.
Deși veniturile recurentelor, salarizate potrivit nr.OUG 27/2006, au fost afectate de creșterea indicelui prețurilor de consum și rata inflației în același mod ca și veniturile celorlalți salariați bugetari, acestora nu Ii s-au acordat majorări salariale în anul 2007. Este adevărat că, în anul 2007, ca urmare a adoptării Legii nr. 45/2007, veniturile salariale ale magistraților au crescut, însă creșterea drepturilor salariale a fost consecința reintroducerii sporului de vechime. În acest context, este inadmisibilă operarea unei noi discriminări, constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării efectelor rodării nivelului real al salariilor, datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației, sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente, cea a neacordării sporului de vechime.
În aplicarea principiului egalității de tratament în salarizare, se impune ca persoanele aflate în aceeași situație, a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorate creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, să beneficieze de același drept, respectiv de majorarea drepturilor salariale pentru contractarea acestor efecte.
Recurentele, fiind într-o situație identică cu celelalte categorii de bugetari, primind un salariu a cărui valoare reală a fost erodată de inflație, nu pot fi tratate diferit, în mod discriminatoriu, prin creșterea neacordarea majorărilor salariale anuale pentru 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii recurentelor, doar apartenența la o anumită categorie socio-profesională neputând constitui un temei al aplicării tratamentului diferențiat.
Singurele elemente și obiective, care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare, sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă. Trebuie subliniat că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul sau indemnizația de bază, care reprezintă parte fixă a salariului, nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, are întotdeauna au obiective și elemente specifice de acordare.
Se desprinde concluzia că, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, recurentele sunt în mod evident discriminate, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică ce fundamentează și generează adaosul salarial pentru restul personalului bugetar.
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. i) din nr.OG 137/2000, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din același act normativ, la stabilirea existenței unei discriminări nu se au în vedere doar criteriile enumerate limitativ în text, ci și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de calitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Mai mult, alin. 3 prevede că sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, vederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Prin urmare, recurentele solicită ca reținând existența unei discriminări în ceea ce privește acordarea majorării salariale anuale, să se constate, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din nr.OG137/2000 coroborate cu dispozițiile art.269 din Codul muncii, recurentele sunt îndreptățite la plata despăgubirilor, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite, se vor aplica, prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art. 1 din nr.OG 10/2007, sumele urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective pentru a se asigura o reparație echitabilă și integrală a prejudiciului suferit discriminare.
Intimatul Ministerul Justitiei si Libertatilor a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile de demnitari din cadrul puterii legislative si executive, Curtea reține următoarele:
Recurentele sunt magistrati in cadrul Tribunalului B si au investit instanta de fond cu pretentiile acestora avand ca obiect despagubirile cuvenite ca urmare a discriminarii create prin neacordarea cresterilor salariale prevazute de OG nr.10/2007 pentru functionarii publici si alte categorii de personal bugetar.
Cu privire la existenta unei discriminari, Curtea retine dispozitiile art 2 din OG nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit carora "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice".
Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, cresterile salariale invocate de reclamante, prevazute de legislatie pentru categorii diferite de functionari sau salariati nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care magistratii nu desfășoară activitățile si atributiile stabilite pentru celelalte categorii de personal nu pot pretinde în mod fundamentat că depun o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini, oricum diferite față de cei care nu le au stabilite în fișa postului, nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Legiuitorul a înțeles să stabileasca drepturi salariale diferite, tocmai pentru ca atributiile si activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de magistrati.
De asemenea, dispozițiile legale care stabilesc aceste cresteri salariale nu contravin art.6 al.2 din Codul muncii, invocat de recurentii-reclamanți, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât față de specificul muncii diferit și de atribuțiile diferite cele două categorii de personal nu se află în aceeași situație.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a recurentilor-reclamanți constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru alte categorii profesionale deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textele de lege considerate discriminatorii.
În plus, recurentii-reclamanți nu aratacriteriul sau criteriile prevazutede lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrangerea ori înlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute în legislatia muncii.
Cu alte cuvinte, recurentii-reclamanți nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretenția acestora de a li se acorda cresterile salariale neprevăzute de lege în ceea ce-i privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamanților-recurenti nu s-a încălcat principiul salarizarii egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art 23 pct 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art 4 pct 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, recursul declarat de către recurentii, )., împotriva sentinței civile nr.284 din data de 13.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în contradictoriu cu intimatii STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI ȘI CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./24.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy
