Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 406/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 406/R-CM
Ședința publică din 03 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de reclamanții, G, G, A, G, G, împotriva sentinței civile nr.257/F-CM din 12 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimații-pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurenții-reclamanți și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, la dosar s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Consilier juridic pentru intimații-pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Constată că prin acțiune înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, iar ulterior, în baza nr.OUG75/2008, pe rolul Curții de APEL PITEȘTI, reclamanții, -, G, -, -, G, -, A, -, -, G, G, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să îi oblige pe pârâți să calculeze și să acorde reclamanților sporul pentru vechime în magistratură pe ultimii 3 ani, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța, precum și pentru viitor, actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, să se dispună înregistrarea în carnetele de muncă ale reclamanților a acestor drepturi bănești, să fie obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure fondurile bănești necesare plății drepturilor bănești, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, potrivit art.3 alin.2 din nr.OUG27/2006 și art.3 alin.1 din nr.OUG177/2002, art.2 alin.1 din Legea nr.50/1996 și art.2 alin.1 din nr.OG83/2000, indemnizația de încadrare se calculează prin înmulțirea valorii de referință cu coeficientul de multiplicare stabilit în funcție de nivelul instanțelor sau parchetelor și de funcția deținută de magistrat la care se adaugă vechimea în magistratură.
În prezent, conform art.3 alin.1 din nr.OUG27/2006, procurorii au dreptul la o indemnizație brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, care este definită în mod concret de acest articol. Textul de lege sus enunțat, consacră expres drept vechime în magistratură și perioada în care persoana salariată a îndeplinit funcția de jurisconsult, consilier juridic, notar, avocat, profesor în învățământul superior juridic, ofițer la poliția judiciară etc.
Or, în condițiile în care art.32 din nr.OUG27/2006 dispune că, judecătorul, procurorul personalul asimilat acestora și magistrații asistenți beneficiază și de drepturile stabilite în mod expres pentru aceștia printre alte acte normative speciale, urmează ca, în mod obligatoriu, dispozițiile să fie coroborate.
S-a menționat că solicitarea de față reprezintă un spor de salarizare distinct, care nu se confundă nici cu sporul de fidelitate prevăzut de legiuitor numai pentru funcția de procuror și judecător, nici cu sporul de vechime.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a chemat în garanție pe Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca, în situația în care acțiunea reclamanților va fi admisă, chematul în garanție, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare bugetară în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Același pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, motivat de faptul că potrivit art.36 alin.2 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției aprobată prin Legea nr.45/2007, competența soluționării cererilor revine Curții de Apel București.
De asemenea a solicitat respingerea acțiunii ca tardiv formulată, arătând că modul de stabilire a salariului pentru reclamanți a fost realizat prin Ordinul Procurorului General, iar contestarea acestui mod este susținut de Legea specială de salarizare incidentă în perioada supusă controlului judecătoresc, respectiv nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/2006. Termenul stabilit de cele două acte normative este de 15 zile de la data comunicării la organele de conducere ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împrejuare față de care acțiunea reclamanților este tardivă.
Pe fondul cauzei, acest pârât a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că sporul solicitat de reclamanți nu este cuprins în nici unul din actele normative invocate de către aceștia.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepției lipsei calității sale procesuale pasive și excepția inadmisibilității cerere de chemare în garanție.
Referitor la prima excepție, a susținut că se face o confuzie între acest pârât și Statul Român, pârâtul având atribuții clare, definite de dispozițiile art.19-35 din Legea nr.500/2002.
Privitor la cea de-a doua excepție, s-a arătat că doar Ministerul Public poate răspunde în cauză, acesta având atribuții clare privind salarizarea reclamanților, și nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.257/F-CM/12.12.2008 a fost repinsă acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate excepțiile invocate de pârâți, conform art.137 cod procedură civilă.
Astfel, curtea a apreciat că este nefondată excepția de necompetență materială, reținând că, deși Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, la fel ca reglementarea anterioară, omite să precizeze natura raportului juridic de muncă al acestora, este incontestabil că procurorii constituie o categorie distinctă de personal care se află în raporturi juridice de muncă cu autoritatea din care fac parte. Prin urmare, solicitarea reclamanților de a fi obligați angajatorii să le plătească sume de bani în directă legătură cu executarea atribuțiilor de serviciu și mai ales cu referire la unul din elementele esențiale ale raportului de muncă - indemnizație -, nu poate fi calificat decât ca un litigiu de muncă. De asemenea instanța a făcut trimitere la dispozițiile nr.OUG75/2008 care dau în competența Curților de Apel soluționarea în primă instanță a litigiilor privind drepturile bănești ale magistraților, concluzionând că acțiunea revine spre soluționare în primă instanță Curții de APEL PITEȘTI.
De asemenea curtea a apreciat că este nefondat excepția tardivității formulării acțiunii, deoarece reclamanții solicită drepturi bănești pe ultimii 3 ani, iar conform art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, iar conform art.3, termenul de prescripție este de 3 ani, în timp ce, potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. În plus, față de data la care a intrat în vigoare nr.OUG27/29 martie 2006, reclamanții se află înlăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de lege.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamanții solicită un presupus spor de vechime în magistratură care, în opinia lor, ar fi prevăzut de art.3 alin.1 din nr.OG27/2006, dar care nu ar fi cuantificat în mod separat de sporul de stabilitate ce este acordat în temeiul art.4 alin.1 din OG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007. Prin urmare, reclamanții solicită un spor inexistent.
Potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 din OG nr.27/2006, indemnizația de încadrare brută lunară este stabilită în raport de nivelul instanței și parchetului, funcția deținută și vechimea prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004 pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.
folosită de legiuitor pentru salarizarea procurorilor este indemnizația brută lunară care are două componente: valoarea de referință sectorială și coeficient de multiplicare variabil.
Astfel, problema invocată de către reclamanți este această variabilă a vechimii prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, care în opinia acestora trebuie adăugată la indemnizația de încadrare brută lunară.
Atâta timp cât legiuitorul nu a prevăzut un anume procent pentru vechimea în magistratură, nu a cuantificat sub forma unui spor această vechime, organul de aplicare a normei, respectiv Ministerul Public, nu poate să o facă de la sine putere.
A concluzionat curtea că, pentru perioada supusă controlului judecătoresc, cuantumul indemnizației de încadrare brută lunară a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile art.3 alin.1 din G nr.27/2006, în raport de nivelul Parchetului, de funcția deținută și vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ce face parte integrantă din acest act normativ.
La această indemnizație s-a adăugat majorarea care a fost calculată, după caz, în procentele prevăzute de art.4 alin.1 din aceeași ordonanță, însă, în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat asistent și altele. Cuvântul "numai" obligă luarea în considerare doar a vechimii în funcțiile precizate mai sus.
Așa după cum, de altfel, au precizat și reclamanții în acțiunea formulată, se solicită acordarea unui al treilea spor, în afară de sporul de stabilitate (fidelitate) și sporul de vechime, care nu este altfel prevăzut de către legiuitor și care reprezintă o adăugare la lege, motiv pentru care instanța a respins acțiunea.
În termen legal reclamanții au declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
Soluția pronunțată de instanța de fond este greșită, întrucât sporul pentru vechime în magistratură prevăzut de art.86 din Legea nr.303/2004 este un spor distinct de cel prevăzut pentru vechimea numai în funcția de procuror și judecător, de sporul de vechime și de coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa 1 a nr.OUG27/2006.
Sporul instituit de art.86 din Legea nr.303/2004, care trebuie aplicat la rezultatul obținut prin înmulțirea valorii de referință sectorială cu coeficienții de multiplicare, poate fi de 10%, 15%, 20% sau 30%, în funcție de vechimea în magistratură.
Analizând sentința recurată, în raport de critica formulată, Curtea constată că recursul este nefondat.
În acțiunea lor, reclamanții au solicitat acordarea "sporului pentru vechime în magistratură", apreciind că acesta li se cuvine în temeiul dispozițiilor art. 3 alin.1 din nr.OUG27/2006 și art.86 din Legea nr.303/2004.
Raționamentul reclamanților a pornit de la dispozițiile art.3 alin.1 din nr.OUG27/2006, conform cărora procurorii au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004. Au susținut reclamanții că acest text de lege trebuie coroborat cu dispozițiile art.86 din Legea nr.303/2004 potrivit cărora constituie vechime în magistratură perioada în care procurorul a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, judecător financiar etc.
Au concluzionat reclamanții că din coroborarea celor două texte de lege, rezultă că li se cuvine un spor pentru vechime în magistratură și că indemnizația de bază lunară a acestora se calculează prin înmulțirea valorii de referință cu coeficientul de multiplicare, iar rezultatul astfel obținut trebuie înmulțit cu sporul rezultat din calcularea vechimii în magistratură, spor ce poate fi de 10%, 15%, 20% și 30% în funcție de vechimea fiecărui reclamant. La această sumă finală urmează a se aplica celelalte sporuri prevăzute de legea de salarizare a procurorilor.
Instanța de fond a apreciat în mod întemeiat că reclamanții solicită practic un spor neprevăzut de legea de salarizare, nr.OUG27/2006, intitulat de aceștia "spor pentru vechime în magistratură".
Este adevărat că potrivit art.3 alin.1 din nr.OUG27/2006, cuantumul indemnizației de încadrare brută lunară a magistraților se stabilește în raport de nivelul parchetului, de funcția deținută și de vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, însă cele două texte de lege, coroborate, nu instituie un spor de vechime în magistratură, așa cum pretind reclamanții. Art.3 alin.1 din nr.OUG27/2006 arată doar principiile de salarizare a magistraților, cuprinzând elementele care sunt avute în vedere la stabilirea cuantumului indemnizațiilor de încadrare.
Sporurile acordate procurorilor sunt cele expres prevăzute de legea de salarizare: sporul de vechime în muncă prevăzut de art.41din nr.OUG27/2006, sporul de fidelitate (stabilitate) instituit de art.4 din același act normativ, sporul de 15% de confidențialitate, sporul de 15% pentru condiții vătămătoare prevăzut de art.7 din nr.OUG27/2006 și sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică instituit de art.47 din Legea nr.50/1996.
Ca atare, numai aceste sporuri pot fi acordate reclamanților, iar prin acordarea și a acestui "spor de vechime în magistratură" instanțele și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, așa cum corect a reținut și prima instanță.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este corectă și că în speță nu se regăsește nici unul dintre motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, situație față de care, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, G, G, A, G, G, împotriva sentinței civile nr.257/F-CM din 12 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. /6.03.2009
GM/2 ex.
Jud. fond:
-
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
