Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 569/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 569
Ședința publică din 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Mihail Decean
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 79/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, Liga, (), și, pârâții intimați Guvernul României, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Timiș, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza este lăsată în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 79/27.05.2008, Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de reclamanții, Liga, (), și împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Guvernul României, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Timiș, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a obligat pârâții la plata drepturilor reprezentând diferențe salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu 01.01.2007; 2% începând cu 01.04.2007 și 11% începând cu 01.10.2007.
Totodată, s-a respins acțiunea formulată împotriva pârâților Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, reținând că nu există nici un raport de obligație direct față de reclamanți în legătură cu plata drepturilor salariale, chemarea în judecată a emitentului actului normativ nu se justifică, după cum nu este admisibilă nici cererea privind obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata majorărilor salariale.
Referitor la fondul cauzei, s-a stabilit că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile bugetare, finanțate de la bugetul de stat, având funcția de magistrați în cadrul Judecătoriei Oravița iar raporturile juridice de muncă ale acestora sunt supuse dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 Codul muncii.
Astfel, reclamanții prestează o muncă față de care au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare, astfel cum prevede legislația muncii.
Printr-o serie de acte normative, personalul din sistemul bugetar a beneficiat de majorări salariale anuale pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale, constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Majorările respective au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind exemplificate categoriile de personal bugetar cărora li s-au aplicat acele majorări și indexări salariale, iar criteriul acordării acelor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanții nu au beneficiat de acele adaosuri salariale aferente anului 2007, iar omisiunea de a li se acorda acele drepturi se răsfrânge mai pregnant asupra acestora, întrucât nu pot obține alte venituri decât cele salariale.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art. 6 alin. 2 Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală iar dispozițiile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevăd faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nicio discriminare la un salariu egal pentru muncă egală iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților s-a apreciat a fi procentele de majorări prevăzute de art. 1 din nr.OG 10/2007, iar acordarea acestora nu reprezintă o adăugare la lege, ci aplicarea dispozițiilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația de plată a drepturilor bănești reprezintă o obligație solidară, izvorâtă din dispozițiile art. 44, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 304/2004 raportate la dispozițiile nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006, potrivit cărora pârâții sunt ordonatori de credite (principal, secundar, terțiar), iar plata drepturilor bănești către reclamanți nu se poate realiza decât cu aprobarea prealabilă a acestora.
Cererea privind actualizarea prejudiciului a fost apreciată întemeiată, conform art. 1082 cod civil raportat la art. 161 alin. 4 Codul muncii, sens în care s-a aplicat indicele de inflație la creanța stabilită.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea recursurilor, modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
În recursul declarat, Ministerul Justiției și Libertăților a criticat sentința pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că hotărârea este nelegală, întrucât instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, hotărând în favoarea reclamanților în mod exhaustiv majorările solicitate, adăugându-se în acest mod la legea specială de salarizare a magistraților (G nr. 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007), precum și greșita reținere a stării de tratament discriminatoriu al reclamanților, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din G nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Hotărârea este nelegală prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât instituirea acestor drepturi în beneficiul reclamanților reprezintă o problemă de legiferare, ceea ce nu există, iar prevederile art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
Așa cum a statuat constant instanța europeană, orice diferență de tratament nu semnifică în mod automat încălcarea art. 14 din Convenție, ci se impune stabilirea unui tratament preferențial, distinct între situații analoage sau comparabile și o astfel de distincție să nu-și găsească vreo justificare obiectivă sau rezonabilă.
În speță, nu este vorba despre o situație comparabilă și nici analogă între magistrați și alte categorii de personal din sectorul bugetar.
Examinând recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art. 304 pct. 4, 7 și 9 Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Sânnicolau M, aflându-se într-un raport juridic de muncă, guvernat de legislația muncii, întrucât prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a,art. alin. 2 lit.c și lit.f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Codul muncii.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanele care se află în aceeași situație(a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Reclamanții se află într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din cadrul unităților bugetare, sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferențiat față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor de la acordarea adaosurilor salariale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același:creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Tribunalul nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu a intrat în sfera puterii legiuitoare, cum neîntemeiat susține recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, întrucât prin analiza situației în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale nu se înlătură și nici nu se anulează anumite dispoziții legale, după cum nici nu se adaugă la lege, ci s-a constat că reclamanții sunt îndreptățiți a beneficia de dispozițiile cuprinse în legislația muncii, astfel cum au fost analizate mai sus, precum și legislația CEDO raportat la categoriile socio-profesională din care fac parte și munca pe care o prestează.
Prin neaplicarea adaosurilor salariale reprezentând majorări și indexări aplicate salariilor începând cu 01.01.2007, astfel cum au fost solicitate de către reclamanți, pârâții sunt culpabili în producerea unui prejudiciu pentru reclamanți, constând în primirea unui salariu mai mic față de criteriul avut în vedere de către legiuitor în aplicarea acelor majorări și indexări, și anume: creșterea indicelui prețului de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Motivul de recurs prevăzut la pct. 7 art. 304, nu se regăsește în hotărârea recurată, observându-se că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, motivele nefiind contradictorii sau străine de natura pricinii. Astfel, motivarea este clară, precisă, răspunzând în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de reclamanți și respectiv la apărările pârâților, conducând în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.
În considerarea celor de mai sus, cum sentința este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate și cum în cauză nu sunt date nici alte motive de nulitate a hotărârii, ce s-ar putea invoca din oficiu, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 79/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 15.05.2009
Tehnored /15.05. 2009/2 ex
Prima instanță: și -Trib.
Președinte:Mihail DeceanJudecători:Mihail Decean, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu
