Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 699/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 699/R-CM
Ședința publică din 07 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Veronica
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantele și, împotriva sentinței civile nr.83 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentele-reclamante și și intimata-pârâtă Comuna C - prin primar.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 29 iulie 2008, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâta Comuna C, prin primar, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr.142/1998, sume care nu au fost acordate în perioada anilor 2005-2008 și pentru care s-a solicitat indexarea cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data punerii la dispoziția fiecărei reclamante a tichetelor de masă la care sunt îndreptățite în funcție de perioada în care au desfășurat activitate.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că sunt angajate în cadrul Primăriei comunei C, județul V și că, în această calitate, ar fi trebuit să beneficieze de prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 potrivit cărora salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane fizice sau juridice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportate integral pe costuri de angajator.
Reclamantele au susținut că nu le-au fost acordate drepturile bănești prevăzute de dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, deoarece s-a invocat lipsa fondurilor.
S-a susținut că sumele de bani cerute prin acțiune se plătesc în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori și că, aceasta presupune că pârâta avea obligația să prevadă în bugetul de venituri și cheltuieli sumele necesare acoperirii acestor drepturi.
S-a invocat și faptul că acordarea tichetelor de masă nu reprezintă o facultate, ci o obligație prevăzută de lege.
Reclamantele au susținut că, potrivit principiului aplicării unitare a legii în timp și spațiu, aceasta se aplică în mod nediscriminatoriu pentru toate persoanele aflate în aceeași situație, potrivit principiului egalității în profesie și al relațiilor de muncă prevăzut de dreptul internațional al muncii.
Prin acordarea tichetelor de masă reclamantelor li se asigură o protecție privind securitatea muncii, constând în posibilitatea de a-și asigura hrana zilnică la locurile de muncă, în condițiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a oferi cele necesare pentru asigurarea hranei zilnice.
S-a învederat în motivarea acțiunii și faptul că există salariați din alte domenii ale sectoarelor bugetare care beneficiază de tichete de masă, iar acest aspect reprezintă o discriminare între salariații din sectorul bugetar din punct de vedere al exercitării dreptului la măsuri de protecție socială, încălcându-se astfel dispozițiile art.41 alin.2, art.53 din Constituție, art.5 alin.3 Codul muncii și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzic orice discriminare între salariații din același sector de activitate.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.83 din 26 ianuarie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamante.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că potrivit art.1 din Legea nr.142/1998, s-a instituit nu o obligație în sarcina angajatorului de a acorda tichete de masă salariaților lui, ci o posibilitate a acordării acestora cu condiția prevăzută în mod expres de lege, de a exista prevederi bugetare cu privire la alocarea fondurilor necesare efectuării unor astfel de plăți, fie în legea bugetului de stat, fie în bugetele locale.
Pentru perioada dedusă judecății, nu au existat prevederi bugetare cu privire la acordarea tichetelor de masă.
Lipsa prevederilor bugetare la nivelul bugetelor locale cu privire la acordarea tichetelor de masă nu este însă singulară, ci aceeași prevedere se regăsește în legea bugetului de stat aplicabilă pentru fiecare dintre anii deduși judecății.
Tribunalul a reținut de asemenea că potrivit dispozițiilor art.40 din Legea nr.511/2004, ale art.24 din Legea nr.379/2005, ale Legii nr.486/2006 și ale Legii nr.388/2007, în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Față de această prevedere expresă din legile bugetului de stat, reclamantele nu puteau să beneficieze pe perioada dedusă judecății de tichetele de masă.
Pe de altă parte, s-a reținut că în considerentele deciziei nr.297/11 martie 2008 pronunțată de Curtea Constituțională, decizie general obligatorie, prin care s-a respins excepția de neconstituționale a dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prevederile legale menționate instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocație individuală de hrană acordată, în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligație legală a angajatorilor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamantele și.
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât în mod nejustificat li s-a respins acțiunea formulată pentru plata contravalorii tichetelor de masă de către angajator, fără a se avea în vedere că sunt angajate ale Primăriei comunei C, județul V și în această calitate trebuie să beneficieze de prevederile Legii nr.142/1998, potrivit cărora salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane fizice sau juridice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană suportată integral pe costuri de angajator.
Întrucât acest drept s-a acordat și salariaților de la alte unități din sectorul bugetar, făcându-se o discriminare între aceștia și reclamante, instanța de fond trebuia să admită acțiunea formulată, cu atât mai mult cu cât primăria a fost de acord cu achitarea contravalorii acestora în limita veniturilor proprii de la buget.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă.
Recursul declarat de reclamante este nefondat.
În mod corect instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamante, reținând că prevederile art.1 din Legea nr.142/1998 nu instituie o obligație în sarcina angajatorului de a suporta pentru salariații săi alocația individuală de hrană.
Prin această lege a fost reglementată posibilitatea acordării tichetelor de masă de către angajatori salariaților săi, însă potrivit art.1 tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.
Tichetele se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă în urma negocierii dintre angajatori și organizațiile sindicale, iar potrivit art.2 din Normele de aplicare a legii, clauzele respective trebuie să prevadă numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetului, numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie, criteriile de selecție pentru cei care le primesc.
În consecință, acordarea tichetelor de masă este în primul rând o posibilitate a angajatorului și nu o obligație imperativă, pentru că echivalentul acestora se suportă integral din fondurile angajatorului care trebuie să aibă prevăzut în bugetele de stat sumele cu această destinație.
În al doilea rând acordarea tichetelor de masă se face după o anumită metodologie care prevede numărul salariaților îndreptățiți, valoarea nominală a tichetului, criteriile de selecție etc. de unde se deduce că nu toți salariații beneficiază de ele.
Deosebit, tichetele se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă în urma negocierii dintre angajatori și sindicate sau reprezentanții acestora, după caz.
În consecință, neprevederea în bugetului de stat și instituirea posibilității de apreciere a angajatorului sunt argumente pentru considerarea injusteții pretențiilor formulate.
De altfel, și în considerentele deciziei nr.297/11 martie 2008 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, s-a reținut că prin aceste prevederi nu au fost încălcate prevederile art.41 alin.2 din Constituție referitoare la protecția socială a muncii deoarece acordarea acestor tichete nu constituie o măsură de protecție socială în sensul celor prevăzute de textul Constituției, reținându-se că prevederile constituționale vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu identitatea de tratament juridic privind aplicarea unor măsuri indiferent de natura lor.
Curtea a reținut de asemenea, prin raportare la dispozițiile art.53 din Constituție, că acestea nu sunt relevante în cauză deoarece nu privesc restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, ci instituie doar posibilitatea luării de către angajatori, în anumite limite, a unor măsuri specifice.
Ca atare, pentru personalul din cadrul Comunei C nu există reglementări normative specifice care să prevadă aceste drepturi, iar referirea la Constituție și la dispoziții internaționale pentru a justifica pretinsa discriminare ori restrângere a unor drepturi nu are nicio legătură cu obiectul cauzei, devreme ce legiuitorul nu a prevăzut decât posibilitatea acordării tichetelor de masă ca drepturi suplimentare, și nu obligație imperativă în acest sens.
Față de cele arătate recursul declarat de reclamante este neîntemeiat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele și, împotriva sentinței civile nr.83 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta COMUNA C, prin primar, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./09.04.2009
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Veronica
