Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2051/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 2051
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu
Judecător - - -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,--14, sector 5 șiParchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI,- A, județul P, împotriva sentinței civile nr.1274 din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți(), -, ambele cu domiciliile alese la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște,-, județul D și intimații-pârâțiStatul Român - prin,-, sector 5,Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1 șiParchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei au fost depuse note de ședință, formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin care se solicită judecarea cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că recurenții -pârâți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare, pronunță următoarea hotărâre:
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr-, reclamantele - și () au chemat în judecată pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și D B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, începând cu data de 01 august 2008 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și să fie obligat pârâtul să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate, precum și obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea ordinului de salarizare.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că au fost numite în funcția de procurori stagiari la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 658/03.07.2008 și îndeplinesc această funcție începând cu data de 01.08.2008 și în conformitate cu dispozițiile art. 47 din Legea nr. nr. 50/1996, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază; în susținerea celor mai sus menționate este și soluția Înaltei Curți de casație și Justiție, care s-a pronunțat prin Decizia nr. 21/10.03.2008, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D formulat întâmpinare, prin invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia întrucât este un terț care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantelor, neavând raporturi de muncă cu acestea.
Și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantelor ca inadmisibilă, apreciind că instanța nu poate dispune plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat totodată chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în temeiul art. 60-63 Cod proc. civ. solicitând admiterea acesteia, întrucât interesul este născut, actual, personal,direct, legitim și juridic.
Prin sentința nr.124 din 20.03.2009 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Dâmbovița, având în vedere decizia Curții Constituționale nr.104/20.01.2009 publicată în Monitorul Oficial nr.73/06.02.2009 prin care s-a constatat că disp. art. I și II din OUG nr. 75/2008 sunt neconstituționale
La Tribunalul Dâmbovița, dosarul a primit numărul -.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat la rândul său întâmpinare, atât în nume propriu cât și în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale fiind stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, apreciind că obligarea pârâților la plata sumelor ce ar putea fi acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unor obligații imposibile.
Prin încheierea de ședință din 26.05.2009 instanța a dispus conceptarea și citarea în calitate de chemat în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în temeiul art.62 Cod pr.civilă.
Prin sentința civilă nr.1274 din 9.06.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50 %, calculat la îndemnizația brută lunară, începând cu data de 01 august 2008 la zi, precum și pe viitor, actualizate în funcție de rata inflației de la data la care erau datorate și până la plata efectivă, dispunând efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Prin aceeași sentință au fost respinse celelalte capete de cerere precum și
cererea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și cererea de chemare în garanție a acestuia.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantelor este admisibilă în ceea ce privește acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară, începând cu 01 august 2008 la zi, precum și pe viitor, drepturile urmând a fi actualizate în funcție de rata inflației de la data la care erau datorate și până la plata efectivă, pentru următoarele considerente:
Mai arată instanța de fond că în conformitate cu prevederile Deciziei nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată conform dispozițiilor art. 329.proc.civ. Susținerea pârâtului Ministerul - și Libertăților cum că acest drept se cuvine doar până la data de 01.02.2007 când a intrat în vigoare OG8/2007 nu poate fi primită prin raportare la motivele pentru care s-a admis recursul în interesul legii, dar și prin raportare la momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În continuare prima instanță reține că faptul că la data de 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict de constituționalitate între puterea legislativă și puterea judecătorească în sensul depășirii puterilor conferite prin lege de către Înalta Curte de Casație și Justiție în pronunțarea acestei decizii nu poate duce la o altă soluție deoarece, pe de parte, Curtea Constituțională nu poate statua decât pentru viitor iar, pe de altă parte, nu există nici un mecanism legislativ prin care deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție să poată fi reformate sau să nu mai fie puse în aplicare pentru viitor. Ca atare, față de aceste considerente, tribunalul nu poate ignora existența deciziei instanței supreme ci, conform legii, trebuie să o cunoască și să o pună în aplicare.
Pe cale de consecință, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Tribunalul Dâmbovița, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul - și Libertăților să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50 % calculat la îndemnizația brută lunară, începând cu data de 01 august 2008 la zi, precum și pe viitor, actualizate în funcție de rata inflației de la data la care erau datorate și până la plata efectivă.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a constatat că este neîntemeiată întrucât acest minister nu are atribuții în ceea ce privește plata drepturilor salariale către reclamante pentru a putea fi chemat în garanție. Pe de altă parte, între reclamante și acest minister chemat în judecată ca pârât nu există raporturi de muncă, raporturi care să confere Ministerului Finanțelor Publice calitatea de pârât în cauză. Pe cale de consecință, acest minister nu are calitate procesuală pasivă, drept urmare nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale reclamantelor nici ca pârât și nici în calitate de chemat în garanție.
Ca urmare a admiterii capătului de cerere privind plata drepturilor salariale, tribunalul a admis și capătul de cerere subsidiar privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantelor.
Capătul de cerere privind plata dobânzilor legale a fost respins, avându-se în vedere că actualizarea sumelor datorate acoperă prejudiciile create prin plata cu întârziere a drepturilor salariale, iar plata cumulată a dobânzilor legale și a sumelor actualizate ar reprezenta o dublă plată către reclamante, în materie de dreptul muncii paguba fiind acoperită prin plata drepturilor salariale actualizate.
Împotriva acestei sentințe pârâții - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, în termen legal, au formulat recurs.
In motivarea recursului formulat recurentul - parat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pac riticat pentru nelegalitate și netemeinicie sentința pronunțată de instanța de fond, solicitând casarea sentinței civile recurate si respingerea acțiunii in totalitate.
Apreciază recurentul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dispunând în mod nelegal obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel la acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 02.10.2005, deci și pentru viitor, adăugând astfel la legea specială de salarizare a personalului de specialitate.
Se mai arată că în mod nelegal instanța de fond a dispus plata drepturilor bănești actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P, ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul
propriu nicio plată fara bază legală pentru respectiva cheltuială.
La rândul său, recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat ca sentința pronunțata de instanța de fond este nelegala și netemeinică și a solicitat, în baza disp. art. 304 pct. 9 pr.civ., cu aplicarea disp. art. 3041pr.civ. modificarea acesteia în sensul respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, plata pe viitor a acestor drepturi bănești și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, respectiv admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice așa cum a fost formulată.
Recurenții mai arată că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Se susține că instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive -reprezentate de Guvern, iar acordarea acestor drepturi salariale reprezintă o ingerință gravă a instanței judecătorești în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și, în consecință, o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului.
Un alt motiv de recurs invocat este acela că în mod nelegal instanța de fond a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Mai mult se apreciază că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-1 determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetele de muncă, recurenții solicită respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă "Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere - în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munca; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munca la pensie".
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Recurentul-reclamant a apreciat că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților.
În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă și chemata în garanție există în temeiul art. 131 pct. 1 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor judecătorești și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
În concluzie, în opinia recurentului-pârât, cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a textelor de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozitiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată că recursurile formulate sunt nefondate, potrivit considerentelor care urmează a se expune in continuare:
Reclamantele - și (), în calitate de procurori stagiari la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au solicitat obligarea pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și D B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, începând cu data de 01 august 2008 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și să fie obligat pârâtul să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate, precum și obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea ordinului de salarizare.
Curtea mai reține că prin Decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, statuându-se că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În considerentele deciziei s-a argumentat că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin disp.art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textul de lege.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă, astfel ca în mod legal și întemeiat instanța de fond a admis acțiunea formulată și a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50 %, calculat la îndemnizația brută lunară, începând cu data de 01 august 2008 la zi.
Curtea găsește nefondat și motivul de recurs formulat de ambii recurenți privind pretinsa greșită acordare a sporului și pentru viitor întrucât acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor nu reprezintă o depășire a limitelor puterii judecătorești și un amestec nepermis în sfera atribuțiilor autorității legiuitoare exercitate de judecătorul fondului, astfel cum afirmă recurenții.
Chiar prin Decizia în interesul legii nr. 21 /2008, pronunțată de Inalta C de Casație și Justitie, obligatorie potrivit disp. art. 329 alin. 3 pr.civ. și avută în vedere de instanța de fond la pronunțarea soluției, s-a stabilit că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege câtă vreme nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
În consecință, până la încetarea sa, dreptul intimatelor - reclamante la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este cert și are un caracter accesoriu față de dreptul principal de a primi indemnizația brută lunară.
În mod judicios instanța de fond a dispus și reactualizarea sumelor acordate reclamantelor cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, întrucât prin neachitarea acestora odată cu plata indemnizației de încadrare lunară, în condițiile devalorizării monedei naționale, acestea au suferit un prejudiciu material, faptul că recurenții-pârâți nu au prevăzute astfel de cheltuieli în bugetul propriu nefiind de natură a înlătura obligația acestora a de a acoperi în totalitate prejudiciul suferit de intimați prin neachitarea la termen a sporului salarial mai sus menționat și fiind o situație în legătură cu executarea silită a sentinței și nu cu fondul pretenției dedusă judecății.
Referitor la pretinsă greșită obligare a recurenților pârâți de a înscrie sporul salarial recunoscut în carnetul de muncă al reclamantelor-intimate Curtea reține că, potrivit art. 1 din Decretul nr. 92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de muncă, arnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntrerupta în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, prin aceasta ultimă sintagmă înțelegându-se în prezent salariul de bază și sporurile cu caracter permanent, acestea fiind cele mai importante înscrieri, în raport de care sunt calculate drepturile de asigurări sociale.
În ceea ce privește motivul de recurs formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamantelor, în speță nefiind întrunite disp. art. 60 pr.civ. privind chemarea în garanție întrucât faptul că ordonatorul principal de credite (in speța, Ministerul Public ) nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamantelor, nu poate conduce la obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de munca, neexistând nici o dispoziție legală care să instituie obligație de garanție sau de despăgubire în acest sens.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamanți și intervenienți, care nu îi sunt salariați, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 pr.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile formulat de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Curtea De APEL PLOIEȘTI, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,--14, sector 5 șiParchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI,- A, județul P, împotriva sentinței civile nr.1274 din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatele -reclamante (), -, ambele cu domiciliile alese la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște,-, județul D și intimații-pârâțiStatul Român - prin,-, sector 5,Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1 șiParchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
Red. /Tehnored.
9ex/ 2.12.2009
f- Trib.
,
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
