Pretentii civile. Speta. Decizia 2383/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 2383
Ședința publică din data de 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu
Judecător - -- -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr.1351 din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna de, sat, nr. 41, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA, prin avocat, în substituire avocat, ambii din cadrul Baroului P, lipsă fiind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul, arată instanței că nu are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că nu se formulează alte cereri și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate,în principal, în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescrise, iar în subsidiar, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, conform motivelor de recurs. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul, alături de alți reclamanți, a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor bănești cuvenite conform prevederilor art. 168 alin.1 din CCM, actualizate cu indicele de inflație, pentru perioada 2004-2007.
În motivarea acțiunii, reclamantul arătat că a fost salariat al societății pârâte, iar aceasta nu i-a acordat, așa cum este prevăzut în contractul colectiv de muncă, suplimentarea drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, încălcând dispozițiile art. 168 alin.1 din CCM, pe perioada indicată.
Prin sentința civilă nr. 2013/2.12.2008 a Tribunalului Dâmbovițas -a dispus, printre altele, disjungerea cererii formulate de reclamantul și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova reținându-se că reclamantul are domiciliul pe raza județului P, astfel încât, competența de soluționare a acțiunii acestuia aparține Tribunalului Prahova.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, iar la termenul din 22.06.2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada C 2004, Paște 2005.
Pârâta nu a depus întâmpinare cu privire la acțiunea formulată.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1351 pronunțată la data de 25 iunie 2009, Tribunalul Prahovaa admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu de instanță pentru perioada C 2004, Paște 2005 și a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
Prin aceeași sentință, s- admis în parte acțiunea, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului drepturile bănești cuvenite și neacordate reprezentând prima de C pe anii 2005, 2006 și prima de Paște pe anii 2006, 2007, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, de la data scadenței până la data plății efective, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului și suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în privința excepției prescripției dreptului la acțiune, că aceasta este întemeiată, în cauză fiind aplicabil termenul general de prescripție, de 3 ani, fiind vorba de drepturi salariale.
Întrucât acțiunea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 17.07.2008, s-a concluzionat că dreptul la acțiune este prescris pentru primele de C 2004 și Paște 2005, acțiunea fiind respinsă pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
În privința restului perioadei deduse judecății, instanța a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei, iar art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior si în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2005, 2006, 2007.
S-a mai arătat că nu există nicio dovadă la dosar ca pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază, referirea la această includere făcându-se doar pentru anul 2003, nu și în continuare, astfel că pârâta este obligată sa achite drepturile reclamantului, considerente pentru care tribunalul, în baza contractelor colective sus-menționate și art.161 și urm. Codul muncii, a admis în parte acțiunea, în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând sentința ca netemeinică și nelegală.
Se susține că instanța a omis să se pronunțe cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni, astfel că acțiunea este prescrisă.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004, potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantul nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Se mai învederează că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă, în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Totodată, se arată că este eronată modalitatea de soluționare a cauzei prin simpla referire la drepturi salariale pe perioada 2005-2008, fiind necesar să se menționeze cuantumul sumei datorate și sărbătorile pentru care se datorează, cuantumul fiind indicat de recurenta-pârâtă prin adresa depusă la dosarul cauzei.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă sau ca neîntemeiată.
Deși legal citat cu această mențiune, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei.
Judecarea cauzei a fost suspendată la termenul din 27.10.2009, în temeiul disp.art.242 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă, fiind repusă pe rol, la solicitarea recurentei, pentru termenul din 15.12.2009.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Contrar susținerilor recurentei, aceasta nu a invocat la prima instanță excepția prescripției dreptului la acțiune pe motiv că în speță sunt incidente disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii și că termenul de prescripție aplicabil ar fi cel de 6 luni prevăzut de acest text de lege.
Prima instanță s-a pronunțat în mod corect prin sentință cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pe care invocat-o din oficiu, reținând în mod justificat că termenul de prescripție aplicabil în speță este cel de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în raport de care acțiunea a fost respinsă ca prescrisă privind primele de C 2004 și Paște 2005.
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă referitor la drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Așa fiind, având în vedere data înregistrării acțiunii la instanță, tribunalul a reținut în mod corect că apare ca fiind prescrisă numai cererea reclamantului de acordare a primei de C 2004 și Paște pe anul 2005, formulată peste termenul legal de prescripție, de trei ani.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă, în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea în parte, pentru primele de C pe anii 2005,2006 și de Paște pe anii 2006,2007, ce s-a dispus în mod corect a fi și actualizate, actualizarea sumelor datorate cu rata inflației impunându-se întrucât creanța este pecuniară și în condițiile în care aceasta nu a fost achitată la scadență, intimatul-reclamant a fost în mod evident prejudiciat, actualizarea exprimând acoperirea prejudiciului prin erodarea creanței ca efect al inflației.
În ceea ce privește cuantumul sumei acordate intimatului-reclamant, Curtea reține că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției dispozițiile art. 168 alin.(1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2005, 2006, 2007, care fac în mod clar referire la salariul de bază mediu pe unitate și nu la salariul mediu pe unitate, astfel încât hotărârea poate fi pusă în executare, cele două tipuri de salarii fiind, într-adevăr, diferite, așa cum susține și recurenta, aceasta nedepunând la dosarul cauzei vreo adresă din care să rezulte cuantumul sumei datorate cu titlu de prime, corespunzător salariului de bază mediu pe societate pentru fiecare din perioada în discuție, așa cum susține în recurs.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr.1351 din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna de, sat, nr. 41, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători,
--- - --- - ---
Grefier,
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
4 ex./ 14.01.2010
/VS
Trib.P nr-
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
