Pretentii civile. Speta. Decizia 6103/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6103
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.699/21.05.2009, pronunțată de Tribunalul O l în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, I, O, G, LA TRIBUNALUL O L T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 699 din 21 mai 2009, Tribunalul O l t, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale a părții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
S-a respins inadmisibilitatea cererii.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții I, -, -a, -a, G -, -, prin reprezentant legal I, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul O l t, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, sens în care:
A obligat Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul O l t, să calculeze și să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu data de 01.03.2008 și până la noi reglementări, în cuantum actualizat cu indicii de inflație de la data nașterii drepturilor până la data plății efective.
A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
A obligat Tribunalul Olt să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În baza dispozițiile art. 137 cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate.
Mai întâi se impune a se analiza excepția prescripției dreptului la acțiune, care a fost respinsă față de prevederile art. 283 codul muncii, drepturile fiind solicitate începând cu 1.03.2008, deci în termenul de prescripție de 3 ani.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii, instanța a respins, deoarece toate apărările Ministerului Justiției din întâmpinare țin de fondul cauzei și au fost apreciate la pronunțarea hotărârii.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a părții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării invocată prin întâmpinare, instanța a constatat că nu este vorba de un pârât, în sensul dispozițiilor codului d e procedură civilă, deoarece reclamanții nu au o pretenție pe care să o valorifice în contradictoriu, cu această parte care este chemată în judecată doar pentru opozabilitate, precum și datorită faptului că s-a făcut vorbire de discriminare între personalul auxiliar al instanțelor de judecată și alte categorii de personal din instituții bugetare.
Pentru considerentele deja expuse, această excepție a fost respinsă.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice, instanța a constatat că nici aceasta nu este întemeiată, deoarece acest pârât nu este chemat în judecată în virtutea raporturilor juridice de muncă ci în temeiul Legii 500/2002, potrivit căreia are obligația de a elabora și de a adopta bugetul de stat și de a asigura resursele necesare instituțiilor bugetare care sunt finanțate exclusiv de la bugetul de stat, sens în care respins.
Instanța a reținut că reclamanții fac parte din personalul auxiliar al instanțelor de judecată și prin urmare li se aplică dispozițiile Legii 567/2004 și art. 9 din codul deontologic, privitor la informațiile confidențiale.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere și decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 pronunțată în dosarul 27/2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Astfel, potrivit acestei decizii, dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin.1 lit. d din Legea 303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor republicată, raportate la art. 16 al.1 și 2 din codul deontologic al magistraților și a art.78 al.1 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, instanța supremă a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar.
Față de dispozițiile de mai sus, instanța a constatat că cererea este întemeiată, instanța supremă a stabilit că acest spor se cuvine inclusiv personalului auxiliar de specialitate, datorită faptului că prin specificul activității desfășurate intră în contact cu o serie de informații confidențiale, motiv pentru care a obligat Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul O l t, să calculeze și să plătească fiecărui reclamant în parte, sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu data de 1.03.2008 până la noi reglementări în cuantum actualizat cu indicii de inflație de la data nașterii drepturilor până la data plății efective.
Totodată, a obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
În baza Decretului 92/1967, a obligat Tribunalul Olt să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice O pentru Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților,
Ministerul Justiției și Libertăților critică sentința prin primul motiv de recurs în temeiul art.304 pct.4 Cod procedură civilă și solicită casarea sentinței pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești,iar sporul de confidențialitate acordat de 15 % constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești prin lege, fiind o problemă de legiferare.
Instanța a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din sistemul justiției, astfel că invocat decizia nr.819/03.07.2008
și nr.1325/04.12.2008 ale Curții Constituționale, prin aceasta a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative.
În al doilea motiv de recurs se critică sentința pentru că este lipsită de temei legal, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în condițiile în care nu există niciun act normativ care să prevadă și să garanteze acest drept personalului auxiliar de specialitate și în mod greșit s- reținut starea de discriminare a reclamanților, iar legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori prin acte normative.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000 și când există în lege sau ordonanță o dispoziție în contradicție cu art.16 din Constituția României părțile pot invoca excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Dreptul la spor de confidențialitate pentru personalul auxiliar nu este recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ și nu face obiectul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și nu poate fi aplicat pentru că nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la acest spor.
Prevederile art.14 din Convenție, așa cum a statuat CEDO în jurisprudența sa, cazul Thimmenos contra Greciei " nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relațiile cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și protocoalelor sale", iar dreptul la acest spor nu este evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Prin hotărârea nr.232/29.08.2007 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității", astfel că greșit instanța a reținut existența unei stări de discriminare.
Statutul personalului auxiliar este diferit de cel al altor categorii sociale, neputând fi comparabil cu cel al personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, astfel că pretențiile solicitate sunt neîntemeiate.
În mod greșit instanța a dispus acordarea sporului în continuare.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în lipsa raporturilor de muncă cu acest personal, astfel că nu poate plăti drepturi salariale pentru alt personal și potrivit legii are alte atribuții, astfel că solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Cu privire la aceste motive nu s-a depus întâmpinare.
Recursurile se resping.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, dar și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursurile sunt nefondate și se resping, avându-se în vedere următoarele considerente:
Astfel, noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea liniștii si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se încearcă a se acredita de către recurentul Ministerul Justiției Și Libertăților.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Ori, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor pentru personalul auxiliar de specialitate ce funcționează în cadrul autorității judecătorești din România rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile obligațiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere,sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate dând astfel conținut discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 567/2004 și OUG nr. 8/ 2007, aceasta nu înseamnă că reclamanții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate personalului auxiliar de specialitate rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitatea pe care o au, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
Nu în ultimul rând Curtea are în vedere considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Nu este întemeiată nici susținerea că sporul de confidențialitate nu trebuia acordat în continuare, în condițiile a fost acordat până la apariția noilor reglementări și în acest sens, amintim că prin Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.762/09.11.2009 a fost recunoscut și reglementat acest spor pentru personalul din justiție.
Referitor la greșita admitere a obligării pârâților la plata acestui drept reactualizat cu indicele de inflație, Curtea are în vedere că, potrivit dispozițiilor art.. 25 din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 37din 26 martie 2008 rivind p. reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial Nr. 276 din 8 aprilie 2008, - ordonatorii principali de credite sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului, și comunicând Ministerului Economiei și Finanțelor în termen de 5 zile operarea acestor modificări.
De altfel, actualizarea sumelor cu rata inflației, își are izvorul în principiul reparării integrale a prejudiciului sub aspectul factorului obiectiv, cauzat de procesul de devalorizare a monedei naționale, proces exterior raporturilor dintre părți și independent de existența sau inexistența vreunei culpe.
Obligarea debitorului la plata sumei reactualizate la data plății este de natură să evite o scădere a valorii monedei ca urmare a întârzierii la plată și a acțiunii factorilor de devalorizare și nu reprezintă daune-interese, ci executarea exactă a obligației, în conformitate cu dispozițiile art. 1073 din Codul civil.
În aceste condiții nu se poate reține, nici că instanța a făcut o interpretare sau aplicare greșită a legii pentru că aceasta a făcut aplicarea în cauză a deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în interesul legii și care este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Chiar dacă recurentul pârât, Ministerul Finanțelor Publice nu are raporturi de muncă cu reclamanții, instanța a reținut corect că în temeiul art.19 din Legea nr.500/2002 are obligații privind alocarea fondurilor necesare plății și pentru rectificarea bugetară, astfel că nu sunt întemeiate criticile privind excepția lipsei calității procesuale pasive.
Nici restul criticilor invocate de recurenți nu sunt de natură a atrage casarea sau modificarea sentinței, neputându-se încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod procedură civilă și nici nu se constată existența unor motive de ordine publică, care în temeiul art.306 alin.2 Cod procedură civilă pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu.
Ca atare, în temeiul dispoz. art.312 alin.1 teza II pr.civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției Și Libertăților și Direcția Generală Finanțelor Publice G în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor,și va menține sentința ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice O pentru Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților,împotriva sentinței civile Nr.699/21.05.2009, pronunțată de Tribunalul O l în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații Curtea de Apel Craiova, Tribunalul O l t, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, I, -, -a, -a, O, G -, -, la Tribunalul O l
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. Jud. Grefier,
2 ex. /11.11.2009. - -
Jud. fond
.
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Ioana Bodri, Doina Vișan
