Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1704/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1704/2009-R
Ședința publică din 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
- - - - - JUDECĂTOR 3: Trif
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți, ambii cu domiciliul în comuna M, sat, nr. 232, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu domiciliul în -, - 3,. B,. 6,. 58, județul B, STATUL ROMÂN PRIN PRIMĂRIA, cu sediul în M, județul B, cu domiciliul în T,-,. 39,. B,. 13, județul T, cu domiciliul în O, P-ța -, nr. 53, - 10,. 41, județul B, cu domiciliul în O,-, - 6,. B,. 20, județul B, împotriva deciziei civile nr. 220/R din data de 02.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care a fost menținută în tot sentința civilă nr.285 din 22.04.2008, pronunțată de Judecătoria Salonta, în dosar nr.511/2005,având ca obiect rectificare CF.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pentru recurenții reclamanți și -ambii lipsă, reprezentantul lor, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 23.11.2009, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet Avocat și pentru intimatul pârât -personal, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.440 din 31.08.2009, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet de Avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a părților este completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de la plata taxei de timbru, după care:
Reprezentantul recurenților reclamanți, depune la dosar practică judiciară în materie.
Reprezentantul intimatului pârât, pentru a întări poziția intimatului, depune la dosar coala de CF nr.1558 -la zi și copia titlului de proprietate nr.1907, înscrisuri pe care nu le comunică părții recurente deoarece acestea se regăsesc la dosar.
Reprezentantul recurenților reclamanți învederează instanței că nu i s-a comunicat întâmpinarea.
INSTANȚA, pune în discuția părților, excepția de inadmisibilitate a recursului, excepție ce a fost invocată în întâmpinare.
Reprezentantul recurenților reclamanți, precizează că în acest sens a depus la dosar practică judiciară a Curții de Apel Galați, prin care a fost admis recursul, s-a casat decizia, fiind trimis dosarul la tribunal, pentru soluționarea apelului, astfel în speță, în petitul acțiunii-în principal- a solicitat a se constata nulitatea absolută a unui act juridic, iar în subsidiar a solicitat să se constate ca prescris dreptul de punere în executare a sentinței civile nr.374/1990 a Judecătoriei Beiuș, acțiune ce era neevaluabilă în bani, obiectul fiind rectificare CF, supus triplului grad de jurisdicție, la instanța de fond a fost fixată o taxă de timbru fixă, hotărârea instanței de fond dată de către Judecătoria Salonta, a fost -cu apel în 15 zile de la comunicare, însă, în apel, Tribunalul Bihora recalificat calea de atac din apel în recurs, nefiind depuse dovezi, probe în ceea ce privește evaluarea, Decizia nr.32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu putea retroactiva față de data introducerii acțiunii și înaintării apelului -în 2008, motiv pentru care și sub acest aspect, calificarea căii de atac de către Tribunal ca fiind recurs, cu toată opunerea reclamanților, a fost nelegală. În consecință, solicită respingerea excepției de inadmisibilitate și admiterea recursului, în mod greșit calea de atac a fost stabilită ca fiind recurs și soluționată în complet de 3 judecători, acțiunea fiind o acțiune neevaluabilă în bani, fiind incidente dispozițiile art.304 pct.1, 5, 8, 9 Cod procedură civilă, solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare a căii de atac a apelului la Tribunal, în complet legal constituit, cu administrarea de probe pe fondul apelului și acțiunii în rectificare CF.
Reprezentantul intimatului pârât solicită admiterea excepției și în consecință, respingerea recursului ca inadmisibil, cu cheltuieli de judecată, solicitând a se constata că, tribunalul, a pus în discuția părților și de comun acord s-a recalificat calea de atac din apel în recurs, părțile recurente nu au ridicat nici o excepție, nici o împotrivire asupra acestuia aspect, iar situația nou creată prin prisma Deciziei nr.32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție vizează un aspect de deplină obligativitate, precum și de imediată aplicabilitate, fără vreo posibilitate de cenzură, acțiunea introductivă nu era doar o simplă rectificare de CF, ci se solicita și anularea partajului, se încearcă abaterea de la aspectul patrimonial la unul nepatrimonial.
În replică, reprezentantul recurenților reclamanți, învederează instanței că există din partea reclamanților opunere la recalificarea căii de atac, iar de altfel, acțiunea vizează nulitatea unui partaj.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față și asupra excepției de inadmisibilitate, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.285 din data de 22.04.2008, pronunțată de Judecătoria Salontaa fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții, STATUL ROMÂN prin Primăria M, și, având ca obiect constatare nulitate absolută a partajului efectuat prin sentința civilă nr.374/1990 a Judecătoriei Beiuș, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.414/1992 a Tribunalului Bihor și anularea încheierii de întabulare nr.728/12.03.1993 și radierea inscripțiilor din cartea funciară sub B 15 din CF nr.1558 ca fiind efectuate în baza unui titlu lipsit de valabilitate, restabilindu-se situația anterioară de carte funciară de sub B 6, 8, 9 și 10 din CF nr.1558, în favoarea vechilor proprietari.
În motivarea sentinței atacate prima instanță a reținut că în baza sentinței civile nr.1234/1979 pronunțată în dosarul nr.949/1979, numiții, și și-au întabulat în CF nr.1558-, parcelele nr.top.451/1, 454/2 și 455, dreptul de proprietate cu titlu de succesiune. Ulterior, reclamanții au cumpărat imobilele de la numita, inițial prin act sub semnătură privată și ulterior prin act autentic.
Prin sentința civilă nr.374/1990 pronunțată în dosar nr.223/1990 de Judecătoria Beiușs -a stabilit că masa de împărțit este formată din imobilele cu nr.top.454/1 în suprafață de 1.511 mp. nr.top.454/3 în suprafață de 1.092 mp. nr.top.455/1 în suprafață de 316 mp. casa de locuit, pătul, colnă, fântână în valoare de 30.000 lei, reclamantul având o cotă de parte și pârâții și având cota de parte, iar din teren reclamantului i-a revenit cota de 1460/2919 părți, pârâtei i-a revenit cota de 1334/2919 părți și Statului Român i-a revenit cota de 125/2919 părți. Reclamantului i-au fost atribuite și construcțiile în valoare de 30.000 lei, terenul rămânând reclamantului în indiviziune cu Statul Român până la suprafața de 2919 mp.
Prima instanță a reținut că această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.414/1992 a Tribunalului Bihor și se bucură de autoritate de lucru judecat, de vreme ce procedura civilă nu prevede un termen după împlinirea căruia hotărârea să-și piardă puterea de lucru judecat.
Nulitatea absolută a acestei sentințe civile, invocată de reclamanți, se referă la acte juridice, art.948, 968 și 969 cod civil fac parte din capitolul II intitulat "Despre condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor" și în baza lor nu pot fi anulate dispozițiile unei hotărâri judecătorești, astfel încât prima instanță a respins capătul principal al acțiunii ca inadmisibil.
Capătul subsidiar al acțiunii, prin care reclamanții invocă prescripția punerii în executare a hotărârii judecătorești, prima instanță la respins reținând că art.405 alin.1 Pr.Civ. prevede că "dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani", iar termenul de 10 ani se aplică și în cazul punerii în executare a hotărârilor de partaj. Pe de altă parte prescripția dreptului de a cere executare silită este un incident procedural în executarea silită și pe cale de consecință capetele de cerere subsidiare apare ca inadmisibile.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și, solicitând prin cererea de recurs admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru încălcarea dreptului la apărare, contrarietate între motivare și dispozitiv, nepronunțarea asupra tuturor probelor de la dosar și cererilor de probațiune și nerezolvarea fondului cauzei.
În subsidiar, recurenții solicită rejudecarea cauzei cu administrarea de probe și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr.220/2009-R din 2 martie 2009, Tribunalul Bihora respins ca nefondat recursul introdus de recurenții și, în contradictoriu cu intimații, STATUL ROMÂN prin Primăria M, și, județul B, împotriva sentinței civile nr.285 din data de 22.04.2008, pronunțată de Judecătoria Salonta, pe care a menținut-o în totul.
A dispus obligarea recurenților și la plata către intimatul, a sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie,referitor la solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare, instanța de recurs a constatat că dreptul la apărare nu a fost încălcat, prima instanță a respins cererea de lăsare a cauzei la ora 14 și a luat concluziile părții prezente, amânând pronunțarea cauzei pentru a putea depune concluzii scris și partea care nu a fost prezentă, respectiv avocatul reclamanților.
Prin aceste măsuri, prima instanță a respectat prevederile art.152 Cod procedură civilă și dreptul la apărare al părților, ambele având termen pentru a depune concluzii scrise prin care puteau să-și susțină cererile și respectiv, apărările.
Tribunalul a constatat că prima instanță nu era obligată să facă aplicarea art.225 Cod procedură civilă, așa cum susțin recurenții, deoarece aplicarea acestei dispoziții poate fi făcută de instanță doar în cazul când ea se coroborează cu alte probe din dosar, instanța nefiind obligată să facă aplicarea acestui articol când din actele și probele administrate în cauză rezultă contrariul. Nu este permis ca una din părți, în ignorarea dispozițiilor imperative ale legii, să se prevaleze de dispozițiile art.225 Cod procedură civilă, pentru a obține un folos prin obligarea celeilalte părți, doar pentru că aceasta nu a răspuns la interogatoriu.
De asemenea s-a reținut de tribunal că, acvirarea unui dosar, ca probă, nu este necesară atâta timp cât s-a depus hotărârea pronunțată în acel dosar, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă și care a intrat în puterea de lucru judecat, deoarece situația juridică constatată prin acea hotărâre nu mai poate fi schimbată decât în căile de atac ale acelei hotărâri cât timp ea nu a rămas definitivă și irevocabilă, astfel încât prima instanță a procedat în mod corect respingând această probă, deoarece nu era utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei.
Tribunalul a apreciat că prima instanță în mod corect a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă, iar temeiul inadmisibilității nu trebuia pus în discuția părților, deoarece această inadmisibilitate nu este o excepție căreia să-i fie aplicabile dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, ci ea ține de condițiile de admisibilitate ale acțiunii reclamanților. promovând o acțiune, trebuia să cunoască condițiile de admisibilitate ale acesteia, condiții care nu trebuie puse în discuția părților, ci doar dovedite de către cei care au introdus acțiunea. Consecința neîndeplinirii unei din condițiile de admisibilitate ale acțiunii, atrage respingerea acesteia pe fond, ca inadmisibilă, nu pe cale excepție.
S-a mai reținut că, reclamanții solicitând prin acțiune constatarea nulității absolute a unui partaj efectuat pe cale judecătorească printr-o sentință pronunțată de instanțele judecătorești, sentință rămasă definitivă și irevocabilă, nu au deschisă calea anulării partajului prin acțiune în instanță, deoarece consecința acestei anulări ar fi aceea a anulării unei hotărâri judecătorești printr-o altă modalitate decât aceea recunoscută de lege prin căile de atac. Dacă s-ar admite această posibilitate de anulare a unei hotărâri judecătorești s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, principiu ce rezultă din practica CEDO, reiterat în cauza Brumărescu României.
Tribunalul a constatat că neavând posibilitatea promovării unei acțiuni în anularea unei împărțeli efectuată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, această acțiune a reclamanților recurenți este inadmisibilă, cum în mod corect a dispus prima instanță.
Din aceleași considerente, s-a mai apreciat că nu se poate invoca de către recurenți faptul că în procesul de partaj nu au fost chemate toate părțile în judecată, ei având această posibilitate în acel proces în care au fost parte și nu în prezenta acțiune.
Referitor la punerea în executare a hotărârii de partaj, respectiv a sentinței nr.374/15.06.1990, pronunțată în dosar nr.223/1990 de Judecătoria Beiuș, tribunalul a constatat că această hotărâre a fost pusă în executare, deoarece pârâtul s-a întabulat în nr.1558- sub B 15, prin încheierea de nr.728/12.03.1993, în baza acestei hotărâri, fapt ce rezultă și din înscrisul intitulat "Dovadă", eliberat de Biroul executorului Judecătoresc în dosarul execuțional nr.432/1992, unde se arată că executarea silită imobiliară pornită de pârâtul, a fost soluționată.
De asemenea, sentința civilă nr.374/15.06.1990, pronunțată în dosar nr.223/1990 de Judecătoria Beiuș, fiind o hotărâre prin care s-a pronunțat partajul, aceasta are efect declarativ de drepturi, adică drepturile asupra bunurilor atribuite prin împărțeală, sunt considerate dobândite de fiecare copărtaș de la data la care a luat naștere starea de coproprietate, prin împărțeală neoperând un transfer de drepturi între copărtași, ci se constată cu efect retroactiv, drepturile care au existat pentru ei la data când s-a născut starea de coproprietate.
Hotărârea de partaj își păstrează puterea de lucru judecat, iar prescripția de a cere executarea hotărârii nu operează decât în cazul în care se prevede obligația de a plăti o sultă.
Prin urmare, cu privire la partaj, instanța de recurs a constatat că, hotărârea are putere de lucru judecat, iar prescripția nu se poate invoca cu privire la partaj deoarece acesta a constatat drepturi preexistente, retroactiv din momentul nașterii stării de coproprietate, pârâtul fiind considerat proprietar exclusiv al bunurilor atribuite lui, încă din momentul nașterii stării de coproprietate iar cu privire la sultă, tribunalul a reținut că hotărârea a fost executată, așa cum s-a arătat anterior.
Având în vedere considerentele anterior menționate, tribunalul a respins recursul ca neîntemeiat.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța de recurs a dispus obligarea recurenților la plata către intimatul a sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 300 lei, conform împuternicirii avocațiale (fila 10 dosar) și 250 lei cheltuieli de deplasare pentru cinci deplasări la instanță în valoare de 50 de lei de deplasare, conform bonului fiscal nr.980/01.03.2009.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs și, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și a încheierilor anterioare de ședință prin care s-a stabilit calea de atac în cauză ca fiind recurs, a se califica calea de atac stabilită în mod greșit de Tribunalul Bihor, din recurs în apel și a dispune trimiterea cauzei Tribunalului pentru judecarea apelului în compunerea completului de judecată format din 2 judecători și nu din 3, cum nelegal s-a procedat în cauză.
În motivarea cererii de recurs, sunt învederate următoarele:
-acțiunea reclamanților era una neevaluabilă în bani, obiectul fiind rectificare de CF supusă triplului grad de jurisdicție, iar decizia nr.32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu putea retroactiva față de data introducerii acțiunii și înaintării apelului, calificarea căii de atac de către tribunal ca fiind recurs cu toată opunerea reclamanților fiind nelegală;
-calea de atac, stabilită în mod greșit ca fiind recurs, a fost soluționată nelegal în complet de trei judecători, fiind incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.1 dar și punctele 5, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În drept sunt invocate dispozițiile art.289 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimatul a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, cu motivarea că instanța a pus în discuția părților și de comun acord a procedat la recalificarea căii de atac din apel în recurs, intimatul precizând totodată că situația nouă conturată prin prisma Deciziei nr.32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție vizează un aspect de deplină obligativitate, precum și de imediată aplicabilitate. De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, având în vedere situația concretă din CF nr.1558.
Examinând decizia prin prisma motivelor de recurs precum și a excepției invocate de partea intimată, instanța reține următoarele:
Susținerile recurentei în sensul că acțiunea dedusă judecății este una neevaluabilă în bani nu pot fi primite, având în vedere obiectul cererii deduse judecății,în principal, nulitatea absolută a partajului, nulitatea încheierii de întabulare, restabilirea situației anterioare de carte funciară, iar în subsidiar s-a solicitat a se constata ca fiind prescris dreptul de punere în executare a unei hotărâri civile, rectificarea cărții funciare și respectiv sistarea stării de indiviziune.
Este evident că obiectul capătului de cerere principal îl reprezintă constatarea existenței unui drept patrimonial, fiind în discuție așadar un litigiu evaluabil în bani, pe cale de consecință, față de valoarea acestui litigiu, de sub 1 miliard de lei, aspect reliefat de ambele părți litigante prin avocații acestora în ședința publică din 8.12.2008 (fila 34 din dosarul tribunalului), concluzia ce se desprinde este aceea că, în mod legal, tribunalul a calificat calea de atac exercitabilă împotriva hotărârii primei instanțe ca fiind recurs.
Fără îndoială că, procedând astfel, tribunalul a făcut o corectă aplicare prevederilor art. 282 indice 1 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv.
În același context, este necesară evocarea Deciziei nr. 32 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a și b și art. 282 indice 1 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial.
Față de considerentele ce preced, excepția invocată de intimată în cadrul apărărilor sale apare ca fiind fondată,pe cale de consecință, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză, acesta fiind exercitat împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs de către tribunal, hotărâre ce urmează a fi păstrată în totul. Dată fiind rezolvarea dată asupra excepției de inadmisibilitate invocate de partea intimată, devine de prisos analizarea celei de a doua excepții invocate de aceasta prin întâmpinare.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, partea recurentă va fi obligată să-i plătească părții intimate, suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca inadmisibil recursul civil declarat de recurenții reclamanți și - ambii cu domiciliul în comuna M, sat, nr. 232, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu domiciliul în -, - 3,. B,. 6,. 58, județul B, STATUL ROMÂN PRIN PRIMĂRIA, cu sediul în M, județul B, cu domiciliul în T,-,. 39,. B,. 13, județul T, cu domiciliul în O, P-ța -, nr. 53, - 10,. 41, județul B, cu domiciliul în O,-, - 6,. B,. 20, județul B, împotriva deciziei civile nr. 220/2009 din 2.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă părțile recurente și să plătească părții intimate suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
red.concept decizie -
data:30.11.2009
jud.fond
jud.apel /
dact.
data:3.12.2009
9 ex.
7 com.
Data:
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif
