Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 203/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 203/2009

Ședința publică de la 16 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ioan Truță

JUDECĂTOR 3: Carla Maria

Grefier

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de Bank România B și Bank România - Sucursala AIî mpotriva deciziei civile nr. 95/2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru intimații petrol SRL, și, lipsă fiind părțile și avocat apărător al contestatoarelor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus întâmpinare din partea intimaților prin avocat, o cerere de amânare din partea contestatorilor pentru redactarea deciziei împreună cu taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, precum și completare la contestația în anulare din partea acelorași contestatori - transmisă pe fax.

Avocat pentru intimați, arată că nu solicită termen pentru completarea depusă la acest termen și solicită acordarea cuvântului în dezbateri, sub rezerva depunerii de concluzii scrise dacă instanța apreciază necesar.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat pentru intimați, solicită respingerea contestației în anulare, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii contestate. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanță.

Arată că susținerile contestatorilor nu au suport legal întrucât obligația legală de a depune împuternicirea aparține societății, astfel că în mod legal s-a reținut nulitatea recursului pentru lipsa calității de reprezentant a persoanei care a declarat recurs. Mai mult, față de lipsa mandatatului și justificarea calității de reprezentant a societății instanța a acordat trei termene de judecată.

-//-

Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra contestației în anulare de față;

Constată că prin contestația în anulare formulată de contestatoarea Bank România B și Bank România Sucursala A s-a solicitat ca în contradictoriu cu " Petrol" SRL, și să fie anulată decizia nr. 95/2009 a Curții de Apel Alba Iulia și pe cale de consecință să fie admis recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 184/A/7.2008 a Tribunalului Alba - secția civilă, a se casa această decizie în sensul respingerii apelului declarat de intimați împotriva sentinței civile nr. 1510/2008 a Judecătoriei Alba Iulia.

Se arată în motivarea deciziei că în recurs au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin 2 Cod pr. civ. raportat la art. 304 pct. 5 Cod pr. civ.

Susțin contestatoarele că deși recursul a fost timbrat, declarat și motivat în termen legal, instanța de control judiciar, dintr-o eroare materială a anulat recursul. De altfel decizia contestată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, acestea fiind de fapt contradictorii, astfel că îi sunt incidente cerințele art. 304 pct. 7 Cod pr. civ., fiind dată și cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.

La termenul de judecată din 16.04.2009 contestatoarele și-au completat motivarea, invocând că potrivit art. 133 Cod pr. civ. lipsa semnăturii poate fi acoperită în timpul judecății. Instanța de recurs trebuia să le citeze cu această mențiune a semnării cererii sau a însușirii ei. În cauză, arată pe de altă parte contestatoarele, sunt incidente și disp. art. 69 alin 2 Cod pr. civ. pentru că reprezentarea a fost asigurată și în apel d e același avocat în baza unei împuterniciri avocațiale. Avocatul a fost cel care a declarat recursul în temeiul art. 69 alin 2 Cod pr. civ. astfel că, în situația în care în recurs nu s-ar fi depus delegația se impunea citarea recurenților, cu mențiunea însușirii acestuia.

În drept s-au invocat disp. art. 318 Cod pr. civ.

Intimata " Petrol" SRL, și au depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației, nefiind incidente dispozițiile art. 317 - 318 Cod pr. civ.

Analizând contestația în anulare prin prisma acestor aspecte se constată a fi nefondată.

Contestația în anulare reprezintă evident o cale extraordinară de retractare prin intermediul căreia se poate cere desființarea unei hotărâri judecătorești în cazurile limitativ prevăzute de lege.

În speță, decizia din recurs contestată, a fost pronunțată pe excepția nulității, pentru faptul că recursul a fost semnat de avocat în lipsa împuternicirii din partea recurenților - contestatori în speța de față.

(continuarea deciziei civile 203/2009 dată în dosar nr-)

S-a conchis că sunt incidente cerințele impuse de art. 83 Cod pr. civ. care prevede necesitatea alăturării procurii în original sau copia legalizată. Semnarea recursului în lipsa acestor acte nu îndeplinește condițiile de regularitate impuse de textul de lege invocat, semnătura recurentelor reprezentând o condiție a valabilității cererii conform art. 302/1 alin 1 lit. d Cod pr. civ.

Reținând ca întemeiată excepția invocată, evident nu au mai fost analizate motivele de recurs ce vizează fondul cauzei.

Prin urmare, nu poate fi vorba de o eroare materială în sensul art. 318 Cod pr. civ. cauza în recurs fiind soluționată pe o excepție întemeiată pe disp. art. 83 Cod pr. civ. Ori, potrivit acestui text de lege, când cererea este făcută prin mandatar, semnarea acesteia, în lipsa unei împuterniciri sau confirmări, nu îndeplinește cerințele legale.

Pentru aceste considerente, contestația în anulare de față se susține a fi nefondată urmând a fi respinsă.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de Bank România - B și Bank România - Sucursala împotriva Deciziei civile nr. 95/27.03.2009 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă contestatoarele să plătească intimaților " Petrol" SRL, și suma de 595 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16.04.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehn. 2 ex/13.05.2009

-,

Președinte:Anca Neamțiu
Judecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță, Carla Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 203/2009. Curtea de Apel Alba Iulia