Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 380/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 380/2009

Ședința publică de la 15 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție

JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru

JUDECĂTOR 3: Daniela

Grefier

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 1324/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare, se constată lipsa părților și a mandatarului recurentei reclamante, avocat.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Întrucât d-nul judecător, unul din titularii completului C2 recurs și-a încetat activitatea, completul de judecată a fost constituit prin includerea judecătorului aflat în lista de permanență, în persoana doamnei judecător -.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a transmis pe fax din partea mandatarului recurentei, o cerere de lăsare a cauzei la ultima strigare, împreună cu taxa judiciară de timbru de 9,5 lei.

Instanța dă curs cererii și lasă cauza la ultima strigare.

La reluarea cauzei și apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților și a mandatarului recurentei.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

Notă: Înainte de sfârșitul ședinței de judecată se prezintă avocat mandatar al recurentei reclamante, care depune originalul taxei judiciare de timbru de 9,5 lei, timbru judiciar de 0,15 lei și concluzii scrise.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă 1059/2008 pronunțată de Judecătoria Brada fost respinsă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta împotriva pârâtelor și, Internațional ", având ca obiect rectificare de carte funciară.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel reclamanta solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot

-//-

a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, respectiv, în principal, să se dispună rectificarea înscrierilor din 1708/a B conform propunerilor din raportul de expertiză, anume rectificarea suprafeței reale ca fiind de 1406 mp și atribuirea de număr topografic nou 1936/a/5 cu profilul,casă, anexe gospodărești, curte și grădină" și înscrierea acestora în cartea funciară, iar în subsidiar, rectificarea suprafeței din cartea funciară ca fiind cea reală de 1406 mp. cu menținerea vechiului număr topografic 1939/1 cu profilul,casă, anexe gospodărești, curte și grădină".

În motivarea apelului reclamanta a arătat, în esență, că datorită unor erori de identificare a terenului cu prilejul expertizei efectuate în cauza prin care pârâta, proprietarul terenului vecin cu terenul reclamantei, a solicitat rectificarea suprafeței de carte funciară cu privire la terenul său - s-a ajuns la situația de fapt ca terenul reclamantei să fie cuprins în terenul identificat ca fiind al pârâtei.

Prin decizia civilă 132/A/2009 Tribunalul Hunedoaraa respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile 1059/2008 pronunțată de Judecătoria Brad.

Pentru a pronunța această decizie Tribunalul a reținut că terenul aflat în folosința reclamantei apelante, pentru care solicită rectificarea cărții funciare este situat pe parcela cu nr. topografic 1936 înscrisă în 2831 B, nr. ord. A + 1 - imobil asupra căruia nu justifică niciun drept (extras de carte funciară - filele 45 - 47).

Reclamanta apelantă a dobândit prin moștenire imobilul înscris în nr. 1708 B, nr. top. 1939, fiind proprietară sub B 7 (extras de carte funciară - fila 43).

Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză imobilul a fost identificat greșit cu prilejul atribuirii locului de casă părinților reclamantei apelante de către B (fila 40 -,Capitolul VII - Concluzii").

În consecință, în mod întemeiat prima instanță de fond a reținut că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 33 și 34 din Legea nr. 7/1996 cu privire la rectificarea sau modificarea cărții funciare respectiv rectificarea înscrierilor de carte funciară, stare de fapt nefiind circumscrisă ipotezei normelor menționate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului sau modificarea deciziei și a sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.

În expunerea de motive s-a arătat că reclamanta este proprietara terenului înscris în CF 1708/a B în suprafață reală de 1406 mp, dobândit prin moștenire, iar vecina sa este proprietara terenului înscris în CF 2831/1 Situația reală a terenurilor elucidată prin raportul de expertiză efectuat în cauză arată erorile de identificare făcute anterior, iar întrucât înscrierea de CF nu este de actualitate se fac propuneri de rectificare a suprafeței reale de 1406 mp și atribuirea de nr. topo nou 1936/a/5 cu profilul "casă, anexe gospodărești, curte și grădină". Ceea ce se urmărește este

-//-

asigurarea unei concordanțe între situația de drept reală cu înscrierile din CF. Prin rectificare nu se urmărește nici radierea ipotecii, în condițiile în care beneficiarul ipotecii a fost introdus în cauză pentru a-i fi pozabilă rectificarea, iar dreptul său se menține asupra imobilului rectificat.

Intimații nu au depus la dosar întâmpinare.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că prezentul recurs nu este fondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a sesizat instanța de fond cu o acțiune de rectificare a cărților funciare 2831/1 B și 1708/a B în sensul diminuării cu 1000 mp a suprafeței din CF 2831/1 și înscrierea acestuia în CF 1708/ Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 7/1996, art. 35. Acest text de lege reglementează acțiunea în rectificare de carte funciară, rectificare care este definită de art. 33 alin 2 din Legea 7/1996 ca fiind radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că terenul aflat în folosința reclamantei nu este situat pe parcela cu nr. top 1939 înscrisă în CF 1708 B, ci pe parcela cu nr. top 1936 înscrisă în CF 2831 B. De asemenea, susținerea reclamantei în sensul că, în suprafața rectificată a terenului pârâtei este cuprins și terenul reclamantei, s-a dovedit a fi nefondată, expertul reținând că în operațiunea de rectificare efectuată asupra CF 2831/1 - B nu a fost cuprins terenul ce aparține pârâtei. Au fost cuprinse alte terenuri care nu aparțin nici pârâtei și nici reclamantei. Prin urmare, nu poate fi acceptată propunerea expertului în sensul atribuirii unui nou nr. top 1936/a/5 și înscrierii acestuia în CF 1708/a B, întrucât reclamanta nu justifică nici un drept de proprietate asupra nr. top 1936 din CF 2831 B și nici nu este posibilă constituirea unui drept de proprietate asupra acestui teren pe calea unei acțiuni întemeiată pe art. 35 din Legea 7/1996.

Având în vedere cele arătate mai sus, în mod corect a reținut instanța de fond că, raportat la aspectele constatate de expert, nu este vorba de o rectificare de carte funciară care să nu afecteze esența dreptului care poartă asupra acelui imobil, ci reclamanta solicită radierea dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. top 1939/1 și constituirea în favoarea sa a unui nou drept de proprietate asupra unui imobil aparținând de drept altor proprietari, operațiune care nu are nici un temei legal.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile 132/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, nefiind îndeplinite cerințele art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. instanțele de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță.

Pentru aceste motive,

-//-

(continuarea deciziei civile 380/2009 dată în dosar -)

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 132/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15.10.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Tehn. 5 ex/27.11.2009

-,

-

Președinte:Anca Neamțiu
Judecători:Anca Neamțiu, Carla Maria Cojocaru, Daniela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 380/2009. Curtea de Apel Alba Iulia