Reziliere contract. Speta. Decizia 812/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.812
Ședința publică din 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta (fost ), împotriva deciziei civile de apel nr. 368/A/bis/08.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, ca și cu intimatul pârât, având ca obiect rezilierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare și radierea din cartea funciară.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă, avocat iar pentru intimații reclamanți și, avocat, lipsă fiind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
După verificarea actelor și lucrărilor dosarului s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se depune taxă judiciară de timbru, după care nemaifiind de formulat alte cererii sau excepții, Curtea acordă cuvântul în fond pentru dezbaterea recursului.
Avocata recurentei pârâte solicită admiterea recursului conform formulării lui în scris, în principal modificarea deciziei civile recurate, în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței civile pronunțată de Judecătoria Timișoara și respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar casarea ambelor hotărâri judecătorești atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
Avocatul intimaților reclamanți, solicită respingerea recursului pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara în dosar nr-, reclamantii si au chemat în judecată pe pârâții si, solicitând instantei ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună rezilierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare legalizată sub nr.3748/12.04.2001 de BNP -- ca urmare a intervenirii clauzei de dezicere, precum si radierea din CF nr.- Tan otării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea actiunii, reclamantii au arătat că la data de 12.04.2001, părțile au încheiat promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare autentificată sub nr.3748/ 2001 de BNP -- prin care reclamantii se obligau să vândă pârâților pentru prețul de 55.000 DM apartamentul nr.1 situat în T, str. -.-, nr.9, înscris în CF nr.- T, cu respectarea dispozitiilor Legii nr.112/1995 în ceea ce priveste clauza de inalienabilitate, transferul dreptului de proprietate urmând a se realiza prin contract de vanzare-cumparare. Totodata, reclamantii invedereaza instantei că în cadrul aceluiași act s-a stabilit de comun acord ca în cazul în care intervine răzgândirea cu privire la clauzele inserate în cuprinsul actului, promitenții vânzători, respectiv reclamanții se obligă să restituie promitentilor cumpărători, respectiv pârâților, dublul prețului achitat, adică suma de 110.000 DM.
De asemenea, reclamanții au învederat că în data de 21.09.2007 au procedat la notificarea pârâților pe calea executorului judecătoresc, invitându-i a se prezenta în data de 24.09.2007 la acesta în vederea rezilierii pe cale amiabilă a promisiunii de vânzare-cumpărare nr.3748/2001, în caz contrar, reclamanții urmând a proceda la oferta reală de plată conform art.586-590. însă pârâții nu s-au prezentat in data stabilită la executor judecătoresc G, astfel că s-a procedat la consemnarea sumei de 56.171 euro pe seama pârâților reprezentând dublul sumei achitate drept preț al promisiunii de vânzare-cumpărare.
Mai mult, reclamanții au arătat că părțile au cuprins în promisiunea încheiată si o clauză de dezicere în favoarea amândurora, precizând totodată despăgubirea acordată de acea parte care împiedică realizarea convenției.
In drept, s-au invocat dispozițiile art.1020-1021.civ.
Prin întâmpinare si cerere reconvențională, prâții-reclamanti reconventional au solicitat respingerea cererii principale ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, precum si admiterea cererii reconventionale cu obligarea reclamantilor-parati reconventional la plata sumei de 200.000 euro din care suma de 56.171 euro cu titlu de restituire a prețului plătit si sancțiune, iar suma de 143.829 euro cu titlu de daune-interese contractuale, cu dobânzi legale de la data introducerii prezentei cereri.
In fapt, s-a arătat că actiunea în reziliere este neîntemeiata, întrucât temeiurile de drept pe care le invocă sunt temeiurile rezoluțiunii unei convenții, or, în speță, promisiunea bilaterala de vânzare-cumpărare nu este o convenție cu executare succesivă, întrucât nu există nicio obligație a paratilor care să nu fie executată si nici nu se invocă o neexecutare din partea pârâților, mai ales că reclamanții nu mai locuiesc în apartamentul din litigiu de la data încheierii promisiunii bilaterale, adică de la data de 12.06.2001.
Pârâții-reclamanti reconventional au arătat că această clauza de dezicere inserată în conventie nu constituie un motiv de reziliere, deoarece nu are ca temei neexecutarea de către cealaltă parte a unei obligatii, ci, dimpotrivă, partea care o invocă este aceea care nu își execută obligatia, în speță, reclamantii-parati reconventional exercitând abuziv, cu rea-credinta clauza de dezicere. Pe de alta parte, dreptul de a denunta conventia a fost exercitata după ce ambele parti executaseră prestatiile lor si la un interval de timp de 6 ani si J de la încheierea promisiunii.
Totodată, paratii-reclamanti reconventional au arătat că exercitarea dreptului de dezicere s-a produs în scopul vădit de a-i prejudicia pe pârâți, întrucât au mai rămas doar câteva luni până la împlinirea termenului suspensiv pentru încheierea contractului autentic, reclamantii au încasat si au folosit timp îndelungat pretul, achizitionandu-și două imobile din acel pret, iar preturile la imobile au crescut exponential în ultimii 2 ani, astfel încât simpla restituire de către promitenti nu acoperă dauna care s-a cauzat pârâților.
De asemenea, paratii-reclamanti reconventionali au solicitat admiterea cererii reconventionale, întrucat promitentii vanzatori sunt obligati să le plateasca dublul pretului achitat de promitenții cumpărători, iar, prin clauza înscrisă în ultimul aliniat, se autorizează paratii sa ceara daune-interese de la reclamanti, deoarece ei sunt aceia care nu si-au executat obligatia asumata, aceea de a încheia, la împlinirea termenului suspensiv, contractul de vanzare-cumparare si nicio obligație nu mai aveau promitentii vanzatori de a executa, astfel încât răspunderea cu daune-interese nu se limitează la plata dublului pretului, ci se extinde si la alte prejudicii suferite de parati prin refuzul lor de a executa promisiunea.
Astfel, paratii-reclamanti reconventional au arătat că potrivit dispozițiilor art.1084 civ. coroborate cu dispozițiile art.969, 970.civ. se impune obligarea reclamantilor-parati reconventional la plata unor daune interese egale cu pretul actual al imobilului care formeaza obiectul promisiunii, iar întrucat valoarea de circulatie a imobilului din litigiu este de 200.000 euro, paratii precizeaza ca aceasta valoare reprezintă prejudiciul suferit prin exercitarea dreptului de dezicere de către reclamanti si prin refuzul de a încheia contractul, mai ales ca la data încheierii promisiunii nu era previzibila explozia ulterioara a preturilor la imobile si, evident convenind clauza de dezicere nu si-au asumat si un astfel de risc, care nu era previzibil, astfel încât în acest prejudiciu este cuprinsă și suma reprezentând dublul prețului pe care ar trebui să îl plătească reclamanților pentru cazul de dezicere.
In drept, s-au invocat dispozițiile art.115, 119 si 274.
Prin sentința civilă nr.10548 din 09.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa admis actiunea principala formulata de reclamantii si, în contradictoriu cu paratii (fosta ) si, a respins cererea reconventionala formulata de paratii-reclamanti reconventionali (fosta ) si în contradictoriu cu reclamantii-parati reconventionali si si în consecință, a dispus desfiintarea promisiunii bilaterale de vanzare-cumparare legalizata sub nr.3748/12.04.2001 la BNP -- si a dispus radierea din CF nr.- Tan otării promisunii bilaterale de vanazare-cumparare mai sus mentionata.
Au fost obligați paratii sa plateasca reclamantilor suma de 8.605,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință civilă Judecătoria Timișoara a reținut că prin promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare încheiata la BNP Asociati -- si legalizata sub nr.3748/12.04.2001, reclamantii în calitate de proprietari au promis sa vanda paratilor imobilul înscris în CF ind. nr.- T, nr. top 12259/I, constand din.1 situat in T, -.-, nr.9, dobandit de reclamanti prin cumparare în temeiul Legii nr.112/1995 cu suma de 55.000 DM din care, la data încheierii promisiunii achitându-se suma de 5.000 DM, urmand ca diferenta sa fie achitata de 01.08.2001.
S-a retinut de asemenea ca prin acelasi act, partile de comun acord au stabilit ca imobilul fiind purtator de interdictie de înstrainare pe o perioada de 10 de la data cumpararii, ca transmiterea proprietatii sa se efectueze prin încheierea unui act autentic dupa expirarea termenului de la data cumpararii, intrarea în posesia de fapt a imobilului urmand sa se faca de catre promitentii cumparatori la data încheierii promisiunii.
Totodata, prin aceeasi promisiune, s-a constatat ca partile de comun acord au stabilit ca, pentru ipoteza în care promitentii vanzatori se vor razgandi cu privire la încheierea contractului de vanzare-cumparare, se naște obligatia acestora de a plati promitentilor cumparatori, dublul pretului achitat, iar pentru ipoteza pentru care promitentii cumparatori se vor razgandi, efectul va fi pierderea de catre acestia din urmă a avansului de pret achitat.
Judecatoria Timișoaraa retinut ca prin Notificarea nr.69/21.09.2007 emisa de BEJ G, paratii au fost notificati de catre reclamanti ca in data de 24.09.2007, ora 14,00 sa se prezinte la BNP pentru rezilierea promisiunii bilaterale de vanzare-cumparare încheiate în data de 12.04.2001 ca urmare a revenirii vanzatorilor asupra intentiei de a vinde imobilul, urmand sa achite cumparatorilor dublul pretului achitat, respectiv echivalentul în euro a sumei de 110.000 DM conform clauzei de dezicere contractuale, iar cum paratii nu au dat curs notificarii, reclamantii au procedat la oferta reala de plata prevăzută de art.586-590. consemnând suma datorata la CEC pe numele pârâților.
S-a constatat astfel că, prin promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare, părtile au cuprins o clauză de dezicere, în temeiul căreia s-a conferit ambelor părți contractante dreptul de a denunța (desființa) unilateral contractul pe care l-au încheiat în schimbul unei sume de bani, denumita dezicere, achitata cocontractantului sau.
Desi paratii-reclamanti reconventionali au invocat executarea clauzelor anticipatorii ale promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare (predarea lucrului promitentului cumparator, plata pretului) arătând că aceasta executare face ineficientă clauza de dezicere stipulată în contract si invocand exercitarea clauzei de dezicere în mod abuziv, cu rea-credință de catre reclamanti, prima instanta a constatat ca simpla executare a unor clauze anticipatorii stipulate în contract, iar nu a obligatiei principale ( aceea de a parafa in fata notarului contractul promis), nu are forta necesara pentru a naste prezumtia de renunțare la clauza de dezicere, fiind unanim admis că partile, chiar în prezenta clauzei de dezicere, pot stipula executarea în tot sau în parte a obligatiilor contractuale fara ca aceasta sa afecteze eficacitatea clauzei.
Instanta de fond a mai apreciat că facultatea de dezicere priveste global si direct mai mult contractul (consimtamantul) însusi decat obligatiile beneficiarului, de unde a rezultat ca simpla executare a unor clauze anticipatorii nu poate pune în discuție clauza de dezicere stipulata de parti, adica facultatea de asumare sau respingere a contractului promis.
S-a constatat totodata ca, beneficiarul clauzei de dezicere are o alegere între posibilitatea de a executa contractul promis si posibilitatea de a denunta unilateral contractul cu obligatia dezicerii,astfel încât acesta nu este debitorul nici a unei obligatii alternative si nici a unei obligatii facultative care sunt modalitati de executare a unor obligatii contractuale, iar în cazul exercitarii dezicerii nu se pune problema executarii contractului, ci problema desfiintarii acestuia.
In consecinta, instanta de fond a admis actiunea principală ca fiind întemeiată si în consecință a dispus desființarea promisiunii bilaterale de vanzare-cumparare legalizata sub nr.3748/12.04.2001 la BNP -- si radierea din CF nr.- Tan otarii promisunii bilaterale de vanzare-cumparare mai sus mentionata, respingand cererea reconventionala ca neîntemeiata cu aceasta motivare.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel, în termen legal, pârâta (fost ) solicitând în principal, desființarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar schimbarea ei, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Intimații prin întâmpinare au solicitat respingerea apelului.
Prin decizia civilă de apel nr. 531/R/08.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge apelul declarat de pârâta (fost ) împotriva sentinței civile de mai sus, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în fapt și drept că motivul de apel invocat de pârâta-reclamantă reconvențional referitor la greșita prevalare a reclamanților de dispozițiile art.1020-1021.civ. în formularea petitului inițial vizând desființarea promisiunii sinalagmatice de vânzare cumpărare, date fiind condițiile specifice în care operează rezoluțiunea ca sancțiune a nerespectării obligațiilor derivate dintr-o convenție bilaterală, nu este întemeiat.
Și aceasta, deoarece, din întreaga expunere a motivelor de fapt ale reclamanților pârâți reconvențional rezultă cu claritate că aceștia tind la desființarea promisiunii de vânzare cumpărare ca efect al prevalării lor de clauza de dezicere inserată în convenție, fiind perfect admisibile astfel de clauze contractuale (de dezicere), respectiv de desfacere a contractului prin voința uneia dintre părți cu restituirea sumei achitate drept preț sau a dublului acestuia. În realitate, stipularea expresă a unei astfel de clauze are valoarea unei derogări de la principiul irevocabilității unilaterale a contractelor sinalagmatice.
Prin convenirea unei asemenea clauze în antecontract și recurgerea părții în favoarea căreia a fost stipulată la aceasta, înseamnă că partea care și-a îndeplinit obligațiile nu mai are dreptul de a opta pentru executarea silită a convenției, având doar dreptul de a păstra suma primită ori a restitui dublul acesteia, după caz, în această situație clauza funcționând drept o veritabilă clauză penală, prin care părțile fixează anticipat cuantumul daunelor interese datorate în ipoteza neexecutării obligației.
Tribunalul Timiș constată că judicios a interpretat Judecătoria Timișoara intenția litigioasă a reclamanților,care urmăreau, prevalându-se de clauza de dezicere, revocarea (desființarea) unilaterală a convenției, dat fiind că este reputat că instanța nu este ținută de temeiul de drept indicat de parte, ci se impune a decela interesul litigios alegat în lumina motivelor de fapt prezentate în susținerea pretențiilor, prerogativă ce trebuie exercitată de instanță atât în virtutea rolului său activ, reglementat de art.129 alin.4 și 5.pr.civ. dar și în baza art.84 pr.civ. după care "cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită".
Nu se poate reține afirmația apelantei pârâte că prima instanță a procedat la schimbarea temeiului juridic indicat de reclamanți, fără a-l supune discuției contradictorii a părților, căci judecătoria nu a făcut decât a realiza încadrarea juridică-corectă, a pretențiilor alegate de reclamanți și a se pronunța din perspectiva finalității urmărite de aceștia.
Cu privire la exercitarea discreționară a dreptului izvorât din clauza de dezicere, întemeiată strict pe împrejurarea că acesta a fost exercitat cu doar șase luni anterior expirării interdicției de 10 ani, prevăzute de Lg. nr.112/1995, prețul imobilelor a cunoscut între timp o creștere exponențială iar reclamanții s-au folosit de prețul primit pentru imobilul în litigiu, aceeași instanță de apel mai constată că părțile au stabilit de comun acord inserarea clauzei de dezicere în antecontract în favoarea ambelor părți contractante, iar pârâții reclamanți reconvențional nu au înțeles a se prevala de clauza finală din promisiune, ce le conferea facultatea de a obține valorificarea promisiunii pe cale judiciară la expirarea termenului de 10 ani de la data încheierii contractului fundamentat pe Lg. nr.112/1995.
Dimpotrivă, pe calea cererii reconvenționale, se observă că aceștia au solicitat a li se restitui dublul sumei plătite cu titlu de preț care, potrivit înscrisului de la fila 7 din dosarul de fond a fost consemnat deja, de la 02.10.2007 pe numele promitenților cumpărători de către reclamanții promitenți vânzători. Implicit, rezultă că promitenții cumpărători au renunțat la a-și valorifica dreptul de creanță născut din promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare, fără însă a face dovada exercitării abuzive în concret a dreptului de dezicere al promitenților vânzători, aspectele de ei inovate privindu-se drept simple supoziții nesusținute de probe. Un argument suplimentar este oferit de însăși conduita promitenților vânzători care și-au îndeplinit obligația corelativă dreptului lor de dezicere, consemnând dublul sumei plătite de pârâți, promitenți cumpărători, pe numele celor din urmă.
Atitudinea procesuală a pârâților reclamanți reconvențional în sensul respingerii acțiunii reclamanților nu este totuși una fermă, câtă vreme, acceptând ipoteza admiterii ei, solicită pe cale reconvențională plata dublului sumei convenite în antecontract și nu, în mod neîndoielnic, validarea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare.
De asemenea, instanța de apel, consideră că este nefondat și reproșul adus primei instanțe de a fi fost respinsă fără motivare cererea reconvențională, atât timp cât judecătoria a respins-o ca neîntemeiată, ca efect al considerentelor ce au stat la baza admiterii cererii principale, căci reputat fiind că clauza de dezicere funcționează și ca o adevărată clauză penală, ea fiind executată integral, devine obligatorie concluzia că instanța de judecată nu are aptitudinea de a acorda despăgubiri mai mari decât cele convenite de părți și constând în speță, în dublul sumei achitate cu titlu de preț de către promitenții cumpărători. Sunt argumentele pentru care, în mod evident, cererea reconvențională a pârâților reclamanți reconvențional de acordare a daunelor interese (deja convenite anticipat de părțile contractante și achitate) nu este susceptibilă de soluționare favorabilă.
În lumina considerentelor mai sus prezentate, este nefondată și nemulțumirea apelantei pârâte cu privire la neadministrarea probatoriului solicitat de pârâții reclamanți reconvențional, precum și cea vizând atribuirea sumei reprezentând dublul prețului în cote de părți către pârâții reclamanți reconvențional, de vreme ce abia în apel s-a depus sentința de divorț a promitenților cumpărători.
Cum în apel s-a depus actul de partaj amiabil perfectat între pârâții reclamanți reconvențional, din care rezultă că cei doi au convenit că toate drepturile patrimoniale ce decurg din promisiunea unilaterală de vânzare cumpărare în discuție se atribuie apelantei, rezultă că o soluționare a completării cererii reconvenționale (de atribuire în cote de părți a sumei de 56171 euro) nu se mai privește a fi de actualitate, cu atât mai mult cu cât pârâtul reclamant reconvențional nu a formulat la rându-i cale de atac. De menționat că actul de partaj voluntar depus de apelantă se interpretează a nu-i mai sprijini, respectiv, justifica interesul procesual în solicitarea vizând rezolvarea completării cererii reconvenționale.
La fel instanța de apel constată că nici motivul de apel privind modul de acordare de către judecătorie a cheltuielilor de judecată nu este întemeiat, el fiind în realitate rămas fără obiect și interes, câtă vreme prin sentința civilă nr.895/20.01.2009 a Judecătoriei Timișoaraa fost admisă în parte cererea de completare a sentinței atacate în prezentul dosar, dispunându-se îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitiv, în sensul că pârâții au fost obligați să plătească reclamanților suma de 3.107,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în loc de suma de 8.605,30 lei.
Împotriva acestei decizii civile de apel a declarat recurs, în termen legal pârâta (fost ), solicitând în principal modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 10548/09.09.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara și respingerea acțiunii reclamanților și, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, în toate instanțele, iar în subsidiar casarea ambelor hotărâri atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, invocând în drept art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă și art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, motivând în esență că instanța de fond nu a pus în discuția părților, "necesitatea schimbării încadrării juridice, raportată la starea de fapt din dosar," că din modul de redactare a cererii reconvenționale nu se poate concluziona că ar fi fost de acord cu admiterea acțiunii și ar fi renunțat la dreptul de a solicita încheierea contractului în formă autentică, astfel că decizia recurată se sprijină pe motive străine de natura pricinii.
Recurenta pârâtă mai arată că instanțele de judecată anterioare au interpretat greșit și actul juridic dedus judecății, câtă vreme clauza inserată în alineatul ultim din promisiunea de vânzare-cumpărare stabilește că răspunderea cu daune interese nu se limitează la plata dublului preț, ci se extinde și la alte prejudicii suferite prin refuzul de a executa promisiunea, precum și că această clauză nu poate fi interpretată ca o clauză penală ce ar fi inclusă în clauza de dezicere și nu poate fi interpretată nici în sensul că " părțile au stabilit despăgubirea prin stabilirea dezicerii, deoarece ultima clauză din contract se referea la posibilitatea acordării de daune interese", această ultimă clauză nefiind analizată, ceea ce atrage trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivele de recurs invocate, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al pârâtei este nefondat, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost respins și apelul aceleiași pârâte.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, precitate, când a confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul pârâtei, pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel, însușite în întregime și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate.
Astfel, Curtea stabilește că primul motiv de recurs invocat, prev. de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, nu este fondat, deoarece decizia civilă recurată nu cuprinde motive contradictorii și nici străine de natura pricinii, câtă vreme instanța de apel - ca de altfel și cea la primă instanță - au indicat precis, clar detailat și la obiect toate motivele de fapt și de drept pe care își sprijină hotărârile pronunțate, dând dovadă de rolul activ impus de art. 129 al. 5 și 6 Cod procedură civilă și art. 130 Cod procedură civilă, și dispunând numai asupra obiectului prezentei cereri deduse judecății.
Recurenta invocă faptul că instanța de fond nu a pus în discuția părților schimbarea temeiului de drept al cererii formulate, dar Curtea constată că în fața instanței de apel aceasta chestiune a avut o altă motivare, străină total de argumentația din recurs, și deci în mod corect și cu o motivare, străină total de argumentația din recurs și deci în mod corect și cu o motivare judicioasă, logică și juridică, instanța de apel a respins această susținere a recurentei, reținându-se just că prima instanță nu a făcut altceva decât a realiza încadrarea juridică corectă a pretențiilor formulate de reclamanți și a se pronunța asupra acestora din perspectiva finalității urmărite de aceștia, conform art. 977,978,979 și 983 Cod civil.
Așadar, Curtea constată că în dosar este dovedit că în fața instanței de fond nu a avut loc o așa zisă schimbare a încadrării juridice a cererii formulată de reclamanți, această instanță fiind sesizată cu o stare de fapt și de drept menționată pe întregul parcurs al procesului, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, încât deci această susținere a recurentei este nefondată și nu are un suport real, probator, în condițiile în care de la bun început cererea a fost formulată în temeiul clauzei de dezicere, urmând procedura legală a notificării și consemnării sumei stabilite de părți, prin convenția încheiată, însăși recurenta, inițial, fiind de acord cu desființarea acestei convenții (dar solicitând o sumă mai mare drept despăgubiri, decât cea cuvenită, solicitare ce se regăsește în cererea reconvențională).
Prin urmare, Curtea consideră că atât principiul contradictorialității dezbaterilor, cât și dreptul la apărare al recurentei nu a fost încălcate în contextul în care, aceasta, încă din faza notificării formulate, a avut cunoștință de solicitările reclamanților.
Aceasta, deoarece recurenta a formulat în fața executorului judecătoresc G la data de 01.10.2007 o cerere prin care arată: "în cazul în care petiționarii insistă pentru rezoluțiunea contractului ne exprimăm acordul în condițiile în care ne vor achita suma mai sus menționată (500.000 EURO), în caz contrar urmând ca în cadrul procesului pentru rezoluțiunea contractului să formulăm și să dovedim pretențiunile noastre în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare."
Astfel, recurenta luând act de acționarea clauzei de dezicere a fost de acord cu operarea acestei clauze. Singurul aspect în discuție ce urma a fi soluționat pe cale judecătorească era nivelul despăgubirilor.
Analizând acest înscris în demersul judiciar ulterior în fața instanței de fond și apel, rezultă că recurenta are o poziție procesuală confuză și nesinceră.
De asemenea, nici motivul de recurs invocat, prev. de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, nu poate fi găsit întemeiat de C, întrucât ambele instanțe de judecată anterioare nu au interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu au schimbat natura ori înțelesul lămurit al acestuia, în condițiile în care probele administrate în dosar, fac convingerea instanțelor că părțile au convenit de comun acord în folosul și în beneficiul părților contractuale o clauză de dezicere, prin care au stabilit că vânzătorii pot revenii asupra acordului lor de a încheia în formă autentică actul de vânzare-cumpărare până la expirarea duratei de interdicție de 10 ani, prev. de Legea nr. 112/1995, convenindu-se totodată, în beneficiul promitenților cumpărători ca în situația dezicerii asupra vânzării, intimații reclamanți să fie obligați la plata dublului preț convenit cu prilejul încheierii actului în litigiu.
Or, în speță, instanțele anterioare au constatat îndeplinirea condițiilor contractuale, raportat la clauza de dezicere inserată și apreciind-o întemeiată, au dispus desființarea ca atare a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, în discuție, sub care aspect, așadar decizia civilă de apel nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și astfel că nici motivul de recurs invocat, prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, nu este aplicabil în dosar.
Recurenta susține că nu poate fi exercitată în mod abuziv clauza de dezicere, apreciind că reclamanții au uzitat de această clauză în mod nelegal, însă această susținere Curtea o găsește neîntemeiată, câtă vreme aplicarea unei clauze contractuale în limitele înscrise în convenție de părți la data încheierii unui act juridic nu poate fi apreciată drept abuzivă.
De asemenea, aceeași recurentă mai invocă o păgubire cu ocazia aplicării clauzei de dezicere, dar, nu poate fi vorba despre așa ceva, câtă vreme aceasta clauză a fost convenită de ambele părți contractante și aceasta trebuie să se aplice ca atare, dar nu este nici real acest aspect, în condițiile în care recurenta pârâtă a folosit în tot acest interval de timp imobilul în cauză, în mod gratuit și în orice mod ar fi investit banii acordați drept preț nu ar fi dobândit în toată această perioadă de timp o sumă egală cu dublul celei achitate, la care se adaugă câștigul realizat prin folosința imobilului.
Curtea mai constată că este nefondată și critica conform cu care recurenta apreciază că cererea reconvențională a fost respinsă fără a fi arătate motivele pe care se sprijină această soluție, de vreme ce din studiul dosarului reiese în mod clar că instanța de apel a răspuns punctual fiecărui motiv de apel, în parte, argumentând judicios respingerea lor.
Cât privește clauzele contractuale stabilite de comun acord de către părți, plata dublului preț reprezintă întinderea daunelor interese la care promitenții cumpărători au dreptul în cazul desființării actului juridic încheiat, aceste clauze înserate la data încheierii actului prevăzând întinderea obligațiilor promitenților vânzători în cazul aplicării clauzei de dezicere, aspect constatat de instanța de apel, care, în aplicarea acestor clauze, a apreciat just că întinderea obligației intimaților reclamanți se rezumă la plata dublului preț, fapt realizat la data introducerii acțiunii și din oficiu, instanța de judecată neputând interveni în convenția părților sub aspectul întinderii daunelor, care au fost stabilite de ambele părți contractante și intimații reclamanți le-au respectat.
Astfel, prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, încheiată la BNP Asociația - - și legalizată sub nr. 3748/12.04.2001, reclamanții în calitate de proprietari au promis să vândă pârâților imobilul înscris în CF ind. nr. - T, nr. top. 12291/1, constând din apartamentul nr. 1, situat în T, str. -. -, nr. 9, dobândit de reclamanți prin cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, cu suma de 55.000 DM, din care la data încheierii promisiunii s-a achitat suma de 5.000 DM, urmând ca diferența să fie achitată de 01.08.2001.
Prin același act, părțile de comun acord au stabilit că imobilul fiind purtător de interdicție de înstrăinare pe o perioadă de 10 ani de la data cumpărării, ca transmiterea proprietății să se efectueze prin încheierea unui act autentic după expirarea termenului de la data cumpărării, intrarea în posesie de fapt a imobilului urmând să se facă de către promitenții cumpărători la data încheierii promisiunii.
De asemenea, prin aceeași promisiune, părțile de comun acord au stabilit că, pentru ipoteza în care promitenții vânzători se vor răzgândi cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, obligația acestora de a plătii promitenților cumpărători se văr răzgândi, pierderea de către aceștia a avansului de preț achitat.
Prin Notificarea nr. 69/21.09.2007 emisă de G, pârâții sunt notificați de către reclamanți că la data de 24.09.2007, ora 14,00 să se prezinte la., pentru rezilierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate la data de 12.04.2001 ca urmare a revenirii vânzătorilor asupra intenției de a vinde imobilul, urmând să achite cumpărătorilor dublul prețului achitat, respectiv echivalentul în euro a sumei de 110.000 DM confirm clauzei de dezicere contractuale.
Cum pârâții nu au dat curs notificării, reclamanții au procedat la oferta reală de plată prev. de art. 586 - 590 Cod procedură civilă, consemnând suma datorată la CEC pe numele pârâților.
Așadar, s-a constatat astfel, că, prin promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare părțile au cuprins o clauză de dezicere. În temeiul căreia s-a conferit ambelor părți contractante dreptul de a denunța (desființa) unilateral contractul pe care l-au încheiat în schimbul unei sume de bani, denumită dezicere, achitată cocontractantului său.
Desființarea unilaterală a unui contract prin dezicere este un drept potestativ care își are izvorul în acordul inițial de voință al părților, astfel încât nu mai depinde, în nici un fel, de voința celeilalte părți contractante, aceasta neputând împiedica, în nici un mod desființarea contractului.
clauzei de dezicere constă în faptul că beneficiarul acesteia are la dispoziție un timp de reflecție pentru analizarea consecințelor contractului încheiat, în final având dreptul de a-și retrage unilateral consimțământul dat, desființând astfel, contractul, ea neconstituind o excepție de la principiul irevocabilității unilaterale a contractelor sinalagmatice, avându-și originea chiar în voința părților, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost stipulată în mod neechivoc de către părți în contract.
Totodată, facultatea de dezicere este discreționară, putând fi exercitată fără a fi necesară justificarea ei, ea neputând fi privată nici ca o condiție suspensivă și nici ca o condiție rezolutorie, fiind parte integrantă a consimțământului, adică a unui element esențial (de validitate) al contractului, fără de care acesta nu putea lua naștere în mod valabil.
Deși pârâții reclamanți reconvenționali invocă executarea clauzelor anticipatorii ale promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare(predarea lucrului promitentului cumpărător, plata prețului) arătând că această executare face ineficientă clauza de dezicere în mod abuziv, cu rea credință de către reclamanți, ambele instanțe corect au constatat ca simplă executare a unor clauze anticipatorii stipulate în contract, iar nu a obligației principale (aceea de a parafa în fața notarului contractul promis) nu are forța necesară pentru a naște prezumția de renunțare la clauza de dezicere, fiind unanim admis ca părțile, chiar în prezența clauzei de dezicere, pot stipula în tot sau în parte exercitarea obligațiilor contractante fără ca aceasta să efectueze eficacitatea clauzei.
Rezultă deci că facultatea de dezicere privește global și direct mai mult contractul(consimțământul) însuși, decât obligațiile beneficiarului, de unde mai rezultă că simpla executare a unor clauze anticipatorii nu poate pune în discuție clauza de dezicere stipulată de părți, adică facultatea de asumare sau respingere a contractului promis.
De asemenea este bine stabilit în dosar că beneficiarul clauzei de dezicere are o alegere între posibilitatea de a executa contractul promis și posibilitatea de a denunța unilateral contractul cu obligația dezicerii, astfel încât aceasta nu este debitorul nici a unei obligații alternative și nici a unei obligații facultative, care sunt modalități de executare a unor obligații contractuale.
În cazul exercitării dezicerii nu se pune problema executării contractului, ci problema desființării acestuia.
Așadar, în fine, Curtea mai observă din analiza probelor de la dosar, că nu este cazul nici a casării ambelor hotărârii judecătorești atacate, și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, cum mai solicită pârâta în subsidiarul recursului ei, deoarece procesul a fost cercetat și a soluționat pe fond și nu este nici necesară nici administrarea de probe noi, încât deci nici prevederile art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă nu sunt incidente în dosar, judecata făcându-se în prezenta ambelor părți litigante.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să facă admisibil acest recurs și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al pârâtei, menținând în vigoare decizia civilă recurată pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță, cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil și căruia îi este specific, în sensul rezolvării prezentului litigiu în limitele investirii instanței, recurenta nedovedind în cauză incidența motivelor de recurs, invocate de prevederile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă și art. 312 al. 3 și 5 Cod procedură civilă, și art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit tuturor argumentelor de mai sus expuse pe larg de
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, aflată în culpă procesuală, ca parte căzută în proces, recurenta pârâtă de mai sus va fi obligată să plătească intimaților reclamanți și - la cererea acestora suma de 1499,4 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu împuternicirea avocațială nr. -/2009 și chitanța aferentă nr. 164/08.10.2009, ambele ale Baroului T, aflate în dosarul cauzei de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta (fostă ), împotriva deciziei civile de apel nr. 368/A/bis/08.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, ca și cu intimatul pârât, având ca obiect rezilierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare și radierea din cartea funciară.
Obligă recurenta pârâtă de mai sus să plătească intimaților reclamanți și suma de 1499,4 lei(RON) cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /20.10.2009
Tehnored /28.10.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Trandafir PurcărițăJudecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Cristian Pup
