Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 811/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.811

Ședința publică din 8 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță

JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat

JUDECĂTOR 3: Cristian Pup

GREFIER:- -

S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 332/A/ din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, având ca obiect succesiune.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru pârâtul intimat, lipsă fiind reclamantul recurent.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocat pentru pârâtul intimat, pune concluzii de respingere a recursului ca netemeinic și nefondat și pe cale de consecință menținerea deciziei Tribunalului Timiș, arătând că temeiul de drept prev. de art. 304 pct. 9 Cod ură civil, nu subzistă.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 816/325/19.01.2007 reclamantul a chemat în judecată pârâtul, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate că reclamantul este unic moștenitor, în calitate de fiu al defunctei, decedată în data de 1.12.2005; să se constate că masa succesorală rămasă după defunctă, se compune din imobilul situat în T-,.1, înscris în CF nr. - T, nr. top. 243/1, să se constate deschisă succesiunea după defunctă, să dispună intabularea în CF a dreptului reclamantului de proprietate asupra imobilului, cu titlul de moștenire; să dispună evacuarea pârâtului din imobilul pe care îl ocupă fără titlu, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arătat că reclamantul este fiul lui și al lui, iar după nașterea reclamantului au divorțat, iar tatăl său s-a recăsătorit în. Transcrierea fonetică a numelui de în limba română a fost aceea de, așa cum figurează în certificatul de naștere eliberat de Primăria După decesul mamei sale, reclamantul s-a prezentat la notariat în vederea dezbaterii succesiunii, însă din cauza faptului că nu a putut prezenta sentința de divorț a părinților săi, ura succesorală a fost suspendată. Întrucât mențiunea divorțului nu figurează nici în registrul de nașteri și nici pe certificatul de căsătorie, reclamantul a fost nevoit să introducă o acțiune în certificarea actelor de stare civilă în temeiul Legii nr. 119/1996, dar între timp, a aflat de la vecini că pârâtul a intrat în imobilul situat în T-,.1, și a început să facă diferite amenajări, fără a avea nici un drept în acest sens.

Pârâtul a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, la data de 21.02.2007, prin care a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale active a reclamantului și de asemenea excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată; în subsidiar a solicitat să se constate că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, face parte și obligația încheiată cu pârâtul, respectiv încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică a imobilului situat în T-,.1, în lumina executării în natura obligației de a face și în temeiul art. 1073 și art. 1077. civ și a convenției înregistrată sub nr. 2/18.12.1997, a solicitat obligarea reclamantului în calitate de moștenitor legal, la încheierea contractului de vânzare cumpărare, iar în caz de refuz, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare a imobilului situat în T-,.1, înscris în CF nr. - T, nr. top. 243/1 și să se dispună întabularea în această carte funciară a dreptului de proprietate a pârâtului, cu titlul de cumpărare.

Reclamantul a depus la data de 21.03.2007, precizare de acțiune, prin care a solicitat: anularea certificatului de moștenitor emis sub nr. 9/29.01.2007 de către BNP și rectificarea CF-ului nr. - T, cu top. 243/1 în sensul restabilirii situației anterioare de CF; reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 10035/19.12.1997 la BNP Curuți, până la cotitatea disponibilă de și stabilirea calității reclamantului de moștenitor rezervatar în calitate de fiu; eliberarea unui alt certificat de moștenitor pentru ambii moștenitori, cu cota de, reclamantul în calitate de moștenitor legal și cota de pârâtul în calitate de moștenitor testamentar. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, cât și cererea reconvențională, reclamantul a solicitat respingerea acestora.

Prin sentința civilă nr. 13065/22.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul. A fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a reclamantului-pârât reconvențional. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de către pârâtul în contradictoriu cu reclamantul-pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, certificatul de naștere seria - nr.- eliberat la data de 20.06.2005 de către Consiliul Local M, județ B, privește pe, născut la data de 19.07.1957, numele părinților fiind și. Potrivit pașaportului b -, numele reclamantului apare ca fiind. Din cuprinsul extrasului din registrul de căsătorie, s-a căsătorit cu la data de 09.03.1957, consemnându-se ca loc al nașterii numitei ca fiind Localitatea, județ Extrasul din registrul de deces, precum și copia cărții de identitate emisă pe numele, cuprind ca loc al nașterii al defunctei, ca fiind sat, județ

Din cuprinsul actelor aflate la dosar nu rezultă legătura de rudenie între reclamant și defuncta, având în vedere neconcordanța existentă cu privire la numele reclamantului, cuprinsă în actele depuse la dosar, precum și inexistența unui act din care să rezulte că s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre defuncta și. Reclamantul a înțeles să justifice calitatea procesuală activă prin formularea unei cereri de rectificare a actelor de stare civilă, instanța de fond dispunând în acest sens suspendarea cauzei până la soluționarea acestei cereri. Acțiunea respectivă a fost respinsă de către Judecătoria Timișoara, prin sentința nr.5157/2007, iar reclamantul nu s-a mai prezentat în instanță pentru a-și îndeplini obligațiile prevăzute de.129 alin.1 proc.civ.

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, identitate nedovedită în prezenta cauză.

Față de cele reținute, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesual active și a respins acțiunea principală, precizată, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă.

Având în vedere soluția pronunțată asupra acțiunii principale, pe cale de consecință, raportat la obiectul cererii reconvenționale, instanța de fond a apreciat că în formularea cererii reconvenționale operează excepția lipsei calității procesual pasive a reclamantului-pârât reconvențional, și a respins cererea reconvențională ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Nemulțumit de statuările primei instanțe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, reclamantul a declanșat calea de atac a apelului solicitând admiterea acesteia, desființarea hotărârii atacate și trimiterea pricinii spre rejudecare.

În susținerea căii de atac, apelantul a reproșat primei instanțe interpretarea greșită a probatoriului administrat în cauză, care au condus-o la concluzia eronată că nu ar fi fiul defunctei, căsătorită, confuzia pornind de la transcrierea fonetică a numelui său de familie. S-a mai arătat că este de notorietate faptul că localitatea este un sat aparținând de comuna, ambele din județul Ceea ce a condus la înscrierea în actele de stare civilă ale mamei sale, a satului ( în actul de deces), sau, după caz, a comunei ( în actul de căsătorie).

Prin decizia civilă nr.332/A din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost respins apelul declarat de reclamantul-apelant, împotriva sentinței civile nr. 13065/22.10.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât.

Pentru a pronunța această decizie Tribunalul Timișa reținut următoarele:

Judecătoria a soluționat cauza prin prisma reținerii lipsei de legitimare procesuală activă a reclamantului, apreciind că acesta nu a dovedit, în condițiile de exigență ale art.1169 cod civil, că este fiul defunctei. Fără a observa însă, că, în prealabil se impunea analiza excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală invocată de pârâtul-intimat, excepție de ordină publică, peremptorie, și care, dacă ar fi primită, ar face inutilă analizarea calității procesuale active a petiționarului. Și aceasta pentru că, odată constatat prescris dreptul de opțiune succesorală, nu mai are relevanță dacă petiționarul își dovedește calitatea de moștenitor sau nu după defunctă, și, implicit calitatea procesuală activă. Motiv pentru care, tribunalul va analiza cu precădere această excepție de ordine publică, pe care o va admite pentru următoarele considerente.

Așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din prevederile clare și nesusceptibile de alte interpretări ori speculații ale prevederilor art. 700 alin.1 apartenente codului civil, dreptul de opțiune succesorală se prescrie în termen de 6 luni de la data deschiderii moștenirii și care coincide în speță cu data decesului defunctei - 1.12.2005. Rezultă așadar că termenul în care prezumtivii moștenitorii își puteau exercita dreptul de opțiune succesorală s-a împlinit la data de 1.06.2006.

În speță, petiționarul-apelant nu a făcut dovada că și-a exercitat acest drept în termenul de prescripție supra anunțat și nici nu a înțeles să uzeze de instituția repunerii în termen, știut fiind că termenul de prescripție a dreptului patrimonial de opțiune succesorală este susceptibil de întrerupere, suspendare și repunere în termen, fiindu-i aplicabile regulile ce guvernează materia prescripției extinctive (procura dată numitei - neîncadrându-se în termenul de prescripție de 6 luni). în care, tribunalul va da eficiență acestei excepții și va constata ca fiind prescris dreptul de opțiune succesorală al petiționarului, cu privire la succesiunea defunctei.

Împotriva deciziei civile nr. 332/A/ din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea hotărârii atacate și constatarea împrejurării că în mod greșit acțiunea reclamantului recurent a fost respinsă pe excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală.

În drept, reclamantul a făcut trimitere la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod ură civilă.

Intimatul nu a formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului, deoarece primele instanțe au reținut în mod corect, în speță, excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală sau lipsa calității procesuale active.

Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304, rap. la art. 306 și art. 312 Cod ură civilă, se reține că acesta este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod ură civilă, hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În speță, în mod corect primele instanțe au reținut că reclamantul nu a făcut dovada că și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul de 6 luni de la data deschiderii moștenirii, respectiv data decesului defunctei, care a intervenit la 01.12.2005, pe de o parte, iar pe de altă parte că există reale neconcordanțe cu privire la actele de stare civilă prezentate de către reclamant, înscrisuri care ar trebui să dovedească adevăratele legături de rudenie dintre acesta și autorii săi.

Ca atare, soluțiile primelor instanțe au fost pronunțate cu aplicarea corectă a art. 700 și urm. din Codul civil, împrejurare ce va impune, în speță, respingerea recursului declarat de către reclamantul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de către reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 332/A/ din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /13.10.2009

Tehnored /15.10.2009

Ex.2

Primă instanță:

Instanța de apel: și

Președinte:Trandafir Purcăriță
Judecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Cristian Pup

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 811/2009. Curtea de Apel Timisoara