Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 21/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - servitute -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 21
Ședința publică din 22 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de reclamantul domiciliat în comuna, județul B, împotriva deciziei civile nr. 199 A din 1 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentatul pârâtei intimate E-ON M
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând cauza legal timbrată și în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată, conform dovezilor existente în dosar. În susținere a precizat că locuiește împreună cu familia sub înalta tensiune și că în temeiul Legii nr.318/2003 a energiei electrice - în vigoare la data promovării acțiunii, avea dreptul la despăgubiri. A mai precizat că pârâta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate și că deși a solicitat să vadă autorizația pârâtei și licența, cererea sa a rămas fără răspuns.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Botoșani la data de 25 ianuarie 2005, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta E-ON M pentru rebranșarea instalației electrice, încheierea contractului de furnizarea a energiei electrice, plata de despăgubiri pentru scoaterea din circuitul civil a unei părți din terenul proprietatea sa, afectat de amplasarea unui transformator și a unor stâlpi electrici, precum și pentru stabilirea unei căi de acces pe proprietatea sa, cu plata de despăgubiri.
La data de 1 martie 2005, E-ON M s-a adresat Judecătoriei Botoșani, solicitând obligarea pârâtului să-i permită accesul la instalația electrică ori de câte ori este nevoie, sub sancțiunea plății de daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere.
Cele două cereri au fost reunite de prima instanță.
După administrarea probelor, Judecătoria prin sentința civilă nr. 395 din 10 aprilie 2006 a admis în parte acțiunea reclamantului și în totalitate cererea reconvențională a E-ON M, stabilind o cale de acces în favoarea pârâtei pe terenul reclamantului conform expertizei; a fost obligat reclamantul să permită pârâtei accesul la instalațiile electrice, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 500 lei (RON) pe zi de întârziere; s-a respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri și s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata cererii privind rebranșarea și încheierea contractului privind furnizarea energiei electrice; a fost obligată pârâta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că rețeaua de distribuție a energiei electrice - postul de transformare 20/0,4 KV și stâlpi electrici - exista pe teren la data cumpărării acestuia de către reclamant, dată la care erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 213/1998, potrivit cărora rețelele electrice de transport și distribuție a energiei sunt bunuri ce alcătuiesc și aparțin domeniului public, împreună cu terenul aferent; că potrivit nr.HG 27/2000, Anexa 5.1 art.5, legea instituie un drept de servitute subterană și de suprafață în favoarea celui ce are în administrare aceste rețele.
S-a apreciat că cererea reclamantului pentru despăgubiri nu are fundament legal și, oricum, nu s-au produs dovezi privind existența prejudiciului.
Sentința a fost criticată în apel d e ambele părți ale procesului.
Reclamantul a arătat că se impunea admiterea cererii de despăgubiri, dreptul de servitute instituit în favoarea pârâtei nefiind și gratuit; este lipsit de folosința terenului, pe care nu îl poate cultiva, iar datorită gradului avansat de uzură a instalației electrice îi este periclitată sănătatea lui și a membrilor familiei, încât se consideră îndreptățit a primi despăgubiri de 1.000 lei pe an și daune morale de 10.000 lei. Totodată, reclamantul a criticat sentința pentru neacordarea cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat, de 34.500.000 lei.
La rândul său, pârâta a formulat critici privind lățimea căii de acces, care nu respectă normele tehnice prevăzute de Legea nr. 318/2003 și Ordinul nr. 32 ANREE B, cât și cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa, prea mare față de dovezile atașate dosarului.
Prin decizia civilă nr. 199 din 1 octombrie 2007 Tribunalul Botoșania admis apelurile și a schimbat în parte sentința atacată, stabilind calea de acces în favoarea pârâtei pe porțiunea de 1020 mp teren, identificată în schița anexă la suplimentului raportului de expertiză întocmit de expertul OG( fila 83 dosar apel ) ca zonă de siguranță și pe porțiunea de 72 mp " culoar de trecere "; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1.370, 8 lei cheltuieli de judecată de la fond ( în loc de 1.000 lei ); reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 711,5 lei cheltuieli de judecată din apel; au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 20 și art. 19 alin. 6 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, rezultă că servitutea de trecere cuprinde atât zona de protecție și siguranță ( culoarul de trecere aflat pe aliniamentul stâlpilor electrici și a transformatorului, sub linia electrică aeriană), cât și calea de acces de la stradă la această zonă de protecție. Or, expertul desemnat la prima instanță ( specialist în agricultură ), nu a avut în vedere aceste dispoziții legale.
Cu referire la cererea privind acordarea de despăgubiri, Tribunalul a reținut că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a Legii nr. 318/2003, în vigoare la data introducerii acțiunii. Potrivit dispozițiilor art.16 alin. 2-4 din această lege, dreptul de servitute asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice având ca obiect utilitatea publică se exercită cu titlu gratuit pe toată durata existenței capacităților energetice.
În mod judicios, instanța a făcut distincție între despăgubirile solicitate din instituirea servituții de trecere și cele pentru pretinsele prejudicii cauzate de exercitarea acestui drept, pentru care reclamantul nu a produs dovezi.
Analizând, în contextul dat, succesiunea dispozițiilor legale aplicabile în materie, Tribunalul a reținut că pe parcursul derulării procesului Legea nr. 318/2003 a fost abrogată prin Legea energiei nr. 13 din 19 ianuarie 2007, care într-adevăr, nu mai prevede exercitarea cu titlu gratuit a servituții de trecere pe terenurile proprietate privată. Prin urmare, s-a reținut că pentru rezolvarea pretențiilor privind despăgubirea, reclamantul are a urma procedura instituită de noua lege, procedură în care instanța de judecată are a interveni doar în cazul în care părțile nu s-ar înțelege asupra cuantumului acesteia.
Cu referire la cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța de apel a reținut că obiectul principal al cererilor l-a constituit stabilirea servituții de trecere, sarcină ce presupune și obligația reclamantului de a permite accesul pârâtei pe proprietatea sa. Prin urmare, prima instanță avea a-i acorda reclamantului toate cheltuielile de judecată dovedite a fi făcute pentru acest petit.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal reclamantul.
În dezvoltarea motivelor a arătat că prin hotărârea dată i se încalcă dreptul de proprietate, pârâta neputând folosi terenul în mod gratuit; că instalațiile electrice sunt într-o stare avansată de degradare, periclitând sănătatea sa și a membrilor familiei; că prejudiciul suferit este evident, câtă vreme nu poate cultiva terenul, nu poate construi sau cultiva anumite plantații și nici depozita materiale; că instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor Legii nr. 13/2007 și, în raport de lucrările dosarului, să-i acorde despăgubiri în cuantumul stabilit prin expertiza, de 34.500.000 lei ( RON ); că nu este de acord cu dispoziția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată din apel, reprezentând onorariu expert, întrucât nu el a cerut efectuarea unei noi expertize, raportul întocmit reflectând interesele pârâtei.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea reține următoarele:
În cadrul juridic actual, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 302-314 Cod procedură civilă, calea de atac a recursului poate fi exercitată doar pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, recurentul având obligația de a indica în termenul prevăzut de lege motivele de nelegalitate pe care își întemeiază cererea și dezvoltarea lor.
Așadar, nu fac obiect de cercetare judecătorească în recurs criticile privind exclusiv modul de apreciere, de către instanța de judecată, a probelor administrate, acestea vizând netemeinicia, iar nu nelegalitatea hotărârii atacate.
Admițând că motivele indicate de reclamant pot fi încadrate în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, potrivit cărora se poate dispune modificarea hotărârii, când acesta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, Curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, cum corect au reținut instanțele fondului, instalația electrică în discuție a fost amplasată pe terenul în litigiu în anul 1973, iar reclamantul dobândit terenul prin cumpărare în anul 1996, cunoscând situația juridică a acestuia.
La data promovării acțiunii, inclusiv la data pronunțării primei instanțe, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 213/1998, potrivit cărora, terenurile pe care se situează rețelele electrice existente la data intrării în vigoare a legii sunt și rămân în proprietatea publică a statului ( art. 37 alin. 4 ), iar dreptul de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora ( art. 16 alin. 2 ).
Prin urmare, corect instanțele fondului au stabilit că pretențiile reclamantului sunt supuse reglementărilor acestei legi, iar nu Legii nr. 13/2007. O analiză a cererii de despăgubiri de către instanța de apel prin prisma Legii nr. 13 din 19 ianuarie 2007 ar fi fost contrară dispozițiilor art. 294 (1) Cod procedură civilă, potrivit cărora " în apel nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi ".
, însăși existența instalației electrice pe terenul reclamantului este de natură a conduce la concluzia existenței unei îngrădiri a exercitării tuturor prerogativelor dreptului de proprietate al acestuia. Sub acest aspect, corect instanțele fondului au făcut distincție între despăgubirile rezultate din instituirea servituții legale de trecere în favoarea pârâtei și cele cauzate prin exercitarea necorespunzătoare a acestui drept.
Sub acest al doilea aspect, reclamantul era ținut, conform dispozițiilor art. 1169 Cod civil, a produce dovezi privind existența și întinderea prejudiciului cauzat de pârâtă, obligație pe care nu și-a îndeplinit- Suma calculată la prima instanță de către expertul agricol a vizat o lipsire de folosință ipotetică pe trei ani a terenului, necoroborată cu alte date concrete privind imposibilitatea efectuării culturii respective ori faptul distrugerii acesteia din culpa pârâtei.
Nu pot face obiect de analiză în acest stadiu susținerile reclamantului privind pericolul de iradiere și gradul avansat de uzură al instalației electrice, câtă vreme acestea nu au format obiect de cercetare judecătorească la celelalte instanțe.
În ce privește critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 274-276 Cod procedură civilă. Prin decizia atacată au fost admise apelurile declarate de ambele părți, cel al reclamantului doar sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată de la prima instanță. Cheltuielile cu expertiza din calea de atac au fost suportate de pârâtă, al cărei apel a fost admis și schimbată sentința primei instanțe sub aspectul căii de acces. Prin urmare, în raport de soluția pronunțată și de poziția procesuală a părților, obligarea reclamantului la J din aceste cheltuieli este conformă dispozițiilor art. 276 Cod procedură civilă.
Față de cele ce preced, Curtea, văzând dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul domiciliat în comuna, județul B, împotriva deciziei civile nr. 199 A din 1 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. Pl.
Dact.
Ex. 2/ 8.02.2008
Președinte:Plăcintă DochițaJudecători:Plăcintă Dochița, Grosu Cristinel, Dumitraș Daniela
