Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 345/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - servitute -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA Nr. 345
Ședința publică din 4 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantele (), () și (), toți cu domiciliul în municipiul P N,-,. A,. 11, județul N, pârâții și, cu domiciliul municipiul R,-, județul S și chematul în garanție-recurent Municipiul R - prin primar, cu sediul în municipiul R, nr.2, județul S, împotriva deciziei civile nr. 118 din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din 28 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei decizii, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea negatorie de servitute înregistrată la data de 7.04.2007 la Judecătoria Rădăuți, reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâții și solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desființarea dreptului de servitute de trecere creat în favoarea acestora din urmă prin sentința civilă nr. 3088 din 10.10.2002 a Judecătoriei Rădăuți, obligarea acestora să-și ridice amenajările făcute pentru crearea drumului de trecere, astfel încât acest teren să fie adus la starea anterioară, precum și obligarea la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului începând cu anul 2003 și până la predarea acestui teren în starea inițială, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 28.04.1954, defuncta lor mamă, a dobândit parcela virană 763 și parcela de grădină nr. 1498, în suprafață totală de 349 mp teren, situate în municipiul R, că intabularea dreptului de proprietate asupra parcelei virane 763 a fost refuzată, întrucât pe această parcelă figura o casă, iar părinții lor mai dețineau o locuință, iar, în acea perioadă, era interzisă proprietatea asupra a două locuințe, așa explicându-se că proprietar tabular al parcelei figurează Statul Român.
Au precizat că pârâții, profitând de situația tabulară a terenului, au obținut în contradictoriu cu Primăria municipiului R un drept de servitute peste parcela virană 763, drept care nu se justifică și care le afectează dreptul de proprietate dobândit prin sentința civilă nr. 1704 din 22.06.2004 Judecătoriei Rădăuți.
Pârâții, prin întâmpinarea depusă la dosar, au solicitat respingerea acțiunii, iar, la data de 3.04.2007 au chemat în garanție Municipiului R pentru ca hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă acestuia în eventualitatea în care vor fi obligați la plata de despăgubiri.
Judecătoria Rădăuți prin sentința civilă nr. 2714 din 2.10.2007 a respins acțiunea astfel cum a fost restrânsă, în sensul că reclamantele au înțeles să renunțe la capătul de cerere având ca obiect plata de despăgubiri și a respins și cererea de chemare în garanție, obligând reclamantele la suportarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că dreptul de proprietate al reclamantelor cu privire la parcela virană nr. 763 a fost constatat prin hotărâre judecătorească după aproape doi ani de la data stabilirii dreptului de servitute de trecere în favoarea pârâților. Așadar, a conchis prima instanță, reclamantele au dobândit proprietatea afectată de această sarcină, notată în cartea funciară.
S-a reținut că reclamantele nu au dovedit că de la data creării dreptului de servitute au fost modificate condițiile avute în vedere la instituirea ei, ci, dimpotrivă, cu ocazia cercetării locale dispusă de instanță s-a constatat că singura cale de acces de la drumul public la locuința pârâților este cea avută în vedere prin sentința civilă nr. 3088 din 10.10.2002 Judecătoriei Rădăuți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamantele au arătat că în mod greșit s-a reținut că parcela virană nr. 763 aparținut Statului Român, deși au fost depuse la dosar documente care atestă dreptul de proprietate al autorilor lor încă din anul 1954, că pârâții au ieșire la cale publică, respectiv pe str. - -, caracterul de loc înfundat dobândindu-se prin fapta lor proprie.
La data de 5.02.2008, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantelor, având în vedere că are aceeași calitate de moștenitor legal după defuncții și G, proprietari ai parcelei virane nr. 763.
Prin încheierea din 11.03.2008 instanța de apel a admis în principiu cererea de intervenție.
Tribunalul Suceava prin decizia civilă nr. 118 din 12.03.2009 a admis apelul și, în consecință, a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a admis acțiunea reclamantelor și a desființat servitutea de trecere stabilită prin sentința civilă nr. 3088 din 10.10.2002 a Judecătoriei Rădăuți pe parcela virană nr. 763 din Cartea funciară nr. 1641 comunei cadastrale R, în favoarea pârâților și.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile și au fost obligați pârâții la plata sumei de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin expertiza efectuată în cauză s-a concluzionat că terenul proprietatea pârâților, identic cu parcela virană nr. 2459/2 din Cartea funciară nr. 15695 a comunei cadastrale R, nu este loc înfundat, deoarece are ieșire la calea publică, respectiv la strada - -, prin curtea identificată cu parte din parcela virană nr. 2459/1 înscrisă în Cartea funciară nr. 7927 comunei cadastrale R, proprietatea Statului Român, parcelă pe care pârâții au circulat până în anul 2002 când și-au închis voluntar accesul prin această curte și au obținut prin sentința civilă nr. 3088 din 10.10.2002 Judecătoriei Rădăuți ieșire la calea publică pe parcela virană nr. 763.
Concluziile expertizei au fost confirmate prin concluziile procesului verbal de cercetare locală efectuată de instanța de apel la data de 9.03.2009.
S-a conchis că pârâții au acces la calea publică pe o parcelă proprietate de stat pe care au folosit-o și anterior anului 2002, iar împrejurarea că accesul pârâților pe parcela reclamantelor este mai comod nu justifică afectarea proprietății acestora, menținerea dreptului de servitute pe o parcelă care nu este proprietatea statului făcându-se cu încălcarea prevederilor art. 618 Cod civil.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, și, pârâții și și chemata în garanție Primăria municipiului
Reclamantele au criticat decizia sub aspectul nepronunțării instanței de apel cu privire la al doilea capăt de cerere vizând obligarea pârâților de a ridica amenajările făcute pentru crearea drumului de trecere, astfel încât acest teren să fie adus la starea anterioară.
Pârâții și, în dezvoltarea motivelor de recurs, s-au prevalat de sentința civilă nr. 3088 din 10.10.2002 Judecătoriei Rădăuți, prin care s-a creat în favoarea lor servitutea de trecere pe un teren asupra căruia la acea dată era proprietar tabular Statul Român, situație care persistă și în prezent. Reclamantele au obținut constatarea dreptului de proprietate asupra terenului fond aservit după aproximativ doi ani de la stabilirea servituții, în Cartea funciară nr. 1641 comunei cadastrale R fiind notat dreptul de servitute de trecere în favoarea parcelei funciare nr. 2459/2 din Cartea funciară nr. 15695 comunei cadastrale
Precizează că servitutea de trecere se menține cât timp există cele două fonduri și situația care a determinat constituirea servituții. Se poate stinge dreptul de servitute atunci când se schimbă situația care a determinat constituirea ei, deoarece caracterul perpetuu al servituții ține de natura acestui drept și nu de esența lui.
Au arătat că împotriva raportul de expertiză efectuat în instanța de apel d e expert au formulat obiecțiuni prin care au solicitat anularea acestei probe în baza art. 108 al. 3 Cod procedură civilă, deoarece expertul deplasându-se a doua oară în teren nu i-a înștiințat, obiecțiuni pe care instanța de apel omite să le analizeze. Au solicitat o contraexpertiză, motivat de cele două cercetări locale contradictorii și datelor eronate cuprinse în expertiza întocmită de expert asupra căreia, de asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat.
Chematul în garanție Municipiului R în motivarea recursului declarat a reiterat aceleași aspecte susținute în fața primelor instanțe referitoare la calitatea de proprietar tabular asupra parcelei virane 763 Statului Român, a netemeiniciei sentinței civile nr. 1704/2004 a Judecătoriei Rădăuți, prin care s-a constatat dreptul de proprietate asupra parcelei menționate în favoarea reclamantelor și la caracterul perpetuu al servituții de trecere.
Reclamantele prin înscrisul depus la dosar pentru termenul din 24.06.2009, au arătat, în considerarea dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă, că nu mai insistă în judecata recursul pe care l-au declarat împotriva deciziei instanței de apel.
Potrivit dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă "reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă".
Cum reclamantele recurente prin înscrisul menționat au arătat expres că înțeleg să renunț la judecata recursului, Curtea, în baza dispozițiilor legale menționate, precum și a principiului disponibilității care cârmuiește procesul civil în oricare fază a sa și conform căruia părțile pot dispune de obiectul litigiului și de mijloacele de apărare conferite de lege, pot exercita și pot renunța la căile de atac, va lua act că acestea au renunțat la judecata recursului declarat.
Referitor la recursul declarat de chematul în garanție Municipiul R se rețin următoarele:
Prin completarea la acțiunea introductivă, reclamantele au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului începând cu anul 2003 și până la predarea acestui teren în starea inițială.
Ca urmare a acestei completări a acțiunii, pârâții au formulat cerere de chemare în garanție a Municipiul R, pentru a-i fi opozabilă hotărârea, iar în cazul în care ar fi obligați la plata eventualelor daune să se poată îndrepta împotriva acestuia.
Prin sentința nr. 3714 din 2.10.2007 a Judecătoriei Rădăuția fost respinsă acțiunea reclamantelor astfel cum a fost restrâns, în sensul că reclamantele au înțeles să renunțe la capătul de cerere având ca obiect plata de despăgubiri. De asemenea, prin aceeași hotărâre a fost respinsă și cererea de chemare în garanție, cu motivarea că reclamantele renunțând la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului cererea de chemare în garanței este lipsită de obiect.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel doar reclamanții, nu și chematul în garanție care, de altfel, nu avea interes.
În apel acțiunea reclamantelor a fost admisă în parte, în sensul desființării servituții de trecere stabilită prin sentința civilă nr. 3088 din 10.10.2002 Judecătoriei Rădăuți pe parcela virană 763 în favoarea pârâților, fiind menținută dispoziția sentinței primei instanțe de respingerea a cererii de chemare în garanție.
Așa fiind, se conchide că Municipiul R, ca și chemat în garanție nu justifică interes legitim în promovarea căii extraordinare de atac, întrucât nu este prejudiciat prin hotărârea pronunțată de instanța de apel, condiții în care recursul declarat de acesta va fi respins ca lipsit de interes.
Examinând recursul declarat de pârâți, prin prisma motivelor formulate, ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din extrasele de pe Cartea funciară nr. 1641 comunei cadastrale R filele 34 - 43 dosar fond) confirmate și de raportul de expertiză efectuat în cauză (filele 123 - 128 dosar apel), rezultă că inițial parcela virană nr. 763, alături de parcelele funciare nr. 1498 și nr. 1500/4 au fost înscrise în cartea funciară menționată în favoarea lui și.
Potrivit contractului de vânzare cumpărare olograf din data de 28.04.1954 (fila 3 dosar fond) proprietarii tabulari au vândut suprafața de 349 mp teren, identică cu parcela virană nr. 763 (pe care era amplasată o casă distrusă), precum și parcela funciară nr. 1498 autoarei reclamantelor,.
În planul de situație întocmit la data de 16.12.1982 (fila 20 dosar fond) sunt evidențiate parcelele nr. 763, în suprafață de 126 mp teren, nr. 1498, în suprafață de 223 mp teren și nr. 1500/4 în suprafață de 782 mp teren.
Prin decizia nr. 113 din 19.04.1985 a Consiliului Popular al Județului S (fila 30 dosar fond) s-a dispus trecerea în proprietatea statului a suprafeței de 782 mp teren, identică cu parcela funciară nr. 1500/4 din Cartea funciară nr. 1641 comunei cadastrale
Deci, se observă că dispoziția menționată nu vizează parcela virană nr. 763, condiții în care intabularea acestei parcele în favoarea Statului Român este eronată.
Prin sentința civilă nr. 1704 din 22.06.2004 a Judecătoriei Rădăuți, în baza convenției de vânzare cumpătare din anul 1954, s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantelor asupra parcelei virane nr. 763 în suprafață de 126 mp teren din Cartea funciară nr. 1641 a comunei cadastrale
Așa fiind, se conchide că parcela virană nr. 763 nu a ieșit din patrimoniul reclamantelor.
Prin acțiunea introductivă reclamantele au investit instanța cu o acțiune negatorie, acțiune pe care o are proprietarul fondului asupra căruia o persoană pretinde sau exercită o servitute, pentru a se apăra și a păstra integritatea dreptului său de proprietate.
Astfel, conform literaturii juridice, prin acțiunea negatorie (actio negatoria) proprietarul fondului aservit tăgăduiește că fondul său ar fi afectat de o servitute. Din punct de vedere al probațiunii, proprietarul va trebui să dovedească doar faptul că este proprietarul imobilului. Odată acest lucru dovedit, proprietatea se prezumă liberă de servitute, conform situației normale a proprietății. În cazul acesta, pârâtul are sarcina să dovedească existența servituții, și, bineînțeles, dobândirea acesteia în condiții legale.
După cum s-a reținut reclamantele au făcut dovada că au fost și sunt proprietarele fondului aservit.
Pârâții se prevalează în dovedirea dreptului de servitute de sentința civilă nr. 3088 din 10.10.2002 a Judecătoriei Rădăuți, care, însă, nefiind pronunțată în contradictoriu cu reclamantele, proprietarele terenului fond aservit, ci cu un neproprietar, nu este opozabilă acestora, fiind de principiu că acțiunea în servitute se introduce împotriva proprietarului fondului aservit și se judecă în contradictoriu cu acesta.
În consecință, cum reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului fond aservit, care nu a ieșit niciodată din patrimoniul lor, se conchide că servitutea creată în favoarea pârâților pe terenul menționat, în contradictoriu cu un neproprietar, nu poate fi opusă adevăraților proprietari.
Pentru cele reținute coroborate și cu aspectul reținut corect de instanța de apel, în baza probatoriului administrat în apel, precum că pârâții au acces la calea publică pe o parcelă proprietatea statului pe care au folosit-o și anterior anului 2002, iar împrejurarea că accesul pe terenul reclamantelor este mai comod, nejustificând afectarea dreptului de proprietate al acestora din urmă, se conchide că hotărârea recurată este legală.
Motivul de recurs vizând anularea raportului de expertiză, în considerarea dispozițiilor art. 108 al. 3 Cod procedură civilă nu va fi reținut.
Astfel, în primul rând, se reține că prin încheierea de dezbateri din 12.03.2009 instanța de apel s-a pronunțat cu privire la aspectul sesizat, în sensul respingerii excepție de nulitate a raportului de expertiză, cu motivarea că lucrarea a fost efectuată în condiții de contradictorialitate, deci cu respectarea dispozițiilor art. 208 Cod procedură civilă, iar la a doua deplasare în teren nu au fost făcute noi măsurători.
În al doilea rând, dispoziția de respingere a excepție de nulitate a raportului de expertiză este legală.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiză, experta a efectuat măsurători în teren la data de 8.09.2008, operațiune al care au participat părțile, legal înștiințate, iar în perioada 27 - 31.10.2008 nu a mai efectuat măsurători la terenul în litigiu, ci a încadrat măsurătorile efectuate în luna septembrie 2008 în sistemul stereografic, pentru a putea face corespondența acestora cu planul digital existent în baza de date a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară S (aceasta ca urmare a verificărilor efectuate la.I privitor la intabularea părților cu terenul de la locul în litigiu), adică, astfel cum precizează chiar experta "a legat rețeaua de ridicare realizată cu ocazia efectuării măsurătorilor inițiale în sistem local, materializată prin Ť. și picheți metalici, la rețeaua de îndesire a municipiului R care este integrată în baza de date a S", iar pentru aceste din urmă operațiuni nu trebuia să înștiințeze părțile, câtă vreme nu a măsurat terenul în litigiu.
De asemenea, prin aceeași încheiere de dezbateri din 12.03.2009 instanța de apel a respins solicitarea pârâților de efectuare a unei contraexpertize, ca fiind neutilă cauzei.
Potrivit art. 212 al. 1 Cod procedură civilă "dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză".
Cum, în speță, expertiza efectuată în instanța de apel, completată cu celelalte înscrisuri depuse la dosar și cu proba cu cercetare locală au fost în măsură să formeze convingerea instanței de apel cu privire la situația de fapt din dosar, corect a apreciat instanța menționată că proba cu contraexpertiză nu este necesară cauzei.
De altfel, contraexpertiza cerută de una din părți nu este obligatorie pentru instanță, care apreciază necesitatea ei.
În speță, instanța de apel a apreciat corect că nu se impune o contraexpertiză, pronunțând, prin prisma probelor legale și concludente administrate în fața ei, o hotărâre justă și în cunoștință de cauză.
De altfel, cele două cercetări locale efectuate de primele instanțe nu sunt contradictorii, prima instanță evidențiind aspectul că locuința pârâților este împrejmuită în partea din față cu un gard din lemn, care împiedică accesul acestora la drumul public, iar instanța de apel evidențiind că acest gard care împiedică accesul pârâților a fost edificat de aceștia în anul 2004, ca și anexa nouă. De asemenea, instanța de apel a consemnat și susținerile pârâților cu privire accesul acestora la strada - - pe terenul proprietatea statului, anterior pronunțării sentinței civile nr. 3088 din 10.10.2002 a Judecătoriei Rădăuți, precum și susținerile reclamantelor cu privire la menținerea accesului pârâților pe vechiul traseu cu ieșire la strada - -. Deci, instanța de apel d etaliază aspectele constatate de prima instanță, completându-le cu susținerile părților.
În consecință, pentru cele reținute, Curtea, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul a nefondat.
În baza art. 274 cod procedură civilă, obligă pârâții să plătească reclamantelor suma de 833 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții și, cu domiciliul municipiul R,-, județul S împotriva deciziei civile nr. 118 din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de chematul în garanție Municipiul R - prin primar, cu sediul în municipiul R, nr.2, județul S, împotriva aceleiași decizii.
Ia act că reclamantele au renunțat la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 118 din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Obligă pârâții să plătească reclamantelor suma de 833 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.D,
Tehnored.
2ex/04.12.2009
Președinte:Plăcintă DochițaJudecători:Plăcintă Dochița, Frunză Sanda, Dumitraș Daniela
