Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 446/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

Dosar nr- DECIZIE Nr. 446

Ședința publică de la 26 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Busuioc Anamaria Monica JUDECĂTOR 2: Aștefănesei Petrina Manuela

- - - - - JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi la ordine a venit spre pronunțare recursul civil promovat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.322/AC/13.11.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 19 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1791 din 27.04.2007, pronunțată de Judecătoria Piatra -N în dosar nr. 10511/2006 ( nr. nou - ):

- s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul;

- s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul în contradictoriu cu reclamantul și, în consecință, a fost obligat acesta din urmă să-și modifice acoperișul grajdului edificat pe terenul în suprafață de 2500. situat în intravilanul com. cel, jud. N, învecinat la cu drum sătesc, E și S cu, V cu ( identificat în rap. de exp. între punctele 118-120-121-130-151-150-149-148-147-146-144-145-140-113-115-118 ), astfel încât apele pluviale să se scurgă pe terenul proprietatea sa; s-au respins celelalte cereri formulate de pârâtul ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că:

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în esență că potrivit actului de veșnică vânzare autentificat sub nr. 35/17.10.1948, reclamantul este proprietarul suprafeței de 2500. (în fapt 2440.), situată în satul, comuna cel, jud. N, împrejmuită cu garduri din lemn, evidențiată de expert între punctele 118-120-121-130-151-150-149-148-147-146-144-145-140-113-115-118. 113-140 este chiar peretele grajdului în litigiu, construit de reclamant.

Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 5323/24.03.1993, pârâtul este proprietarul suprafeței de 1810. (posedând în fapt 2112.), învecinată cu a reclamantului, evidențiată de expert între punctele 103-102-119-118-115-113-140-145-144-152-139-138-103. Potrivit concluziilor expertului, plusul de 312. provine de la tatăl pârâtului, iar diferențele de teren rezultate în urma măsurătorilor, față de cele înscrise în acte, se datorează faptului că nu au fost măsurate cu aparatură de specialitate la data cumpărării.

Linia de hotar dintre cele două proprietăți, evidențiată între punctele 118-115-113-140-145-144, exista și la data de 24.03.1993, când pârâtul a achiziționat terenul.

Pe hotar este amplasat grajdul reclamantului, a cărui strașină (lată de 0,25 ) pătrunde pe proprietatea pârâtului.

Lângă linia de hotar, la distanță de 0,62, pârâtul a edificat un, iar apele pluviale de pe acoperișurile celor două construcții (grajd și ) curg pe proprietatea pârâtului.

Art. 615 cod civil prevede că orice proprietar este obligat să-și facă streașină casei sale, în așa fel încât apa de ploaie să se scurgă pe terenul său sau în stradă și nicidecum pe fondul vecinului.

Fiind vorba de o servitute legală (și nu una propriu-zisă), constituie o limitare a exercitării dreptului de proprietate, o obligație firească impusă proprietarului ca regulă de bună vecinătate.

În speță, picătura streșinii de la grajdul construită de reclamant depășește hotarul dintre proprietățile părților și singura posibilitate de a stinge litigiul este cea de modificare a acoperișului grajdului astfel încât apele pluviale să se scurgă pe terenul proprietatea reclamantului.

În consecință, instanța a respins acțiunea principală și a admis în parte cererea reconvențională, doar cu privire la cererea privind obligarea reclamantului la modificarea acoperișului grajdului.

Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamantul pârât, înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- ).

Prin civ. 332/AC/13.11.2007 Tribunalul Neamța respins apelul ca nefondat, reținând următoarele:

Că în prezent intimatul, a demolat magazia în litigiu ce se află în vecinătatea proprietății reclamantului, aspect confirmat prin planșele foto depuse la dosarul cauzei, precum și de către apelant.

Față de această situație, tribunalul a constatat că nu se mai impun a fi analizate motivele de apel invocate de reclamant în legătură cu modalitatea de soluționare a acțiuni principale având ca obiect modificarea acoperișului magaziei proprietatea pârâtului, astfel încât să se respecte dispozițiile Art. 615 Cod civil, în prezent respectiva construcție fiind demolată de către acesta din urmă.

Relativ la soluția dată asupra cererii reconvenționale prin care pârâtul reclamant a solicitat obligarea reclamantului să-și modifice acoperișul grajdului astfel încât apele pluviale să nu se mai scurgă pe proprietatea sa, tribunalul a constatat că prima instanță a făcut o corectă interpretare a probelor administrate în cauză și o justă aplicare a dispozițiilor Art. 615 Cod civil, funcție de care se impune a se respinge apelul declarat ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă.

Astfel, în mod corect pe baza actelor doveditoare ale celor două proprietăți învecinate, precum și a concluziilor expertizei tehnice în specialitatea topometrie, prima instanță a reținut că pe linia de hotar dintre acestea se află amplasat grajdul reclamantului al cărui acoperiș pătrunde cu o lățime de 0,25 pe proprietatea pârâtului,astfel încât apele pluviale se scurg pe terenul celui din urmă, nefiind respectată servitutea legală reglementată de Art. 615 Cod civil, ce impune fiecărui proprietar " să-și facă streșina casei sale, în așa fel încât apa de ploaie să se scurgă pe terenul său sau în stradă și nicidecum pe fondul vecinului".

Cum grajdul proprietatea reclamantului nu respectă această condiție impusă ca o limitare a exercitării dreptului de proprietate prevăzută de textul legal anterior atât, se constată că în mod corect prima instanță l-a obligat pe acesta să-și modifice în mod corespunzător acoperișul construcției în litigiu, împrejurarea că respectiva construcție ar fi fost edificată încă din anul 1950 neavând în raport de situația de fapt și de drept anterior reținută, absolut nicio relevanță în cauză.

În termen legal, motivat și timbrat adecvat cu timbru judiciar de 3 lei și taxă timbru de 10 lei, împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către reclamant, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.

Criticând hotărârea instanței de apel recurentul a invocat nelegalitatea și netemeinicia acesteia justificat de următoarele:

- construcția a fost edificată încă din 1950 pe terenul cumpărat în 1949 și de atunci a stăpânit imobilele în mod continuu și netulburat până la cumpărarea imobilului vecin de către pârâtul reclamant - deci, dispozițiile art. 1073-1077 rap. la 615.civil trebuiau corect interpretate și raportat la actele sale și ale pârâtului de proprietate;

- a solicitat încă de la fond efectuarea unei cercetări locale, probă respinsă fără nici o justificare.

În atare împrejurări, a solicitat, admiterea recursului cu consecința modificării în tot a hotărârii din apel în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii sale și respingerii reconvenționalei.

Legal citat, intimatul pârât a formulat întâmpinare ( fl.20 verso-21 ) solicitând respingerea recursului justificat de faptul că nu indică motivele prev. de art. 304.pr.civ. pe care se întemeiază, iar pe fond, pentru că așa cum s-a reținut de către instanțele anterioare, construcția reclamantului nu respectă servitutea de strașină intrând în interiorul terenului său.

Examinând recursul în raport cu actele și lucrările dosarului, de motivele de recurs invocate și față de disp. art. 304, 312.pr.civ. se constată că acesta nu este întemeiat justificat de următoarele:

Deși nemenționat expres temeiul de modificare ori casare a deciziei recurate prev. de art. 304.pr.civ. dezvoltarea motivelor invocate ( conf. art. 306 alin.3 pr.civ. ) le încadrează în cazul de modificare prev. de art. 304 pct. 9 teza finală pr.civ.- vizând aplicarea greșită a legii.

Această situație nu are însă incidență în cauză întrucât:

- în mod legal, ambele instanțe, față de situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat, au constatat că dispozițiile art. 1073-1077 rap. la 615.civil nu-i pot servi ca temei al admiterii acțiunii reclamantului din moment ce picătura strașinei imobilului pârâtului nu afecta proprietatea primului; mai mult, prin demolarea construcției în timpul procesului, solicitarea reclamantului a rămas chiar fără obiect, iar solicitarea sa în continuare privind admiterea acțiunii apare ca lipsită de interes fiind fără finalitate practică ( a se vedea și disp. art. 636.civ.privind un mod de stingere a servituții );

- de asemenea, faptul că în anul 1950 fost edificată construcția reclamantului nu atrage incidența stingerii servituții create în favoarea pârâtului conf. art. 639.civ. din moment ce, așa cum susține chiar reclamantul în acțiune, acoperișul acestei clădiri a fost refăcut în forma actuală în anul 1990; ori începând cu această dată curge termenul de 30 de ani prev. de art. 639.civ. în care proprietarul fondului vecin ( fostul proprietar, și în prezent pârâtul ) poate cere protecția dreptului său prin aplicarea art. 615.civ.

Nu prezintă relevanță existența sau inexistența autorizației de construcție, cauza neavând ca obiect ridicare construcții, ci servitute de strașină.

De menționat că neadmiterea unei probe ( cercetare locală ) nu constituie motiv de nelegalitate a soluției astfel încât să poată fi analizat pe calea recursului; oricum instanța de fond avea posibilitatea de a admite sau nu proba în contextul celorlalte probatorii administrate deja funcție de concludența și utilitatea sa conf. art. 167.pr.civ.

Toate de aceste considerente justifică conf. art. 312 alin. 1.pr.civ. respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 274.pr.civ. se va respinge cererea recurentului privind obligarea intimatului la cheltuielile de judecată ocazionate de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul civil promovat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.322/AC/13.11.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.

Respinge cererea recurentului privind obligarea intimatului la cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 26 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

red.

red. /

red./27.05.

tehnored. BC/ 2 ex/ 27.05.

Președinte:Busuioc Anamaria Monica
Judecători:Busuioc Anamaria Monica, Aștefănesei Petrina Manuela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 446/2008. Curtea de Apel Bacau