Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1627/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1627
Ședința publică din data de 05 august 2009
PREȘEDINTE: Popescu Vera Andrea
JUDECĂTORI: Popescu Vera Andrea, Lazăr Elena Simona
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantulSindicatul Învățământului Preuniversitar Prof., cu sediul în B,-, jud B, împotriva sentinței nr.573 din 01 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți Grădinița cu program normal nr. 9, cu sediul în B,-, jud. B,Școala cu clasele I-VIII, cu sediul în B,-, jud. B,Centrul Financiar de pe lângă Grupul Școlar Tehnologic -, cu sediul în B, str. - -, nr. 6, jud. B șiLiceul Teoretic Al., cu sediul în B, Cartier II, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar prof., prin consilier juridic, lipsă fiind intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Consilier juridic, pentru recurentul-reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar prof., având cuvântul, arată instanței că nu are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în susținerea recursului.
Curtea ia act că nu se formulează alte cereri și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurentul-reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar prof., având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.Arată că instanța de fond, în mod greșit, a considerat că prevederile art. 1 alin.2 din OUG nr. 146/2007 nu sunt aplicabile și cadrelor didactice. Învederează că potrivit dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, iar la momentul negocierii și semnării contractului colectiv de muncă pentru anul 2004, Ministerul Educației cunoștea prevederile Legii nr. 128/1997 și implicit, faptul că prima de vacanță nu este cuprinsă în această lege, însă s-au avut în vedere dispozițiile art. 50 alin.12 din lege, nefiind cuprinsă la art. 37 lit. g din contractul colectiv de muncă nicio condiționare referitoare la prevederea acestui drept în Legea nr.128/1997. De asemenea, învederează instanței că Tribunalul Buzăua pronunțat două sentințe prin care a admis astfel de acțiuni, fapt pentru care s-a ajuns în situația în care membrii acestui sindicat sunt discriminați în raport cu colegii din aceeași unitate școlară, dar care aparțin altor organizații sindicale, precum și în raport cu alți angajați din cadrul altor unități de învățământ din țară care au obținut drepturi de aceeași natură în instanță.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar "Profesor " B, în numele și pentru membrii de sindicat expres enumerați în tabelul anexat acțiunii, a chemat în judecată pe pârâții Grădinița cu program normal nr.9 B, Școala cu clasele I-VIII B, Centrul Financiar de pe lângă Grupul Școlar Tehnologic - B și Liceul Teoretic Al. B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata primelor de vacanță restante, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin.1 din OUG nr.146/2007, pe anii 2001-2006, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin OUG nr.146/2007, conform prevederilor art.1 alin.1, s-a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 și potrivit alin.2 al aceluiași articol, din categoria personalului căruia îi sunt aplicabile aceste dispoziții fac parte funcționarii publici, personalul auxiliar din sistemul justiției, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
A mai susținut reclamantul că legea specială aplicabilă în sistemul de învățământ este Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, care prin art.48 alin.2 statuează că drepturile salariale suplimentare și alte drepturi materiale ale personalului didactic și didactic auxiliar se negociază, în limitele stabilite de lege, în cadrul contractelor colective de muncă dintre administrație și sindicatele din învățământ recunoscute la nivel național, potrivit legii și potrivit art.50 alin.12 din aceleși act normativ personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar prin art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ se reglementează dreptul personalul din învățământ la o primă de vacanță, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
S-a mai arătat că dreptul la prima de vacanță a fost stabilit prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ înregistrat la sub nr. 5521/01/09.01.2004, stabilindu-se la art. 37 lit.g că părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze și de o primă de vacanță, din venituri proprii, în condițiile legii, iar potrivit art.236 alin.4 din Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și deși personalul din învățământ nu este enumerat în alin.2 al art.1 din OUG nr.146/2007, legiuitorul face trimitere și la alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu, în funcție de actele normative de salarizare a acestora.
În drept, au fost invocate disp.OUG nr.146/2007, art.37 lit.g din CCM unic la nivel de ramură învățământ înregistrat sub nr.5521/2004, art.236 alin.4 și art.243 alin.1 din Codul Muncii, art.48, art.50 și art.146 din Legea nr.128/1997.
Pârâții, deși legal citați cu această mențiune, nu au formulat întâmpinare cu privire la acțiunea formulată.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.573/1 iunie 2009, Tribunalul Buzăua respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit art. 50 alin. 12 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, personalul din învățământ beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ stipulează în mod expres că personalul din învățământ beneficiază de următoarele drepturi: o primă de vacanță din venituri proprii în condițiile legii, primă de vacanță care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Totodată, s-a arătat că prin art. 3 alin.2 din Contractul colectiv de muncă se prevede că aceste contracte se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice, însă prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale și Legea nr. 128/1997 nu prevede expres acordarea primelor de concediu de odihnă, singura reglementare fiind Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ, iar din analiza textelor din ambele acte normative, citate mai sus, instanța a concluzionat că respectivele drepturi trebuie să fie prevăzute atât de lege, cât și de contractul colectiv de muncă, nu numai de contractul colectiv de muncă.
De asemenea, s-a reținut că art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ prevede posibilitatea acordării primei de vacanță pentru personalul din învățământ care lucrează în unități școlare ce obțin fonduri din venituri proprii, însă aceste unități școlare sunt cele de cercetare, care obțin venituri proprii, lucru care nu se întâmplă în cazul pârâților din prezenta cauză.
S-a mai arătat că nu are relevanță în cauza de față faptul că alte unități bugetare beneficiază de prima de vacanță, având în vedere că pentru salariații acelor unități dreptul respectiv, la prima de vacanță, era prevăzut prin legile lor speciale.
Referitor la aplicabilitatea OUG 146/2007, s-a constatat că prin art. 1 alin. 1 și 2 se prevede că respectiva ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006, intrând în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile acesteia: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Prin art. 2 alin. 1 din același act normativ se stabilește modalitatea de plată a respectivelor drepturi, în mod eșalonat, în trei tranșe, după cum urmează: în luna martie - pentru anii 2001 și 2002; în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004; în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006.
Coroborând aceste dispoziții cu cele ale legii speciale aplicabile în domeniul învățământului, respectiv Legea nr.128/1997, s-a reținut că legea specială din acest domeniu nu prevede acordarea primei de concediu de odihnă, astfel încât nu se poate extinde aplicarea OUG 146/2007- și nici recunoașterea debitorului privind plata drepturilor bănești respective - personalului din învățământ.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat ca neîntemeiată acțiunea, motiv pentru care a respins-
Împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul a declarat în termen legal recurs criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp. art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă.
Susține recurentul că în mod greșit a fost respinsă acțiunea întrucât
potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr.128/1997, personalul didactic beneficia ză de premii și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectic de muncă, iar dreptul la prima de vacanță a fost stabilit prin CCM unic la nivel de ramură învățământ înregistrat la sub nr. 5521/01/09.01.2004, stabilindu-se la art. 37 lit.g că părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze și de o primă de vacanță în condițiile legii.
Se mai arată că prin OUG nr. 146/2007 s-a reglementat modalitatea de plată a primelor de vacanță în baza prevederilor din actele a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare în perioada 2001-2006, făcându-se trimitere și la art. 1 alin.2 din OUG nr. 146/2007, susținându-se că deși cadrele didactice nu sunt enumerate în textul respectiv, legiuitorul face referire și la alte categorii de personal, în funcție de actele normative de salarizare ale acestora.
Așa fiind, arată recurentul, este nefondată susținerea primei instanțe potrivit căreia legea specială de salarizare din sistemul de învățănânt nu prevede expres acordarea acestui drept și prin urmare, OUG nr. 146/2007 nu le este aplicabilă.
Mai mult, se învederează că art. 48 din Legea nr. 128/1997 prevede că salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională, ținându-se seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesinală, de rolul și importanța activității prestate, salariul personalului didactic compunându-se din salariul de bază stabilit conform legii și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, alin 2 al art. 48 stipulând că drepturile salariale suplimentare și alte drepturi materiale ale personalului didactic și didactic auxiliar se negociază, în limitele stabilite de lege, în cadrul contractelor colective de muncă dintre administrație și sindicatele din învățământ recunoscute la nivel național, potrivit legii.
De asemenea, art. 146 din Legea nr. 128/1997 prevede expres că în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, persoalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii, iar conform art. 236 alin. 4 din Codul Muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, executarea contractului colectiv de muncă fiind obligatorie pentru părți potrivit art. 243 alin. 1 din același cod.Prin urmare, se susține că este nelegală concluzia instanței de fond potrivit căreia drepturile ar trebui prevăzute atât de lege, cât și de contractul colectiv de muncă, iar nu numai de contractul colectiv de muncă, la momentul negocierii și semnării CCM, în anul 2004, Ministerul Educației cunoscând dispozițile Legii nr. 128/1997 și faptul că prima de vacanță nu este cuprinsă în lege, dar s-au avut în vedere disp. art. 50 alin. 12 din același act normativ, nefiind cuprinsă la art.37 lit.g din contract nicio condiționare referitoare la prevederea acestui drept în Legea nr.128/1997.
Cu privire la faptul că unitățile pârâte nu realizează venituri proprii pentru plata primelor de vacanță, se învederează că pârâții nu au făcut nicio dovadă în acest sens deși art. 287 din Codul Muncii dispune că în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului.
De asemenea, se arată că prin pronunțarea de către Tribunalul Buzăua unor sentințe, ce au fost indicate, s-a ajuns la situația în care membrii de sindicat ai reclamantului sunt discriminați în raport cu colegii lor din aceeași unitate școlară, care aparțin unei alte organizații sindicale, precum și în raport cu alți angajați din cadrul altor instituții de învățământ din țară, pentru care s-au obținut drepturi de aceeași natură în instanță.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată fiind depuse la dosar, în copie, sentințele civile nr.1094/05.11.2008 și nr.1063/27.10.2008 ale Tribunalului Buzău.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Drepturile salariale ale personalului didactic sunt reglementate prin Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, iar potrivit art.50 alin.12 din lege-invocat în susținerea acțiunii, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă. Textul respectiv de lege nu creează dreptul la prima de concediu solicitată prin cererea de chemare în judecată, ci stabilește numai posibilitatea acordării de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
De asemenea, potrivit art.48 alin.2 din Legea nr.128/1997, drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază în limitele legii prin contractele colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ.
Recurentul-reclamant a susținut că personalul din învățământul beneficiază de prima de vacanță în temeiul art.37 alin.1 lit.g din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ -, înregistrat la sub nr.5521/01/09.01.2004 și nicidecum din anul 2001, care prevede ca personalul din învățământ să beneficieze de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu".
Dreptul generic la prima de vacanță este condiționat, așadar, de existența de venituri proprii ale unităților școlare, precum și de încheierea unor protocoale de către organizațiile sindicale, unitățile și instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare cu prefecturile, consiliile județene și locale " în vederea acordării la timp a tuturor drepturilor- precum și pentru asigurarea unei finanțări corecte și complete ", așa cum se prevede expres în art.39 din același.
Prin urmare, art.37 alin.1 lit.g din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ nu creează în patrimoniul personalului din învățământul un drept la prima de vacanță, ci doar o vocație la acest drept, existența dreptului fiind dublu condiționată de cerințele înscrise de părțile contractante în art.37 alin.1 lit. și art.39 din, mai sus-citate.
Interpretarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 128/1997 coroborate cu cele două clauzele contractuale din conduce la concluzia inexistenței unui drept material subiectiv la prima de vacanță în favoarea membrilor de sindicat ai reclamantului, menționați în tabelele anexă ale acțiunii, art.48 alin.2 și art. 50 alin.12 din Legea nr.128/1997, precum și 37 alin.1 lit.g și art.39 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ stabilind numai vocația la un atare drept, pentru considerentele mai sus-arătate.
Nu există în cauză dovada unor demersuri din partea sindicatului reclamant în sensul celor cerute de, care țin de executarea efectivă a unor clauze ale contractului colectiv de muncă și care sunt obligatorii pentru părți, conform art.243 din Codul Muncii.
Este nerelevantă, sub acest aspect, împrejurarea că în conflictele de muncă, în conformitate cu art.287 din Codul Muncii, sarcina probei revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, fiindcă decisiv pentru soluționarea litigiului de față era a se face proba îndeplinirii celor două condiții stabilite prin voința părților contractante pentru existența și acordarea dreptului la prima de vacanță, recurentul-reclamant având posibilitatea să demonstreze refuzul pârâților de a negocia și încheia protocoalele prevăzute la art.39 din, precum și existența veniturilor proprii la care se raportează în termeni clari și neechivoci art.37 alin.1 lit.g din același contract, situație în care revenea pârâților obligația de a-și justifica refuzul plății drepturilor revendicate prin acțiune.
Nici dispozițiile OUG nr.146/2007 invocate de recurent nu sunt aplicabile în cauză și nu pot justifica admiterea recursului în sensul celor solicitate de acesta, câtă vreme, potrivit art.1 alin.2 din acest act normativ, intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile acestuia, conform alin.1, funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale. Or, personalul didactic din învățământ nu beneficiază, în temeiul legii speciale, respectiv Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare, de primă de concediu.
De asemenea, practica judiciară invocată de recurent, reprezentând soluții pronunțate, în spețe similare, în primă instanță, de Tribunalul Buzău nu constituie izvor de drept și nu poate constitui un argument pentru admiterea recursului.
Concluzionând, față de considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, motiv pentru care în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurent în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantulSindicatul Învățământului Preuniversitar Prof., cu sediul în B,-, jud B, împotriva sentinței nr.573 din 1 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâțiGrădinița cu program normal nr. 9, cu sediul în B,-, jud. B, Școala cu clasele I-VIII, cu sediul în B,-, jud. B,Centrul Financiar de pe lângă Grupul Școlar Tehnologic -, cu sediul în B, str. - -, nr. 6, jud. B șiLiceul Teoretic Al., cu sediul în B, Cartier II, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 august 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Popescu Vera Andrea, Lazăr Elena Simona
- - -- - - -- -
Grefier,
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red.//
7 ex/18.08.2009
f- Tribunalul Buzău
I, -
Președinte:Popescu Vera AndreaJudecători:Popescu Vera Andrea, Lazăr Elena Simona
