Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 176/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 176

Ședința publică din data de 17 februarie 2009

PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina

JUDECĂTOR 2: Sas Laura

JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat deLIGA SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, cu sediul în municipiul B,-, în numele și pentru reclamanții:, -, -, -, I, I, -, Filaret, G, -, -, -, G, -, ia, G, G, -, împotriva sentinței nr.1535din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit reprezentanta recurenților, reclamanții recurenți și reprezentanții pârâților intimați Grup Școlar " cel M", Centrul Financiar Grup Școlar " cel M" și Consiliul Local.

Procedura este legal îndeplinită.

S-au verificat lucrările dosarului după care instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr-, Liga Sindicatelor din Învățământ B, în numele și pentru reclamanții:, -, -, -, I, I, -, Filaret, G, -, -, -, G, -, ia, G, G, -, a chemat în judecată pârâții Grup Școlar " cel M", Centrul Financiar Grup Școlar cel M", Consiliul local, solicitând obligarea acestora la calcularea și la plata către reclamanți a drepturilor reprezentând primele de vacanță pentru perioada 2001 - 2008, cu actualizarea acestor drepturi în funcție de rata inflației și acordarea dobânzii legale conform nr.OG 9/2000, până la data plății efective.

În fapt, reclamanții au arătat că salarizarea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic este reglementată în principal de Legea nr. 128/1997, care prin art. 48 arată că drepturile salariale cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar, sunt compuse din salariul de bază, alte sporuri și adausuri și drepturi salariale suplimentare. Și, deși potrivit art. 50 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, cu toate acestea, reclamanților nu li s-au acordat primele de concediu pe anii 2001 - 2008.

Or, dreptul la acordarea primelor respective ar fi prevăzut de Contractele colective de muncă unice la nivel național pe anii 2003, 2005 - 2006 și 2007 - 2010, dar și de dispozițiile exprese ale art. 37 alin. 1 lit. g din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ 2003 - 2004, care stipulează că personalul din învățământ beneficiază și de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii".

Referitor la cuantumul primei de vacanță, reclamanții au susținut că ar fi egal cu salariul de bază brut, pentru personalul didactic și didactic auxiliar, așa cum se calculează acesta, conform art. 2 alin. 2 din Ordinul nr. 1350/2007. Iar pentru personalul nedidactic, cuantumul acestei prime ar fi egal cu un salariu de bază din luna premergătoare plecării în concediu.

Aceasta întrucât, deși Legea nr. 128/1997 și contractele colective de muncă (CCM) nu indică expres cuantumul respectiv, cererea reclamanților nu ar putea fi respinsă din această cauză, întrucât ar contraveni prevederilor art. 3 Cod civil. Drept urmare, în tăcerea legii, ar trebui aplicate prin analogie celelalte dispoziții normative de pe teritoriul național care prevăd nivelul primei de vacanță (de exemplu art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 pentru funcționarii publici și art. 24/1 din nr.OUG 27/2006 pentru magistrați).

În ceea ce privește modalitatea de interpretare a noțiunii de "venituri proprii" prevăzută în CCM aplicabile, reclamanții au apreciat că textele nu fac referire restrânsă la veniturile proprii ale instituției de învățământ, ci la veniturile proprii ale instituției care este obligată să asigure finanțarea unității din cadrul învățământului preuniversitar de stat, în speță veniturile proprii ale consiliului local (sau județean, după caz) - art. 50 din Legea nr. 128/1997, coroborat cu disp. art. 1 din nr.HG 538/2001 și cu cele corespunzătoare ale CCM la nivel de învățământ.

Chiar dacă consiliul local nu este în mod direct parte în CCM, dispozițiile acestuia îi sunt opozabile - susțin reclamanții - întrucât este vorba în primul rând de art. 50 din Legea nr. 128/1997, cu opozabilitate erga omnes, care instituie un caracter obligatoriu dispoziției corespunzătoare din CCM, ce completează și dă substanță textului legal.

În final, reclamanții au arătat că întrucât nr.OUG 146/2007 a dispus acordarea primelor de concediu pentru anii 2001 - 2006, iar alți angajați din cadrul altor unități au obținut drepturi de aceeași natură în instanță, nu există nici o rațiune pentru care în virtutea principiului dreptului la egalitate de șanse și tratament, consfințit de disp. art. 39 alin. 1 lit. d din Codul muncii, reclamanții să nu beneficieze de primă de vacanță.

În drept, reclamanții au invocat contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2003 - 2010 și contractul la nivel de ramură învățământ pentru anii 2003 - 2004.

Prin sentința civilă nr. 1535 din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în baza art. 246.pr.civ.a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților în contradictoriu cu Centrul Financiar Grup Școlar " cel M", a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în pretenții bănești, având ca obiect obligarea la plata primelor de vacanță aferente anilor 2005 - 2008 și au fost respinse ca prescrise pretențiile privind plata primelor de vacanță aferente anilor 2001 - 2004 inclusiv.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 arată că "Personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă".

Așadar, Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic nu prevede necondiționat și imperativ obligația de acordare a primelor de vacanță, ci, reglementează îndreptățirea de a beneficia doar de acele prime care sunt înscrise în contractele colective de muncă, ori în lege.

Așa cum au arătat chiar reclamanții, contractele colective de muncă unice la nivel național aplicabile în perioada 2005 - 2008 au prevăzut doar posibilitatea, nu și obligativitatea acordării primelor de vacanță prin contracte colective de muncă încheiate la celelalte niveluri.

În acest sens, art. 59 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 (care preia prevederile similare din contractul unic pentru 2005 - 2006) prevede că "Prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță".

Or, în cauză art. 37 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ pentru anii 2003 - 2004 prevede o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii.

Conform adresei nr. 612//16.11.2007, la data de 12.11.2007 a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse un nou contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ sub nr. 596/12.11.2007, iar conform extrasului - din acest contract (depus de reclamanți la dosar) prevederile art. 37 sunt identice cu cele ale contractului anterior, mai sus citate.

Din analiza disp. art. 37 rezultă că după ce în alineatele precedente părțile contractante au prevăzut beneficiul unor premii, cu indicarea exactă a cuantumului acestora și a surselor de finanțare, la litera gaf ost menționată "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii" fără a se arăta cuantumul acesteia.

Întrucât reclamanții nu au indicat și dovedit existența vreunei alte reglementări legale care să prevadă în mod expres pentru personalul din învățământ acordarea primei de vacanță sau nivelul acesteia, rezultă că sintagma "în condițiile legii" nu se poate referi decât la veniturile proprii, respectiv la modalitatea de constituire a acestora și de efectuare a cheltuielilor corespunzătoare.

Ba mai mult, față de dispozițiile art. 157 alin. 2 din Codul muncii, rezultă că este vorba doar despre veniturile proprii ale unității de învățământ și nici într-un caz despre veniturile proprii ale consiliilor locale sau județene, întrucât prin contracte colective de muncă nu pot fi negociate clauze care să încalce prevederile legale și să stabilească obligații în sarcina unor părți care nu au participat la negocierea contractelor.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Liga Sindicatelor din Învățământ B, în calitate de reprezentant al reclamanților, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că în mod greșit a reținut instanța de fond că eventuala lipsă a fondurilor proprii ale unităților școlare ar atrage caracterul nefondat al acțiunii.

În acest sens, recurenții au susținut că, prin textele invocate, nu s-a făcut referire la veniturile proprii ale instituției de învățământ, ci se face referire la veniturile proprii ale instituției care este obligată la asigurarea unității de învățământ din cadrul învățământului preuniversitar de stat, concluzie ce s-ar desprinde din analiza dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 128/1997, coroborate cu dispozițiile nr.HG 538/2001 și dispozițiile corespunzătoare în contractul colectiv de muncă la nivel de învățământ, cu referire la dispozițiile art. 37 alin. 1 lit.

Au mai susținut recurenții că, prin contractul colectiv de muncă, nu se face trimitere limitativă la veniturile proprii ale școlii, fiind utilizată doar expresia de "venituri proprii" la modul general, așa încât rezultă că era vorba despre veniturile proprii ale instituției sau instituțiilor obligate la finanțarea acelei unități școlare, iar potrivit art. 1 din nr.HG 538/2001, instituția obligată să asigure finanțarea învățământului preuniversitar de stat este consiliul local al unității administrativ-teritoriale.

Recursul, nemotivat în drept, dar care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că, prin cererea de recurs, astfel cum a fost formulată, recurenta Liga Sindicatelor din Învățământ a criticat sentința doar sub aspectul respingerii, ca nefondată, a acțiunii reclamanților privind acordarea primelor de concediu de odihnă pentru anii 2005 - 2008.

Potrivit art. 95 alin. 1 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic "personalul didactic de la toate nivelurile învățământului are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din Carta universitară, precum și din prevederile contractului colectiv de muncă".

Cu privire la concediul de odihnă al acestei categorii de personal, reglementarea enunțată stabilește, prin art. 103 lit. a, pentru cadrele didactice, "dreptul la concediu anual cu plata în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale", prin această lege nefiind reglementat și dreptul la prima de concediu de odihnă.

Este adevărat că, prin art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, s-a stabilit că, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și contractul colectiv de muncă, motiv pentru care, instanța de fond a făcut o analiză detaliată a dispozițiilor cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ pe anii 2003 - 2004, respectiv a art. 37 alin. 1 lit. g, care prevede, pentru personalul din învățământ, "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii".

Pentru perioada ulterioară anilor 2001 - 2004, reclamanții au invocat ca temei legal contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2005 - 2006, respectiv contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, încheiate în baza Legii nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă.

Potrivit art. 59 alin. 1 din contractul de muncă 2001 din 31.01.2005 privind contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006, publicată în partea V nr. 1 din 22.02.2005, s-a prevăzut că, pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din luna în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu, precum și prevederea înscrisă la art. 59 alin. 3, conform căreia "prin contracte colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili că, în raport de unitățile economico-financiare al unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță", o dispoziția similară fiind reglementată și prin art. 59 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, nr. 2895/21 din 29.12.2006, publicat în partea V nr. 5/29.01.2007.

Din interpretarea acestor texte rezultă că acordarea primei de concediu nu constituie o obligație pentru unitatea angajatoare, din moment ce acest contract colectiv de muncă valabil pentru anii 2005 - 2006, respectiv 2007 - 2010 utilizează, prin art. 59 alin. 3, sintagma "se poate stabili o primă de vacanță", respectiv "în funcție de posibilitățile economico-financiare".

Totodată, în mod corect instanța de fond a reținut că veniturile proprii privesc unitatea de învățământ și nicidecum unitatea administrativ teritorială prin care se asigură finanțarea de la bugetul de stat sau bugetele locale, un argument în plus fiind și faptul că raporturile de muncă se derulează între unitățile de învățământ și personalul didactic.

Față de cele reținute, nefiind date motive de nelegalitate a sentinței și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1. pr.civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de LIGA SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B, în calitate de reprezentantă a reclamanților:, -, -, -, I, I, -, Filaret, G, -, -, -, G, -, ia, G, G, -, împotriva sentinței nr.1535din3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.fond:,

Tehnored..

Ex.2, 25.02.2009

Președinte:Apetroaie Eufrosina
Judecători:Apetroaie Eufrosina, Sas Laura, Gheorghiu Neculai

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 176/2009. Curtea de Apel Suceava