Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 822/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 822

Ședința publică din data de 24 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu

-

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții OG-, HG, G, și, toți prin reprezentant legal OG-, cu domiciliul ales în P, cel, nr.106, județ P și la cabinet avocatură - - P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.3110 din 8 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți, reprezentați de avocat -, potrivit împuternicirii avocațiale din 24.04.2009 și intimata-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.

Avocat, pentru intimata-pârâtă, depune la dosar raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de experți contabili și, pe care îl comunică și părții adverse, arătând că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Avocat -, pentru recurenții-reclamanți, depune la dosar raport de expertiză contabilă întocmit de expert, la care s-au anexat copii carnete de muncă, arătând că alte cereri nu mai are de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat -, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât nu s-au verificat actele de la dosarul cauzei, precum și punctul de vedere formulat la răspunsul la întâmpinare, iar cele două fraze stereotipe prin care se motivează respingerea pe fond a acțiunii echivalând cu o nemotivare a hotărârii.

Astfel, din probatoriile administrate, nu rezultă că intimata ar fi făcut dovada susținerilor în sensul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază al fiecărui salariat, iar invocarea telexului nr. 2412/1998 și a disp. art. 168 alin.3 CCM pe unitate pe anul 1997 nu echivalează cu dovada că drepturile salariale suplimentare pentru aprovizionarea de toamnă au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Așadar, telexul nu poate fi luat în considerare deoarece nu apare inserat în cuprinsul acelui act adițional cu modul de calcul înregistrat la, așa cu au convenit părțile CCM pe anul 1997, în art. 168 alin.3 și cum prevede Legea nr. 130/1996 și, pe cale de consecință, el nu poate exista din punct de vedere juridic.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și obligării intimatei la plata sumelor solicitate, astfel cum au fost evidențiate în tabelul anexă la acțiunea precizată, cu titlu de drepturi salariale suplimentare neacordate, ce urmează a fi actualizate cu aplicarea indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei sume, până la plata efectivă a acestora.

Fără cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru intimata-pârâtă, având cuvântul arată că în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate SA din anul 1997, începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază al salariaților, după un mod de calcul care face obiectul unui act adițional la contract.

Astfel, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază conform telexului nr. 2412/1998, care reprezintă baza de calcul a includerii dreptului salarial în salariul de bază prin modificarea art. 168 alin.2 din CCM pe 1998.

Așadar, introducerea în salariul de bază a unui supliment salarial, se face fie pe cale normativă, urmare negocierii dintre partenerii sociali, fie, așa cum s-a întâmplat cu personalul preluat prin absorbție de la Compania Națională a, cazul SC SA, prin egalizarea indicilor de ierarhizare și a grilelor de salarizare, care apar în anexa la CCM 1998, negociat cu sindicatul reprezentativ, și conducerea societății comerciale SA, în baza unui fond de salarii aprobat în mod expres de cei doi parteneri sociali.

Față de aceste considerente, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, sens în care depune concluzii scrise.

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Reclamanții OG-, HG, G, și, au chemat în judecată pe pârâta SC - SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată aceasta la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, în luna octombrie, prevăzute de art. 176 și art. 130 din contractele colective de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2008 în cuantum de câte un salariu minim pe ramură pentru fiecare an în parte. S-a mai solicitat actualizarea sumelor în funcție de indicele de inflație, față de situație că este culpa pârâtei pentru neinserarea acestor clauze în contractele colective de muncă la nivel de unitate, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții arată că au fost angajați în cadrul societății pârâte, raporturile de muncă încetând din inițiativa angajatorului, prin concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, în temeiul dispozițiilor art. 65 alin.1 coroborate cu art. 68 Codul muncii.

Menționează că dreptul la o suplimentare salarială sub forma unui adaos în sumă fixă în luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă prevăzut în contractele colective de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2008, conform disp.art. 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură se aplică la agenții economici menționați în anexa nr. 1 acestor contracte, iar SC SA este menționată în anexă.

La data de 10.11.2008 reclamanții au formulat o precizate la acțiune în care au arătat că, întrucât au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, în luna octombrie, prevăzute la art. 176 și art. 130 din contractele colective de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2007, în cuantum de câte un salariu minim pe ramură și nu au arătat în mod explicit cuantumul sumelor și modalitatea de calcul, precizează că solicită pentru luna octombrie 2005 - 528 lei, octombrie 2006 - 480 lei, octombrie 2007 - 620 lei, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, a prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care reclamanta nu este creditoarea raportului juridic privind drepturile solicitate atât timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat și că, în speță, dreptul la acțiune este prescris în baza art.283 lit.e Codul muncii, fiind prescris termenul de prescripție de 6 luni, solicitând și respingerea acțiunii, motivându-se că drepturile solicitate au fost incluse începând cu anul 1997 în salariul de bază.

În cauză s-a administrat proba cu acte.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.3110 din 8.12.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâtă și s-a respins acțiunea precizată, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În ceea ce privește excepția prescripției extictive s-a apreciat că cererea de chemare în judecată vizează plata unor drepturi salariale suplimentare, motiv pentru care în cauză își găsesc aplicarea dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii care reglementează un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen care nu se împlinise.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, s-a reținut că reclamanții justifică legitimarea procesuală activă motivat de faptul că potrivit art. 3 din Contractele colective de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pentru perioada dedusă judecății, acesta are ca scop, în principal stabilirea drepturilor minime ale salariaților și a obligațiilor corelative cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de juncă, salarizarea, protecția socială a salariaților.

Cu privire la fondul cauzei se reține că reclamanții au calitatea de salariați ai societății pârâte, pentru perioada de timp dedusă judecății, iar potrivit art.176 din CCM 2005-2007 în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă-iarnă) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, urmând ca în CCM-urile încheiate la nivele inferioare să se stabilească condițiile și criteriile de acordare.

Prin același articol se mai prevede că negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acorda, vor începe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă aceste adaosuri, adaosuri care se acordă în condițiile în care, prin CCM-urile încheiate la nivel de agent economic nu s- convenit introducerea lor în salariul de bază.

A mai reținut instanța de fond că din interpretarea acestui articol reise că adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă se acordă în baza CCM la nivel de ramură, însă condițiile și criteriile de acordare se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, în urma negocierilor ce trebuie să înceapă cu minim 15 zile înaintea evenimentului în scopul stabilirii valorii concrete.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții-reclamanți au susținut că intimata-pârâtă nu a făcut dovada acordării suplimentării salariale solicitate, clauzele contractuale care creează dreptul la acest adaos fiind obligatorii și pentru angajatorul care nu a formulat niciun fel de apărări în cauză, așa încât concluzia la care a ajuns instanța de fond în sensul introducerii sumei reprezentând suplimentarea salarială pentru aprovizionare toamnă-iarnă în salariul lor de bază este eronată fiindcă nu are suport probator în actele și lucrările dosarului.

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței prin admiterea acțiunii-

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului și menținerea în totalitate ca legală și temeinică a sentinței, cu motivarea că drepturile salariale cerute de reclamantă au fost incluse în salariile de bază, începând cu anul 1998, astfel cum în mod corect a stabilit prima instanță și cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 și Contractul colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 1997,1998-toate încheiate și semnate de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la dosar.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenta-reclamantă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Recurenții-reclamanți au calitatea de salariați ai intimatei-pârâte și potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 (denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paște, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.

Respectând aceste clauze contractuale, în anul 1997 angajatorul a plătit salariaților suma de 440.000 lei brut reprezentând suplimentarea salarială prevăzută în contract, astfel cum rezultă din adresa nr.2328/8 octombrie 1997.

Prin această adresă semnată de reprezentanții Patronatului și s-a convenit ca includerea acestui drept în salariul de bază să se facă începând cu data de

1 ianuarie 1998, după un mod concret de calcul ce va fi negociat odată cu indexarea salariilor pentru trimestrul IV.

Curtea mai reține că prin adresa comună (telex) nr.2412/29.05.1998 emisă de SN SA pentru mai multe dintre sucursalele sale din țară, între care și B (devenită actualmente SC SA ) pe de o parte și pe de alta, s-a stabilit ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub formă de cotă procentuală începând cu data de 1 martie 1998, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și pentru salarii peste 2.000.000 lei-5% (fila 17).

În pe anul 1998 la art.168 alin.2 există mențiunea expresă că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telex 2412/1998 (fila 20) alături de o indexare salarială de 5% de care au beneficiat toți salariații, în temeiul nr.208/31.03.1998.

Și în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceeași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.

În concluzie, așa cum în mod corect a reținut și instanța fondului, în cauză s-a făcut dovada includerii acestui drept în salariile brute de bază ale angajaților, inclusiv cele ale reclamanților, prin efectul menținerii lui în salariul brut de bază, până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005, 2006 și 2007, fost în mod legal și temeinic respinsă.

Drept consecință, recursul declarat în cauză de reclamanți urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art.312 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții OG-, HG, G, și, toți prin reprezentant legal OG-, cu domiciliul ales în P, cel, nr.106, județ P și la cabinet avocatură - - P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.3110 din 8 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu

--- - --- - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored. AB/SȘ

2 ex./11.05.2009

f- Tribunalul Prahova

-

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 822/2009. Curtea de Apel Ploiesti