Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 360/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 360/2010-
Ședința publică din 23 februarie 2010
PREȘEDINTE: Cigan Dana Popa Aurora vicepreședintele instanței
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O,-/B, județul B, în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B, sector 5,-, și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, R, toți cu domiciliul ales în O, Parcul, nr. 10, județul B și intimații pârâți CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR, ambii cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3, împotriva sentinței civile nr. 53 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 53/2008 din 20.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și s-a respins acțiunea reclamanților față de acesta.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, R, toți cu domiciliul procedural ales în O, P-cul, nr. 10, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, ambii cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHORO, ambii cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B, și în consecință:
Au fost obligați pârâți să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, raportate la coeficienții de multiplicare legali pentru perioadele mai jos arătate:
- 2 aprilie 2005 - 30 septembrie 2005 la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei,
- 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006 la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei,
- 1 februarie 2006 - 31 august 2006 la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei,
- 1 septembrie 2006 - 31 septembrie 2006 la valoarea de referință sectorială de 331 lei,
- 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007 la valoarea de referință sectorială de 358 lei,
- 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 365lei,
- 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei.
Sumele astfel calculate vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data efectuării plății efective.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să asigure fondurile necesare plății drepturilor de mai sus.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepțiile invocate, instanța a reținut ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a admis-o deoarece, potrivit atribuțiilor stabilite prin OG nr. 137/2000 - art. 16 - 20, acesta este instituția abilitată și investită de lege să se pronunțe cu privire la caracterul discriminatoriu al unei fapte, iar cauzele în care se reclamă direct în instanță încălcarea principiului nediscriminării, citarea acestuia este obligatorie potrivit art. 27 alin. 3 din OG nr. 137/2000 doar pentru a-și exprima poziția în calitatea sa de expert în materie și de instituție abilitată și investită să pună în aplicare legislația antidiscriminatorie pe teritoriul României și nicidecum în calitate de pârât, nefiind parte procesuală în cauză.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, aceasta s-a reținut a fi nefondată și a fost respinsă ca atare, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 19 și urm. din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acesta coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de rectificare a acestor bugete și aprobă prin bugete sume pentru instituțiile publice.
Reclamanții sunt magistrați judecători în cadrul Curții de APEL ORADEA. Prin acțiunea formulată ei au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariale, rezultate în urma recalculării indemnizațiilor și salariilor pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, pentru perioadele 02.04.2005 - 30.09.2005, 01.10.2005 - 31.01.2006, 01.02.2006 - 31.08.2006, 01.09.2006 - 31.09.2006, 01.01.2007 - 31.03.2007, 01.04.2007 - 30.09.2007,01.10.2007 - 31.12.2007.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: valoare de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate, valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială, grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât, valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Drept urmare, OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
În baza art. 48 din OUG nr. 177/2002 și a art. 3 lit. e din OUG nr. 12/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În consecință, pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de 2.380.592lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispozițiile OUG. nr. 191/2002 și ale art. 3 lit. a din OUG. nr. 123/2003.
Pentru perioadele 01.01.2005 - 30.09.2005 și 01.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică) iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
Este de observat că deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG nr. 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.
Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă de Președinte al României, indemnizația lunară era de 46.764.000 lei la 01.01.2003, conform anexei 7/1 a la OUG nr. 191/2002; 46.613.000 lei la 01.10.2003, conform anexei 7/1 b la aceiași ordonanță; 49.409.780 lei la 01.01.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003; 52.374.367 lei la 01.10.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit. a din aceeași ordonanță și de 65.469.000 lei la 01.10.2005, conform anexei 8/1 la OG nr. 9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 01.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din OG nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.
Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit " principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora " puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", s-au constatat întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale prev. de OG nr. 9/2005.
Pentru aceleași rațiuni, s-au reținut ca întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de OG nr. 2/12.01.2006 și OG nr. 10/31.01.2007.
Așadar, plecând de la valoarea de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, văzând și prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale pentru perioadele efectiv lucrate, calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de:
- 2 aprilie 2005 - 30 septembrie 2005 la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei,
- 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006 la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei,
- 1 februarie 2006 - 31 august 2006 la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei,
- 1 septembrie 2006 - 31 septembrie 2006 la valoarea de referință sectorială de 331 lei,
- 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007 la valoarea de referință sectorială de 358 lei,
- 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 365lei,
- 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform art. 1 din OG nr. 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 01.02.2006 și cu 6% începând cu 01.09.2006;
- 347,67 lei pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007;
- 354,62 lei pentru perioada 01.04.2007 - 30.09.2007 și
- 393,62 lei pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007 conform art. 1 și 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din OG nr. 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2% începând cu 01.04.2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007.
S-a observat că potrivit preambulului, OUG nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor " prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". De asemenea, că potrivit art. 2 din OUG nr. 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc " ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
Cu toate acestea, în Anexa 1 la OUG nr. 27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, în disprețul art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
Instanța a obligat pârâții să plătească diferențele de drepturi salariale cuvenite reclamanților, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere dispozițiile art. 1082 -1086 Cod civil.
Ca urmare a admiterii pretențiilor reclamanților pentru perioada 02.04.2005 - 31.12.2007, instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și finanțelor să pună la dispoziția Ministerului Justiției sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților, în considerarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002 pentru Ministerul Economiei și Finanțelor în special a celor privind pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare bugetară.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin B și Ministerul Justiției și Libertăților.
Prin recursul declarat Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și exonerarea sa de la plata drepturilor bănești acordate.
Prin motivele de recurs, se critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate, învederând instanței că nu are calitate procesuală sens în care invocă prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, respectiv faptul că proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin Ministerul Economiei și Finanțelor pe baza politicilor și strategiilor sectoriale și deci, acest minister formulează propuneri de buget pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, care în speță este MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, iar raporturile juridice de muncă sunt stabilite între reclamanți și acest minister, fără participarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, care la rândul său este și el ordonator principal de credite, iar conform legii creditele bugetare aprobate de un ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal și, în consecință, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești cuvenite angajaților altor ministere.
Recurentul invocă și dispozițiile OG. 22/2002 privind executarea obligației de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii care sunt aplicabile pentru toate instituțiile publice inclusiv în cazul în speță, ordonatorul principal de credite având obligația să dispună măsurile ce se impun, necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În drept invocă art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, raportat la prevederile Legii 500/2002 și OG 22/2002.
Prin recursul declarat Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului critică sentința ca fiind nelegală și netemeinică dată prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă și de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurentul învederează instanței de control că prin acordarea de către instanța de fond a unei valori de referință sectorială majorată față de prevederile OUG. nr. 177/2002 și OUG. 27/2006, aceasta a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea fără temei legal a unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor, iar în ce privește discriminarea și temeiul de drept pe care instanța și-a motivat admiterea acțiunii reclamanților și anume nr.OG 137/2000, arată că prin decizia nr. 818/03.07.2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate stabilind că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 sunt neconstituționale. Recurentul mai arată că, până la aprobarea OUG nr. 177/2002 prin Legea nr. 347/2003, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă și această valoare este corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale. Conform anexelor nr. 1 și nr. 2 din această lege, magistrații și personalul auxiliar au avut aceeași valoare de referință sectorială, existând diferențe doar în ce privește coeficienții de multiplicare, aceste dispoziții fiind menținute și prin OUG. nr. 177/2002, însă prin Legea nr. 347/ 10 iulie 2003 prin care a fost aprobată această ordonanță, articolul 2 fost modificat în sensul că, "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în Anexa nr. 1 la această ordonanță de urgență; ulterior, prin OUG. nr. 27/2006 s-a prevăzut de asemenea valoarea de referință sectorială conform anexei la această ordonanță, iar OUG. nr. 177/2002 a fost abrogată.
În aceste condiții, susține recurentul, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003 care a modificat art. 2 din OG. nr.177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, iar instanța de fond a ignorat aceste dispoziții precum și prevederile art. 73 teza a II-a din Legea nr. 303/2004 care prevăd că salarizarea judecătorilor se stabilește prin lege specială.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
Deși legal citați, intimații reclamanți nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția asupra recursurilor.
Examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu conform articolului 3041Cod de procedură civilă, instanța reține următoarele:
Criticile aduse hotărârii instanței de fond prin cele două recursuri sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța de recurs reține că în mod corect a fost respinsă de prima instanță, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest recurent, deoarece art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2008 prevede faptul că acest minister are printre alte atribuții cea de elaborare a proiectului bugetar de stat, a raportului cu privire la Legea rectificării bugetare. Art. 25 din Legea nr. 379/2005 stabilește că daunele stabilite ca fiind datorate de Ministerul Finanțelor Publice, alte cheltuieli ce cuprind despăgubiri, stabilite prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de acest minister din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat pentru anul viitor. Ca urmare, din interpretarea celor expuse mai sus și în aplicarea Legii nr. 500/2002 se reține că sumele solicitate în speță, sunt suportate din bugetul de stat, din sumele prevăzute cu această destinație, astfel că, în mod corect instanța de fond a reținut că are calitate procesuală pasivă Ministerul Economiei și Finanțelor.
Este cert că, acest minister nu este plătitorul direct al drepturilor stabilite, însă, are atribuții conform art. 19 lit. h din Legea nr. 500/2002, de-a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii financiare a statului, cheltuirea cu eficiență resurselor financiare. Drepturile stabilite fără implicarea acestui minister ar rămâne iluzorii, ori, executarea hotărârilor judecătorești este o parte procesului statului, având astfel obligația de-a lua măsurile necesare asigurării dreptului la un proces echitabil, altfel s-ar contraveni art. 6 al. Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În esență, activitatea instanțelor, conform art. 131 din Legea nr. 304/2004 este finanțată de la bugetul de stat, prin urmare, fără alocarea fondurilor necesare de Ministerul Economiei și Finanțelor, plata drepturilor acordate nu s-ar putea executa, neasigurându-se finalitatea procesului civil, cum corect a reținut instanța de fond. Nu se contestă faptul că Ministerul Justiției este ordonator principal de credite, dar fără implicarea Ministerului Economiei și Finanțelor în sensul finanțării bugetului alocat Ministerului Justiției, alocarea fondurilor necesare plății drepturilor stabilite prin titluri executorii, procesul civil nu ar avea finalitate, contravenindu-se principiilor consacrate în art. 6 al. CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1, criticile fiind nefondate, astfel că, acest recurs urmează a fi respins ca nefondat, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Referitor la recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților și care vizează fondul cauzei deduse judecății, nici acesta nu este fondat.
Astfel, prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat plata diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectate în raport cu evoluția prețurilor de consum, în perioada 02.04. 2005 - 31 decembrie 2007, interval la nivelul căruia reclamanții au avut calitatea de judecători la Curtea de APEL ORADEA.
În mod judicios a apreciat instanța de fond ca fiind întemeiate pretențiile formulate de reclamanți, având în vedere legile succesive în materie, coroborate cu normele Uniunii Europene potrivit dispozițiilor art. 292 din Legea 53/2003 Codul Muncii, care stipulează căpotrivit obligațiilor internaționale asumate de România, legislația muncii va fi armonizata permanent cu normele Uniunii Europene, cu convențiile și recomandările Organizației Internaționale a, cu normele dreptului internațional al muncii.
În acest sens este de reținut că salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, era reglementată de Legea 50/1996. Prin Legea 154/1998 privind sistemul public de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de conducere, a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de conducere. Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate și valoarea de referință sectorială.
În acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și întrucât se impunea în mod necesar corelarea salariilor magistraților cu salariile autorităților legislative și executive Guvernul a adoptat OG. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial la 20 septembrie 1999, rațiunea acestei ordonanțe fiind aceea de a stabili un criteriu de actualizare periodic a coeficientului de ierarhizare. Conform art. 1 din această ordonanță, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorității judecătorești este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar.
În ceea ce privește actul normativ mai sus enunțat, respectiv OG134/1999 acesta a fost aprobat prin Legea nr. 714/2001. Ulterior, prin legea bugetului de stat pentru anii 2000 și 2001, atât valoarea de referință universală cât și indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în Anexa 1, pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998 au fost modificate.
Un alt act normativ, OUG. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților aprobată prin Legea nr. 347/2002 a prevăzut în mod corect în Anexa I calculul indemnizațiilor magistraților începând cu 01 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, valoare care ca urmare a majorărilor succesive a ajuns în anul 2004 la suma de - lei, aceeași valoare rezultând în urma majorărilor și la personalul auxiliar de specialitate din instanțe.
De reținut că începând cu anul 2005, deși OG. nr. 134/1999 era în vigoare - stabilind așa cum s-a reținut mai sus, egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorităților judecătorești, cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, iar în conformitate cu dispozițiile art. 74 al. 2 din Legea 303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate și suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege, personalului din autoritatea judecătorească (judecători, procurori, grefieri) nu li s-au mai acordat creșterile salariale prevăzute de OG. nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică, nici creșterile salariale prevăzute de OG. 2/2006 și respectiv de OG. nr. 10/2007 la valoarea de referință sectorială stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, salariile acestora fiind calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de OUG. 177/2002.
În atare situație, este evident că în mod corect a apreciat instanța de fond ca întemeiate pretențiile privind plata diferențelor de salariu calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectate în raport de evoluția prețurilor de consum, conform ordonanțelor mai sus menționate, având în vedere că în anexele la OUG. 27/2006, prin ignorarea dispozițiilor Legii 303/2004 și a OG. 134/1999 s-a trecut o valoare de referință sectorială inferioară celei pentru funcții de demnitate publică.
Principiul egalității de tratament în salarizare, reglementat de articolul 5 din Codul Muncii, implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor care se află în aceeași situație de erodare a salariului ca urmare a creșterii indicelui prețului de consum și a inflației, trebuind să li se recunoască dreptul la indexările salariale anuale.
Așadar, în condițiile în care reclamanții sunt într-o situație identică cu persoanele cu funcții de demnitate publică și cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul salariului afectat de inflație, ei nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, prin refuzul acordării adaosului salarial anual, prin stabilirea salariului pe baza unei valori de referință sectorială mai mică decât pentru funcțiile de demnitate publică, contrar prevederilor OG.134/1999 în lipsa unei justificări obiective, mai ales că, criteriul acordării indexărilor pe anii 2005-2007 constă în creșterea prețului de consum și a inflației față de anul precedent, astfel cum reiese și din expunerea de motive ale OG. nr. 9/2005, OG. 2/2006 și OG.10/2007.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, stabilit la articolul 14 că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. Referitor la articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului invocat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine o discriminare în măsura în care se induc distincții între situații analoge și comparabile.
În ceea ce privește noțiunea de discriminare, este de reținut că acest drept de a nu fi discriminat este încălcat nu doar atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații comparabile, analoge, fără a oferi justificări obiective, rezonabile, ci și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile - cauza Thlimmenos /Greciei.
Cât privește motivul invocat de recurent privind decizia nr. 818/03.07.2008 a Curții Constituționale este de remarcat că prin această decizie, au fost declarate neconstituționale anumite articole din OG. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, însă în cauză sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar al muncii, dispoziții care au caracter prioritar față de dreptul intern și anume prevederile Directivei Consiliului nr. 200/43/CE/19 iulie 2000 privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică și prevederile Directivei Consiliului nr. 2000/78/CE/2 decembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
De altfel și Constituția României prevede la art. 20 respectiv 148 al.2, că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenești vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte și respectiv că reglementările comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Totodată, Codul Muncii la art. 5 statuat că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă cât și indirectă, iar în art. 155 s-a stabilit că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, art. 154 alin. 3 prevăzând că la stabilirea și acordarea salariului, este interzisă orice discriminare.
De asemenea, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, în art. 26 stabilit că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare, la protecție egală din partea legii, lege ce trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală, efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Nu în ultimul rând, Convenția Europeană a Drepturilor Omului în Protocolul nr. 12 privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în paragraful nr. 1 stabilit că, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege, trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, sau alt tip de opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională. nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate publică pe nici un criteriu, iar în jurisprudența în cauza Von - 14/1983 s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor ce se consideră nedreptățite de o discriminare, rezultată din acte normative, să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Față de cele expuse, în baza art. 5 din Codul Muncii, art. 16 din Constituția României, art. 14 din, Protocolul nr. 12 al acesteia, art. 25 alin. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în mod corect s-a reținut că prin neacordarea valorii de referință sectorială majorată conform nr.OG 9/2005, nr.OG 2/2006 și nr.OG 10/2007, reclamanții au fost dezavantajați față de funcțiile de demnitate publică și față de celelalte categorii de bugetari, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege, al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această dispoziție să fie justificată obiectiv de un scop legitim.
În atare situație, este evident că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond nu a schimbat sistemul de salarizare al judecătorilor, cum susține recurentul, ci a acordat despăgubiri față de cele constatate.
Prin urmare, ceea ce a acordat instanța de fond nu au fost adăugări la lege, creări de noi norme pe cale judiciară, ci despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale încasate și cele rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială corectă a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege pentru funcțiile deținute, la care se adaugă sporurile, nefiind vorba astfel de o depășire limitelor puterii judecătorești, o încălcare a principiului separației puterilor în stat, ci de o reparare a prejudiciului cauzat prin actele normative apreciate ca fiind discriminatorii.
În măsura în care s-ar fi dispus altfel, în sensul în care solicită recurentul, adică al respingerii acțiunii în acordarea de despăgubiri, cu motivul că instanțele nu au competență în materie, s-ar fi adus atingere implicit art. 6 al Convenție Europene a Drepturilor Omului, fiind încălcat liberul acces la justiție.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța de recurs apreciază că motivele recursului declarat de Ministerul Justiției și Libertăților sunt nefondate, astfel că urmează ca acest recurs să fie respins ca atare.
Raportat la toate considerentele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 și 304 indice 1 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondate ambele recursuri, menținând în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B, sector 5,- și de pârâtul MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B, sector 5,-, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O,-/B, județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți, R, toți cu domiciliul ales în O, Parcul, nr. 10, județul B și intimații pârâți CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR, ambii cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3, împotriva sentinței civile nr. 53 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.dec.- /19.03.2010
Jud. fond: -
Dact./19.03.2010
Ex.2
21 com./25.03.2010
- recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B, sector 5,-
- recurentul pârât MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B, sector 5,-, reprezentat prin
- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O,-/B, județul B,
- intimații reclamanți, R, toți cu domiciliul ales în O, Parcul, nr. 10, județul B
- intimații pârâți CURTEA DE APEL ORADEA,
- TRIBUNALUL BIHOR, ambii cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B
- CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3,
Președinte:Cigan Dana Popa AuroraJudecători:Cigan Dana Popa Aurora, Măduța Doina
