Speta Legea 10/2001. Decizia 188/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 188

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Marilena Panait

JUDECĂTOR 2: Eliza Marin

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâtul Municipiul B, prin primar, cu sediul în B, județul B împotriva sentinței nr.360 din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în B, nr.10, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul-pârât Municipiul B prin Prima reprezentat de avocat potrivit împuternicirii avocațiale cu nr. 36/2009 din Baroul Buzău, intimatul reclamant G personal.

Procedura îndeplinită.

Cererea de apel este scutită de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Intimatul-reclamant G având cuvântul solicită a i se restitui originalul certificatului de încadrare în grad de handicap ( aflată la fila 13 dosar), depune copia certificatului mai sus menționat.

Curtea, extrage de la dosar originalul certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 76/13 ianuarie 2006 și îl înmânează intimatului-reclamant, înlocuind în copie certificatul mai sus menționat.

Avocat având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.

Intimatul-reclamant G, având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat.

Curtea ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat și, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, având cuvântul, arată că acțiunea promovată de reclamant nu putea să fie admisă și în ceea ce privește acordarea de despăgubiri în echivalent pentru un teren în suprafață de 2830 mp. întrucât nu a fost produsă nicio dovadă la dosar că autorii reclamantului -intimat G ar fi deținut în proprietate teren în zona fostei Întreprinderi "", situată în str. -. Dacă reclamantul-intimat ar fi dovedit cu acte că autorii săi ar fi fost proprietari de teren în această zonă și acest teren ar fi fost preluat de stat, chiar fără titlu, ar fi trebuit să fie identificat amplasamentul respectivei suprafețe de teren și să se stabilească deținătorii acesteia.

Însuși intimatul, prin apărătorul său a precizat de câteva ori pe parcursul procesului că dorește obligarea Municipiului B prin Primar să se pronunțe prin dispoziție numai pentru construcțiile demolate, astfel că instanța a dat practic mai mult decât s-a cerut. Nici prin notificarea pe care instanța obligă a fi soluționată prin dispoziție - respectiv notificarea nr. 827 din 9 noiembrie 2001, întocmită de executorul judecătoresc - reclamantul intimat nu ceruse restituirea suprafeței de 2830 mp, ci a unei parcele de pământ care avea 9 m la stradă și 38 m în lungime, teren situat în zona Întreprinderii "" și pe care pretinde că autorul său ridicase o casă, în care a stat cu familia până în anul 1976.

Intimatul-reclamant a formulat două notificări și anume: notificarea nr. 2325/13 aprilie 201 prin care reclamantul solicita restituirea unui teren în suprafață de 2830 mp, pe care l-a deținut autorul său, zis și, teren expropriat pentru construirea fostei Fabrici de Plastice B și situat în prezent pe actualul amplasament al SC SA Pentru că deținător al acestui teren este o societate comercială privatizată, cu adresele nr. 9651/ 7 aug. 2001 și respectiv 26703/28 ian. 2002, primăria a trimis această notificare atât la societatea deținătoare a terenului( pentru competentă soluționare, în temeiul prevederilor fostului art. 20, în prezent art. 21 din Legea nr. 10/2001) cât și la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului- fostul APPAPS), conform prevederilor fostului art. 27, în prezent art. 29 din legea 10/2001. Atât SC cât și AVAS, au emis decizii prin care au soluționat notificările ce le-au fost adresate de reclamant sau le-a fost transmise de primărie, iar reclamantul a atacat aceste decizii, fiind date hotărâri definitive și irevocabile cu privire la acest teren.

Cea de a doua notificare formulată de intimatul-reclamant,nr. 827/9 nov. 2001, privește restituirea în natură a unui teren în zona Întreprinderii "", parcelă de pământ care avea 9 m la stradă și 38 m în lungime și pe care reclamantul pretinde că autorul său - zis și - ar fi primit-o în schimbul terenului expropriat pentru Fabrica de Plastice B și pe care a construit o casă în care au stat până în anul 1976 când casa le-a fost demolată.

Mai arată avocat că, dacă în schimbul terenului din zona Fabricii de Plastice, autorii reclamantului ar fi primit teren în proprietate în zona Întreprinderii "", pe str. -, atunci ar fi trebuit să existe un contract de schimb întocmit la fostul notariat de Stat în care să fie precizată suprafața, dimensiunile și vecinătățile terenului dat în schimb.

Potrivit prevederilor art. 3, alin. 1 lit. A din Legea 10/2001 " sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei lei, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.". Prin urmare, numai foștii proprietari ai terenurilor pot beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, iar reclamantul-intimat nu a putut proba cu vreun act că autorii săi ar fi avut calitatea de proprietari ai vreunei suprafețe de teren pe str. -, tatăl său - zi și - deținând în proprietate doar suprafața de 2830 mp situată în B, în zona SC, teren pentru care, așa cum s-a mai arătat, această societate a și emis decizie în calitate de deținător.

Solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii numai în parte a acțiunii, în ceea ce privește obligarea Municipiului B,prin Primar, să emită dispoziție motivată prin care să propună acordarea de despăgubiri în echivalent numai pentru o construcție care a aparținut autorilor intimatului-reclamant și a fost demolată abuziv în Municipiul B, zona fostei Întreprinderii "", str. -, construită din chirpici, acoperită cu carton, având în componența sa o cameră și un antreu și o suprafață construită de 17 mp.

Fără cheltuieli de judecată.

Intimatul-reclamant G având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca fiind temeinică și legală.

CURTEA,

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată la instanță sub nr.2612 la data de 7 iulie 2008, reclamantul G, în calitate de moștenitor al defunctului său tată, zis și, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria B să se constate refuzul acesteia de a-i soluționa notificarea formulată în baza Lg.10/2001.

În motivarea cererii s-a arătat că în vara anului 1960 tatălui său i-a fost demolată casa de către Fabrica Chimica B, fiindu-i preluată și suprafața de 2830 mp teren. Ulterior, a arătat reclamantul, i-a fost dată tot suprafața de 2830 mp la o distanță de aproximativ 2 km în spatele unui cimitir din -, fapt ce a rezultat din tabelul nominal cu persoanele expropriate, fiind astfel despăgubit doar cu teren, nu și cu c/val. construcțiilor demolate.

Contrar susținerilor reprezentantei Fabricii Chimica, conform cărora prin Decretul 422/1960 s-au acordat despăgubiri bănești, în realitate acest lucru nu s-a realizat, societatea a refuzat să prezinte în instanță dovada achitării unor astfel de despăgubiri.

Reclamantul a arătat că pe terenul ce i-a fost dat în schimb a edificat o casă unde a locuit cu familia 16 ani, respectiv în perioada 1960-1976 când au venit reprezentanții primăriei însoțiți de poliție și le-au demolat și acest imobil cu toate bunurile ce le aveau, inclusiv acte, astfel că a rămas pe drumuri cu cei patru copii, fiind nevoiți să locuiască cu chirie.

A solicitat, astfel, obligarea pârâtei să-i restituie terenul preluat sau să-i dea un alt teren în echivalent pentru a-și construi o casă.

S-a mai judecat în dosarul nr.3035/15 mai 2003, însă nu i s-a făcut dreptate nici la Curtea de APEL PLOIEȘTI, deși a prezentat actele prin care făcea dovada calității sale de moștenitor al defunctului tată.

În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar certificat moștenitor - fila 4 dosar, acte de stare civilă - filele 5-6 dosar, adresa nr./2005 - fila 8 dosar, extras Arhivele Statului - fila 9 dosar, extras din decret - filele 10-11 dosar, întâmpinare dosar 3035/2003 - fila 12 dosar.

Reprezentantul pârâtului, la termenul din 17.09.2008, depune la rândul său la dosar acte, respectiv: adresa nr.1523/2001 - fila 15 dosar, adresa nr.9651/2001 - filele 16-17 dosar, extras Arhivele Statului - fila 18 dosar.

La dispoziția instanței reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că este vorba de o plângere formulată în temeiul Legii 10/2001 ca urmare a refuzului Municipiului B prin Primar de a-i soluționa notificarea ce avea ca obiect imobilul casă și teren aferent în suprafață de 2830 mp, cât și imobilul casă construit de autorul său, compus din 2 camere, 1 hol, o bucătărie separată și anexe gospodărești ce au fost de asemenea preluate și demolate în vara anului 1976 fără nici un temei.

Reclamantul a arătat că, primind notificarea, pârâtul era obligat, conform art.23 alin.1 din Lg.10/2001, să-i răspundă printr-o dispoziție motivată cu privire la cererea sa și să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Lg.247/2005, lucru pe care însă nu l-a făcut.

În vederea soluționării cauzei, la cererea părților au fost administrate probe, respectiv au fost depuse acte - filele 23-26, 28-32 și 35 dosar și au fost audiați martorii și - a se vedea filele 37 și 39 dosar.

Prin sentința civilă nr. 360/1 aprilie 2009 Tribunalul Buzăua admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL - PRIN PRIMAR - astfel cum a fost precizată.

A obligat pârâtul să emită dispoziție motivată privind modul de soluționare a cererii de restituire formulată în baza Lg.10/2001 având ca obiect imobilul constituit din construcție din chirpici și acoperită cu carton, în suprafață construită de 17 mp, format dintr-o cameră și un antreu și terenul aferent acesteia în suprafață de 2830 mp. imobil situat în fosta com. -, strada -, județul

A luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în conformitate cu prev.art.22 din Lg.10/2001 reclamantul a formulat notificare ce a fost înregistrată la biroul executorului judecătoresc sub nr.827/9.11.2001 - fila 30 dosar, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului expropriat deținut de autorul său, sau un teren în echivalent pe care să-și construiască o casă. În notificare s-a arătat că inițial tatălui său i-a fost expropriată proprietatea - casă și teren unde s-a construit Fabrica Chimica, după care i-a fost preluat și imobilul construcție ce a fost demolat, imobil edificat în zona Intreprinderii B, pe partea dreaptă spre str.- - -, preluare ce a avut loc în anul 1976 - a se vedea filele 30-32 dosar.

Din actele aflate la filele 28-29 dosar a rezultat că autorului reclamantului i-a fost expropriată suprafața de 2830 mp, parcelă 9+38, acesta figurând în tabelul anexă la decret la nr.10, preluarea făcându-se pentru construirea Fabricii de Plastice

La momentul notificării Municipiul Bac omunicat notificarea formulată de reclamant societății "" SA B - fila 25 dosar, fiind însoțită și de actele doveditoare.

Prin decizia nr.310/17.12.2004 emisă de AVAS, a fost respinsă notificarea nr.827/9.11.2001 formulată de petent, cu motivația că nu au fost depuse actele doveditoare referitoare la dreptul de proprietate asupra terenului revendicat și nici cele referitoare la calitatea de moștenitor conform art.22 din lege, terenul fiind evidențiat în patrimoniul SC SA

Decizia emisă de AVAS Baf ost contestată în instanță de către reclamant, cauza făcând obiectul dosarului civil nr.3035/2003, plângerea fiind însă respinsă prin sentința civilă nr.13/17.03.2003 pronunțată de Tribunalul Buzău - sentință irevocabilă.

De observat a fost faptul că prin notificarea formulată, a rezultat fără putere de tăgadă că pe lângă imobilul expropriat prin decretul nr.422/1960 - solicitare soluționată așa cum s-a menționat mai sus irevocabil, reclamantul a formulat notificare și pentru imobilul construcție edificat pe terenul ce a fost atribuit autorului reclamantului la schimb în anul 1960 pentru cel expropriat care a fost demolat în anul 1976, solicitare ce nu a fost rezolvată de pârât în sensul de a emite o dispoziție motivată conform art.25 din Lg.10/2001.

Din precizările făcute de reclamant, susținute și de declarațiile martorilor audiați - filele 35, 37 și 39 dosar a rezultat că cel de-al doilea imobil casă de locuit edificat de autorii reclamantului era construit din chirpici, acoperit cu carton, având în componența sa o cameră și un antreu și o suprafață construită de 17 mp.

Deși martorul a precizat că această construcție era compusă din 2 camere și un antreu, iar martora a precizat că imobilul era din cărămidă și acoperit cu tablă, aceste aspecte nu au putut fi reținute de instanță deoarece el ar contraveni însăși declarației reclamantului dată pe proprie răspundere ce a fost autentificată sub nr. 2861/17.12.2008 de Biroul Notarial și.

De altfel, cu ocazia acordării cuvântului pe fond, însăși reprezentantul pârâtului a fost de acord să emită dispoziție pentru construcția situată în str.- - lângă, ce a fost demolată conform declarației reclamantului.

În conformitate cu prevederile art.25 din Legea 10/2001 în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau după caz prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire.

De observat a fost faptul că pentru terenul în suprafață de 2830 mp ce a fost expropriat pentru Fabrica de Plastice, așa cum a rezultat din probele administrate, inclusiv certificatul emis de Arhivele Statului - Direcția Județeană B aflat la filele 28-29 dosar, autorul reclamantului a primit în loc teren în zona fostei com.-, str.-, unde de altfel și-a edificat construcția care la rândul său a fost demolată iar terenul preluat fără titlu.

În aceste condiții, pârâtul urma ca prin dispoziția ce o va emite să se pronunțe și cu privire la suprafața de 2830 mp, teren ce a făcut la momentul exproprierii obiectului schimbului, așa cum a rezultat din actul aflat la fila 12 dosar, așa încât prin decizia nr.310/17.12.2004 emisă de AVAS B, rămasă irevocabilă prin respingerea contestației formulate de reclamant în instanță i-a fost respinsă cererea de restituire a terenului notificat, motivarea fiind tocmai aceea că a primit teren în schimb.

Față de cele ce preced, tribunalul a admis acțiunea astfel cum a fost precizată și a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată privind modul de soluționare a cererii de restituire formulată în baza Legii 10/2001 având ca obiect imobilul construcție din chirpici și acoperită cu carton, în suprafață construită de 17 mp, format dintr-o cameră și un antreu și terenul aferent acesteia în suprafață de 2830mp. imobil situat în fosta com.-, strada -, jud.

A luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței sus menționate a declarat apel în termen legal pârâtul Municipiul B prin Primar, susținând în esență că acțiunea promovată de reclamant nu putea să fie admisă și în ceea ce privește terenul în suprafață de 2830 mp. întrucât nu a fost produsă nicio dovadă la dosar că autorii reclamantului -intimat G ar fi deținut în proprietate teren în zona fostei Întreprinderi "" situată în str. -. Dacă reclamantul-intimat ar fi dovedit cu acte că autorii săi ar fi fost proprietari de teren în această zonă și acest teren ar fi fost preluat de stat, chiar fără titlu, ar fi trebuit să fie identificat amplasamentul respectivei suprafețe de teren și să se stabilească deținătorii acesteia.

A mai susținut apelantul că însuși intimatul, prin apărătorul său a precizat de câteva ori pe parcursul procesului că dorește obligarea Municipiului B prin Primar să se pronunțe prin dispoziție numai pentru construcțiile demolate, astfel că instanța a dat practic mai mult decât s-a cerut. Nici prin notificarea pe care instanța ne obligă să o soluționăm prin dispoziție - respectiv notificarea nr. 827 din 9 noiembrie 2001, întocmită de executorul judecătoresc - reclamantul intimat nu ceruse restituirea suprafeței de 2830 mp, ci a unei parcele de pământ care avea 9 m la stradă și 38 m în lungime, teren situat în zona Întreprinderii "" și pe care autorul său ridicase o casă în care a stat cu familia până în anul 1976.

Intimatul-reclamant a formulat două notificări și anume: notificarea nr. 2325/13 aprilie 201 prin care reclamantul solicita restituirea unui teren în suprafață de 2830 mp pe care l-a deținut autorul său, zis și, teren expropriat pentru construirea fostei Fabrici de Plastice B și situat în prezent pe actualul amplasament al SC SA Pentru că deținător al acestui teren este o societate comercială privatizată, cu adresele nr. 9651/ 7 aug. 2001 și respectiv 26703/28 ian. 2002, primăria a trimis această notificare atât la societatea deținătoare a terenului( pentru competentă soluționare, în temeiul prevederilor fostului art. 20, în prezent art. 21 din Legea nr. 10/2001) cât și la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului8 fostul APPAPS), conform prevederilor fostului art. 27, în prezent art. 29 din legea 10/2001. Atât SC cât și AVAS, au emis decizii prin care au soluționat notificările ce le-au fost adresate de reclamant sau le-a fost transmise de primărie, iar reclamantul a atacat aceste decizii, fiind date hotărâri definitive și irevocabile cu privire la acest teren.

Cea de a doua notificare formulată de intimatul-reclamant,nr. 827/9 nov. 2001, privește restituirea în natură a unui teren în zona Întreprinderii "", parcelă de pământ care avea 9 m la stradă și 38 m în lungime și pe care reclamantul pretinde că autorul său - zis și - ar fi primit-o în schimbul terenului expropriat pentru Fabrica de Plastice B și pe care a construit o casă în care au stat până în anul 1976 când casa le-a fost demolată.

Mai arată apelantul-pârât că, dacă în schimbul terenului din zona Fabricii de Plastice, autorii reclamantului ar fi primit teren în proprietate în zona Întreprinderii "", pe str. -, atunci ar fi trebuit să existe un contract de schimb întocmit la fostul Notariat de Stat în care să fie precizată suprafața, dimensiunile și vecinătățile terenului dat în schimb.

Potrivit prevederilor art. 3, alin. 1 lit. A din Legea 10/2001 " sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei lei, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.". Prin urmare, numai foștii proprietari ai terenurilor pot beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, iar reclamantul-intimat nu a putut proba cu vreun act că autorii săi ar fi avut calitatea de proprietari ai vreunei suprafețe de teren pe str. -, tatăl său - zi și - deținând în proprietate doar suprafața de 2830 mp situată în B, în zona SC, teren pentru care, așa cum s-a mai arătat, această societate a și emis decizie în calitate de deținător.

S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii numai în parte a acțiunii, în ceea ce privește obligarea Municipiului B prin Primar, să emită dispoziție motivată prin care să propună acordarea de despăgubiri în echivalent numai pentru o construcție care a aparținut autorilor intimatului-reclamant și a fost demolată abuziv în Municipiul B, zona fostei Întreprinderii "", str. -, construită din chirpici, acoperită cu carton, având în componența sa o cameră și un antreu și o suprafață construită de 17 mp. Nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.

Intimatul-reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Curtea, analizând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente în cauză,constată că apelul e fondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:

Intimatul-reclamant a formulat două notificări potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001,acestea fiind adresate apelantei-pârâte. Astfel,prin notificarea nr. 2325/13 aprilie 2001(fila 32-dosar fond) reclamantul solicita restituirea unui teren în suprafață de 2830 mp pe care l-a deținut autorul său, zis și, teren expropriat pentru construirea fostei Fabrici de Plastice B.Întrucât această suprafață a fost identificată de apelanta-pârâtă ca fiind pe actualul amplasament al SC SA B,conform art. Pentru că deținător al acestui teren este o societate comercială privatizată, cu adresele nr. 9651/ 7 aug. 2001 și respectiv 26703/28 ian. 2002, primăria a trimis această notificare atât la societatea deținătoare a terenului( pentru competentă soluționare, în temeiul prevederilor fostului art. 20, în prezent art. 21 din Legea nr. 10/2001) cât și la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului8 fostul APPAPS), conform prevederilor fostului art. 27, în prezent art. 29 din legea 10/2001. Atât SC cât și AVAS, au emis decizii prin care au soluționat notificările ce le-au fost adresate de reclamant sau le-a fost transmise de primărie, iar reclamantul a atacat aceste decizii, fiind date hotărâri definitive și irevocabile cu privire la acest teren.

Cea de a doua notificare formulată de intimatul-reclamant,nr. 827/9 nov. 2001, privește restituirea în natură a unui teren în zona Întreprinderii "", parcelă de pământ care avea 9 m la stradă și 38 m în lungime și pe care reclamantul pretinde că autorul său - zis și - ar fi primit-o în schimbul terenului expropriat pentru Fabrica de Plastice B și pe care a construit o casă în care au stat până în anul 1976 când casa le-a fost demolată.

În condițiile în care pentru terenul de 2830 mp pe care l-a deținut autorul său, zis și, teren expropriat pentru construirea fostei Fabrici de Plastice B,astfel cum reiese din înscrisurile depuse la filele 10-11 dosar fond, SC unitate deținătoare, și AVAS au emis dispoziții (filele 15 și 24 dosar fond),dat fiind că intimatul-reclamant nu a făcut dovada susținerilor sale în sensul că în schimbul terenului din zona Fabricii de Plastice autorii săi ar fi primit teren în proprietate în zona Întreprinderii "", pe str. -, în suprafață de 9/38 mp (date care identifică,în fapt,numărul parcelei pe care se afla terenul expropriat de 2830 mp - fila 11 dosar fond ),reiese că în mod eronat în baza art.25 din Legea nr. 10/2001 potrivit căruia în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură,prima instanță a obligat pe pârâtă să emită dispoziție motivată privind modul de soluționare a cererii de restituire formulată în baza Legii 10/2001 atât pentru construcția din chirpici și acoperită cu carton, în suprafață construită de 17 mp, format dintr-o cameră și un antreu,cât și pentru terenul aferent acesteia în suprafață de 2830mp. imobil situat în fosta com.-, strada -, jud. Raportat la considerentele susmenționate și având în vedere probele administrate la instanța de fond - declarațiile martorilor audiați - filele 35, 37 și 39 dosar -ce atestă că cel de-al doilea imobil casă de locuit edificat de autorii reclamantului era construit din chirpici, acoperit cu carton, având în componența sa o cameră și un antreu și o suprafață construită de 17 mp, precum și declarația pe proprie răspundere a intimatului-reclamant-fila 35 dosar fond -văzând disp. art. 25 (1) din Legea nr. 10/2001 Curtea va admite apelul declarat de pârâtul Municipiul B prin Primar și va schimba în parte sentința civilă nr. 360/1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în sensul că dispoziția urmează a fi emisă numai pentru construcția cu destinație de locuință sîn suprafață de 17 mp, formată dintr-o cameră în suprafață de 3,5 /3,5 mp și un antreu în suprafață de 3,5/2 mp,edificată din chirpici și acoperită cu carton, nu și pentru teren.

Va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâtul Municipiul B, prin primar, cu sediul în B, județul B împotriva sentinței nr.360 din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în B, nr.10, județul

Schimbă în parte sentința civilă nr. 360/1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în sensul că dispoziția urmează a fi emisă numai pentru construcția în suprafață de 17 mp, formată dintr-o cameră în suprafață de 3,5 /3,5 mp și un antreu în suprafață de 3,5/2 mp,edificată din chirpici și acoperită cu carton, nu și pentru teren.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red./

Tehnored./grefier

4 ex./25.11.2009

f-- Tribunalul Buzău

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Marilena Panait
Judecători:Marilena Panait, Eliza Marin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 188/2009. Curtea de Apel Ploiesti