Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 134/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 134
Ședința publică de la 18 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viziteu Camelia JUDECĂTOR 2: Părău Daniela
- - - - JUDECĂTOR 3: Ciobanu Liliana
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurenții-reclamanți, împotriva deciziei civile nr.176/AC din 17.05.2008, pronunțată de Tribunalul neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta procurator, care se legitimează cu BI seria - nr.- eliberat de. Mun.N la data de 10 noiembrie 1980; avocat pentru intimatul; lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, în sensul că la fila 32 dosar recurenții au depus răspunsul la întâmpinare, după care:
Nemaifiind alte cereri și/sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurator pentru recurenta, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar, iar răspunsul la întâmpinare să fie considerat ca și concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru achitată.
Avocat pentru intimat, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei din apel ca fiind legală și temeinică. Arată că în mod corect instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale active reclamantelor, fiind aplicate în mod corect dispozițiile art.700 Cod civil. Reclamantele nu au făcut nici un demers din care să rezulte intenția acestora de a accepta moștenirea. Și din declarațiile martorilor rezultă că timp de 11 ani recurentele au stat în pasivitate, după care au promovat acțiune de ieșire din indiviziune. Toate ratele garsonierei au fost suportate de tatăl intimatului -. În mod corect a fost admis apelul și au fost aplicate dispozițiile art.274 Cod procedură civilă privind cheltuielile de judecată. Solicită cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar avocat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.176/AC/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamț a fost admis apelul declarat de pârâtul, domiciliat în I,-, - bis,.B,.2,.1, Cartierul, jud.I, împotriva sentinței civile nr.2885/04.12.2006 a Judecătoriei Roman, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, domiciliată în comuna Mereni, jud.T, domiciliată în P N, str.- -,.8,.A,.28, jud.N, și, domiciliată în P neamț,-, -.1,.A,.2, jud.
A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins acțiunea prin care reclamantele, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.666/08.11.1994, constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor nr.194/30.11.2004 și partajarea masei succesorale rămasă după defuncta la data de 03.05.1994.
Au fost înlăturate toate dispozițiile privitoare la ieșirea din indiviziune și menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, au fost obligate intimatele, în solidar, să plătească apelantului suma de 5206,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și în apel.
În motivarea deciziei instanța de apel a reținut că:
Prin cererea introductivă de instanță, reclamante, și au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.666/08.11.1994 eliberat după defuncta (autoarea reclamantelor), precum și a certificatului de moștenitor nr.194/30.11.2004 eliberat după defunctul - (tatăl pârâtului și respectiv fratele reclamantelor), cu consecința ieșirii din indiviziune asupra bunurilor succesorale rămase după autoarea comună a părților, respectiv asupra imobilului - garsonieră situat în municipiul R, str.- -,.32,.29, jud.
Pe cale de excepție, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantelor ce nu au calitatea de moștenitoare ale defunctei, în condițiile în care acestea nu au efectuat niciun act de acceptare expresă sau tacită a succesiunii defunctei lor mame înlăuntrul termenului de opțiune succesorală, astfel cum este reglementat prin dispozițiile ART.700 Cod civil.
Deși în susținerea acestei excepții invocată expres prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe a invocat o serie de împrejurări de fapt susținute prin mijloace de probă, respectiv înscrisuri și martori, prin sentința pronunțată, Judecătoria Romans -a rezumat doar la o soluționare formală a acestei excepții cu privire la care s-a menționat că se impune a se respinge întrucât "la decesul defunctei succesiunea a fost acceptată tacit de toți moștenitorii cu vocație succesorală" și că "reclamantele nu au renunțat niciodată la succesiunea mamei lor."
Analizând cu prioritate acest motiv de apel referitor la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor rezultând din lipsa calității de moștenitor acceptant a acestora, în considerarea dispozițiilor ART.137 Cod procedură civilă, Tribunalul a reținut că după decesul defunctei, survenit la data de 03.05.1994, fiul acesteia, numitul -, a obținut eliberarea certificatului de moștenitor nr.666/08.11.1994 eliberat de fostul notariat de Stat - R, în procedura succesorală notarială ce s-a derulat fără citarea tuturor moștenitorilor cu vocație succesorală, respectiv a reclamantelor din acțiunea de față.
Ulterior, în baza acestui act, prin care s-a reținut calitatea de unic moștenitor al defunctei în persoana numitului - căruia i-a revenit în proprietate imobilul anterior descris, fiul său, pârâtul a obținut eliberarea certificatului de moștenitor nr.194/30.11.2004 eliberat de BNP - A, în calitate de unic moștenitor al tatălui său, procedând la înstrăinarea bunului succesoral numitei conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.137/11.01.2005.
Este de principiu că acțiunea în constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor eliberat cu respectarea dispozițiilor Decretului nr.40/1953 (în vigoare la momentul eliberării certificatului de moștenitor nr.666/1994) poate fi promovată de persoanele care au pretenții la moștenire, ori care au fost prejudiciate în orice fel prin eliberarea ori prin conținutul certificatului de moștenitor eliberat (ART.25 din Decretul 40/1953).
Aceeași soluție a fost consacrată ulterior și prin reglementările conținute de Legea nr.36/1995 sub imperiul căreia s-a eliberat certificatul de moștenitor nr.199/30.11.2004, ce îndreptățesc în principiu moștenitorii lezați în drepturile lor la formularea acțiunii în anularea certificatului eliberat în procedura succesorală notarială fără citarea tuturor moștenitorilor cu vocație succesorală. Prin urmare, fără a contesta dreptul reclamantelor care, de principiu, ar putea solicita constatarea nulității certificatului de moștenitor nr.666/1994 și a actelor subsecvente acestuia, în lumina dispozițiilor legale anterior citate, exercițiul dreptului la acțiune în cadrul acestei cereri este condiționat de dovedirea calității de moștenitor acceptant în raport cu succesiunea defunctei în legătură cu care s-a eliberat sus-menționatul certificat de moștenitor.
În acest sens, s-a reținut că cele trei reclamante sunt fiicele defunctei, având așadar vocație succesorală concretă la moștenirea autoarei lor, alături de numitul -, în conformitate cu dispozițiile ART.659 Cod civil, în calitate de descendenți de gradul
Ori, deși reclamantele au făcut dovada vocației succesorale în raport cu defuncta prin actele de stare civilă anexate la filele 11-14 dosar fond, nu au probat efectuarea de acte de acceptare expresă ori tacită a succesiunii mamei lor înlăuntrul termenului de opțiune succesorală prevăzut de ART.700 Cod civil.
În acest sens, este de observat că după decesul autoarei, survenit la data de 03.05.1994, persoana care a rămas în stăpânirea unicului bun succesoral reprezentat de garsoniera din municipiul R, str.- -,.32,.29, a fost numitul -, autorul pârâtului, care a și achitat la fostul R diferența de preț de 58.240 lei din totalul de 76.668 lei, care reprezintă prețul de achiziție a acestui imobil de la fosta întreprindere locativă de stat (a se vedea în acest sens adeverința nr.4250/1994 eliberată de fostul R, chitanțele fiscale și fișele personale de cont pentru creditul contractat de sus-numita defunctă în vederea achiziționării imobilului, ce se regăsesc anexate în copie la filele 99-115 dosar apel).
Acest aspect este confirmat și prin concluziile completării la raportul de expertiză contabilă (filele 124-170 dosar apel), unde în funcție de documentele justificative de plată s-a constatat că până la deces defuncta a achitat din împrumutul contractat pentru achiziționarea garsonierei suma de 7360 lei rate și 1760 lei dobânzi, iar după decesul său, respectiv în intervalul mai 1994 - octombrie 1998, singurul care a achitat creditul restant a fost numitul -, ce a plătit efectiv suma de 58.700 lei cu titlu de rate și 14.094 lei cu titlu de dobânzi.
Reclamantele ce nu au putut face dovada acceptării exprese a succesiunii mamei lor s-au limitat doar la a susține că au săvârșit acte de acceptare tacită, convenind cu fratele lor să-i lase folosința exclusivă a bunului succesoral, fără a indica în concret în ce au constat aceste acte de acceptare tacită sau a indica vreun mijloc de probă în susținerea acestor pretinse4 acte de acceptare tacită ori măcar a convenției ce se susține că ar fi încheiate cu defunctul lor frate relativ la modul de folosință al bunului succesoral.
Ori pârâtul, care pe cale de excepție a invocat lipsa calității de moștenitor acceptant a reclamantelor, a prezentat dovezi în sprijinul acestei apărări, respectiv înscrisurile la care s-a făcut anterior referire, precum și depoziții testimoniale, după cum vor fi ulterior menționate, astfel că în contraprobă reclamantelor le revenea sarcina de a dovedi în concret acceptarea succesiunii autoarei lor, în primul rând din indicarea în concret a actelor sau acțiunilor desfășurate în raport de care să se poată concluziona în mod neîndoielnic asupra voinței acestora de a accepta succesiunea.
Ori, reclamantele s-au rezumat la a susține faptul acceptării tacite a succesiunii fără a putea prezenta vreo dovadă concretă, care să ateste că, înlăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de ART.700 Cod civil, ce a început să curgă de la momentul intervenirii decesului mamei lor, de care au avut deplină cunoștință de cauză încă din data de 03 mai 1999, acestea ar fi săvârșit în legătură cu bunul succesoral acte de conservare, administrare ori de dispoziție care să exprime neîndoielnic voința acestora de acceptare a succesiunii.
Ori, deși două dintre reclamante locuiesc în același județ în care a domiciliat și defuncta lor mamă, după intervenirea decesului acesteia din urmă, singurul care a folosit bunul succesoral, respectiv a locuit în garsoniera pentru care a și achitat restul creditului contractat de mama sa pentru achiziționarea locuinței, a fost numitul -, ce s-a ocupat și de întreținerea și administrarea garsonierei și căruia din mai 1994 și până la momentul survenirii decesului său (23.09.2004) nu i s-au opus niciun fel de pretenții de reclamantele din prezenta acțiune.
Acest aspect este confirmat și prin depozițiile martorilor audiați la instanța de fond (filele 127-129 și 132 dosar fond), din care reiese că, după decesul defunctei, numitul - a fost cel care a efectuat acte de administrarea garsonierei în care a și continuat să locuiască, în vreme ce reclamantele ce nu au contribuit nici măcar la cheltuielile de pomenire ale defunctei lor mame, ce au fost de asemenea suportate în exclusivitate de numitul -, nu au săvârșit niciun fel de acte de acceptare în legătură cu bunul succesoral.
Depoziția martorei, referitoare la pretinsa opoziție a reclamantelor față de folosirea în exclusivitate a bunului succesoral (fila 127 dosar fond) de către -, nu poate fi apreciată ca pertinentă, întrucât în măsura în care într-adevăr reclamantele și-ar fi exprimat neechivoc intenția de acceptare a succesiunii mamei lor prin partajarea garsonierei, nimic nu le-ar fi împiedicat pe acestea ca, întâmpinând refuzul fratelui lor - în legătură cu acest aspect, să solicite prin intermediul instanței de judecată ieșirea din indiviziune. Ori o asemenea cerere s-a promovat abia în prezentul dosar, la data de 14.10.2005 la un interval de peste 11 ani de la decesul autoarei comune.
De asemenea, faptul preluării din patrimoniul succesoral a unor bunuri mărunte de genul amintirilor de familie ori a celor date în cadrul ritualurilor de pomenire ale defunctului nu poate constitui act de acceptare tacită a succesiunii, întrucât nu exprimă neîndoielnic voința, intenția de acceptare a succesiunii, astfel că reclamantele nu s-ar putea prevala de o asemenea împrejurare în măsura în care ar fi reușit să producă o dovadă pertinentă a acestora, având în vedere în acest sens și dispozițiile ART.689 Cod civil.
Coroborând situația de fapt astfel cum a fost pe larg expusă mai sus cu dovezile prezentate de pârâtul, ce a probat că singurul moștenitor acceptant al succesiunii defunctei a fost autorul său -, tribunalul a conchis în sensul reținerii caracterului întemeiat al excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor, care, nefăcând dovada calității de moștenitor acceptant în raport cu susmenționata defunctă, nu justifică nici legitimarea procesuală activă în prezenta acțiune în constatare nulitate certificat de moștenitor și ieșire din indiviziune.
De menționat că termenul de opțiune succesorală prevăzut de ART.700 cod civil este un termen de prescripție, astfel că neefectuarea unui act de acceptare expresă sau tacită înlăuntrul intervalului mai sus arătat are ca efect considerarea succesibilului aflat în această situație că nu a fost niciodată moștenitor.
Totodată, reținând că termenul de opțiune succesorală are natura unui termen de prescripție susceptibil așadar de suspendare ori întrerupere în condițiile Decretului 167/1958, tribunalul a constatat că reclamantele nu au invocat și pe cale de consecință nici nu au putut proba intervenirea vreunor cauze de natură a atrage suspendarea ori întreruperea cursului prescripției extinctive, termen de prescripție ce odată împlinit a dus la stingerea titlului de moștenitor al reclamantelor cu consecința respingerii acțiunii de față pe excepția mai sus arătată.
Față de cele ce preced, tribunalul a admis apelul pârâtului - și în conformitate cu dispozițiile ART.296 Cod procedură civilă va schimba în parte sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii principale pe excepția lipsei calității procesuale active.
Pe cale de consecință, atât cererea reconvențională formulată în subsidiar de pârât, cât și criticile formulate prin prezenta cerere de apel în legătură cu modalitatea de soluționare a acestei cereri, nu se mai impun a fi analizate întrucât acestea vizau pretinsul drept de creanță al numitului - asupra bunului cu privire la care prin prezenta decizie s-a constatat că acesta este unicul moștenitor acceptant. În consecință, au fost menține dispozițiile din sentință referitoare la respingerea cererii reconvenționale, dar pentru considerentul anterior expus, iar nu pentru motivele învederate de instanța de fond.
În conformitate cu dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, au fost obligate intimatele-reclamante, în solidar, să plătească apelantului-pârât suma de 5206,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la instanța de fond și în apel, reprezentate prin taxe judiciare de timbru, timbru judiciar, onorariu apărător și onorariu expert.
Împotriva acestei decizii au promovat recurs reclamantele care au criticat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate invocând, în esență faptul că, în mod greșit, instanța de apel a susținut, că, reclamantele nu au făcut dovada acceptării în termen a succesiunii autoarei lor.
Au arătat recurentele faptul că, potrivit probatoriului, au dovedit împrejurarea că au acceptat în termen succesiunea, în mod tacit, că au participat la cheltuielile de înmormântare a acesteia, ocazie cu care au și preluat o serie de bunuri mobile ce au aparținut defunctei.
Totodată, au invocat recurentele, că, în mod greșit au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.303, 274 Cod procedură civilă.
În cauză, intimatul a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea ca nefondat a apelului.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, efectuată prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în raport de motivele invocate de recurente, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă recurentele au solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor eliberat după defuncta ( decedată la 03.05.1994) precum și a certificatului de moștenitor emis ca urmare a soțului supravețuitor al acesteia - decedat la 23.09.2004( autorul intimatului).
Prin certificatul de moștenitor nr.666/08.11.1994, eliberat după decesul autoarei recurentelor s-a constatat calitatea de unic succesor a lui -, autorul intimatului.
Urmare a decesului lui -, prin certificatul de moștenitor nr.194/30.11.2004, s-a stabilit masa succesorală compusă din apartament și un loc de veci, situate în Municipiul R, dobândite prin succesiune de la, unicul succesor al acestuia fiind intimatul.
Apartamentul menționat în ambele certificate de moștenitor, a fost dobândit, în condițiile 61/1991, prin act de vânzare cumpărare nr.11715/20.01.1993, cu împrumut acordat de R prin actul de împrumut nr.7854/1993, ratele fiind achitate integral, după decesul acesteia( survenit, așa cum s-a arătat la data de 03.05.1994) de autorul intimatului care a și locuit în imobil, suportând toate cheltuielile aferente folosinței și întreținerii acesteia.
Anularea certificatului de moștenitor pentru necitarea la notariat( invocată în raport de succesiunea autoarei ) poate fi solicitată oricând, acțiunea fiind imprescriptibilă, admisibilitatea acesteia fiind însă condiționată de acceptarea în termen a succesiunii.
Astfel, dispozițiile art.700 Cod civil stipulează faptul că dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii, cu posibilitatea prelungirii termenului cu cel mult 6 luni, când moștenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său, din motive de forță majoră, termen ce curge de la data când a luat sfârșit situația ce a determinat imposibilitatea acceptării succesiunii.
Art.688, art.689 Cod civil, menționează că la data deschiderii succesiunii, acceptarea este expresă sau tacită; este expresă, când se însușește titlul sau calitatea de evede într-un act autentic sau privat și tacită când evedele face un act pe care nu ar putea să îl facă decât în calitatea sa de evede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.
Ori, astfel cum a reținut corect instanța de apel, din ansamblul probator administrat în cauză, recurentele nu au făcut dovada faptului că, de la data deschiderii succesiunii autoarei lor( mai 1994), și până la promovarea prezentei acțiuni ( 14.10.2005) ( după înstrăinarea imobilului către o terță persoană, cu act autentic încheiat în ianuarie 2005) au efectuat acte de acceptare expresă sau tacită a moștenirii acesteia, context în care acestea apar ca fiind străine de succesiune.
Condiția acceptării prealabile a succesiunii în termenul prevăzut de art.700 Cod civil, de către succesibilul ce acționează în anularea certificatului de moștenitor, este absolut necesară, întrucât, în măsura în care succesibilul este obligat să accepte succesiunea, ca o condiție prealabilă pentru confirmarea titlului său de moștenitor, și nu s- manifestat ca atare, el pierde calitatea de a solicita anularea certificatului eliberat pentru o succesiune de care este străin.
Având în vedere ansamblul probator administrat în cauză, motivele de recurs invocate de reclamante, susținute de probatoriu, se apreciază, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, că instanța de apel procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor normative inserate în textul art.700, 688, 689 Cod civil.
În ce privește motivul de recurs având ca obiect obligarea la plata cheltuielilor de judecată în integritatea lor, se constată, în raport de soluția pronunțată în apel, că instanța de control judiciar a aplicat corect dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, apreciind față de cele anterior arătate că, în cauză, nu se impune modificarea deciziei recurate, instanța, în temeiul art.3121Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.
În baza art.274 Cod procedură civilă se vor obliga recurentele la plata către intimat a cheltuielilor de judecată reprezentând onorar avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenții-reclamanți, împotriva deciziei civile nr.176/AC din 17.05.2008, pronunțată de Tribunalul neamț în dosarul nr-.
Obligă recurenții să plătească intimatului 1100 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
a
red.sent.-
red.dec.apel - /
red.dec.rec.
tehnored. Bc/ 2 ex/ 16.03.2009
Președinte:Viziteu CameliaJudecători:Viziteu Camelia, Părău Daniela, Ciobanu Liliana
