Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 871/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.871/2009-R
Ședința publică din 7 mai 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina
- - - - JUDECĂTOR 3: Moșincat
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât reprezentat de, cu domiciliul în O,-, - 20,. 19, județul B, în contradictoriu cu, curatorul cu domiciliul în O,-, județul B, intimații reclamanți, toți cu domiciliul în O, str. -, nr. 7,. 7, județul B, împotriva deciziei civile nr. 467/A din data de 26.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr.1932 din 19 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr.9417/2004. având ca obiect: succesiune.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentul pârât -lipsă, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 7.05.2009, eliberată de Baroul Bihor -Societatea Civilă Profesională de Avocați, pentru intimatele reclamante, -lipsă reprezentanta intimaților reclamanți, avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr. 18 din data de 04.03.2009, 13/4.03.2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, anexată fiind chitanța nr.13/23.02.2009, curatorul -personal
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 200,18 lei prin chitanța seria - nr.- /7.05.2009 și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei, după care:
Reprezentanta intimaților reclamanți depune la dosar note de ședință și precizează că, la împuternicirea avocațială a anexat chitanța nr.13./23.02.2009 prin care face dovada onorariului de avocat, menționând totodată că în apel chitanța privind onorariul de avocat, se regăsește anexată împuternicirii avocațiale, file 15, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului pârât susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, desființarea hotărârii atacate și în urma rejudecării să fie admis apelul formulat de către pârât, dispunându-se admiterea cererii sale reconvenționale, așa cum a fost formulată, completată, precizată în fața instanței de fond și respingerea apelului formulat de apelante ca inadmisibil, întrucât cererea nu a fost formulată în fond și direct prin motivele de apel, cu cheltuieli de judecată în apel și recurs. În esență, solicită a se constata că hotărârile instanței de fond cât și a instanței de apel sunt contrare prevederilor legale, principala critică vizând reținerea de către ambele instanțe a faptului că prețul de cumpărare plătit de defunctul dată al recurentului și de reclamanta de rândul 1, pentru achiziționarea casei de locuit și a cotei de 738/1238 teren aferent, imobile înscrise în CF nr.1281, sub nr.2350/17 a fost de 20.000 EURO și nu de 190.000.000 ROL, cum s-a stipulat în contractul autentic de vânzare-cumpărare, pentru a reține astfel, ambele instanțe au reținut că vreo 4 martori ar fi spus că prețul plătit de fapt nu a fost de 190.000.000 ROL ci de 20.000 EURO, și aceasta deși 3 din cei 4 martori n-au fost personal la negocierea, plata și încheierea contractului, ci doar că ar ști de la defunct prețul real, soluție ce este complet nelegală prin raportare la prevederile art.1191 Cod civil, astfel, nu se poate proba cu martori altceva decât scrie într-un contract autentic de vânzare-cumpărare, și mai ales la rubrica preț. Mai mult, principiul invocat de instanța de apel în susținerea poziției instanței de fond, respectiv principiul instituit de art.977 Cod civil, potrivit căruia interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literar al termenilor, nu poate fi acceptată, o astfel de interpretare este contrară ordinii juridice, ea fiind de natură a răsturna conținutul oricărui contract autentic pe baza declarațiilor unor martori care au auzit altceva decât scrie în contract. O altă critică formulată de reprezentantul recurentului pârât este cea ce vizează reținerea instanței de fond privind caracterul de bun propriu pentru 60% din imobilul cu nr.top.2350/17, în considerarea faptului că se reține de prima instanță gratuit afirmația reclamantei de rândul 1, că din totalul de 20.000 EURO, cât se susține că a fost plătit pentru imobil, suma de 12.000 EURO a fost plătită din banii proprii proveniți din vânzarea anterioară a unui bun propriu, soluție nelegală, singura dovadă făcută de reclamantă este aceea că a vândut un imobil propriu, anterior cumpărării imobilului în litigiu, neexistând nici o dovadă că acești bani au fost folosiți la achiziționarea imobilului în litigiu, iar invocarea de către instanța de fond a agendei defunctului tată al recurentului este artificială, din aceasta nerezultând concluziile pe care le-a tras prima instanță. Cea de-a treia critică formulată de recurent, vizează modul de sistare a stării de indiviziune ce a luat naștere între părți, urmare a dezbaterii succesiunii, respectiv a faptului că, casa și terenul aferent, nu i-au fost atribuite părții recurente, cu toate că a solicitat acest lucru, fiind legat sentimental de acest imobil. Mai mult decât atât, reprezentantul recurentului pârât menționează că, instanța de apel admițând apelul reclamantelor, a admis o cerere care nu a fost formulată în fond, ci direct în apel, fapt inadmisibil. De asemenea arată că, susține și ultimul motiv de recurs referitor la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, însă nu îl argumentează.
Reprezentanta intimaților reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele din notele de ședință depuse la dosar, cu 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, potrivit celor două chitanțe existente la dosar, anexate împuternicirilor avocațiale. În concluzie, solicită a se constata că, motivele de recurs sunt o reiterare a motivelor de apel, fiind principala critică referitoare la inadmisibilitatea probațiunii peste cuprinsul actului autentic, cele două instanțe confirmând posibilitatea și valabilitatea acestei probațiuni, câtă vreme legea precizează situația derogatorie de la dispozițiile art.1191 Cod civil, care nu sunt aplicabile în această materie. Cea de-a doua critică se referă la reținerea cotei contributive superioare pe seama reclamantei, critică ce este neântemeiată, câtă vreme, înstrăinarea unui bun propriu și folosirea în menajul comun, a sumei de 12.000 EURO, îi dădea reclamantei dreptul la o cotă contributivă mai mare, întrucât cotele de contribuție la comunitatea de bunuri se stabilesc pe ansamblul masei comunitare și nu pe un bun determinat, astfel că este indiferent în ce anume s-a investit contravaloarea bunului propriu, pentru a se putea pretinde o contribuție mai mare, iar pe de altă parte, indicarea bunului, în care s-a investit contravaloarea bunului propriu înstrăinat, atrage, în anumite condiții aplicarea art.31 lit.f Codul familiei, bunul astfel obținut putând deveni propriu prin subrogare reală, iar pe ansamblul masei comunitare se stabilește o cotă preferențială raportat la ponderea acestui bun și totalitatea bunurilor dobândite sub durata căsătoriei, sau se exclude bunul din masa de împărțit, solicitând ca întregul imobil să fie scos din masa partajabilă, recunoscându-i-se natura juridică de bun propriu. În ceea ce privește ce-a de-a treia critică, vizând modalitatea de partaj, apreciază că orice altă modalitate ar fi însemnat acordarea pe seama recurentului a unui bun în disproporție cu cota sa succesorală, punându-l în postura de a plăti o sultă pe care nici situația sa și nici a mamei sale nu o permiteau, Referitor la ultimul motiv de recurs, obligarea la plata a 500 EURO, arată că este o eroare materială, conform art-281 Cod procedură civilă, față de dovada clară a plății sumei totale de 1000 RON, iar admițându-se în parte apelului, s-a acordat J din această sumă, adică 500 RON, aspect ce se putea îndrepta printr-o cerere de îndreptare a erorii materiale.
În replică, reprezentantul recurentului pârât precizează că, în apel a fost formulată o cerere nouă de către reclamanți, instanța de fond nefiind sesizată cu această cerere.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1932/2007 a Judecătoriei Oradeas -a admis în parte cererea principală formulată de reclamantele, și, reprezentate de curator, cu același domiciliu împotriva pârâtului, asistat de reprezentanta sa legală -.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional, asistat de reprezentanta sa legală împotriva reclamantelor - pârâte reconvențional, și, asistate de curator.
S-a constatat că au calitatea de moștenitori ai defunctului, (decedat la data de 20.02.2004 în localitatea din Ungaria) reclamanta pârâtă reconvențională ca soție supraviețuitoare, reclamantelor pârâte reconențional și și pârâtul reclamant reconvențional ca și fiice, respectiv fiu în cotă de fiecare.
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defunct se compune din:
Imobile:
- 1) cota de din imobilul cu nr.top. 2315/55 înscris în CF 2717 în natură reprezentând teren intravilan în suprafață de 719 mp.
- 2) cota de din imobilul cu nr,top. 2350/7 înscris în Cf 1273 în natură reprezentând loc de casă cu două case și anexe în suprafață de 1439 mp.
- 3) cota de din imobilul cu nr.top. 2350/17 înscris în CF 1281 în natură reprezentând loc de casă cu casă și anexe, în suprafață de 795,2/1238 mp. diferența de 442,- mp. și cota de 60/100 din casa și anexe constituind bunul propriu al reclamantei pârâte reclamanțională.
Cota de din următoarele bunuri mobile:
- 1. un pat dublu; 2.un dulap de haine; 3.două noptiere; 4.o bibliotecă;5.o masă fără toaletă; 6.un fotoliu; 7.o canapea pentru două persoane; 8.două corpuri șifonier; 9.un frigider; 10.un dulap de bucătărie; 11.un aragaz cu 4 ochiuri; 12.o butelie aragaz; 13.o masă bucătărie; 14. două scaune; 15. un colțar; 16.o canapea pentru trei persoane; 17.o mașină de spălat automată; 18.un autovehicul marca "Opel Vectra".
Pasiv succesoral - suma de 5100 lei ( echivalentul a 1500 Euro)
S-a dispus predarea succesiunii către relamantele - pârâte reconvenționale și pârâtul reclamant reconvențional.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra masei succesorale prin atribuirea bunurilor indicate la litera pct. 2 - 3 și lit. B pct. 10 - 18 către reclamantele pârâte reconvenționale, iar a bunurilor indicate la lit. pct. 1 și lit. pct. 1 - 9 pârâtului reclamant reconvențional.
Au fost obligate reclamantele pârâte reconvenționale la plata către pârâtul reclamant reconvențional în termen de 30 de zile a sumei de 39.102.500 lei (ROL) cu titlul de sultă.
S-a dispus intabularea în cartea funciară.
A fost obligat pârâtul reclamant la plata către reclamantele pârâte reconvenționale a sumei de 375 Euro sau echivalentul în lei la data plății efective cu titlul de pasiv succesoral.
S-au compensat în parte cheltuielile de judecată și a fost obligat pârâtul reclamant reconvențional la plata către reclamantele pârâte reconvenționale a sumei de 2.500.000 lei (ROL), cu titlul de cheltuieli de judecată.
Prin considerentele sentinței se reține în esență că reclamantele pârâte reconvenționale și pârâtul reclamant reconvențional sunt moștenitorii defunctului (decedat la data de 20.02.2004) în calitate de soție supraviețuitoare ( reclamantă pârâtă reconvențional de rd. 1) și fii ( reclamantele pârâte reconvenționale de rd. 2 - 3 și pârâtul reclamant reconvențional). Cei din urmă făcând parte din clasa I de moștenitor îi înlătură pe cei din clasele subsecvente de la moștenire, intrând în concurs numai cu reclamanta pârâtă reconvențională de rd.1, urmând ca fiecăruia să i se cuvine o cotă de ( art. 1 din Legea 319/1944).
Stabilirea cu exactitate a drepturilor și obligațiilor lor presupune determinarea în prealabil a masei succesorale. Întrucât, după cum reiese din cererile formulate în prezenta cauză, o parte din bunurile care compun masa succesorală nu sunt contestate, instanța urmează a examina chestiunile litigioase, considerând că în privind celorlalte operează prevederile art. 673/4 pr.civ.
reflectarea cât mai exactă a situației faptice și juridice a imobilelor, sistemul de publicitate a imobilelor prin cărțile funciare stabilește o prezumție ce operează în favoarea persoanei care apare înscrisă ca titular al unui drept real. În acest sens art. 32 alin.1 din DL. 115/1938 ( în vigoare la data efectuării operațiunilor de carte funciară) prevede că, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.
Prezumția stabilită de lege are un caracter relativ, incumbând persoanei interesate titular al dreptului real înscris în cartea funciară s-au terț de a face dovada contradictorie. În măsura în care este vorba de un bun dobândit sub durata căsătoriei, acestei prezumții i se adaugă cea instituită de art. 30 alin.1 fam. potrivit căruia bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Reținerea calității de bun propriu în raport cu caracterul imperativ al regimului matrimonial instituit de lege, presupune existența vreunei modalități de dobândire a lui dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 31 fam.
Reclamanta-pârâtă reconvențională de rd.1 a susținut că imobilul cu nr.top. 2350/17 înscris în CF 1281 O în natură reprezentând loc de casă cu casă și anexe în suprafață de 1238 mp. constituie în parte bun comun cu defunctul și în parte bun propriu. Examinarea temeiniciei acestor susțineri presupune luarea în considerare a faptului că, în privința imobilului amintit au fost încheiate două contracte de vânzare-cumpărare.
În temeiul primului ( 8.10.2002 - fila 16 ) defunctul împreună cu reclamanta pârâtă reconvențional de rd.1 au devenit coproprietari asupra cotei de 500/1238 mp din imobil, suma achitată fiind potrivit mențiunilor din contract, 20 milioane lei (ROL). La data de 17.02.2004 în temeiul celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare în favoarea acelorași s-a transferat cota de 738/1238 mp. din teren și casă din vaioagă compusă din 2 camere. Prețul achitat a fost potrivit clauzelor contractuale de 190.000.000 lei (ROL).
Raportând cele reflectate în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în forma autentică la celelalte probe administrate în prezenta cauză, instanța de fond a reținut o serie de neconcordanțe. Astfel, martorii, și, au arătat că prețul a fost de 20.000 Euro, el depășind cuantumul celui reflectat în contract. Chiar dacă sunt împrejurări pe care primii trei martori le-au aflat din relatările defunctului instanța a considerat că ele se impun a fi reținute ca mijloc de probă întrucât nu există vreo neconcordanță între ele. Aceasta cu atât mai mult cu cât ele sunt confirmate și de cea de-a patra martoră amintită care a avut calitatea de vânzătoare în contract.
Așa fiind, prezintă o importanță deosebită determinarea sursei de proveniență a sumei de bani pentru a se stabili dacă este incidentă ipoteza prevăzută de art. 31 lit.f din codul familiei la care face referire reclamanta pârâtă reconvențională de rd.1. Coroborând probele testimoniale administrate în cauză, (filele 95, 109, 110, 137și 150) cu mențiunile din agenda defunctului ( raportul de expertiză grafologică încuviințat în cauză stabilind că semnătura aparține acestuia) rezultă că din suma totală de 20.000 Euro, 12.000 Euro proveneau din prețul obținut de reclamanta pârâtă reconvențional de rd.1 în urma vânzării unui apartament ce a constituit bunul său propriu. Tocmai de aceea, prin efectul subrogației cu titlul particular, în raport de cele două sume, bunul ce a făcut obiectul derivat al contractului reprezintă în proporție de 60% bun propriu al părții.
Reținerea și pentru diferență a aceluiași regim juridic presupune luarea în considerare a faptului că, suma de 8.000 Euro a fost luată cu titlul de împrumut, probele administrate în această privință neputând confirma apărările formulate de pârâtul reclamant reconvențional prin concluziile scrise depuse. Astfel, atât martorii audiați, cât și conținutul înscrisurilor sub semnătură privată conduc la concluzia că, suma împrumutată a fost de 8.000 Euro, destinația sa fiind precisă: completarea diferenței de preț.
Această destinație determină și regimul juridic al sumei, instanța a considerat că e vorba de obligație comună căreia îi sunt incidente prevederile art. 32 lit."c", fam. Faptul că în mod sigur, ținând seama de locul încheierii contractelor de împrumut și de persoana care a acordat suma, reclamanta pârâtă reconvențional de rd.1 va restitui întreaga sumă nu poate duce la reținerea calității de bun propriu și pentru diferența de 40% din bun. Concluzia se impune întrucât fiind o datorie comună, suma de 8.000 Euro nu poate schimba caracterul bunului achiziționat cu ea în funcție de partea contractantă care execută obligația de restituire a ei. Ca atare, instanța consideră că sub acest aspect cererea principală este nefondată, urmând a reține că, numai suprafața de 442,- mp și cota de 60/100 din casă și anexele înscrise în CF 1281 nr.top. 2350/17 constituie bunul propriu al reclamantei pârâte reconvențional de rd.1.
Referitor la bunurile mobile ce se solicită a fi incluse în masa succesorală instanța reține că deși cu prilejul administrării probei prin interogatoriu, reclamanta pârâtă reconvențională de rd. 1 contestat existența unora, la culegerea datelor în vederea întocmirii raportului de expertiză, expertul le-a identificat, acestea fiindu-i prezentate. Întrucât nu a trecut un interval mare de timp între momentul decesului defunctului și cel al culegerii datelor, precum și față de faptul că nu s-a făcut dovada contrarie în sensul că bunurile ar fi fost aduse în imobil după momentul decesului, consideră că pe calea unei prezumții simple în condițiile art. 1203 cod civil se impune includerea lor în masa succesorală.
Concluzia identică urmează a fi formulată și referitor la autoturismul marca Opel Vectra. Fiind dobândit sub durata căsătoriei îi este incidentă prezumția instituită de art.30 al.3 fam. excluderea lui din categoria bunurilor comune presupune stabilirea uneia dintre ipotezele prevăzute de art.31 lit."a" cod fam.
Din declarațiile martorilor, și rezultă că, autoturismul a fost achiziționat din banii primiți ca ajutor maternal de la statul italian. Având ca scop neîndoielnic încurajarea procreării și sprijinirea familiilor în care se copii instanța consideră că suma respectivă nu are caracterul unei donații exclusive către mamă, ci este o componentă a sistemului public de asistență socială destinat ambilor părinți. Tocmai de aceea, apărarea formulată de reclamanta pârâtă reconvențional de rd. 1 nu poate fi primită.
Pe de altă parte, calitatea de moștenitor a unei persoane implică nu numai dobândirea de drepturi ale lui de cujus ci și suportarea obligațiilor aflate în masa succesorală. Ținând seama că din declarațiile martorilor audiați reiese că au fost suportate cheltuielile de înmormântare numai de reclamanta pârâtă reconvențională de rd.1 și că acestea s-au cifrat peste suma pretinsă în cererea principală, consideră că se impune reținerea pasivului succesoral la suma de 1500 Euro.
Cât privește cererile accesorii referitoare la partajarea bunurilor ce compun masa succesorală, trebuie precizat că datorită dificultăților pe care le generează starea de indiviziune prin prisma respectării principiului umanității la întocmirea oricărui act juridic privind bunuri ce constituie obiectul acesteia, art.728 cod civil prevede că oricare dintre copărtași poate solicita fără nici o restricție sistarea acesteia. La modalitatea efectivă de partajare a bunului trebuie avute în vedere dispozițiile cuprinse atât în art.741 cod civil, cât și cele din art.673/9 cod procedură civilă. Examinarea acestora conduce la concluzia că principiul instituit de legiuitor a fost cel al egalității în natură în sensul de a se asigura, pe cât posibil, fiecărui copărtaș o cantitate de bunuri de aceeași natură și valoare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții apelanți, și și pârâtul apelant.
Apelanții, și au solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul stabilirii calității de bun propriu al reclamantei și a cotei de 40% din porțiunea de 738/1238 părți topograficului 2350/17 cu consecința excluderii acestei cote din masa succesorală, în subsidiar partajarea integrală și a sarcinilor succesiunii, inclusiv a datoriei de 8.000 Euro neachitată până la deschiderea succesiunii din prețul imobilului mai sus identificat. De asemenea apelanții au solicitat stabilirea caracterului de bun propriu al autoturismului Opel Vectra și excluderea acestuia din masa de împărțit.
Apelantul a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței instanței de fond și ca urmare rejudecării cauzei să se dispună admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost aceasta formulată, completată și precizată în fața instanței de fond.
Prin decizia civilă nr.467/A din 26 septembrie 2008, Tribunalul Bihora admis ca fondat apelul civil formulat de apelantele cu domiciliul ales în O str.- nr.7.7, județul B, și ambele domiciliate în O- -.31.10, judetul B reprezentate de curator, cu același domiciliu, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în O-, -20.19, judetul B, asistat de reprezentanta sa legală -, cu același domiciliu.
A admis apelul civil formulat de apelantul, în contradictoriu cu intimatele, și, împotriva sentinței civile nr.1932 din 19.03.2007 pronunțate de Judecătoria Oradea pe care o schimbă în parte în sensul că:
A obligat reclamantele, și pârâtul să plătească reclamantei câte 1000 Euro fiecare.
A obligat reclamantele, și să plătească pârâtului suma de 50 Euro.
Au fost menținute restul dispozițiilor.
A obligat intimatul la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 Euro în favoarea apelantelor, și.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Referitor la prețul de cumpărare al casei de locuit și al cotei de 738/1238 teren aferent, imobilele înscrise în 1281, sub nr.2350/17, a apreciat că, în mod corect instanța de fond l-a reținut ca fiind 20.000 Euro și nu de 190.000.000 lei (ROL) cum s-a stipulat în contractul autentic de vânzare-cumpărare având în vedere disp.977 Cod civil. potrivit cărora "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor".
Din probele testimoniale administrate în cauză, inclusiv declarația vânzătoarei imobilului și din agenda defunctului a rezultat că prețul imobilului descris mai sus a fost de 20.000 Euro, din care 12.000 Euro provin din vânzarea unui bun propriu al soției supraviețuitoare ( fiind astfel aplicabile disp. Art.31 lit."f" fam.) iar diferența de 8.000 Euro constituind un împrumut comun, acordat înainte de data decesului dar nerestituit înainte de această dată, împrumut ce constituie o datorie comună chiar dacă pe actele sub semnătură privată prin care s-a consemnat împrumutul figurează doar reclamanta. Raportat la data contractului de vânzare-cumpărare al imobilului în discuție și la data împrumutului și anume în timpul căsătoriei,s-a apreciat de tribunal că în mod corect a reținut instanța de fond ca fiind bun comun cota de 40% din imobil, dar a omis să împartă datoria comună de 4000 Euro ( cealaltă J de 4000 Euro urmând a fi suportată exclusiv de către reclamantă în temeiul prezumției legale de participare egală a soților la dobândirea comunității de bunuri) între moștenitori.
Astfel, în temeiul art.296 pr.civ. instanța de apel a admis apelul apelantelor, în sensul obligării reclamanților, și a pârâtului să plătească reclamantei maxim câte 1000 Euro fiecare.
În ceea ce privește autoturismul marca "Opel Vectra", s-a constatat de instanța de apel că în mod prima instanță, a reținut că nu se încadrează în categoria bunurilor proprii prevăzută de art. 31 lit."b" din codul familiei. Potrivit acestor din urmă dispoziții, este bun propriu cel dobândit în timpul căsătoriei prin donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că el va fi comun. Suma primită ca ajutor maternal de la statul italian ( sumă cu care s-a achitat autoturismul ) este o componentă a sistemului public de asistență socială destinat ambilor părinți, neintrând așadar în categoria bunurilor proprii prev. prin disp. Art. 31 Codul familiei. Ca urmare a atribuirii autoturismului în lotul reclamanților instanța pentru egalizarea loturilor, a obligat reclamanții să plătească pârâtului suma de 50 Euro ( valoarea autoturismului este cea prezentată în fața instanței de apel prin certificatul de proprietate a mașinii și anume 400 Euro). Sub acest aspect va fi admis apelul declarat de către pârâtul.
S-a mai reținut de tribunal că, este neîntemeiată critica privind modalitatea de sistare a stării de indiviziune a imobilului înscris în CF 1281 sub nr.top. 2350/17, în mod corect instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 673/9 Cod procedură civilă, în special mărimea cotei părți ce se cuvine reclamanților.
În temeiul art.276 Cod procedură civilă, a fost obligat intimatul la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 Euro în favoarea apelantelor, și, reprezentând o parte ( ) din cuantumul onorariului avocațial. Apelantul nu și-a justificat cuantumul onorariului avocațial achitat reprezentanților săi convenționali.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu suma de 200,18 lei prin chitanța seria - nr.- /7.05.2009 și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei, a declarat recurs apelantul prin reprezentant, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței, admiterea apelului, admiterea cererii reconvenționale completată și precizată, respingerea apelului declarat de, cu cheltuieli de judecată la toate instanțele.
Prin motivele de recurs s-a invocat că s-a reținut cu încălcarea art.1191 Cod civil că prețul de cumpărare al casei și a 738/1238 părți teren, înscrise în CF nr.1281, nr.top.2350/17 ar fi fost 20.000 EURO nu 190.000.000 ROL cum s-a precizat în actul autentic. Trei din 4 martori audiați nu au fost personal la negocieri, cunoscând de la defunct prețul real. Ori, nu se poate proba cu martori peste ceea ce cuprinde actul, suma depășind 250 lei. Doar actul autentic poate consfinți o operațiune translativă de proprietate.
Nu poate fi acceptat principiul reținut de instanță, instituit de art.977 Cod civil, în sensul că interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante și nu după sensul literar al termenilor, textul referindu-se doar la ipotezele în care dispozițiile contractuale sunt confuze, susceptibile de interpretări multiple, ori, în speță, prevederile sunt clare, fiind ignorat un înscris autentic.
O astfel de interpretare este contrară ordinii juridice, de natură a răsturna conținutul oricărui contract autentic pe baza declarațiilor unor martori ce au auzit altceva decât scrie în contract, fiind pusă în pericol stabilitatea circuitului juridic. Mai mult, declarațiile reclamantei de rândul 1 și a martorei contravin celor declarate în actul autentic, că prețul declarat a fost real, fiind nevoie în acest sens de-a sesiza Parchetul cu privire la fals în declarații și evaziune fiscală.
Cât privește reținerea caracterului de bun propriu pentru 60% din imobilul cu nr.top.2350/17, soluția e nelegală, nu există dovadă că banii proveniți din vânzarea anterioară a unui bun propriu, ar fi fost folosită la achiziționare, profitându-se de faptul că tranzacțiile s-au făcut în perioade apropiate. Invocarea agendei defunctului este artificială, din aceasta nu reiese concluzia reținută, există cel puțin o stare de dubiu ce îi profită lui nu reclamantei de rândul 1.
Nu i-a fost atribuit imobilul deși este legat sentimental de acesta, tatăl i-a promis că i-l va, ori, se impune reanalizarea cotelor și atribuirea în favoarea lui cu obligarea la sultă. Cu toate că nu s-a reținut conform solicitării reclamantei, suma de 8000 EURO ca și contribuție proprie, s-a reținut că defunctul cu aceasta ar fi contractat această datorie și că banii s-ar fi folosit la achiziționarea imobilului, raționament greșit.
S-a admis o cerere formulată direct prin motivele de apel, admițându-se apelul reclamantelor, fapt inadmisibil. A fost obligat la 500 EURO -onorariu avocațial deși singura monedă în care se poate face plata către un avocat în România este monada națională, nefiind de altfel dovedită încasarea acestei sume.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.274, art.282, art.676/1 Cod procedură civilă, art.480 și următoarele, art.728, 1191 Cod civil, art.30 Codul familiei.
Intimații, prin reprezentant și notele de ședință depuse, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și păstrarea în totalitate a deciziei atacate, cu 1000 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Din actele de stare civilă aflate în dosar fond -filele 4-8-, se reține faptul că recurentul este fiul lui decedat la 20.02.2004 în Ungaria, iar intimata reclamantă -soție supraviețuitoare, ceilalți doi intimați și -fiice ale acesteia.
Problema de drept dedusă judecății a fost stabilirea masei succesorale rămase în urma defunctului, a cotelor ce revin fiecărui moștenitor, aspectul important și contestat de părți fiind cel referitor la contribuția defunctului împreună cu intimata reclamantă la dobândirea bunurilor comune sub durata căsătoriei.
Singurul aspect referitor la bunurile ce au fost constatate că au compus masa succesorală, ce este contestat prin motivele de recurs, a fost cel referitor la contribuția soților sub durata căsătoriei la cumpărarea imobilului aflat în localitatea, nr.top.2350/17 în natură casă și 1238.teren, astfel că doar din acest punct de vedere se va face o apreciere a legalității deciziei recurate.
Din analiza contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.809 din 8.10.2002 de notar Public -fila 16 dosar fond -se reține faptul că și au vândut intimatei reclamante și soțului defunct, cota de 500/1238 părți din imobilul înscris în CF nr.1281, respectiv 500.teren în schimbul unui preț de 20.000.000 lei vechi.
La data de 17.02.2004, sub nr.495 s-a autentificat un contract de vânzare-cumpărare de către notar G, conform căruia -, - și, i-au vândut defunctului -căsătorit cu intimata reclamantă, casa din văioagă și 738.teren din nr.top.2350/17 înscris în CF nr.1281, în schimbul unui preț de 190.000.000 lei vechi.
Tocmai datorită faptului că intimata reclamantă, soție a defunctului ca urmare a faptului că această casă și cei 1238.teren a fost dobândită sub durata căsătoriei, a contestat contribuția egală la dobândirea imobilului, în speță s-au administrat probe.
Art.30 alin.1 Codul familiei prevede faptul că, bunurile dobândite sub durata căsătoriei de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor bunuri comune, iar, art.31 alin.1 lit.f Codul familiei prevede faptul că nu sunt bunuri comune ci bunuri proprii ale fiecărui soț, -valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.
Calitatea de bun propriu, trebuie dovedită, în relațiile dintre soți conform art.5 alin.1 din Decretul nr.32/1954 dovada calității de bun propriu se poate face prin orice mijloc de probă, oricare dintre soți, conform doctrinei în materie - -Transmiterea și împărțirea moștenirii -Editura Academica, B 1966, pag.221-222 -poate dovedi calitatea de probă, fără nici o restricție, existând deci posibilitatea folosirii martorilor și a prezumțiilor indiferent de valoarea bunului și chiar în contra sau peste cuprinsul unui înscris.
Prin această dispoziție legală, practic s-a urmărit ușurarea dovezii între soți, a calității de bun propriu, derogându-se de la dreptul comun cu privire la proba actelor juridice, astfel încât aplicarea dreptului comun să constituie excepția și nu invers. Faptul subrogării -art.31 lit.f Codul familiei -poate fi astfel dovedit prin orice mijloc de probă chiar și când înscrisul ar fi întocmit în formă solemnă - -Revista Română de Drept nr.11/1969, pag.133-134, opinie împărtășită de către instanța de recurs.
Art.1191 Cod civil, prevede într-adevăr că nu se poate dace dovada prin martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul scris, însă, derogarea o face art.5 alin.1 din nr.32/1954, oricare dintre soți putând astfel dovedi prin orice mijloc de probă, chiar împotriva sau peste conținutul unui alt înscris, că anumite bunuri sunt proprii nu comune. Ca urmare, a existat o posibilitate legală în speță, derogatorie de la dreptul comun, de-a dovedi inclusiv că s-a plătit un preț mai mare decât cel indicat în înscris. susmenționată privește nu doar pe soți ci și pe cei care le înfățișează drepturile, adică pe succesorii, moștenitorii acestora.
Față de cele expuse, în mod corect ambele instanțe au avut în vedere declarațiile martorilor, din care a reieșit că soții au achitat un preț mai mare decât cel înscris în actul autentificat -adică 20.000 EURO în loc de 190.000.000 lei vechi, împrejurări cunoscute într-adevăr nu la data întocmirii actului ci ulterior din spusele soțului decedat în prezent. Mai mult, declarațiile acestora sunt conforme celei date de unul din vânzătorii imobilului - -neexistând necoincidențe între acestea, iar pe de altă parte acestea coincid inclusiv cu mențiunile din agenda defunctului (ce a fost de altfel expertizată grafologic, confirmându-se că scrisul aparține acestuia) din care a mai reieșit inclusiv faptul că din cei 20.000 EURO prețul imobilului, 12.000 EURO au provenit din prețul obținut de către soția acestuia -intimata reclamantă în urma vânzării unui apartament ce a constituit bunul ei propriu.
Ca urmare, raportat la aceste probe administrate, în mod corect instanțele au reținut că intimata reclamantă are o cotă mai mare la dobândirea acestui bun, din care 60% reprezintă bunul ei propriu urmare a subrogației reale constatată potrivit art.31 lit."f" Codul familiei, faptul că instanța de apel și fond au folosit o altă motivare a acestei situații juridice, nu este de natură a duce la acceptarea criticilor recurentului.
Referitor la faptul că recurentul intenționează a formula o plângere penală pentru fals în declarații și evaziune fiscală, raportat la declararea unui preț nereal în actul autentic, acest aspect excede cadrului procesual în speță.
Din totalul sumei de 20.000 EURO cu care s-a dovedit că s-a cumpărat imobilul susmenționat, astfel cum s-a arătat mai sus, 12.000 EURO au fost plătiți de către intimata reclamantă operând subrogația reală, fiind obținuți din vânzarea unui bun propriu, iar diferența de 8000 EURO, potrivit acelorași martori indicați mai sus, coroborate cu înscrisurile sub semnătură privată încheiate de aceasta cu un cetățean italian -filele 54-57 dosar fond, în limba italiană, traduse în limba română, s-a împrumutat suma de 8.000 EURO în două tranșe -13.02.2004, 31.12.2005-cu destinația precisă a completării diferenței de preț aspect ce reiese de altfel și din mențiunile făcute de către defunct în agenda despre care s-a făcut vorbire mai sus.
Ca urmare, raportat la aceste probe, în mod corect instanțele au apreciat că suma împrumutată reprezintă o datorie comună a ambilor soți, fiind incidente în speță dispozițiile art.32 lit.c Codul familiei (soții răspund cu bunurile comune, pentru obligațiile contractate de fiecare dintre soți pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei), criticile în acest sens fiind nefondate.
Raportat la considerentele expuse, întrucât cota de proprietate a intimatei reclamante din imobilul în litigiu este cu mult mai mare decât cea a recurentului, cotă ce reiese în primul rând din calitatea de bun propriu a 60% din acesta plus cota ce-i revine din cealaltă diferență de 40% ca urmare a sistării stării de codevălmășie și ca moștenitor legal, împrejurarea că acesta este situat în aproprierea celuilalt imobil ce i-a fost atribuit, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.673/9 Cod procedură civilă în favoarea acesteia, criticile fiind nefondate.
Ceea ce într-adevăr a greșit instanța de apel, a fost faptul că a acordat intimaților 500 EURO cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând J din onorariul avocațial, întrucât, din împuternicirea avocațială aflată la dosar apel -fila 14 -reiese că onorariul a fost de 1000 RON nu 1000 EURO, astfel că, deși acest aspect poate fi calificat ca o greșeală materială ce ar putea fi îndreptată în baza art.281 Cod procedură civilă, pentru a preîntâmpina necesitatea formulării de noi cereri în acest sens, instanța de recurs urmează a proceda la înlăturarea acestei aplicări greșite a dispozițiilor art.276 Cod procedură civilă.
Față de toate considerentele expuse, fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1, 3 Cod procedură civilă va admite ca fondat recursul, va modifica în parte decizia recurată, va reduce cheltuielile de judecată la care a fost obligat intimatul de la 500 EURO la 500 RON.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate, ca fiind legale și temeinice.
Neputând să rețină culpa intimaților în ceea ce s-a dispus mai sus, fiind respinse celelalte aspecte invocate în recurs, culpa procesuală aparținând recurentului, în baza art.274 Cod procedură civilă instanța de recurs îl va obliga să le plătească intimaților 1000 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI DE:
În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de reprezentat de, cu domiciliul în O,-, - 20,. 19, județul B, în contradictoriu cu, curatorul cu domiciliul în O,-, județul B, intimații reclamanți, toți cu domiciliul în O, str. -, nr. 7,. 7, județul B, împotriva deciziei civile nr. 467/A din data de 26.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:
Reduce cheltuielile de judecată la care a fost obligat intimatul, în favoarea apelanților, de la 500 EURO la 500 RON.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate, suma de 1000 RON cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:11.05.2009
Jud.fond
Jud.apel Fl./
Dact.
Data:20.05.2009
2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
