Validare poprire. Decizia 84/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 84/2009
Ședința publică de la 20 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de către contestatoarea SC SRL PRIN.JUD.CABINET INDIVIDUAL DE., împotriva deciziei civile nr. 372 din 23 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele SC SRL B și SC SA
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimata SC SA A, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la data prezentei, prin serviciul registratură, înscris intitulat "Răspuns" formulat de către contestatoare.
Instanța acordă cuvântul în susținerea excepțiilor invocate în scris prin întâmpinare.
Avocat, având cuvântul, susține excepțiile așa cum au fost invocate și în scris prin întâmpinare și solicită admiterea acestora în ordinea prevăzută de Codul d e procedură civilă, respectiv excepția tardivității și ulterior excepția lipsei calității procesuale active. În primul rând solicită respingerea contestației în anulare ca fiind tardivă întrucât aceasta a fost introdusă la data de 28.11.2008 - data poștei, cu scrisoare recomandată, iar decizia atacată a fost pronunțată la data de 23.10.2008 fiind astfel încălcate dispozițiile art. 319 alin 2 teza II care prevede un termen de 15 zile. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei, învederează instanței că aceasta s-a formulat de către lichidatorul judiciar al societății, iar parte în dosarul de fond este SC SRL D, iar pe parcursul judecării recursului această societate a intrat în procedura insolvenței. Astfel, contestația nu este formulată de societate prin lichidator judiciar, ci prin cabinetul lichidatorului judiciar, pe acțiune existând doar ștampila administratorului judiciar al societății, făcută fiind de către lichidator în nume propriu, iar obiectul cauzei nu se încadrează în textele legale care permit ca această cale de atac să fie formulată de către lichidatorul judiciar.
Instanța, în deliberare, față de prevederile art. 319 alin 2 teza a II-a Cod procedură civilă, întrucât termenul de declarare al acestei căi de atac este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre și nu de la pronunțarea deciziei atacate, respinge excepția tardivității contestației în anulare ca neîntemeiată.
Cu privire la cea de-a doua excepție, cea a lipsei calității procesuale active a contestatoarei, constată că partea care a formulat această cale de atac are calitate procesuală în cauză, sens în care respinge excepția ca nefondată.
Avocat declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantei intimatei.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței respingerea contestației în anulare și susține că față de temeiul aceste contestații, respectiv art. 317 alin 1 pct. 2 Cod procedură civilă se consideră că, din motivarea căii de atac, rezultă că instanța n-ar fi avut competența soluționării recursului, însă, în cazul admiterii prezentei contestații s-ar impune rejudecarea recursului de către aceeași instanță ceea ce ar duce la o contradictorialitate în sensul că dacă s-au susținut cele de mai sus nu consideră că prezenta instanță ar fi competentă în rejudecarea aceluiași recurs. Mai apreciază că în recursul inițial Curtea de Apel este competentă și nu ne aflăm în situația unui recurs la recurs, fiind corect aplicate textele de lege incidente. Mai arată că prin hotărârea dată, Tribunalul Hunedoara în mod greșit a apreciat că ne aflăm în calea de atac a recursului, părțile având dreptul la exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, iar tribunalul a calificat greșit calea de atac ca fiind recursul, ce s-a admis. În concluzie, față de obiectul dosarului - validare poprire și nu contestație la executare și având în vedere că nu există prevedere legală care să impună doar calea de atac a recursului, solicită instanței respingerea contestației în anulare de față. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse de reprezentanta intimatei, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față,
Prin contestația în anulare adresată acestei instanțe la data de 28 noiembrie 2008, contestatoarea SC SRL Das olicitat anularea Deciziei Civile nr. 372/23 octombrie 2008 a Curții de APEL ALBA IULIA pronunțată în dosar nr-, în temeiul art. 317 Cod procedură civilă.
În motivarea contestației în anulare a susținut în esență că soluția pronunțată este un recurs la recurs, hotărârea fiind dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică cu privire la competență, Tribunalul pronunțând o hotărâre irevocabilă. Că hotărârile date fără drept de apel sunt irevocabile așa cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2563/2007.
Că, potrivit art. 460 Cod procedură civilă, calea de atac în materia validării popririi este numai recursul.
Intimata SC SA Aad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor contestației, se constată că decizia atacată este legală.
Prin decizia atacată, a fost admis recursul declarat de terțul poprit SC SA A împotriva Deciziei Civile nr. 930/2007 a Tribunalului Hunedoara și a încheierii de ședință din 21 iunie 2007, pe care le-a casat, trimițând dosarul Tribunalului Hunedoara pentru judecarea apelului.
În mod corect, Curtea a reținut că temeiul juridic al cererii de validare a popririi îl constituie art. 460 și următoarele Cod procedură civilă, care nu conține nici o dispoziție specială sub aspectul căii de atac care ar putea fi promovată împotriva sentinței primei instanțe, prin care rezolvă o atare cerere.
Curtea în mod corect a stabilit că Tribunalul a calificat greșit calea de atac împotriva sentinței, făcând trimitere la dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului litigiului fiind de 205.124,50 lei.
Față de aceste considerente, se constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 317 Cod procedură civilă și, pe cale de consecință, va respinge contestația în anulare.
Văzând și art. 274 Cod procedură civilă, contestatoarea urmează să fie obligată să plătească intimatei suma de 1190 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat conform chitanței de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SRL D împotriva deciziei civile nr. 372/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
Obligă contestatoarea să plătească intimatei SC SA suma de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
- -
Grefier,
Red.
Tehnored. /2 ex/25.02.2009
Jud. fond:; Jud. recurs:, -,
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Augustin Mândroc