Divort. Decizia 128/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 128/2009
Ședința publică din 14 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 3: Dana
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 155/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - secția civilă în dosar nr-, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă recurentul reclamant, personal și asistat de avocat și intimata pârâtă, personal și asistată de avocat, cu împuternicire în substituirea d-lui avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Mandatarii aleși ai părților, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au alte cereri de formulat.
Avocat depune la dosar înscrisuri în dovedirea adevăratei situații privind programul de lucru al recurentului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului de față, cu precizarea că motivul principal invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă în sensul că decizia recurată este nemotivată, lipsită de temei legal. Mai susține că în considerentele deciziei se face referire la soluția instanței de fond și doar în cca patru fraze este motivat punctul de vedere al instanței de apel, ceea ce este insuficient raportat la toată probațiunea administrată, sens în care se solicită modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea în totalitate a acțiunii reclamantului și încredințarea minorei spre creștere și educare către tată. În fapt, se arată că tatăl oferă cele mai bune garanții spre creșterea și educarea fetiței într-un mediu plin de afecțiune și echilibru, tată muncește fiind conducător auto, însă așa cum rezultă din probațiunea administrată precum și actele de la data prezentei, acesta nu conduce 12 h/zi, programul său de lucru fiind unul flexibil, având suficient timp pentru a și-l petrece cu minora. Concluzionând, față de faptul că, deși există deja două hotărâri care au încredințat minora mamei, motivarea celei din urmă este una insuficientă și netemeinică, iar la instanța de apel probațiunea solicitată nu a fost administrată, neexistând motive reale pentru încredințarea spre creștere și educare a minorei către mamă cu atât mai mult cu cât aceasta are o locuință închiriată, un venit mic de profesor suplinitor și toate susținerile martorilor audiați și încuviințați pentru pârâtă nu sunt reale, astfel, pentru toate considerentele expuse și cele formulate în scris, solicită admiterea recursului de față în totalitate, și cu privire la petitul privind divorțul din culpa comună a soților la divorț, și cu privire la încredințarea minorei către tată. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului de față ca nefondat față de faptul că motivele de nelegalitate invocate cu privire la motivarea hotărârii atacate sunt subiective și nu se circumscriu prevederilor codului. Apreciază că decizia atacată este motivată prin însăși considerentele expuse, iar încredințarea minorei - o de trei ani, către mamă, este firesc pentru interesul major al copilului. În fapt se arată că mama este cadru didactic, periodic dă examene, iar pe de altă parte, minora este crescută de mama recurentului, adică bunica paternă, care nu permite mamei să păstreze legătura cu copilul. Învederează că s-au depus la dosar înscrisuri în dovedirea faptului că mama are un salariu stabil și un domiciliu stabil, sens în care solicită respingerea recursului de față.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 176/2009 pronunțată de Judecătoria Cîmpeni în dosar nr- s-a admis în parte atât acțiunea civilă formulată de reclamantul - împotriva pârâtei - -, cât și cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională - -, împotriva pârâtului reconvențional - și în consecință:
S-a declarat desfăcută căsătoria soților, încheiată la data de 2 iulie 2005, în fața delegatului de stare civilă, de pe lângă Consiliul Local al Orașului Cîmpeni, județul A și trecută în registrul stării civile la nr. 18 din 2 iulie 2005, prin divorț și din vina exclusivă a soțului - pârâtului reconvențional.
S-a încuviințat ca pârâta - reclamantă reconvențională să revină la numele avut anterior căsătorie, acela de "".
S-a dispus Consiliului Local Cîmpeni, județul A, să efectueze cuvenitele mențiuni în actele de stare civilă, după rămânerea definitivă a hotărârii.
S-a încredințat reclamantei reconvenționale, spre creștere și educare, minora -, născută la data de 5 ianuarie 2007.
A fost obligat reclamantul, să plătească reclamantei reconvenționale, pentru minora -, o pensie de întreținere în sumă de 145 lei lunar, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la majoratul minorei.
A fost obligat reclamantul să plătească reclamantei reconvenționale, suma de 540 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond reținut, în esență, că părțile s-au căsătorit la data de 2.07.2005, iar din căsătoria soților a rezultat minora, născută la data de 5 ianuarie 2007.
Din probele administrate cauzei a rezultat că ambii părinții au condiții bune, pentru creșterea si educarea minorei, Primăria orașului, județul A, propunând ca minora să fie încredințată spre creștere si educare mamei.
Coroborând răspunsurile pe care pârâtul le-a dat la interogatoriu cu probele testimoniale administrate cauzei a rezultat că reclamantul principal, se face exclusiv vinovat de destrămarea relațiilor de căsătorie. În concret, s-a reținut că în urma certurilor pe care le-a avut cu reclamanta reconvențională, a avut un comportament agresiv, violent față de aceasta, că reclamanta reconvențională a încercat reluarea relațiilor de familie, solicitându-i soțului să locuiască separat de părinții acestuia, dar el a respins această soluție, motivând că nu a putut să plece să locuiască pe chirie, întrucât este singur la părinți, respectiv, singurul dintre frații săi care locuiește cu părinții, că este o fire influențabilă, hotărârile în ceea ce privește căsnicia lui, nu le lua împreună cu soția, ci se sfătuia cu familia sa.
Față de considerentele arătate, instanța de fond a apreciat că, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă din vina exclusivă a soțului - pârâtului reconvențional.
Reclamanta reconvențională a arătat că, solicită ca instanța să dispună revenirea la numele purtat anterior căsătoriei, întrucât soțul nu este de acord cu purtarea numelui său după desfacerea căsătoriei.
În ce privește încredințarea copilului prima instanță a reținut că raportat la vârsta fragedă a minorei, de numai 2 ani și o lună, faptul că mama este cadrul didactic, profesor la Grup Școlar " ", că are un orar care îi permite să se ocupe foarte bine de creșterea si educarea minorei, potrivit orarului comunicat de Grupul Școlar și potrivit caracterizării făcute de conducerea școlii, conform examinării psihologice efectuată de Cabinet psihologic școlar, este în interesul minorei să fie încredințată reclamantei reconvenționale spre creștere și educare.
La încredințarea minorei, spre creștere si educare, mamei, instanța a avut în vedere, printre altele, și faptul că programul de lucru al tatălui, uneori este chiar de 8 - 10 - 12 ore / zi.
Potrivit art. 94 Cod fam, obligația de întreținere este datorată de părinte, până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, astfel că a fost obligat reclamantul, să plătească reclamantei reconvenționale, pentru minora -, o pensie de întreținere în sumă de 145 lei lunar, începând cu data rămânerii definitive hotărârii și până la majoratul minorei.
În baza art. 274 Cod procedură civilă a fost obligat reclamantul să plătească reclamantei reconvenționale, suma de 540 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul pârât reconvențional, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor de apel se susține că instanța de fond a apreciat în mod greșit împrejurarea că nu mai este posibilă continuarea căsătoriei din vina exclusivă a apelantului, că trebuia să se rețină și culpa pârâtei la divorț, astfel cum rezultă din probele testimoniale administrate în cauză.
O altă critică adusă sentinței atacate este greșita apreciere a probelor în ce privește încredințarea minorei, din actele dosarului rezultând că apelantul s-a ocupat de creșterea și educarea minorei înainte de separarea în fapt, precum și după aceea, mai ales din luna septembrie 2008 când pârâta personal i-a lăsat fetița pentru a se ocupa de ea, dată de la care și până în prezent se ocupă de minoră, între ei existând o strânsă legătură de afectivitate apelantul prezentând toate garanțiile morale și materiale necesare minorei, că pârâta intimată nu are un loc de muncă stabil ocupând un loc de muncă de suplinitor necalificat și că niciodată pârâta intimată nu a manifestat interes pentru creșterea și educarea minorei, acest interes fiind manifestat doar de când apelantul a introdus acțiunea de divorț și de încredințate a minorei.
Prin decizia civilă nr. 155/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către tribunal că în mod corect a constatat instanța de fond că relațiile de căsătorie sunt grav și iremediabil vătămate din culpa pârâtului reconvențional care influențat de rudele sale, are un comportament agresiv, violent față de reclamanta reconvențională, aspect recunoscut de altfel și de pârâtul reconvențional la interogator.
În ceea ce privește criticile referitoare la capătul de cerere privind încredințarea minorei, s-a reținut că mama, reclamanta reconvențională este în măsură să se ocupe de creșterea și educarea minorei, că are un program care-i permite să se ocupe de minoră, că reclamanta reconvențională s-a ocupat personal de creșterea și îngrijirea minorei și înainte de separarea în fapt a părților.
Pe de altă parte din probatoriul testimonial administrat în cauză rezultă că pârâtul reconvențional nu se ocupă în mod direct de minoră programul de lucru fiind chiar de 12 ore, astfel că în acest timp minora se află în grija bunicii și a rudelor.
Față de aceste considerente, Tribunalul a apreciat că sentința instanței de fond este legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs în termen, motivat și legal timbrat reclamantul pârât reconvențional, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea decizie atacate și rejudecând cauza, admiterea în tot a acțiunii introductive de instanță și respingere acțiunii reconvenționale
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține de către recurentul că instanța de fond și de apel a apreciat în mod greșit împrejurarea că nu mai este posibilă continuarea căsătoriei din vina exclusivă a apelantului, în contextul în care probele dosarului relevă că neînțelegerile dintre soți se datorează intimatei, care are o fire nervoasă, agresivă, fiind înlăturate în mod nejustificat depoziții martorilor care dovedesc aceste aspecte și luate în considerare doar depozițiile martorilor propuși de intimată.
O altă critică adusă hotărârilor atacate privește încredințarea minorei susținându-se, în esență, că interesul minorei este de a fi încredințată spre creștere și educare tatălui, fiind dovedit că tatăl s-a ocupat tot timpul de creșterea și educarea minorei atât înainte cât și după de separarea în fapt a soților; că între minoră și recurentul reclamant există o strânsă legătură de afectivitate apelantul prezentând toate garanțiile morale și materiale necesare minorei, în timp ce pârâta intimată recunoaște că a schimbat mai multe locuințe locuind pe perioade diferite pe la rude, în chirie sau chiar la hotel, acest climat nefiind benefic minorei pentru creștere și educare, având o influență negativă asupra ei; că pârâta intimată nu are un loc de muncă stabil ocupând un loc de muncă de suplinitor și că niciodată pârâta intimată nu a manifestat interes pentru creșterea și educarea minorei, acest interes fiind manifestat doar de când apelantul a introdus acțiunea de divorț și de încredințate a minorei.
În drept, de invocă dispozițiile art. 312 pct. 2 și art. 304 pct. 9 Cod pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de reclamantul recurent, motivându-se, în esență, că instanțele de judecată anterioare în mod corect au constatat că relațiile de căsătorie sunt grav și iremediabil vătămate din culpa exclusivă a pârâtului reconvențional care a avut o conduită care a făcut imposibilă conviețuirea soților. În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la capătul de cerere privind încredințarea minorei, s-a arătat în întâmpinare că prin încredințarea minorei la mamă, reclamanta reconvențională s-a respectat principiul interesului superior al copilului, fiind dovedit că pârâta s-a îngrijit de copil, că are un program care-i permite să se ocupe de minoră, că reclamanta reconvențională s-a ocupat personal de creșterea și îngrijirea minorei și înainte de separarea în fapt a părților.
În apărare intimata a depus la dosar următoarele acte: adeverința nr. 1229/02.11.2009 eliberată de Grupul Școlar de Turism, adeverința nr. 584/05.11.2009 eliberată de Școala cu cls. I-VII, adeverința nr. 710/02.10.2009 eliberată de Școala cu cls. I-VII Câmpeni, - 22, 23, 29.
În susținerea recursului recurentul a depus la dosar adeverința eliberată de,C & M Câmpeni - 30.
În susținerea orală a motivelor de recurs, recurentul reclamant, prin apărătorul ales a invocat alături de motivele scrise de recurs și cazul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod pr.civ. în sensul că decizia recurată este nemotivată
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate prin prisma criticilor invocate de către recurentul reclamant pârât reconvențional, precum și din oficiu, conf. art. 306 Cod proc. civilă, cu referire la art. 42 din Codul familiei, art. 2 și 24 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Curtea de Apel constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1.În primul rând este de arătat că recursul este o cale extraordinară de atacat, care se judecă după regulile privind judecarea apelului - art. 316 Cod procedură civilă, cu precizarea că recursul nu are, potrivit actualelor reglementări procedurale, caracter devolutiv, și deci, nu are loc o nouă judecată în fond, ci numai un control al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege - art. 304, și fără a produce probe noi cu excepția înscrisurilor ( art. 315).
În al doilea rând este de precizat că motivarea recursului se poate face prin chiar cererea de recurs, dar și printr-un memoriu depus separat înlăuntrul termenului de recurs, care în speță este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii (art. 301 rap. la art. 619 Cod pr.civ.)
Nemotivarea recursului în termenul prevăzut de lege atrage nulitatea căii de atac promovată, conform dispozițiilor art. 306 alin. 1 Cod pr.civ.
Sub acest aspect este de observat că recurentul pârât la termenul de judecată din 14 2009, când s-a dezbătut cauza pe fond a invocat pentru prima dată în susținerea recursului cazul prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă. Ori, raportat la textele de lege arătate și considerentele expuse, Curtea nu poate analiza acest caz de recurs întrucât este nul.
2. Examinând expunerea de motive din cererea de recurs, Curtea constată că recurentul reclamant invocă în susținerea recursului ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma acestui motiv de recurs, Curtea observă că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii doar în ce privește culpa la divorț.
În concret, atât tribunalul, cât și instanță de fond au făcut o greșită aplicare a legii în ce privește interpretarea probelor, prin aceea că au înlăturat nejustificat și nemotivat probele testimoniale administrate la cererea reclamantului, probe care relevă că și pârâta reclamantă reconvențională se face vinovată de desfacerea căsătoriei, neînțelegerile dintre soți intervenind pe fondul unor certuri aproape permanente, determinate și de atitudinea pârâtei care dădea dovadă de o gelozie nejustificată, era uneori violentă și pe fondul unei lipse de comunicare.
Curtea reamintește că judecătorul are obligația de a examina cu atenție toate probele testimoniale administrate în cauză la cererea părților și să evalueze critic declarațiile acestora, iar în cazul în care depozițiile anumitor martori nu sunt fost luate în considerare să se arate motivele pentru care au fost înlăturate.
Astfel, martorul, cumnatul reclamantului, a relatat instanței de fond că a vizitat de multe ori casa părților, că între soți existau numeroase neînțelegeri, că pârâta este o fire mai agresivă, impulsivă, că l-a văzut pe reclamant zgâriat pe față și acesta i-a spus că a fost agresat de soție. Mai declară martorul că, Părțile fiind într-o zi în vizită la mine acasă reclamantului i-a sunat telefonul, reclamanta reconvențională l-a întrebat cine îl sună, acesta i-a răspuns că nu știe, apoi reclamanta i-a luat telefonul și l-a lovit cu acesta în cap ( 40 ds. fond).
Martorul, cumnat cu reclamantul principal, a declarat instanței că soții nu s-au înțeles încă de la începutul căsătoriei, că reclamanta reconvențională este o fire, este impulsivă la nervi, fiind martor la evenimentul relatat de martorul, când pârâta i-a dat cu telefonul în cap reclamantului ( 36 ds. fond).
Relevante sub aspectul stabilirii culpei la divorț sunt și declarațiile martorului -, care arată că a vizitata casa părților și a fost prezent la o ceartă avută între soți, când pârâta i-a reproșat soțului în mod nejustificat că s-a întâlnit cu o femeie ( 38 ds. fond).
Coroborând aceste probe testimoniale cu celelalte probe administrate cauzei, Curtea constată că reclamantul a făcut dovada că deteriorarea relațiilor de familie se datorează și comportamentului pârâtei reclamante reconvenționale, care pe fondul unei gelozii nejustificate și unei caracter impulsiv provoca dese certuri în familie, soldate cu agresiuni fizice.
Constatând că ambele părți sunt vinovate de destrămarea relațiilor de familie, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 38.fam. Curtea va admite recursul recurentului reclamant și va modifică decizia civilă atacată în sensul admiterii apelului formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 176/2009 pronunțată de Judecătoria Câmpeni pe care o va schimba în parte numai sub aspectul culpei la divorț, reținându-se culpa comună a soților la divorț.
3. Recurentul reclamant mai critică hotărârea atacată sub aspectul încredințării minorei rezultată din căsătoria părților, susținând, în esență, că soluția pronunțată de instanțele de judecată anterioare încalcă principiul interesului superior al copilului.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma acestor critici, Curtea constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii în ceea ce privește aprecierea probelor administrate cauzei, stabilind o corectă stare de fapt, soluția pronunțată fiind legală și temeinică sub aspectul criticat - încredințarea minorei.
Curtea apreciază ca nefondate susținerile recurentului reclamant sub aspectul încredințării minorei rezultate din căsătoria părților, instanța de fond și de apel respectat principiul interesului superior al copilului pe baza criteriilor de determinare atunci când au dispus încredințarea minorei spre creștere și educare mamei.
Potrivit art. 42 alin. 1 și 2 din Codul familiei, odată cu pronunțarea divorțului, instanța este obligată să hotărască, chiar și din oficiu, în lipsa cererii părților asupra încredințării copiilor minori spre creștere și educare, în funcție de interesul copiilor, fie unuia dintre părinți, fie, în mod excepțional, unei terțe persoane sau familii, cu consimțământul acestora, ori unei instituții de ocrotire.
Interesele copiilor minori care trebuie să fie avute în vedere cu ocazia încredințării sunt legate de vârsta acestora, de comportarea părinților înainte de desfacerea căsătoriei, de gradul de atașament și de grija pe care au manifestat-o față de copii, de legăturile afective care există între părinți și copii.
Este adevărat, că în luarea unei atari măsuri obligatorii în cazul divorțului cu copii minori, conf. art. 42 din Codul familiei, judecătorul trebuie să aibă în vedere la aprecierea interesului minorilor și posibilitățile materiale ale părinților, însă acest criteriu nu este definitoriu, ci trebuie raportat la criteriile arătate anterior.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că instanțele de judecată anterioare în pronunțarea soluției au avut în vedere atât probele testimoniale administrate cauzei, cât și anchetele sociale efectuate la domiciliile celor doi părinți și înscrisurile depuse la dosar, apreciind corect că este în interesul minorei să fie încredințată spre creștere și educare mamei, intimatei pârâte.
Astfel, în speță, este de observat, contrar susținerilor recurentului pârât, că intimata pârâtă are condiții materiale bune pentru creșterea copilului, locuind în orașul Câmpeni, într-un apartament proprietatea unei verișoare, compus din 3 camere și dependințe, având dotările necesare și este angajată ca profesor suplinitor calificat în învățământ, astfel cum rezultă din ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtei de către autoritatea tutelară și din adeverințele depuse la dosar ( 47 ds. apel, 22 ds recurs).
Probele dosarului relevă fără echivoc faptul că mama intimată s-a ocupat de creșterea și educarea minorei pe toată perioada conviețuirii soților, că a părăsit domiciliul conjugal împreună cu minora, de care s-a ocupat până în luna noiembrie 2008, când minora a fost luată de recurentul reclamant și dusă la domiciliul acestuia din Câmpeni.
Contrar susținerilor recurentului reclamant s-a dovedit cauzei că mama, intimata pârâtă nu s- dezinteresat de copil, că minora este atașată de mamă, căreia i s-a interzis de către familia recurentului să-și viziteze copilul și că programul de lucru al mamei este unul care îi permite să se ocupe de minoră.
Este adevărat, că de la data părăsiri domiciliului conjugal intimata pârâtă împreună cu minora au schimbat mai multe locații, însă această împrejurare nu are relevanță sub aspectul analizat în contextul în care s-a dovedit că în prezent intimata are o locuință stabilă și un loc de muncă stabil, iar atașamentul fetiței față de mamă a fost relevat de probele dosarului.
Curtea nu poate omite în analiza prezentului recurs împrejurarea că minora are doar vârsta de 3 ani, vârstă la care sentimentele de afecțiune ale copilului sunt mai puternice față de mamă decât față de tată, iar mai cu seamă fiind o fată, are mai multă nevoie de îngrijirea mamei, atât în ceea ce privește creșterea, cât și formarea caracterului.
Tot astfel, Curtea nu atașamentul fetiței și față de tată, condițiile materiale bune pe care acesta le are, precum și dorința tatălui de se îngrijii de creșterea și educarea minorei, însă cel puțin pentru moment interesul minorei este de a fi încredințată mamei, care prezintă garanții materiale și morale pentru o bună creștere a minorei.
Curtea are a preciza că țelul suprem al judecătorului chemat să soluționeze atari cauze nu este a stabilii exclusiv culpa unui părinte sau a celuilalt în ce privește creșterea și educarea minorului, ci este chemat să stabilească, dacă este în interesul copilului să fie încredințat la unul sau celălalt părinte, prin luarea în considerare a criteriilor de determinare enunțate anterior. Ori, așa cum corect a reținut și instanța de apel probele dosarului au relevat că reclamanta intimată este în măsură cel puțin până în prezent să îi asigure minorei o bună creștere morală și materială, într-un mediu sănătos și armonios.
Așa fiind, Curtea va respinge, ca nefondate criticile recurentului reclamant privind încredințarea minorei, soluția pronunțată de instanța de apel fiind legală și temeinică sub acest aspect.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod pr.civ. și că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva Deciziei civile nr. 155/A din 03.07.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - secția civilă și în consecință:
Modifică decizia civilă atacată în sensul admiterii apelului formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 176/2009 pronunțată de Judecătoria Câmpeni pe care o schimbă în parte numai sub aspectul culpei la divorț și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite, stabilește culpa comună a soților la divorț.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.12.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Cu opinie separată în sensul
admiterii recursului și încredințarea
minorei spre creștere și educare red.
reclamantului tehnored./15.01.2010
MOTIVARE OPINIE SEPARATĂ:
Apreciem că în speță, interesul superior al minorei era mai bine realizat prin încredințarea acesteia spre creștere și educare tatălui.
Este de necontestat că ambii părinți sunt în egală măsură atașați de minoră și preocupați de asigurarea unei normale dezvoltări a acesteia.
Ceea ce este, însă, esențial pentru copil la vârsta de trei ani, e asigurarea unui mediu stabil și predictibil.
Schimbările majore în mediul familial resimțite în mod negativ de către copilul preșcolar ar trebuie compensate prin stabilitatea mediului în care a crescut și păstrarea unei rutine zilnice normale, similară cu cea anterioară divorțului.
Stabilitatea mediului, cu efecte benefice pentru dezvoltarea minorei, ar fi fost asigurată în speță, prin încredințarea ei tatălui și îngrijirea acesteia în familia extinsă.
Acest mediu în care s-a simțit bine este de natură să-i asigure continuitatea și siguranța, elemente de o importanță majoră pentru copil la această vârstă.
Argumentul stabilității, ce a fost de-altfel hotărâtor pentru încredințarea provizoriei a minorei tatălui, prin sentința civilă nr. 1807/30.12.2008 a Judecătoriei Câmpeni, își păstrează pe deplin caracterul prevalent și în prezent, fiind în acord cu recomandarea cuprinsă în scrisoarea medicală eliberată la 24.02.2009 de către conf. Dr. - medic primar psihiatru.
Din cuprinsul scrisorii rezultă necesitatea "asigurării unui mediu familial calm, suportiv și securizat", elemente de care a beneficiat minora în perioada încredințării ei provizorii recurentului.
Pentru aceste considerente, recursul dedus judecății ar fi trebuit admis în totalitate.
Judecător,
- - -
Judecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
