Divort. Decizia 1595/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI CIVILĂ NR. 1595/R-MF
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.58/MF din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 1,00 lei și a chitanței de plata taxei judiciare în sumă de 20,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-reclamant depune la dosar note scrise și solicită a fi avute în vedere de instanță ca și concluzii scrise chiar dacă nu sunt intitulate așa. Precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul-reclamant, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris și solicită admiterea recursului, modificarea deciziei tribunalului și pe fond admiterea acțiunii de divorț, cu cheltuieli de judecată potrivit dovezilor de la dosar.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.01.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei dintre soți, încredințarea minorului - la unul din părinți, stabilirea obligației de întreținere și revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, arătând în esență, că de la început între părți au existat relații reci, o lipsă de comunicare ce a culminat în ultima perioadă cu o separare efectivă, relațiile de familie fiind inexistente.
La data de 02.04.2008 reclamantul a formulat o cerere completatoare, prin care a solicitat ca instanța să se pronunțe asupra încredințării minorului -, născut după introducerea cererii de divorț, cât și asupra obligației de întreținere pentru cei doi minori.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de divorț ca neîntemeiată deoarece culpa în destrămarea relațiilor de familie aparține reclamantului, care din luna noiembrie 2007, a intrat într-o relație cu o altă femeie.
Prin sentința civilă nr.1209/MF/12.11.2008, Judecătoria Curtea d Argeș a respins cererea de divorț așa cum a fost completată, ca fiind neîntemeiată și l-a obligat pe reclamant să-i plătească pârâtei 800 lei cheltuieli de judecată, reținând în esență că, cei doi soți s-au căsătorit la data de 23.08.1997, iar din relațiile de căsătorie au rezultat minorii -, născut la 14.09.1998 și -, născut la 14.02.2008.
Astfel, părțile sunt căsătorite de 9 ani de zile și au doi copii, prin urmare nu se poate pune problema unei lipse de comunicare sau afecțiune.
Pe de altă parte, martorii și - au arătat că părțile se înțelegeau bine, mergeau la nunți și botezuri, iar pârâta avea comportare bună în familie.
Așa fiind, instanța a reținut că începând cu luna decembrie 2007 relațiile dintre cei doi soți s-au deteriorat din culpa reclamantului, care avea o prietenă, iar în luna februarie 2008 bătut-o pe pârâtă, fiind sancționat și de poliție pentru această faptă. De asemenea, pârâta a fost bătută din nou la începutul lunii aprilie 2008 de către reclamant.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că nu poate pronunța divorțul, deoarece nu este îndeplinită cerința imposibilității continuării căsătoriei pentru motive temeinice, în sensul art.38 Codul familiei, căci faptele nelegale și cele ce contravin regulilor moralei nu pot constitui motive temeinice pentru cel care le săvârșește.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală:
Instanța de fond a manifestat părtinire în ceea ce privește modul în care s- desfășurat soluționarea cauzei în fața acesteia, apelantul-reclamant nebeneficiind de un proces echitabil, deoarece, din probele administrate în cauză rezultă culpa exclusivă a soției pârâte în destrămarea relațiilor de familie și care inițial și-a manifestat acordul în sensul pronunțării divorțului, pentru ca, ulterior, în scop de șicană, să se opună desfacerii căsătoriei.
Se critică hotărârea primei instanțe în sensul că nu s-au interpretat în mod corect probele administrate în cauză, ci doar s-au preluat argumentele pârâtei, încălcându-se dreptul său la apărare, dar și la un proces echitabil de către o instanță, reglementat de art.6 din CEDO. Astfel, susține apelantul, depozițiile martorilor săi au fost greșit interpretate, instanța fiind preocupată să identifice argumentele în favoarea pârâtei din declarațiile martorilor propuși de această, fiind scoase din context anumite aspecte din declarațiile lor pentru a se argumenta soluția adoptată.
Prin urmare, a solicitat apelantul ca în această cale de atac să se analizeze și interpreteze declarațiile martorilor audiați din partea reclamantului ale căror depoziții au fost reținute trunchiat.
Faptul că la data de 14.02.2008 s-a născut și cel de-al doilea minor nu poate constitui o premisă pentru o altă situație de fapt decât cea pe bază de martori și care nu dovedește existența unei vieți intime între părți, acesta constituind un motiv de divorț.
A mai arătat apelantul că în cauză nu s-a făcut dovada că acesta ar fi întreținut relații extraconjugale, însăși prima instanță menționând doar că acesta ar fi avut o prietenă, fără a se și dovedi existența unor relații cu aceasta, iar certificatul medico-legal potrivit cu care în data de 03.04.2008 ar fi fost lovită, nu descrie în mod clar incidentul și nu se coroborează cu celelalte probe din dosar potrivit cu care în februarie 2008 pârâta ar fi fost agresată de reclamant, care a fost la rândul său sancționat pentru această faptă.
În legătură cu acest aspect, s-a arătat că pârâta era cea care provoca scandal mamei reclamantului, care posedă la rândul său certificat medico-legal potrivit cu care aceasta a fost agresată de pârâtă în propria casă.
S-a mai arătat că în cauză nu s-a ținut cont de faptul că pârâta este cea care a părăsit domiciliul conjugal de peste 8 luni, reclamantului interzicându-i-se să aibă legături cu minorii.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.58/ din 14 aprilie 2009, respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că motivele de divorț invocate prin cererea de chemare în judecată de către reclamant vizează inexistența unei afecțiuni specifice relațiilor de familie dintre soți, determinat de faptul că deși căsătoria a fost încheiată fără a avea la bază afecțiune, respect, ajutor și sprijin reciproc, ci doar pentru ca reclamantul să-și exercite profesia de preot în propria parohie, relațiile de familie au continuat în același mod, deși reclamantul a făcut eforturi pentru desfășurarea unei vieți de familie normale, în timp ce pârâta a dat dovadă de lipsă de comunicare și de afecțiune.
Din probele administrate în cauză a rezultat însă o altă situație de fapt decât cea arătată de reclamant în termeni generali, și anume faptul că părțile într-adevăr nu se mai înțeleg, sunt în prezent despărțite în fapt, iar reclamantul are în prezent o concubină potrivit declarației martorului care în repetate rânduri l-a văzut pe apelant împreună cu aceasta în împrejurări care conduc la concluzia că aceștia au o relație stabilă și care presupune o intimitate, fiind văzut noaptea în locuința acesteia.
Cu privire la agresarea pârâtei, s-a menționat, că au existat două incidente în care pârâta a fost lovită de către cât și de către mama acestuia, aspecte care se coroborează cu mențiunile din certificatul medico - legal depus la dosar și avertismentul din 27.02.2008 aplicat reclamantului, martorul luând cunoștință de leziunile evidente ale acesteia, acesta fiind și momentul la care părțile s-au despărțit în fapt, fără a se reține din declarațiile martorilor audiați în cauză și în raport de aceste aspecte că pârâta a părăsit în mod nejustificat domiciliul conjugal.
S-a mai invocat faptul că pârâta nu-și îndeplinea obligațiile intime ale vieții de familie, însă, sub acest aspect, rezultă din declarațiile martorilor cărora reclamantul li s-a confesat, fără a se dovedi acest refuz în mod sistematic în ceea ce privește viața intimă a familiei.
Faptul că încheierea căsătoriei nu s-a bazat pe afecțiune nu poate constitui un motiv de divorț, întrucât reclamantul practic invocă o situație de fapt existentă la momentul începerii vieții de familie și nu a modului în care aceasta s-a desfășurat.
Cu privire la îndeplinirea obligațiilor de menaj, deși martora a arătat că pârâta se ocupa de pregătirea mesei, s-a reținut că acest aspect nu este relevant atâta vreme cât nu s-a făcut dovada refuzului pârâtei în acest sens.
A reținut tribunalului că atât această martoră cât și martorul au menționat că pârâta îi adresa cuvinte jignitoare reclamantului, însă trebuie observat faptul că adresarea acestora în împrejurări izolate nu poate conduce, în lipsa altor probe privind existența unor motive întemeiate de divorț cu care să se coroboreze, la desfacerea căsătoriei.
Referitor la atitudinea indecentă a pârâtei față de alte persoane de sex masculin în cadrul unor petreceri la care aceasta a luat parte, tribunalul a constatat că prin motivele acțiunii de divorț nu s-au menționat în niciun fel considerente legate de acest aspect și care s-au petrecut înainte de promovarea acțiunii, astfel că acestea nu pot fi invocate direct în apel în raport de dispozițiile art.609 Cod procedură civilă.
Prin urmare, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a făcut dovada unor motive întemeiate și suficiente pentru a duce la desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei sau/și din vina acesteia în raport de art.617 Cod procedură civilă, dimpotrivă, rezultând din probele administrate în cauză că, sub aspectul culpei în destrămarea relațiilor de familie reclamantul este cel care a determinat prin comportamentul său despărțirea în fapt de pârâtă, astfel că în mod corect prima instanță a apreciat că nu s-a făcut dovada imposibilității continuității căsătoriei din vina pârâtei, nefiind îndeplinite prevederile art.38 Codul familiei.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs reclamantul, susținând următoarele:
- Într-o primă critică se susține că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale - art.304 pct.1 Cod procedură civilă.
Astfel, se arată că în mod constant Curtea de APEL PITEȘTIs -a pronunțat în sensul că litigiile de dreptul familiei și minori, această calitate a părților determină aplicarea art.36 alin.3 și art.39 alin.2 din legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, textele de lege menționate făcând trimitere la astfel de cauze care se soluționează de către completele specializate pentru minori și familie.
- Într-o altă critică se susține că hotărârea este nelegală, potrivit dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea criticii se arată că în speță este vorba de dispozițiile Codului familiei care reglementează situația raporturilor personale dintre soți, acestea având relevanță în soluționarea acțiunilor de divorț. Astfel, art.25 dispune că "bărbatul și femeia au drepturi și obligații egale în căsătorie", iar potrivit art.26 din Codul familiei, "soții hotărăsc de comun acord în ceea ce privește căsătoria", ceea ce înseamnă că ori de câte ori legea nu prevede o anumită conduită soții vor putea numai de comun acord să aleagă soluția cea mai potrivită intereselor lor. Eventualele neînțelegeri dintre soți nu pot fi înlăturate decât prin voința și efortul comun al celor doi, pentru a se evita deteriorarea relațiilor de familie.
În art.2 din Codul familiei se arată în mod expres că soții își datorează unul altuia sprijin moral, aceasta fiind o consecință a prieteniei și afecțiunii pe care se întemeiază raporturile de căsătorie, în lipsa reciprocității sprijinului moral, relațiile dintre soți pot fi grav afectate, subminând încrederea și afecțiunea care asigura trăinicia familiei.
Cu privire la obligația de coabitare, se arată că neînțelegerea dintre soți pe acest aspect poate constitui un element temeinic în cadrul motivelor de divorț, cu referire la faptul că, în speță, nu mai poate fi vorba de executarea acestei obliga ii de a locui mpreună, a părților din proces, separa i total de aproape un an de zile, refuz ce a fost recunoscut ca și motiv temeinic de divor.
Se consideră că toate aceste obliga ii și ndatoriri conjugale au fost încălcate de tre pârâtă n acest dosar.
Se susține că au fost nl turate toate probele administrate din partea reclamantului și s-a dat eficiență declara iilor martorilor pârâtei, care niciodat nu au intrat n curtea gospod riei so ilor.
Din declarațiile martorilor și rezultă că obligațiile ce țin de rela iile personale dintre so i erau încălcate de pârâtă, întrucât aceasta nu era niciodat de acord cu nimic din ceea ce propunea reclamantul, ceea ce dovedește o incompatibilitate între cei doi soți. Se arată că instanțele de fond au reținut că reclamantul are o rela ie cu o altă femeie, de i ceea ce s-a dovedit a fost o eventuală rela ie de prietenie, însă și prima instan ță și instan a de apel nu doresc să vadă culpa gravă ce revine pârâtei n destr marea acestor rela ii de torie, care de la nceput nu s-au bazat pe afec iune.
Se mai susține că instanța de apel a interpretat n mod eronat con inutul actelor, pentru că n referatul de la poliție se arată clar că numai pentru jigniri este sanc ionat cu avertisment reclamantul și acest lucru se producea pe timpul divor ului, când relațiile dintre soți erau tensionate.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și admiterea ac iunii de divor, cu toate cererile accesorii.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Printr-o primă critică, întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.1 Cod procedură civilă, se susține că instanța de apel nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, respectiv, art.36 alin.3 și art.39 alin.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cu care, "n cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii".
Motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.1 Cod procedură civilă, vizează nelegalitatea hotărârii atacate, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale privind compunerea completului de judecată și constituirea instanței în sensul că, la judecată nu a participat numărul de judecători prevăzut de lege; în completul de judecată a participat un judecător care a fost recuzat de una din părți, în termenul prevăzut de lege, dar cererea a fost respinsă; instanța nu a fost constituită cu procuror, deși legea prevede obligativitatea participării sale.
Rezultă cu certitudine că, dispozițiile art.304 pct.1 Cod procedură civilă, se referă numai la normele ce privesc competența instanțelor judecătorești, și nu al celor de organizare, respectiv nesoluționarea cauzei de un complet specializat. Sub acest aspect, critica este nefondată, teza invocată de recurent neregăsindu-se printre situațiile limitativ prevăzute de textul menționat.
Prin cea de-a doua critică, amplu dezvoltată de recurent, se susține că hotărârea este nelegală, sub aspectul interpretării probelor administrate în cauză prin raportare la dispozițiile Codului familiei. Astfel, instanțele de fond nu au aplicat corect dispozițiile art.2, 25 și 26 din Codul familiei, care reglementează raporturile dintre soți, prin interpretarea trunchiată a probelor administrate sau înlăturarea unor probe.
Critica vizează de fapt aplicarea dispozițiilor art.38 din același cod, potrivit cu care, instanța de judecată poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Textul de lege citat dă expresie principiului constituțional al căsătoriei liber consimțite și al egalității între soți și determină condițiile în care instanțele judecătorești pot pronunța divorțul. Condiționarea pronunțării hotărârii judecătorești de desfacere a căsătoriei, de respectarea unor cerințe stabilite în mod imperativ de lege, demonstrează grija legiuitorului pentru menținerea instituției căsătoriei și protejarea familiei.
Pronunțarea divorțului din vina ambilor soți se va face numai atunci când culpa concurentă a soțului pârât este gravă și bine stabilită și ar fi putut duce ea singură la desfacerea căsătoriei, situație ce nu se regăsește în speță.
În cauză se constată că în mod just instanțele au respins acțiunea reclamantului, întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că relațiile dintre soți sunt vătămate din culpa acestuia, care și-a încălcat obligația de fidelitate, a determinat prin comportamentul său despărțirea în fapt și părăsirea domiciliului conjugal de către pârâtă, a cărei culpă este inexistentă. Pronunțarea divorțului din vina ambilor soți se va face numai atunci când culpa concurentă a soțului pârât este gravă și bine stabilită și ar fi putut duce ea singură la desfacerea căsătoriei, situație ce nu se regăsește în speță.
Întrucât pârâta nu a înțeles să ceară desfacerea căsătoriei, iar instanțele au constatat culpa exclusivă a soțului reclamant, se constată incidența în cauză a deciziei de îndrumare a fostului Tribunal Suprem nr.10/1969, modificată prin decizia de îndrumare nr.10/1974, pct.5 lit.a, ce statuează că divorțul nu se poate pronunța decât dacă se constată că motivele temeinice care fac cu neputință continuarea căsătoriei au fost provocate de soțul pârât, nu și atunci când cauza dezbinării este imputabilă soțului reclamant.
S-a mai susținut de recurent că instanța de apel a înlăturat toate probele sale și a dat eficiență numai depozițiilor martorilor pârâtei, însă din conținutul hotărârii recurate, rezultă că această susținere este nefondată, instanța de apel analizând fiecare probă administrată și justificând raportarea soluției la materialul probator.
motivare dată căii de atac, vizează de fapt netemeinicia soluției adoptate de instanța de apel, cu privire la interpretarea și analizarea materialului probator administrat în cauză, și excede analizei de față urmare abrogării punctelor 10 și 11 ale art.304 din Codul d e procedură civilă, statuarea asupra situației de fapt fiind atributul instanțelor de fond.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județul A, împotriva deciziei civile nr.58/ din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta, cu domiciliul ales la în comuna de A, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- --- - - - --
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./27.11.2009
Jud. apel:
-
Jud. fond:
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Corina
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 268/2009. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
